miniatura|250x250px| Drumul mătăsii, important din punct de vedere economic (roșu), și rutele comerciale cu condimente (albastru) au fost blocate de Imperiul Selgiuc c.1090, declanșând cruciadele, și de către Imperiul Otoman (c. 1453), ceea ce a impulsionat epoca descoperirilor și colonialismul european. Comerțul cu mirodenii se referă la comerțul dintre civilizațiile istorice din Asia, Africa de Nord-Est și Europa. Mirodeniile precum scorțișoara, scorțișoara chinezească, cardamomul, ghimbirul, piperul și curcuma erau cunoscute și folosite în Antichitate pentru comerțul din lumea orientală. Aceste mirodenii și-au croit drumul în Orientul Apropiat înainte de începutul erei creștine, unde adevăratele lor surse au fost ascunse de către comercianți și asociate cu povești fantastice.
Aspectul maritim al comerțului a fost dominat de către civilizația austroneziană din Sud-Estul Asiei, care a stabilit rutele comerciale precursoare din Sud-Estul Asiei în Sri Lanka și India încă din 1500 î.Hr. Aceste bunuri erau apoi transportate mai departe pe uscat către Marea Mediterană și lumea Greco-Romană pe Drumul Tămâii și rutele indo-romane de către comercianții din India și Persia. Rutele austroneziene de comerț maritim s-au extins mai târziu în Orientul Mijlociu și Africa de Est până în primul mileniu e.n., ducând la colonizarea austroneziană a Madagascarului.
În cadrul unor regiuni specifice, Regatul Axum (c. sec. al V-lea î.Hr. - sec. al XI-lea E.n) a fost pionierul rutei de pe Marea Roșie înaintea sec. I e.n. În timpul primului mileniu, Etiopienii au devenit puterea comercială maritimă din Marea Roșie. Până în această perioadă, rutele comerciale din Sri Lanka (în romană „Trapobana”) și India erau de asemenea controlate în mare parte de către poporul Tamil, care a dobândit tehnologie maritimă din contactul timpuriu cu Austronezia. La mijlocul sec. al VII-lea E.n după răspândirea Islamismului, tranzacțiile arabe au început să frecventeze aceste rute maritime și să domine rutele maritime din vestul Oceanului Indian.
Comercianții arabi au preluat în cele din urmă transporturile de bunuri prin intermediul regiunii Levant și al comercianților venețieni în Europa până la apariția turcilor selgiucizi și mai târziu a turcilor otomani care au tăiat iarăși ruta în 1090 și respectiv 1453. Rutele de pe uscat au ajutat inițial comerțul cu mirodenii, dar rutele de comerț maritime au dus la o extraordinară creștere în activitățile comerciale. În Evul Mediu mijlociu și târziu, comercianții musulmani au dominat rutele comerciale maritime de-a lungul Oceanului Indian, explorând regiunile sursă din Asia de Est și transportând mirodenii din centre comerciale din India spre Golful Persic și Marea Roșie, de unde rutele de pe uscat duceau spre Europa.
Comerțul a fost schimbat de cruciade și mai târziu de către perioada marilor descoperire geograficeDonkin 2003 realizate de Europa, în timpul căreia comerțul cu mirodenii, în special piperul negru, a devenit o activitate influentă pentru comercianții europeniCorn & Glasserman 1999: Prologue. Traseul Capului din Europa în Oceanul Indian prin Capul Bunei Speranțe a fost inițiat de către exploratorul portughez Vasco da Gama în anul 1498, ducând la noi rute maritime pentru comerțGama, Vasco da. The Columbia Encyclopedia, Sixth Edition. Columbia University Press..
Acest comerț a condus economia lumii de la sfârșitul Evului Mediu până la RenaștereCorn & Glasserman 1999: Prologue, fiind introdus într-o epoca a dominației europene in EstGama, Vasco da. The Columbia Encyclopedia, Sixth Edition. Columbia University Press.. Canalele, precum Golful Bengal, au servit drept poduri pentru schimburile culturale și comerciale dintre diverse culturiDonkin 2003 pe măsură ce națiunile au luptat pentru a obține controlul comerțului de-a lungul multor rute comerciale cu mirodenii. În 1571 spaniolii au deschis prima rută trans-pacifică între teritoriile din Filipine si Mexic, cunoscute drept Galioanele Manila, ce a durat până în anul 1815. Rutele de comerț portugheze erau restricționate în mare parte de către rutele, porturile și națiunile antice care erau greu de dominat. Neerlandezii au fost capabili mai târziu să evite multe dintre aceste probleme inițiind o rută oceanica directă de la Capul Bunei Speranțe la Strâmtoarea Sunda din Indonezia.
Origini miniatura| Comerțul cu mirodenii din India a atras atenția dinastiei Ptolemeice și, ulterior, a Imperiului Roman. Oamenii din perioada neolitică făceau comerț cu mirodenii, obsidian, scoici de mare, pietre prețioase și alte materiale de mare valoare încă din mileniul 10 î.Hr. Primii care menționează comerțul în perioadele istorice sunt egiptenii. În mileniul III î.Hr., au făcut tranzacții cu Țara Punt, despre care se crede că a fost situată într-o zonă care cuprinde nordul Somaliei, Djibouti, Eritreea și coasta de la Marea Roșiei a SudanuluiSimson Najovits, Egypt, trunk of the tree, Volume 2, (Algora Publishing: 2004), p. 258.Rawlinson 2001: 11-12. stanga|miniatura| Rută protoistorică și istorică de comerț maritim austronezian în Oceanul Indian miniatura|Comerțul roman cu India conform Periplus Maris Erythraei secolul I d.Hr. Comerțul cu mirodenii a fost asociat cu rutele terestre de la început, dar rutele maritime s-au dovedit a fi factorul care a ajutat la creșterea comerțului. Prima rețea comercială maritimă adevărată din Oceanul Indian a fost făcută de popoarele austroneziene din Insula Asiei de Sud-Est, care au construit primele nave oceanice. Au stabilit rute comerciale cu India de Sud și Sri Lanka încă din 1500 î.Hr., introducând un schimb de cultură materială (cum ar fi catamaranele, bărcile de tip outrigger, bărcile cu scândură cusută și paan) și o mare varietate de specii de plante (cum ar fi nucile de cocos, lemnul de santal, banane și trestie de zahăr); precum și conectarea culturilor materiale din India și China. Indonezienii, în special, realizau comerț cu mirodenii (în principal scorțișoară și cassia) cu Africa de Est folosind bărci din catamaran și canoe, navigând cu ajutorul vânturilor de vest din Oceanul Indian. Această rețea comercială s-a extins pentru a ajunge până în Africa și Peninsula Arabică, ducând la colonizarea austroneziană a Madagascarului până în prima jumătate a primului mileniu d.Hr. Aceasta a continuat până în vremuri istorice, devenind ulterior Drumul Maritim al Mătăsii.
În primul mileniu î.Hr. arabii, fenicienii și indienii erau, de asemenea, preocupați de comerțul maritim și terestru cu mărfuri de lux precum mirodenii, aur, pietre prețioase, piele de animale rare, abanos și perle. Comerțul maritim a avut loc în Marea Roșie și Oceanul Indian. Traseul maritim în Marea Roșie era de la Bab-el-Mandeb la Berenike și de acolo pe uscat până la Nil și apoi cu bărci la Alexandria. Mărfurile de lux erau comercializate de-a lungul Traseului de Tămâie, inclusiv mirodenii indiene, abanos, mătase și textile fine.
În a doua jumătate a primului mileniu î.Hr., triburile arabe din Arabia de Sud și de Vest au preluat controlul asupra comerțului cu mirodenii din Arabia de Sud până la Marea Mediterană. Aceste triburi erau M'ain, Qataban, Hadhramaut, Saba și Himyarite. În nord, nabateei au preluat controlul asupra rutei comerciale care traversa Deșertul Negev de la Petra la Gaza. Comerțul a îmbogățit triburile arabe. Regiunea Arabiei de Sud a fost numită Arabia Felix (Arabia jubilată) de către greci și era pe lista cuceririlor lui Alexandru cel Mare al Macedoniei înainte de a muri. Indienii și arabii dețineau controlul asupra comerțului maritim cu India. La sfârșitul secolului al II-lea î.Hr., grecii din Dinastia Ptolemeică din Egipt au învățat de la indieni cum să navigheze direct de la Aden către coasta de vest a Indiei folosind vânturile musonice (Hippalus) și au preluat controlul asupra comerțului maritimShaw 2003: 426.
Mirodeniile sunt menționate în narațiunile (scrierile) biblice și există dovezi literare pentru utilizarea lor în societatea antică greacă și romană. Există o consemnare din limba tamilă a grecilor care achiziționau saci mari de piper negru din India, multe rețete din cartea de bucate romană De re coquinaria din secolul I folosesc acest condiment. Comerțul cu mirodenii se diminuează după căderea Imperiului Roman, dar cererea de ghimbir, piper negru, cuișoare, scorțișoară și nucșoară a reanimat comerțul în secolele ulterioareThe Medieval Spice Trade and the Diffusion of the Chile Gastronomica Spring 2007 Vol. 7 Issue 2.
Comerțul arab și Europa medievală miniatura| Traseu comercial peste Marea Roșie care leagă Italia de sud-vestul Indiei Roma a jucat un rol important în comerțul cu mirodenii în secolul al V-lea, dar acest rol, spre deosebire de cel arab, nu a durat până în Evul Mediu. Ascensiunea Islamului a adus o schimbare semnificativă în comerț, deoarece negustorii evrei Radhani și arabi, în special din Egipt, au preluat în cele din urmă transportul de bunuri prin Levant către Europa.
Comerțul cu mirodenii i-a adus mari bogății califatului Abbasid, ba chiar a inspirat legende celebre precum cea a lui Sinbad Marinarul. Acești marinari și comercianți timpurii porneau adesea din orașul port Basra și, în cele din urmă, după multe călătorii, se întorceau pentru a-și vinde bunurile, inclusiv condimente în Bagdad. Faima multor condimente, cum ar fi nucșoara și scorțișoara, este atribuită acestor negustori timpurii de condimente.
Legătura comercială indiană cu Asia de Sud-Est s-a dovedit vitală pentru negustorii din Arabia și Persia în secolele VII și VIIIDonkin 2003: 59. Comercianții arabi - în principal descendenți ai marinarilor din Yemen și Oman - au dominat rutele maritime pe tot Oceanul Indian, atingând regiunile sursă din Extremul Orient - făcând legătura cu „insulele mirodeniilor” secrete (Insulele Maluku și Insulele Banda). Insulele Moluce sunt menționate, de asemenea, în mai multe consemnări: o cronică javaneză (1365) menționează Molucca și MalokoDonkin 2003: 88; și lucrările de navigație din secolele XIV și XV conțin prima referință arabă neechivocă despre Insulele Moluce. Sulaima al-Mahr scrie: „La est de Timor [unde se găsește lemn de santal] sunt Insulele Bandam, unde se găsește nucșoara. Insulele cuișoarelor se numesc Maluku ..... "
Produsele din Insulele Moluce au fost apoi expediate către zonele comerciale din India, trecând prin porturi precum Calicut în Kerala și prin Sri LankaDonkin 2003: 92. De acolo erau expediate spre vest prin porturile Arabiei spre Orientul Apropiat, către Ormus în Golful Persic și Djedda în Marea Roșie și uneori expediate în Africa de Est, unde erau folosite în multe scopuri, inclusiv ritualuri de înmormântare. Abbasizii au folosit Alexandria, Damietta, Aden și Siraf ca porturi de intrare în India și ChinaDonkin 2003: 91–92. Comercianții care soseau din India în orașul port Aden au plătit tribut sub formă de mosc, camfor, chihlimbar și lemn de santal lui Ibn Ziyad, sultanul Yemenului.
Exporturile de condimente indiene sunt menționate în lucrările lui Ibn Khurdadhbeh (850), al-Ghafiqi (1150), Ishak bin Imaran (907) și Al Kalkashandi (secolul al XIV-lea)Donkin 2003: 92. Călătorul chinez Xuanzang menționează orașul Puri, unde „negustorii pleacă spre țări îndepărtate”Donkin 2003: 65.