thumb|Stelă cu un fragment al textului Edictului, aflată la Pergamonmuseum din Berlin, Germania.|alt=

Edictul privind prețurile maxime (în latină Edictum De Pretiis Rerum Venalium, în română: „Edict privitor la prețul mărfurilor”, cunoscut și sub denumirea de Edictul lui Dioclețian) a fost emis între 20 noiembrie și 9 decembrie 301 de către împăratul roman Dioclețian.

Istorie Edictul a fost emis din Antiohia sau din Alexandria și a fost redactat în greacă și în latină. Decretul nu mai există astăzi decât în fragmente găsite îndeosebi în partea orientală a Imperiului, unde domnea Dioclețian. Totuși textul care a putut fi reconstituit din aceste fragmente furnizează informații suficiente asupra prețului bunurilor și serviciilor.

În timpul Crizei secolului al treilea, moneda romană și-a pierdut din valoare din cauza numeroșilor împărați și uzurpatori romani care, în mod nechibzuit, au dispus emiterea de monedă cu scopul plății soldaților și funcționarilor, din cauza colectării insuficiente a impozitelor.

Între 20 noiembrie și 9 decembrie 301, Dioclețian a publicat decrete privind prețurile cu scopul de a reforma regimul fiscal și de a stabiliza moneda.

Valoarea relativă a modulelor monetare fiind adesea necunoscută sau variind mult, rămâne totuși dificil să se estimeze prețul real al bunurilor și al serviciilor menționate.

Edictul privind prețurile maxime este cel mai lung act legislativ din epoca Tetrarhiei, care a ajuns până în zilele noastre. Edictul a fost criticat de către Lactanțiu, un retor din Nicomedia, care blamează împărații pentru inflație și citează numeroase lupte și vărsări de sânge care au izbucnit din „manipularea” prețurilor.

La sfârșitul domniei lui Dioclețian în 305, decretele de aplicare erau practic ignorate. Economia romană, în ansamblul său, nu a fost fundamental stabilizată înainte de reforma lui Constantin cel Mare din 310.

Premisele Edictului privind prețurile maxime

Reforma monetară din 294 - 295 Stabilizarea monetară a fost o preocupare majoră pentru Dioclețian, îndată ce a fost instalat în mod temeinic la putere, debarasat de uzurpatori mulțumită asocierii cu Maximian, a căutat să reformeze sistemul monetar, prin 294 - 295, creând nummus-ul (adesea denumit follis), din bronz argintat valorând fără îndoială 12,5 denari și transformând antoninianus-ul într-o „fracție radiată”, cu valoarea de 2 sau 2,5 denari. Acest sistem se sprijinea pe revenirea la o monedă de argint fin reluând etalonul lui Nero de 1/96 dintr-o libră, adică de , argenteus-ul cu valoarea, fără îndoială, de 50 de denari. Denarul nu mai era decât o unitate de cont. Scopul pare să fi fost restabilirea monedelor cu o valoare intermediară între antoninienii foarte devalorizați și aureus-ul care circula puțin și era de mic interes pentru tranzacțiile cotidiene. Din nefericire, argenteii și, în mai mică măsură, nummii au fost tezaurizați cu repeziciune, iar inflația a urmat, făcând necesar acest Edict al prețurilor maxime.

Edictul de la Aphrodisias din Caria (septembrie 301) Confruntat cu continuarea inflației cauzate, fără îndoială, de tezaurizarea noilor monede, Dioclețian a decretat o dublare a valorii liberatorii. Aureus-ul trece la 1.000 de denari (era la 833), argenteus-ul la 100, follis-ul la 25, iar fracția radiată la 4 sau 5. Valoarea relativă a monedelor este totuși protejată, dar acest edict nu a avut decât un efect mic.

Edictul privind prețurile maxime

Există doar fragmente pe diferite suporturi ale acestui edict, provenind din estul Mediteranei. Cu toate acestea, fragmentele, care sunt destul de numeroase, le permit cercetătorilor să-și facă o idee concretă a sistemului.

În acest preambul, împăratul recunoaște că a așteptat prea mult înainte de a lua măsuri atât de drastice în timp ce politica monetară și economică a fost întotdeauna una dintre preocupările sale.

Auguștii precizează că aceste prețuri nu sunt decât cele maxime și invită, evident, să fie practicate prețuri mai puțin ridicate.

Ultima treime a Edictului, împărțită în 32 de secțiuni, impune un plafon maxim al prețului pentru mai mult de o mie de produse. Acestea includ diverse produse alimentare (carne, cereale, vin, bere, cârnați etc.), îmbrăcăminte (încălțăminte, mantouri etc.), prețuri de transport, călătorii pe mare și salarii săptămânale. Limita superioară a fost prețul unei libre de mătase vopsită purpuriu, care a fost evaluată la de denari (același preț ca un leu).

Câteva exemple După Georges Deyperot și Roger Rees, Icantitateprețul în denarigrâumodius („baniță) al armatei100 d.orzmodius („baniță”) al armatei60 d.secarămodius al armatei60 d.mei sfărâmatmodius al armatei100 d.mei întregmodius al armatei50 d.orz decorticatmodius al armatei100 d.lintemodius al armatei100 d.bob de țarinămodius al armatei80 d.mazăre zdrobitămodius al armatei100 d.ovăzmodius al armatei30 d.fenugrec /fenugræcummodius al armatei100 d.lupin crudmodius al armatei60 d.lupin fiertoca italiană4 d.semințe de inmodius al armatei150 d.orez decorticatmodius al armatei200 d.arpacaș / crupe de orzmodius100 d.susanmodius al armatei200 d.semințe de lucernămodius al armatei150 d.semințe de cânepămodius al armatei80 d.macmodius al armatei150 d.chimen / chimionmodius al armatei200 d.semințe de ridichimodius al armatei150 d.semințe de muștarmodius al armatei150 d.muștaroca italiană8 d.IVcarne de porclivră italiană12 d.carne de vitălivră italiană8 d.carne de capră sau de oaielivră italiană8 d.burtă de scroafălivră italiană24 d.mamelă de scroafălivră italiană20 d.ficat de porc hrănit cu smochinelivră italiană16 d.carne de porc săratălivră italiană16 d.jambon menapian sau cerritanlivră italiană20 d.jambon de Appeninilivră italiană20 d.cârnați de porcuncie12 d.cârnați de vităuncie10 d.cârnați afumați de porc de Lucanialivră italiană16 d.cârnați afumați de vită de Lucanialivră italiană10 d.fazan gras1250 d.fazan sălbatic1125 d.gâscă îngrășată1200 d.gâscă neîngrășată1100 d.pui260 d.potârniche130 d.turturea116 d.turturea sălbatică112 d.sturz1060 d.porumbel gulerat220 d.porumbel224 d.rață240 d.iepure de câmp1150 d.iepure de casă / iepure de vizuină140 d.silvie1040 d.vrabie1016 d.pârș1040 d.păun1300 d.păuniță1200 d.prepeliță1020 d.sturz1020 d.mistrețlivră italiană16 d.vânatlivră italiană12 d.gazelă sau capră sălbatică sau căprioarălivră italiană12 d.purcel sau godaclivră italiană16 d.miellivră italiană12 d.untlivră italiană16 d.VII, salariilucrător agricol1 zi25 d.zidar1 zi50 d.tâmplar / dulgher1 zi50 d.vărar / lucrător la cuptorul de var1 zi50 d.lucrător în marmură1 zi60 d.mozaicar1 zi60 d.pictor de fresce1 zi75 d.pictor de figuri1 zi150 d.rotar1 zi50 d.fierar1 zi50 d.brutar1 zi50 d.cărămidar8 cărămizi2 d.cămilar sau conducător de catâri1 zi25 d.cioban1 zi20 d.bărbierpe bărbat2 d.persoană care tundepe animal2 d.notarpentru 100 de rânduri10 d.învățător pe elevi / lună50 d.profesor de greacă, latină sau geometriepe elevi / lună200 d.profesor de arhitecturăpe elevi / lună200 d.profesor de retoricăpe elevi / lună250 d.avocatpentru a porni o procedură250 d.avocatpentru a pleda d.supraveghetor al hainelor la termepe scăldător2 d.XXXAur rafinat / aur fin, în lingouri sau în monedelibră d.Aur nerafinatlibră d.Aurarpe libră lucrată d.Tăietor de aurpe libră lucrată d.

Rezultate Negustorii au încetat să furnizeze mărfurile, le-au vândut ilegal sau au folosit trocul. Edictul a avut tendința de a perturba schimburile și comerțul, în special între negustori.

Este rezonabil să presupunem că o economie de piață neagră a coexistat cu economia reglementată de Edict cel puțin între comercianți și, uneori, orașe întregi nu puteau produce provizii la prețurile stabilite.

Întrucât Edictul stabilea și limite ale salariilor, cei care le primeau, în special soldații, au văzut o scădere gravă a puterii de cumpărare și că prețurile stabilite nu reflectau realitatea.

Prețurile notate în timpul tranzacțiilor înregistrate în papirusuri egiptene arată că aceste sume au fost cu mult depășite în cursul secolului al IV-lea.

Drept urmare, statul a trebuit să facă diminuări ale greutății monedelor. În aprilie 307, follisul a trecut la 8,12 g, în noiembrie 307 la 6,77 g, în primăvara lui 310 la 4,54 g. A încetat treptat baterea monedelor de argint (Aquileia, Cartagina, Serdica în 307, Trier și Ostia în 309, Roma în 310).

Abia după reformele lui Constantin, prețurile au fost stabilizate, în special prin introducerea solidusului în 310.

Note

Bibliografie Depeyrot Georges, Le Bas Empire romain, : économie et numismatique (284-491), Paris, 1987 Rees Roger, Diocletian and the Tetrarchy, Edinburgh, 2004

Ludwig von Mises Institute

Vezi și Tetrarhie Monedă romană Dioclețian Argenteus Follis Nummus

Legături externe

Erim, K.T.; Reynolds, Joyce; White, K.D.; Charlesworth, Dorothy. 1973, 'The Aphrodisias Copy of Diocletian's Edict on Maximum Prices,' in JRS at https://www.jstor.org/stable/299169 Kropff, Antony, 2016: New English translation of the Price Edict of Diocletianus, at https://www.academia.edu/23644199/New_English_translation_of_the_Price_Edict_of_Diocletianus Prices given in the price edict as compared with modern prices, at http://www.civilization.org.uk/decline-and-fall/diocletian/the-price-edict The Edict of Diocletian: A Case Study in Price Controls and Inflation, Murray Rothbard Price fixing in Ancient Rome, Robert L. Scheuttinger, Eamonn F. Butler

Categorie:Texte în latină Categorie:Numismatică Maximum