Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO care vine din limba greacă, unde ἴσος, isos, înseamnă „egal”; în engleză: International Organization for Standardization, este o confederație internațională de stabilirea normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, care sunt reprezentate de IEC (în engleză International Electrotechnical Commission) (Comisia Electrotehnică Internațională), și cu excepția telecomunicațiilor reprezentate de ITU (International Telecommunication Union) (Uniunea Internațională pentru Telecomunicații). Aceste trei organizații sunt unite în WSC (engleză, World Standards Cooperation). 400px|thumb|Harta cu indicatorul apartenenței statelori la ISOLegendă:
Organizația Internațională de Standardizare Din 14 pînă 26 octombrie 1946, în Londra a avut loc întrunirea de organizații naționale de norme din 25 de țări. Acolo s-a hotărît organizarea unei noi organizații, în care ISA (eng. International Federation of the National Standardizing Associations) înființată în 1926 dar care și-a oprit activitatea în anul 1942 și UNSCC (eng. United Nations Standards Coordinating Committee). Această nouă organizație numindu-se ISO, și-a preluat activitatea în data de 23 februarie 1947.
Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant. Limbile oficiale sunt engleza și franceza.
Chiar dacă ISO se autodefinește ca organizație non guvernamentală, capacitatea sa de a elabora standarde care pot deveni referinte de legi – prin acorduri și tratate – face ca această organizație să fie mult mai puternică decât multe alte ONG-uri. Participanții au în compunere un organism de standardizare pentru fiecare țară membră la care pot participa și principalele corporații.
ISO cooperează strâns cu Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), care este responsabilă pentru standardizarea echipamentelor electrice și electronice.
Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul comitetelor tehnice internaționale ale ISO.
ISO este sigla pentru „International Organization for Standardization”. Deși acest cuvânt este un acronim, el derivă și de la termenul grecesc „ισιος”, care înseamnă egal, (exemple: izotonic, izomorf, izobare, izotop etc.). Dacă ar fi fost doar un simplu acronim atunci ar fi fost: OIS în română, IOS în engleză, OIN în franceză, fondatorii însă au ales ISO ca abreviere universală.
Standardele ISO sunt numerotate, și au un format de tipul: "ISO 99999:yyyy: Titlul", unde "99999" este numărul standardului, "yyyy" este anul publicării, și "Titlul" descrie obiectul. De exemplu, familia de standarde ISO 9000 este formată intr-o serie de standarde referitoare la sistemul de management al calității, care urmăresc asigurarea satisfacției clienților si obținerea de produse și servicii conforme.
Detalii Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi standarde și revizuirea lor. Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod unitar și general ridicarea calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial;
Codex Alimentarius este de exemplu o colecție de standarde alimentare adoptate la nivel internațional, care au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea practicilor corecte în comerțul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude și pentru distribuția către consumator, prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și prelevare. În realitate, Codex Alimentarius intenționează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătății cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare și a vitaminelor și tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puțin un potențial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
Definiția unui standard Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-un anumit context.
Conținutul unui standard Standardele variază după caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe discipline: începând cu toate aspectele tehnice, economice și sociale ale activității umane și încheind cu toate disciplinele de bază cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc. • Sunt coerente și consecvente : standardele sunt elaborate de către comitetele tehnice care sunt coordonate de către un organism specializat și asigură depășirea barierelor dintre diferitele domenii de activitate și diferite politici comerciale; • Rezultă din participare : standardele reflectă rezultatele activității desfășurate în comun ce implică toate părțile competente și sunt validate prin consens pentru a reprezenta toate interesele relevante: producători, utilizatori, laboratoare, autorități, consumatori etc. • Sunt procese active : standardele se bazează pe experiența reală și conduc la rezultate materiale în practică (produse – atât bunurile, cât și serviciile, metodele de încercare etc.); ele stabilesc un compromis între cele mai ridicate nivele de progres și constrângerile economice ale timpului; • Sunt actualizate : standardele sunt revizuite periodic sau după cum dictează circumstanțele pentru a le asigura actualitatea și, de aceea, evoluează împreună cu progresul social și tehnologic; • Au statut de referințe în contracte comerciale și în instanță în cazul unei dispute; • Au recunoaștere națională sau internațională : standardele sunt documente care sunt recunoscute ca valabile la nivel național, regional sau internațional, după caz; • Sunt disponibile pentru oricine : standardele pot fi consultate și achiziționate fără restricție. Ca regulă generală, standardele nu sunt obligatorii, acestea având o aplicare voluntară. În anumite cazuri, implementarea poate fi obligatorie (cum ar fi în domeniile legate de securitate, instalații electrice sau în contracte publice).
Rolul standardelor Un standard reprezintă un nivel de experiență și tehnologie care face ca prezența industriei în elaborarea sa să fie indispensabilă. Acesta este un document de referință folosit, în special, în contextul contractelor publice sau în cadrul comerțului internațional, pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite de către industriași ca și referință indiscutabilă ce simplifică și clarifică relațiile comerciale dintre partenerii economici. Standardele sunt documente care se folosesc din ce în ce mai mult în jurisprudență. Pentru factorii economici, standardele sunt: • Un factor de raționalizare a producției : standardul face posibilă stăpânirea caracteristicilor tehnice, pentru a satisface clientul, pentru a valida metodele de fabricație, pentru creșterea productivității, dând un sentiment de securitate operatorilor și instalatorilor; • Un factor de clarificare a tranzacțiilor : în fața unei oferte supraaglomerate de produse sau servicii, care pot avea valori practice extrem de diferite, existența sistemelor de referință facilitează o mai bună evaluare a ofertelor și reducerea incertitudinilor, ajută la definirea necesităților, optimizează relațiile cu furnizorii, elimină necesitatea unor încercări suplimentare; • Un factor de inovare și dezvoltare a produselor : participarea la activitatea de standardizare favorizează anticiparea și prin aceasta asigură progresul simultan al produselor. Standardele au un rol favorabil în inovare datorită transferului de cunoștințe; • Un factor de transfer al noilor tehnologii : standardizarea facilitează și accelerează transferul de tehnologie în domeniile care sunt esențiale atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare, biotehnologie, produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.) • Un factor pentru selectarea strategică a companiilor : participarea la standardizare înseamnă introducerea soluțiilor adaptate la competența unei companii și echiparea acelei companii pentru a putea concura într-un mediu economic competitiv. Asta înseamnă să acționezi în spiritul standardizării, nu să suporți costurile.
Tipuri de standarde Se pot menționa patru tipuri mari de standarde: Standarde de prescripții fundamentale care se referă la terminologie, metrologie, convenții, semne și simboluri etc. Standarde pentru metode de încercare și pentru analiză care măsoară caracteristicile; Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs) sau a unei specificații pentru un serviciu (standarde pentru activități de servicii) și pragurile de performanță ce trebuie atinse (utilizare adecvată, interfața și interschimbabilitatea, sănătate, securitate, protecția mediului, contracte standard, documentația ce însoțește produsele sau serviciile etc.); Standarde de organizație care se referă la descrierea funcțiilor unei companii și la relațiile dintre acestea, cât și la structurarea activităților (managementul și asigurarea calității, mentenanța, analizele de valoare, logistica, managementul calității, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul producției etc.)
Ciclul de viață În general, un standard cuprinde șapte etape majore: Identificarea necesităților partenerilor : analiza pe sector a gradului de adecvare și a fezabilității tehnico-economice a activității normative pe baza a două întrebări hotărâtoare: Standardul va asigura „un plus” tehnic și economic în sector? Există și sunt disponibile cunoștințele necesare pentru elaborarea unui standard? Programarea colectivă: strategie de gândire pe baza necesităților identificate și a priorităților definite de către toți partenerii, apoi luarea deciziei de a se introduce în programul de lucru al organizației implicate; Elaborarea proiectului de standard de către părțile interesate, reprezentate de experți (inclusiv producători, distribuitori, utilizatori, consumatori, administrație, laboratoare etc., după caz), lucrând împreună în cadrul comitetelor tehnice; Consensulexperților privind proiectul de standard; Validarea : consultare la nivel internațional și/sau național, după caz, sub forma unei anchete publice, ce implică toți partenerii economici pentru a avea asigurarea că proiectul de standard este conform interesului general și nu ridică alte obiecții majore. Finalizarea textului proiectului de standard; Aprobarea textului pentru a fi publicat ca standard; Revizuirea : aplicarea tuturor standardelor reprezintă obiectul unei evaluări efectuate în mod regulat de către organismul de standardizare în ceea ce privește relevanța, ceea ce face posibilă detectarea la timp a unui standard ce trebuie adaptat la alte necesități. După revizuire, un standard poate fi confirmat fără schimbări, poate merge în continuare la revizuire sau poate fi anulat.
Dreptul de autor și dreptul de utilizare Standarde naționale: Standardul este o operă colectivă. Includerea unui standard național în programul național de standardizare și elaborarea acestuia se face sub autoritatea organismului național de standardizare, care îl și publică. Prin urmare, standardul național este o operă protejată încă din faza de proiect, dreptul de autor aparținând organismului național de standardizare. Standarde internaționale: