Anatolie Tihai (în ; ) a fost un ieromonah ortodox român, originar din Basarabia, care a venit în Japonia la începutul anilor 1870 pentru a-l ajuta pe arhimandritul rus Nikolai Kasatkin (viitor episcop) în activitatea misionară în Japonia.
A fost paroh al bisericii ortodoxe și superior al Centrului misionar din Hakodate (1872-1879), profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Japonia (Surugadai Kanda, Tokyo), fondator al bisericii din Osaka (1878), conducător al Misiunii Ortodoxe Ruse în Japonia (1879-1880), profesor și director al Școlii de catiheți din Osaka (1882-1889).Vlad Cubreacov, „Cuviosul Anatolie Tihai – Punte de Aur între oameni și neamuri, între Pământ și Cer”, 2018, p. 7.
Biografie Tinerețea S-a născut la 23 noiembrie 1838Vlad Cubreacov, „Cuviosul Anatolie Tihai – Punte de Aur între oameni și neamuri, între Pământ și Cer”, 2018, p. 6. (după alte surse, la 30 august 1838)Gheorghe P. Samurianu, „Cronica bisericésca. Biserica ortodoxă din Japonia”, 1888, p. 1015. în satul Tărăsăuți din ținutul Hotin (după alte surse, la Bălți), teritoriu din partea de nord a Moldovei care a fost anexat de Imperiul Rus în 1812 și denumit Basarabia. A fost botezat la 30 noiembrie 1838 de preotul Petru Cernov,***, „Scurtă biografie a răposatului Părinte Învățător Anatolie”, în revista Seikyo Shinpo, Tokyo, nr. 318, 1 martie 1894, pp. 10-15; traducere din limba japoneză realizată de Vlad Cubreacov, cu ajutorul prof.dr. Kimitaka Matsuzato de la Universitatea Hokkaido. primind numele Alexandru.Vladimir Sorocovschi, „Câteva cuvinte despre vestitul misionar ortodox – arhimandritul Anatolie Tihai”, în Misionarul, anul V (1933), nr. 12, p. 729.Antim Nica (arhim. dr.), „Aspecte misionare din Basarabia”, în Misionarul, nr. 2-3, 1942, p. 107.Alexandru Magola, „Activitatea misionarilor basarabeni în Japonia în a doua jumătatea secolului XIX”, 2007, p. 124. Tatăl său era Dumitru (Dimitrie) Tihai, administratorul moșiei familiei Sturdza din Noua Suliță și ulterior paraeclesiarh al Catedralei din Bălți, iar mama sa se numea Elisabeta. Ambii săi părinți au fost „Români curați”, susținea Gheorghe P. Samurianu într-un articol publicat în 1888 în revista Biserica Orthodoxă Română. Alexandru Tihai a avut două surori: viitoarele preotese Marta și Olimpiada și un frate: Iacob.Nicolae Federiuc, „Vlad Cubreacov în Japonia, pe urmele Cuviosului român Anatolie Tihai”, în Flux, Chișinău, 3 februarie 2012, p. 9. Un alt frate ar fi murit timpuriu la Chișinău. Numele familiei sale ar fi fost, după unele surse, Chihai.
Alexandru Tihai a copilărit în satele Noua Suliță și Marșenița. A urmat școala primară în orașul Bălți și apoi a studiat la Seminarul Teologic din Chișinău. Atras de viața monahală, a abandonat studiile seminariale la 29 septembrie 1860, fără știrea părinților, și a plecat la Muntele Athos,Gheorghe P. Samurianu, „Cronica bisericésca. Biserica ortodoxă din Japonia”, 1888, pp. 1015-1016. unde a viețuit la Mănăstirea ZografuGheorghe P. Samurianu, „Cronica bisericésca. Biserica ortodoxă din Japonia”, 1888, p. 1016. și a fost tuns în monahism sub numele de Anatolie în 1865.Vlad Cubreacov, „Cuviosul Anatolie Tihai – Punte de Aur între oameni și neamuri, între Pământ și Cer”, 2018, p. 10.***, Труды Бессарабского Церковного Историко-Археологического Общества (Т.Б.Ц.И.А.О.), IX выпуск, Епархиальная Типография, Кишинев (Chișinău), 1914, p. 159. Deși era o mănăstire bulgărească, Mănăstirea Zografu adăpostea în acele vremuri mulți călugări moldoveni și administra mai multe moșii și mănăstiri pe teritoriul Basarabiei. În perioada stagiului athonit a învățat limbile greacă și bulgară, precum și pictura bizantină. În anul 1866 Anatolie a hotărât să se întoarcă în Rusia pentru a-și continua pregătirea teologică și a studiat într-un singur an toată materia claselor filozofică și teologică.Alexandru Magola, „Activitatea misionarilor basarabeni în Japonia în a doua jumătatea secolului XIX”, 2007, pp. 124-125.
După absolvirea seminarului, a fost admis în toamna anului 1867 la cursurile Academiei Teologice din Kiev, pe care le-a absolvit în iunie 1871 cu gradul de candidat în teologie,Alexandru Magola, „Activitatea misionarilor basarabeni în Japonia în a doua jumătatea secolului XIX”, 2007, p. 125. după susținerea lucrării Sfinții ultimelor zile sau mormonii. Studiu istoric și critic).Vlad Cubreacov, „Cuviosul Anatolie Tihai – primul niponist român”, 2019, p. 6. A fost coleg în timpul studiilor cu Silvestru Bălănescu (viitor episcop al Hușilor) și cu M.I. Epure (viitor profesor de limba greacă și director al Seminarului Teologic din Chișinău), cu care a ținut corespondență o lungă perioadă. Silvestru Bălănescu scria că Anatolie Tihai era „român din Basarabia rusă”,Silvestru B. Piteșténu, „Progresele Bisericei orthodoxe în Iaponia”, în revista Biserica Orthodoxă Română, București, anul VII, nr. 3, martie 1883, p. 187. iar Gheorghe P. Samurianu îl considera a fi un „susținător al românismului în Rusia”.Gheorghe P. Samurianu, „Cronica bisericésca. Biserica ortodoxă din Japonia”, 1888, p. 1010. În perioada studiilor a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah.
Misionar în Japonia În anul 1869 a avut prilejul să asculte o prelegere a ieromonahului Nikolai Kasatkin, parohul bisericii consulatului rus din Japonia, despre starea Misiunii Ortodoxe Ruse din Japonia și a dobândit dorința de a se consacra slujirii misionare.***, Труды Бессарабского Церковного Историко-Археологического Общества (Т.Б.Ц.И.А.О.), IX выпуск, Епархиальная Типография, Кишинев (Chișinău), 1914, p. 160. După absolvirea studiilor universitare Anatolie Tihai a înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse o cerere prin care solicita să fie trimis misionar în Japonia, cerere care i-a fost aprobată. A fost trimis apoi să-l ajute pe arhimandritul Nikolai Kasatkin în activitatea sa misionară din Japonia, devenind unul dintre colaboratorii săi apropiați.Vlad Cubreacov, „Cuviosul Anatolie Tihai – Punte de Aur între oameni și neamuri, între Pământ și Cer”, 2018, p. 9. Ieromonahul Tihai a sosit în Japonia la 7 decembrie 1871,Alexandru Nicodim, „Martiriul în creștinismul japonez, cu specială referire la persecuțiile asupra Bisericii Ortodoxe din Japonia la începuturile sale”, 2018, p. 107. atunci când activitatea misionară a arhimandritului Kasatkin era concentrată în zona orașului Hakodate de pe insula Hokkaidō din nordul Japoniei. După analizarea situației misiunii ortodoxe ruse în Japonia, împreună cu preotul nou-venit, Nikolai Kasatkin l-a repartizat pe ieromonahul Anatolie la parohia ortodoxă existentă la Hakodate pentru a continua dezvoltarea comunității ortodoxe care se formase acolo.Antim Nica (arhim. dr.), „Aspecte misionare din Basarabia”, în Misionarul, nr. 2-3, 1942, p. 108.Alexandru Nicodim, „Martiriul în creștinismul japonez, cu specială referire la persecuțiile asupra Bisericii Ortodoxe din Japonia la începuturile sale”, 2018, pp. 107-108. Acest lucru i-a permis arhimandritului Kasatkin să-și mute activitățile la Edo (Tokyo), unde a plecat în ianuarie 1872.
Anatolie Tihai a fost paroh al bisericii ortodoxe și superior al Centrului misionar din Hakodate în perioada 1872-1879.Alexandru Magola, „Activitatea misionarilor basarabeni în Japonia în a doua jumătatea secolului XIX”, 2007, pp. 125-128. Slujbele se țineau inițial în limba rusă, iar răspunsurile la strană erau date de Pavel Takuma Sawabe, care a tradus răspunsul „Doamne, miluiește!” în limba japoneză și s-a străduit să traducă textul întregii cântări din rusă în japoneză. Ieromonahul Anatolie a reușit relativ repede să învețe limba japoneză și a putut să țină slujbe și predici în limba pe care o vorbeau enoriașii săi. A reușit să creștineze până în 1875 aproximativ 225 de japonezi, formând astfel o comunitate ortodoxă de aproape 300 de membri.Alexandru Magola, „Activitatea misionarilor basarabeni în Japonia în a doua jumătatea secolului XIX”, 2007, p. 126. În 1873 Anatolie Tihai a înființat Școala Primară Ortodoxă Motomachi din orașul Hakodate, unde a predat în următorii șapte ani. În jurul anului 1880 școala avea 300 de elevi înmatriculați. În 1878 Anatolie Tihai a botezat 33 de neofiți japonezi din Osaka, punând astfel bazele primei biserici ortodoxe din acest oraș.
Activitatea de catehizare a fost dificilă, după cum reiese din jurnalul pr. Tihai, deoarece japonezii aveau o credință total diferită de cea a misionarilor, iar Anatolie Tihai a fost nevoit să amâne botezul celor catehizați căci „nu sunt destul de bine pregătiți ca să primească sfântul botez”.Primul jurnal misionar al cuviosului Anatolie Tihai, un apostol român pe ogorul ortodoxiei japoneze, Ed. Episcopiei de Bălți, Chișinău, 2018, p. 22. Odată însușite bazele credinței creștin-ortodoxe, comunitatea a început să se închege: „Japonezii care au primit credința stau tare în adevăr și le sunt de mare ajutor catehizatorilor noștri”.Primul jurnal misionar al cuviosului Anatolie Tihai, un apostol român pe ogorul ortodoxiei japoneze, Ed. Episcopiei de Bălți, Chișinău, 2018, p. 18. Un rol important îl avea predica, pe care noii credincioși au început să o solicite mai mult,Primul jurnal misionar al cuviosului Anatolie Tihai, un apostol român pe ogorul ortodoxiei japoneze, Ed. Episcopiei de Bălți, Chișinău, 2018, pp. 38-40. iar îmbinarea slujbei cu predica făcea ca „noii ostași ai lui Hristos să se adune la rugăciune cu multă tragere de inimă”.Primul jurnal misionar al cuviosului Anatolie Tihai, un apostol român pe ogorul ortodoxiei japoneze, Ed. Episcopiei de Bălți, Chișinău, 2018, p. 64. Predicarea în limba japoneză a fost un element important în atragerea populației, iar ortodoxia se răspândea rapid, în ciuda numărului mic de misionari, deoarece, după cum afirma Tihai, catolicii predicau în limba latină și trebuiau să aștepte îndrumări de la Roma, iar protestanții erau dezbinați.Primul jurnal misionar al cuviosului Anatolie Tihai, un apostol român pe ogorul ortodoxiei japoneze, Ed. Episcopiei de Bălți, Chișinău, 2018, p. 76.
Arhimandritul Nikolai Kasatkin a părăsit Japonia în 1879 pentru a călători în Rusia, unde a fost ales la 17 martie 1880 episcop de Revel și vicar al Eparhiei de Riga, cu detașare în Japonia și a fost hirotonit episcop la 30 martie 1880 în Catedrala „Sf. Treime” din Lavra „Sf. Alexandru Nevski” din Sankt Petersburg, iar în perioada lipsei sale Misiunea Ortodoxă Rusă din Japonia a fost condusă de Anatolie Tihai. După întoarcerea episcopului la Tokyo, ieromonahul Anatolie a fost ridicat la 21 noiembrie 1880 (cu ocazia primei slujbe episcopale)***, „Прибытие Преосвященного Николая в Японию на свою паству и его первое архиерейское служение” („Sosirea Prea Sfințitului Nikolai în Japonia la turma sa și prima sa slujbă episcopală”), în Московские ведомости, 29 aprilie 1881. la rangul de arhimandrit și a fost chemat de episcopul Nikolai să vină la sediul Misiunii Ortodoxe Ruse din districtul Kanda Surugadai al orașului Tokyo pentru a deveni decanul Școlii de limbi străine și al nou-înființatului seminar. Aici a predat teologie și l-a asistat pe episcopul Nikolai. A înființat în 1880 o școală de pictură bisericească și a deschis ulterior un atelier de pictură a icoanelor.Alexandru Magola, „Activitatea misionarilor basarabeni în Japonia în a doua jumătatea secolului XIX”, 2007, p. 128. A organizat școli duminicale și a predicat în mai multe orașe, inclusiv la Kyoto, familiarizându-se cu diferitele dialecte vorbite în Japonia. Numărul credincioșilor creștin-ortodocși japonezi a crescut an de an: astfel, dacă în 1881 erau 6.090 de credincioși, numărul lor crescuse în noiembrie 1882 la 7.200, după cum îi scria la 26 noiembrie 1882 arhimandritul Anatolie fostului său coleg de academie, episcopul Silvestru Bălănescu. Pe măsură ce misiunea s-a extins, pr. Anatolie a fost însărcinat în 1882 să organizeze o școală misionară la Osaka, al cărei profesor și director a fost în perioada 1882-1889.