Biserica romano-catolică din Joseni este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Joseni, comuna Joseni, județul Harghita. Figurează pe lista monumentelor istorice .
Ansamblul este format din două monumente: Biserica romano-catolică () Casa parohială ()
Localitatea Joseni mai demult Alfalău, (în , colocvial Alfalu, în trad. "Satul de Jos", "Joseni", ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Harghita, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului, în Depresiunea Giurgeu. Prima mențiune documentară este din anul 1567. Sat catolic pur în Evul Mediu, a rămas la fel până în zilele noastre.
Biserica Este cea mai veche biserică din Depresiunea Giurgeu. Conform înscripției de pe turn a fost construită în anul 1213 în stil romanic, în cinstea sfinților Simeon, Iuda Tadeul și a Sfintei Mucenițe Margareta. Păstrează un valoros portal din piatră, semicircular, specific stilului romanic. Reconstruirea în stil gotic s-a făcut în a doua parte a secolului al XV-lea, păstrând etajele inferioare și poarta turnului, acesta fiind doar înălțat. Biserica avea și un clopot, cu inscripție, datat 1537, care a fost rechiziționat în Primul Război Mondial. Reconstruirea în stil baroc s-a făcut între anii 1766 și 1773, când naosul și sanctuarul bisericii sunt complet refăcute. Altarul principal este construit în stil baroc în anul 1773, tabloul altarului o reprezintă pe Sfânta Muceniță Margareta. Orga Rieger a fost fabricată la Viena în anul 1930.
Monumentul eroilor a fost ridicat de Composesorat în anul 1943 în memoria celor 266 eroi căzuți în Primul Război Mondial și a celor 90 de eroi căzuți în Al Doilea Război Mondial.
Note
Vezi și Joseni, Harghita
Legături externe Fișă de monument și imagini Monumente istorice din România - Fișă și localizare de monument
Imagini
Categorie:Monumente istorice din județul Harghita Categorie:Biserici romano-catolice din România Categorie:Biserici din secolul al XIII-lea din România Categorie:Biserici din județul Harghita Categorie:Biserici cu hramul Sfânta Margareta de Antiohia