a fost o actriță japoneză. Numele ei adevărat a fost și apoi a devenit după căsătoria ei cu regizorul Senkichi Taniguchi (1912-2007) în 1957.

Biografie Kaoru Yachigusa s-a născut pe 6 ianuarie 1931 în prefectura Osaka și avea doi ani când a rămas orfană de tată. Casa ei a ars într-un raid aerian din august 1945, cu o săptămână înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când Kaoru avea vârsta de 14 ani. Păpușa ei mult iubită a fost transformată în cenușă și ea a scris mai târziu: „am avut impresia că am ars eu-însuși”.

În ciuda naturii sale rezervate, Kaoru Yachigusa a aspirat să devină actriță și și-a realizat visul în 1947 prin angajarea sa în cadrul companiei teatrale de revistă Takarazuka. A debutat în film în anul 1951, când a devenit actriță a companiei Toho. Nu s-a făcut remarcată în primii ani, în ciuda faptului că a jucat roluri principale precum cel al fiicei unui samurai de rang înalt care este prea mândră pentru a-și arăta sentimentele față de un tânăr samurai pe care-l consideră a avea un rang inferior în filmul Kenka kago (1953) al lui Taizō Fuyushima. Filmul Tabi wa soyokaze al lui Hiroshi Inagaki, în care ea a jucat alături de Tomoemon Ōtani, i-a făcut pe conducătorii companiei Toho că frumusețea ei virginală ar putea reprezenta o atracție în plan internațional.

Actrița a fost distribuită în rolul Otsu în trilogia lui Hiroshi Inagaki dedicată lui Miyamoto Musashi (Legenda lui Musashi în 1954, Duel în Ichijoji în 1955 și The Way of Light în 1956), unde a jucat alături de Toshirō Mifune și a întruchipat femeia inocentă care se sacrifică din dragoste, și a fost aleasă, de asemenea, pentru a interpreta rolul Madame Butterfly, într-o adaptare italo-japoneză a operei lui Giacomo Puccini în regia lui Carmine Gallone. A jucat apoi, alături de Shirley Yamaguchi, în coproducția internațională Byaku fujin no yoren (1956), regizată de Shirō Toyoda. În ciuda faptului că Cio-Cio-San și Byaku fujin no yoren nu au avut succes pe piața internațională, Kaoru Yachigusa a devenit foarte cunoscută, ceea ce i-a permis să obțină roluri importante în filmele populare de la sfârșitul anilor 1950.

S-a căsătorit în 1957 cu regizorul Senkichi Taniguchi, care era cu aproape 20 de ani mai în vârstă și fusese căsătorit anterior cu scenarista Yōko Mizuki și cu actrița Setsuko Wakayama. Yachigusa și Taniguchi au rămas împreună timp de 50 de ani până la moartea regizorului în octombrie 2007. Căsătoria lor a fost fericită și nu a dăunat carierei de succes a actriței.

Yachigusa a apărut în numeroase filme, seriale de televiziune și piese de teatru în care a întruchipat cel mai adesea fete tinere gingașe și ascultătoare, apoi figuri materne ideale, iar, mai târziu, serialul de televiziune Kishibe no arubamu din 1977 i-a permis totuși să schimbe registrul cu rolul unei femei căsătorite care avea o aventură cu un bărbat mai tânăr. Un alt rol cunoscut este cel al soției ideale a samuraiului Einosuke Kurihara (interpretat de Keiju Kobayashi) în filmul Samurai (1965), regizat de Kihachi Okamoto, care urmărește o serie de acțiuni din perioada Restaurării Meiji (1860). A continuat să joace cu succes în filme și în seriale de televiziune mult timp după ce cariera lui Taniguchi a început să se stingă la începutul anilor 1970.

Decorată cu Medalia de Onoare cu panglică violetă în 1997 și cu Ordinul Soarelui Răsare cl. a IV-a în 2003, Kaoru Yachigusa era încă activă la vârsta de 80 de ani, având o carieră întinsă pe parcursul a șase decenii. Și-a îngrijit cu devotament soțul atuci când sănătatea acestuia a început să se deterioreze la sfârșitul anilor 1990. Taniguchi a decedat în octombrie 2007.

În februarie 2019 ea a anunțat că fusese diagnosticată cu cancer și că urma un tratament. A murit de cancer pancreatic la 24 octombrie 2019, la vârsta de 88 de ani, într-un spital din Tokyo.

Filmografie miniatura|Kaoru Yachigusa în Voyage sous la brise (1953).

Filme de cinema 1951: , regizat de Motoyoshi Oda 1951: , regizat de Kunio Watanabe 1952: , regizat de Rokuya Uchimura 1953: , regizat de Kōzō Saeki 1953: , regizat de Akira Nobuchi 1953: , regizat de Kon Ichikawa 1953: , regizat de Hiroshi Inagaki 1953: , regizat de Nobuo Nakagawa - Ohikari 1953: , regizat de Torajirō Saitō 1953: , regizat de Taizō Fuyushima - fiica unui samurai de rang înalt 1953: , regizat de Kajirō Yamamoto 1954: , regizat de Yasuki Chiba 1954: , regizat de Hideo Suzuki 1954: , regizat de Hiroshi Inagaki - Otsu 1954: Cio-Cio-San (Madama Butterfly), regizat de Carmine Gallone - Madame Butterfly 1955: , regizat de Hiroshi Inagaki - Otsu 1955: , regizat de Nobuo Nakagawa 1956: , regizat de Hiroshi Inagaki - Otsu 1956: , regizat de Yasuki Chiba 1956: , regizat de Senkichi Taniguchi 1956: , regizat de Yasuki Chiba 1956: , regizat de Shin Saburi 1956: , regizat de Shirō Toyoda 1956: , regizat de Hideo Suzuki 1956: , regizat de Keigo Kimura 1957: , regizat de Shirō Toyoda - Yōko 1957: , regizat de Nobuo Aoyagi 1957: , regizat de Masanori Kakei 1958: , regizat de Katsuhiko Tasaka 1958: , regizat de Kajirō Yamamoto 1958: , regizat de Tatsuo Ōsone 1958: , regizat de Hiroshi Inagaki 1958: , regizat de Shigehiro Ozawa 1958: , regizat de Nobuo Aoyagi 1958: , regizat de Bin Katō 1958: , regizat de Yasuki Chiba 1959: , regizat de Yūzō Kawashima 1959: , regizat de Kajirō Yamamoto 1959: , regizat de Kōzō Saeki 1959: , regizat de Nobuo Aoyagi 1960: , regizat de Ishirō Honda 1963: , regizat de Shirō Toyoda 1964: , regizat de Shūe Matsubayashi 1964: , regizat de Yasuki Chiba și Masanori Kakei 1965: , regizat de Kihachi Okamoto - Mitsu 1964: , regizat de Masahiro Makino 1965: , regizat de Masahiro Shinoda 1965: , regizat de Kazuo Mori 1965: , regizat de Tokuzō Tanaka 1966: , regizat de Tokuzō Tanaka 1967: , regizat de Kenji Misumi 1971: , regizat de Kenji Yoshida 1972: , regizat de Yōji Yamada - Chiyo 1974: , regizat de Shūji Terayama 1975: , regizat de Tadahiko Isomi 1976: , regizat de Satsuo Yamamoto 1976: 1978: , regizat de Kihachi Okamoto 1979: , regizat de Kihachi Okamoto 1987: , regizat de Seijirō Kōyama - Shizuko Ueno 1992: , regizat de Kazumasa Oda 1996: , regizat de Seijirō Kōyama 2000: , regizat de Yoshiki Hayakawa 2001: , regizat de Katsuyuki Motohiro 2003: , regizat de Yoshimitsu Morita 2005: , regizat de Katsuyuki Motohiro 2007: , regizat de Hideyuki Hirayama 2007: , regizat de Tatsuya Hagishima 2008: , regizat de Mitsuhiro Mihara 2009: , regizat de Kōji Yakusho 2009: , regizat de Miwa Nishikawa - Kaduko Torikai 2009: , regizat de Shin'ichi Miki 2011: , regizat de Kiyoshi Sasabe 2012: , regizat de Hideyuki Katsuki 2012: , regizat de Yūichirō Hirakawa 2013: , regizat de Yūya Ishii - Chie Matsumoto 2013: , regizat de Yoshihiro Fukagawa 2015: , regizat de Mineko Okamoto

Filme de televiziune (selecție) 1977: (TV) 2004: (TV)

Dublaj de voce 2004-2005: (serial de animație) - Miss Marple (voce) 2014: , regizat de Mizuho Nishikubo - Sawako în vârstă (voce)

Distincții Fără o indicație contrară sau complementară, informațiile menționate în această secțiune pot fi confirmate de baza de date IMDb.

Decorații Medalia de Onoare cu panglică purpurie (1997) Ordinul Soarelui Răsare cl. a IV-a (2003)

Premii 1965: Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Festivalul de film Asia-Pacific pentru interpretarea din Tristesse et beauté 2003: Premiul Nikkan Sports Film pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea din Ashura no gotoku 2004: Premiul Kinuyo Tanaka Liste des récipiendaires du prix Kinuyo Tanaka sur le site du musée Kinuyo Tanaka Bunkakan 2009: Premiul Hōchi Film pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretările din Gama no abura, Cher docteur și Hikidashi no naka no rabu retā 2010: Premiul Mainichi pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea din Cher docteur 2010: marele premiu special la Festivalul de Film de la Yokohama

Nominalizare 2004: Premiul Academiei Japoneze de Film pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea din Ashura no Gotoku

Note

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1931 Categorie:Decese în 2019 Categorie:Actrițe japoneze Categorie:Decese cauzate de cancer la pancreas