Partidul Anti-Masonic a fost primul din istoria politică a Statelor Unite. Era oficial un , și se opunea puternic . El a activat de pe la sfârșitul deceniului anilor 1820, mai ales în Nord-Est, și mai târziu a încercat să devină partid mare extinzându-și platforma pentru a-și asuma poziții pe alte chestiuni. A intrat rapid în declin după 1832 întrucât cei mai mulți membri ai lui au intrat în noul Partid Whig; s-a dizolvat după 1838.
Partidul a apărut după dispariția lui , un fost mason care devenise un critic important al Masoneriei. Mulți credeau că masonii îl omorâseră pe Morgan pentru că vorbise împotriva Masoneriei, și ca urmare multe biserici și alte grupuri au condamnat Masoneria. Întrucât mulți masoni erau oameni de afaceri și politicieni de seamă, revolta împotriva masonilor era și o formă de antielitism. Antimasonii susțîneau că masonii ar reprezenta o amenințare la adresa republicanismului american prin încercările lor de a controla în secret guvernul. Mai mult, exista o frică intensă că masoneria ar fi fost ostilă creștinismului.
Opoziția masivă față de masonerie s-a coagulat în cele din urmă într-un partid politic. Înaintea și în timpul președinției lui John Quincy Adams, a existat o perioadă de realiniere politică. Antimasonii au apărut ca un partid terț important, alternativă la democrații lui Andrew Jackson și la național-republicanii lui Adams. În New York, antimasonii au luat locul național-republicanilor ca principal oponent al democraților.
După ce au înregistrat un success neașteptat în , antimasonii au adoptat poziții și pe alte chestiuni, în special pentru și pentru protecționiste. Mai mulți antimasoni, inclusiv și , au câștigat alegeri pentru funcții importante. În state ca Pennsylvania și Rhode Island, partidul controla echilibrul puterii în legislativul statului și a dat sprijin crucial candidaților pentru Senatul SUA. În 1831, a ținut prima , practică ce avea să fie apoi adoptată de toate marile partide. Delegații l-au ales pe fostul procuror general al SUA ca port-drapel la ; Wirt a obținut 7,8% din votul popular și a fost pe primul loc în Vermont.
Ulterior, de-a lungul deceniului anilor 1830, mulți dintre susținătorii Partidului Anti-Masonic au trecut la Partidul Whig, care căuta să-i unească pe cei ce se opuneau politicilor președintelui Jackson. Antimasonii au adus cu ei o neîncredere profundă față de politicieni și o respingere a loialității oarbe față de partid, împreună cu noi tehnici de campanie care să ațâțe interesul alegătorilor. Partidul Anti-Masonic a ținut în 1835 o convenție națională, care l-a nominalizat drept candidat pe candidatul Partidului Whig, William Henry Harrison, dar o a doua convenție a anunțat că partidul nu susține oficial niciun candidat. Harrison a făcut campanie ca Whig la , iar relativul său succes la alegeri au încurajat creșterea migrației dinspre Partidul Anti-Masonic spre Whig. Până în 1840, partidul încetase să mai funcționeze ca organizație națională. În deceniile ulterioare, foști candidați anti-masonici și susținători ai acestora, ca Millard Fillmore, William H. Seward, și Thaddeus Stevens au devenit membri importanți ai Partidului Whig.
Istoria
Contextul thumb|left|upright|William Morgan, a cărui dispariție și probabilă ucidere a condus la apariția Partidului Anti-Masonic Adversarii Francmasoneriei au format o mișcare politică după ce i-a convins că masonii omoară oamenii care vorbesc împotriva lor. Acest episod important a fost misterioasa dispariție în 1826 a lui William Morgan, un francmason din zona rurală a statului New York care s-a întors împotriva masonilor.
Morgan susținea că a fost făcut membru al Masoneriei pe când trăia în Canada și pare să fi participat pentru scurt timp la o lojă din Rochester. În 1825, Morgan a primit gradul din partea lojei Western Star nr. 33 din , după ce a jurat că primise anterior șase alte grade care îl precedau pe acesta. Nu s-a putut determina dacă chiar a primit acele grade și de unde anume.
Morgan a încercat apoi, fără succes, să înființeze sau să viziteze loje și filiale din , dar i s-a refuzat participarea la activitățile masonice din Batavia de către masonii care nu erau siguri despre caracterul lui Morgan și de apartenența lui la Masonerie. Furios din cauza respingerii, Morgan a anunțat că va publica un expozeu intitulat , care îi critică pe freancmasoni și le descrie în detaliu ceremoniile secret de acordare a gradelor.
Când intențiile lui au devenit cunoscute lojei din Batavia, s-a efectuat o tentativă de incendiere a atelierului tipografului care urma să tipărească cartea lui Morgan.Jasper Ridley, The Freemasons: A History of the World's Most Powerful Secret Society, 2013, pagină necunoscută În septembrie 1826, Morgan a fost arestat sub niște acuzații subțiri, cum că nu și-ar fi plătit o datorie, și că ar fi furat o cămașă și o cravată, într-un alt efort de a-l împiedica să-și publice cartea. Persoana care intenționa să publice cartea lui Morgan i-a plătit cauțiunea și a fost eliberat. La scurt timp, Morgan a dispărut.
Unii sceptici au susținut că Morgan ar fi plecat singur din zona Batavia, fie pentru că fusese plătit să nu-și mai publice cartea, fie ca să scape de răzbunarea masonilor pentru tentativa de a o publica, fie pentru a genera publicitate care să sporească vânzările cărții.The Skeptic's Dictionary: Freemasons, accesat la Versiunea cea mai credibilă a evenimentelor a fost că masonii l-au omorât pe Morgan înecându-l în râul Niagara. Indiferent dacă a fugit sau a fost omorât, dispariția lui Morgan i-a făcut pe mulți să creadă că francmasoneria intra în conflict cu bunii cetățeni.Josephus Nelson Larned, The New Larned History for Ready Reference, Reading and Research, Volumul 1, 1922, p. 374
Întrucât judecători, oameni de afaceri, bancheri și politicieni erau adesea masoni, cetățenii de rând au început să considere masoneria o grupare elitistă. Mulți au susținut chiar că jurămintele secrete ale lojelor îi obligau pe masoni să se sprijine unii pe alții în tribunale și în alte locuri.
Deoarece unele procese ale unor presupuși conspiratori împotriva lui Morgan au mers prost, iar masonii s-au opus unor cercetări mai atente, mulți newyorkezi au tras concluzia că masonii controlează funcții-cheie și că își folosesc autoritatea oficială pentru a promova obiectivele frăției, asigurându-se că ucigașii lui Morgan scapă nepedepsiți.Henry Dana Ward, The Anti-Masonic Review, Volumul 1, 1828, p. 290 Ei credeau că, atunci când un mason a încercat să le dezvăluie secretele, aceștia au scăpat de el. Întrucât ei controlau tribunalele și alte funcții, ei erau considerați capabili și dornici să obstrucționeze ancheta. S-a iscat ideea că „adevărații americani” trebuie să se organizeze și să înfrângă conspirația. Dacă va fi să se restaureze buna guvernare, „toți masonii trebuie să fie înlăturați din funcțiile publice”.Rayback 1959, pp. 18–19
Fondarea partidului thumb|upright|, redactor de ziar care a contibuit la formarea Partidului Anti-Masonic Partidul Anti-Masonic a fost înființat în în septembrie 1827. Anti-masonii erau adversari ai francmasoneriei, și credeau că aceasta este o societate secretă coruptă și elitistă care guvernează în cea mai mare parte țara sfidând . Mulți oameni credeau că organizația masonică și aderenții ei implicați în guvernare sunt corupți.
Opoziția față de masonerie a fost preluată mai întâi drept cauză deligioasă de unele biserici evanghelice protestante, în special în „zona arsă” din zona rurală a New Yorkului.David G. Hackett, That Religion in Which All Men Agree: Freemasonry in American Culture, 2014, p. 118 Multe biserici au adoptat hotărâri care condamnau preoții și liderii laici ai comunităților lor dacă erau masoni și câteva culte au condamnat Francmasoneria în ansamblul ei, inclusiv presbiterienii, congregaționaliștii, metodiștii și baptiștii. thumb|left|upright|, editor de ziar și candidat anti-mason în 1828 pentru postul de guvernator al New Yorkului Adepții inițiali, religioși, ai anti-masonilor doreau la început să evite implicarea politică. Anti-masoneria a devenit însă o problemă politică în când, pe la începutul lui 1827, multe mitinguri locale au anunțat hotărârea de a nu susține masoni în funcții publice.Michael Kazin, Rebecca Edwards, Adam Rothman, editors, The Princeton Encyclopedia of American Political History, Volumul 1, 2010, p. 39 Anti-masonii se opuneau , exemplificată în New York de gruparea Bucktails a senatorului Martin Van Buren și de facțiunea rivală a guvernatorului . În acest efort, ei au fost ajutați de faptul că Andrew Jackson era un mason de rang înalt și lăuda frecvent organizația.
Când Partidul Anti-Masonic a început să organizeze candidați pentru alegerile din 1827 pentru legislativul statului New York, , adversari ai lui Jackson, s-au retras din curse în zonele unde sentimentul anti-masonic era cel mai puternic, ceea ce i-a ajutat pe anti-masoni să câștige 15 din cele 125 de locuri din Adunare. Presupusa remarcă a organizatorului anti-mason (negată de acesta), cum că un cadavru neidentificat găsit în râul Niagara era „un Morgan destul de bun” până după alegerile din 1828, rezuma valoarea dispariției lui Morgan pentru adversarii lui Jackson.
Ascensiunea politică În , noul partid s-a dovedit neașteptat de puternic. Deși candidatul său pentru postul de , , a fost învins, Partidul Anti-Masonic a devenit principalul partid de opoziție față de democrații jacksonieni în New York.Mark Stein, American Panic: A History of Who Scares Us and Why, 2014, p. 45 În 1829, și-a lărgit sfera chestiunilor abordate când a devenit un susținător al și al protecționiste.Edward S. Mihalkanin, editor, American Statesmen: Secretaries of State from John Jay to Colin Powell, 2004, p. 451
Membrii Partidului Anti-Masonic au extins utilizarea ziarelor afiliate la partid pentru organizarea politică publicând peste 100 de astfel de publicații, între care a lui Southwick și a lui Weed. Până în 1829, al lui Weed devenise principalul ziar anti-masonic, și ulterior a devenit principalul ziar Whig.Jeffrey D. Schultz, John G. West, Iain S. MacLean, editors, Encyclopedia of Religion in American Politics, 1999, p. 18Charles Elliott Fitch Encyclopedia of Biography of New York, Volumul 1, 1916, p. 318Benson John Lossing, The Empire State: A Compendious History of the Commonwealth of New York, 1888, p. 447 Ziarele vremii se dedau adesea la partizanat politic și un paragraf scurt dintr-un articol din care îl critica pe Martin Van Buren includea cuvintele „periculos”, „demagog”, „corupt”, „degradat”, „pervers”, „prostituată”, și „blestemat”.John G. Gasaway, Tippecanoe and the Party Press Too: Mass Communication, Politics, Culture, and the Fabled Presidential Election of 1840, 1999, p. 228
Convenții și alegeri O organizație națională anti-masonică era planificată încă din 1827, când liderii din New York au încercat să-l convingă pe Henry Clay să renunțe la apartenența la Masonerie și să le conducă mișcarea.
Până în 1830, efortul mișcării anti-masonice de a-și lărgi baza electorală i-a permis să se răspândească în statele vecine, devenind deosebit de puternică în Pennsylvania și Vermont. În 1831, a fost ales din partea anti-masonilor, și a deținut funcția până în 1835. Cumnatul lui Palmer, , a fost elector prezidențial anti-masonic în 1832, a servit ca din 1833 până în 1837 și a fost numit în Comitetul Național Anti-Masonic în 1837. Printre alți votanți anti-masoni din Vermont din 1832 se numărau fostul governator și fostul congressman federal .
Cea mai înaltă funcție deținută de un membru al Partidului Anti-Masonic a fost cea de guvernator. În afară de Palmer în Vermont, a fost din 1835 până în 1839.