miniatura|Formula Coca-Cola este un secret comercial încă din 1891.
Secretele comerciale reprezintă un tip de proprietate intelectuală, care cuprinde formule, tehnici, procese, modele, instrumente, tipare sau culegeri de informații care au valoare economică inerentă, deoarece acestea nu sunt în general cunoscute sau ușor de identificat de către alții, și pentru care titularul ia măsuri necesare pentru a le păstra secrete. În unele jurisdicții, astfel de secrete sunt cunoscute ca informații confidențiale.
Definiție Limbajul exact prin care este definit un secret comercial variază în funcție de jurisdicție, la fel ca și tipurile specifice de informații care fac obiectul protecției secretului comercial. Trei factori sunt comuni tuturor acestor definiții:
Un secret comercial reprezintă o informație care
nu este în general cunoscută publicului; conferă un avantaj economic titularului său, deoarece informațiile nu sunt cunoscute public; și titularul depune eforturile necesare pentru a o păstra secretă.
În legislația internațională, acești trei factori definesc un secret comercial conform articolului 39 din Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights(Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală), frecvent menționat ca Acordul TRIPS.
În mod similar, în Economic Espionage Act of 1996 (Actul de spionaj economic din 1996) din Statele Unite, „Un secret comercial, conform definiției din (3) (A), (B) (1996), este alcătuit din trei elemente: (1) informații; (2) măsuri necesare, luate pentru a proteja informațiile; (3) din care derivă o valoare economică independentă ca rezultat al faptului că nu este cunoscut public".
Valoare Secretele comerciale sunt o componentă importantă, dar invizibilă, a proprietății intelectuale (IP) a unei companii. Contribuția lor la valoarea unei companii, măsurată ca și capitalizare de piață, poate fi majorăRobert P. Merges, Peter S. Menell, Mark A. Lemley (@006) Intellectual Property in the Technological Age, 3rd ed.; Aspen. Fiind invizibilă, această contribuție este greu de măsuratBaruch Lev (2001): Intangibles, Management, Measurement and Reporting, with comments by conference participants; Brookings Institution Press, 2001.. Brevetele reprezintă o contribuție vizibilă, dar tardivă și inadecvată pentru inovații interne. Deținerea unui tablou de bord intern oferă o perspectivă asupra costurilor impuse de riscul plecării angajaților pentru a activa în cadrul unei întreprinderi concurente sau pentru a crea astfel de întreprinderi.
Protecție Spre deosebire de proprietatea intelectuală înregistrată, secretele comerciale nu sunt, prin definiție, dezvăluite lumii pe larg. În schimb, deținătorii de secrete comerciale urmăresc protejarea informațiilor comerciale secrete de concurență prin instituirea unor proceduri speciale prin care să asigure acest lucru, precum și prin adoptarea unor măsuri de securitate tehnologică și juridică. Protecția juridică include non-disclosure agreements (NDAs) (acorduri de confidențialitate), clauze privind cedarea drepturilor de autor către angajator și clauze de neconcurență. Cu alte cuvinte, în schimbul unei oportunități de a fi angajat de către deținătorul secretelor, un angajat poate semna acorduri pentru a nu dezvălui informațiile confidențiale ale potențialului angajator, pentru a preda sau atribui angajatorului drepturi de proprietate asupra muncii intelectuale și a produselor de muncă realizate în cursul (sau ca o condiție) de angajare și să nu lucreze pentru o companie concurentă pentru o anumită perioadă de timp (uneori într-o anumită regiune geografică). Încălcarea acordului implică, în general, posibilitatea unor penalități financiare mari care acționează ca un factor de descurajare a dezvăluirii secretelor comerciale. Cu toate acestea, dovedirea unei încălcări a unui acord de confidențialitate de către o fostă parte interesată care lucrează legal pentru un concurent sau care prevalează într-un proces pentru încălcarea unei clauze de neconcurență este foarte greu de dovedit. Deținătorul unui secret comercial poate solicita, de asemenea, acorduri similare din partea altor parteneri cu care colaborează, cum ar fi furnizori, licențiați și membri ai consiliului de administrație.
Întrucât o companie își poate proteja informațiile confidențiale prin acorduri de confidențialitate, clauze privind cedarea drepturilor de autor către angajator și clauze de neconcurență cu părțile implicate (în limitele legislației muncii, inclusiv privind restricțiile rezonabile din punct de vedere geografic și temporal), aceste măsuri contractuale de protecție creează efectiv un monopol perpetuu asupra informațiilor secrete care nu expiră la fel ca un brevet sau un drept de autor. Cu toate acestea, lipsa de protecție formală asociată drepturilor de proprietate intelectuală înregistrate înseamnă că o parte terță, care nu este obligată printr-un acord semnat, nu este împiedicată să duplice și să utilizeze în mod independent informațiile secrete odată ce acestea sunt descoperite, cum ar fi prin inginerie inversă. miniatura|240x240px| Lichiorul Chartreuse verde protejat de informații confidențiale ale ingredientelor Prin urmare, secretele comerciale, cum ar fi formulele secrete, sunt adesea protejate prin divulgarea informațiilor cheie doar câtorva persoane de încredere. Exemple celebre de produse protejate de secrete comerciale sunt lichiorul Chartreuse și Coca-ColaLeon Stafford for The Atlanta Journal-Constitution December 8, 2011 Coke hides its secret formula in plain sight in World of Coca-Cola move .
Deoarece protecția secretelor comerciale poate, în principiu, să se extindă la nesfârșit, poate, prin urmare, și să ofere un avantaj față de protecția brevetelor și alte drepturi de proprietate intelectuală înregistrate, care sunt viabile doar pentru o anumită perioadă de timp. Compania Coca-Cola, de exemplu, nu are brevet pentru formula Coca-Cola și cu toate acestea au fost eficienți în protejarea ei pentru mai mult de 20 de ani, pe care un brevet i-ar fi putut-o oferi. De altfel, Coca-Cola a refuzat să-și dezvăluie secretul comercial sub cel puțin două ordine judecătoreștiFor God, Country & Coca-Cola, by Mark Pendergrast, 2nd Ed., Basic Books 2000, p. 456.
Însușire ilegală Companiile încearcă adesea să-și descopere secretele comerciale reciproce prin metode legale de inginerie inversă sau prin încălcarea intimității angajaților pe de o parte și prin metode potențial ilegale, inclusiv spionajul industrial, pe de altă parte. Actele de spionaj industrial sunt, în general, ilegale în sine în conformitate cu legile aplicabile relevante, iar sancțiunile pot fi dureBen Fox Rubin (2012): Former Dow Chemical Scientist Gets Five Year in Prison; Wall Street Journal, 13 January 2012. Importanța acestei ilegalități față de legea secretului comercial este: în cazul în care un secret comercial este dobândit prin mijloace necorespunzătoare (un concept mai larg decât „mijloace ilegale”, dar inclusiv astfel de mijloace), atunci secretul este considerat în general ca fiind însușit în mod ilegal . Astfel, dacă un secret comercial a fost dobândit prin spionaj industrial, cel care îl dobândește va fi probabil supus răspunderii legale pentru însușirea acestuia în mod necorespunzător - cu toate acestea, titularul secretului comercial este totuși obligat să protejeze secretul împotriva unui astfel de spionaj într-o anumită măsură, la fel ca în majoritatea regimurilor de secret comercial, nu se consideră că există un secret comercial cu excepția cazului în care pretinsul său titular ia măsuri necesare pentru a-i păstra identitatea secretă.
Istoric Drept roman Comentatorii, începând cu A. Arthur Schiller, afirmă că secretele comerciale erau protejate de Dreptul roman printr-o lege cunoscută drept actio servi corrupti , descrisă ca o acțiune pentru a corupe un servitor. Dreptul Roman este descris după cum urmează:Deținătorul roman al unei mărci sau al unui nume de firmă era protejat în mod legal împotriva folosirii nedrepte de către un competitor prin intermediul legii actio servi corrupti... cu ajutorul căreia juriștii romani obișnuiau să acorde ajutoare comerciale sub aparența acțiunilor de drept privat. „Dacă, după cum crede scriitorul (scrie Schiller), variate cazuri de acțiune privată au fost disponibile în vederea satisfacerii nevoilor comerciale, atunci statul a acționat în exact aceeași manieră în care o face și astăzi”Alan Watson, Trade Secrets and Roman Law: The Myth Exploded, 11 Tul. Eur. & Civ. L.F. 19, 19 (1996)..Sugestia conform căreia secretul comercial își are originile în Dreptul Roman a fost introdusă în Columbia Law Review din 1929, într-un articol numit „Trade Secrets and the Roman Law: The Actio Servi Corrupti” („Secretele comerciale și Legea Romană”), ce a fost reprodus în scrierea lui Schiller, An American Experience in Roman Law 1 (1971) („O experiență americană a Dreptului Roman 1”). Vezi și Trade Secrets and Roman Law: The Myth Exploded („Secretele Comerciale și Dreptul roman: Mitul a explodat”), la 19. Cu toate acestea, profesorul Alan Watson de la Facultatea de Drept din Georgia a susținut în Trade Secrets and Roman Law: The Myth Exploded că actio servi corrupti nu a fost utilizată pentru protejarea secretelor comerciale p. 19. Ci, mai degrabă, a explicat acesta:Din păcate, Schiller se înșală cu privire la ceea ce se întâmpla… Posibil sau probabil, actio servi corrupti a putut fi folosită pentru protejarea secretelor comerciale și alte interese comerciale asemănătoare. Însă, nu acesta a fost scopul ei, ci a fost, cel mai probabil, un rezultat secundar accidental. Nu există nici cea mai mică evidență că acțiunea a fost vreodată atât de folosită. În această privință, actio servi corrupti nu este unic. Exact același lucru se poate spune despre multe acțiuni de drept privat, inclusiv cele pentru furt, daunele la proprietate, depozitele și producția de proprietate. Toate acestea puteau fi folosite pentru a proteja secretele comerciale, presupun, însă nu există nicio evidență că ar fi fost astfel. Este bizar să vedem la orice nivel al declarației romane actio servi corrupti un echivalent al legii moderne pentru protecția secretelor comerciale și altor astfel de interese comercialeAlan Watson, Trade Secrets and Roman Law: The Myth Exploded, 11 Tul. Eur. & Civ. L.F. 19, 19 (1996)..
Secolul al 19-lea Legea secretului comercial, așa cum este cunoscută în prezent, a apărut pentru prima dată în Anglia în 1817 în Newbery v. JamesNewbery v. James, (1817) 2 Mer. 446, 35 Eng. Rep. 1011, 1013 (Ct. Ch. 1817), și în Statele Unite în 1837 în Vickery v. Welch See The Surprising Virtues of Treating Trade Secrets as IP Rights, 61 Stan. L. Rev. at 315 & n.6.. În vreme ce acele cazuri implicau primele cauze de acțiune comune cunoscute de lege bazate pe un concept modern a lgilor secretului comercial, nicidecum implicând măsuri provizorii, ci mai degrabă au implicat numai daune. În Anglia, primul caz ce a implicat măsurile provizorii a apărut în 1820 în Yovatt v WinyardYovatt v. Winyard, (1820) 37 Eng. Rep. 425, 426 (Ch.), în timp ce în Statele Unite abia în anul 1866 în cazul Tylor v. BlanchardTaylor v. Blanchard, 95 Mass. (13 Allen) 370 (1866)See The Surprising Virtues of Treating Trade Secrets as IP Rights, 61 Stan. L. Rev. at 315 & n.7; but see Kewanee Oil Co. v. Bicron Corp., 416 U.S. 470, 493 n.23, 94 S.Ct. 1879, 1892 n.23, 40 L.Ed.2d 315 (1974) (trade secret law imported into the United States from England in 1868 in Peabody v. Norfolk, 98 Mass. 452 (1868)).