Breaker Morant este un film de război dramatic de proces regizat de Bruce Beresford după un scenariu de Beresford, Jonathan Hardy și David Stevens. A fost produs de studiourile South Australian Film Corporation, Australian Film Commission și The Seven Network și a avut premiera la 15 martie 1980, fiind distribuit de Roadshow Film Distributors (Village Roadshow). Filmul este bazat pe piesa de teatru cu același nume din 1978 de Kenneth G. Ross care la rândul ei se bazează pe procesul din 1902 al lui Harry „Breaker” Morant, Peter Handcock și George Witton — unii dintre primii acuzați de crime de război din istoria militară britanică. Morant a fost acuzat de executarea sumară a lui Floris Visser, un prizonier de război rănit, și de uciderea a patru afrikaneri și a patru profesori olandezi care fuseseră luați prizonieri la spitalul Elim, în timpul celui de-al Doilea Război al Burilor. Avocatul apărării, maiorul James Francis Thomas, a cerut achitarea în conformitate cu ceea ce se numește acum Apărarea de la Nürnberg, susținând că acuzații nu ar putea fi considerați responsabili din punct de vedere legal sau moral, deoarece ei respectau doar ordinele primite.

Cheltuielile de producție s-au ridicat la 800.000 dolari australieni.Stratton, David. The Last New Wave: The Australian Film Revival, Angus & Robertson, 1980 p.55 Filmul a avut încasări de 4,7 milioane dolari australieni.Corman, Roger & Jerome, Jim. How I Made a Hundred Movies in Hollywood and Never Lost a Dime, Muller, 1990. p.191

În 1980, filmul a câștigat zece premii ale Institutului Australian de Film, printre care: Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Actorul principal, Actorul secundar, Scenariul, Regia de artă, Cinematografia și Montajul. De asemenea, a fost nominalizat la Premiul Oscar din 1980 pentru cea mai bună scriere (Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat).

La lansarea sa în 1980, filmul lui Beresford a prezentat povestea vieții lui Morant unui public mondial și „a ridicat imaginile ofițerilor acuzați la nivelul icoanelor și martirilor australieni”. Potrivit istoricului sud-african Charles Leach, „justiția a fost realizată doar parțial prin aceste procese și prin sentințele date.”Leach (2012), page 80.

Într-un interviu din 1999, Beresford a explicat că Breaker Morant „nu a pretins niciodată” că inculpații nu sunt vinovați de crimele pentru care au fost acuzați. El a intenționat ca filmul să exploreze modul în care atrocitățile din timpul războiului pot fi „comise de oameni care par a fi destul de normali”. Beresford a concluzionat că a fost „uimit” că atât de mulți oameni văd filmul său ca fiind despre „australienii săraci care au fost asupriți de britanici”.Phone interview with Bruce Beresford (15 May 1999) accessed 17 October 2012 wayback machine archive 9 September 2015

Rezumat

În Pretoria, Africa de Sud, în 1902, maiorul Charles Bolton (Rod Mullinar) este chemat la o întâlnire cu Lordul Kitchener (Alan Cassell). I se spune că trei ofițeri ai regimentului Bushveldt Carbineers - locotenenții Harry Morant (Edward Woodward), Peter Handcock (Bryan Brown) și George Witton (Lewis Fitz-Gerald) - au fost arestați și acuzați de asasinarea burilor capturați și a unui misionar german. Explicând îngrozit că împăratul Germaniei - Wilhelm al II-lea - a protestat diplomatic în legătură cu această din urmă crimă, Kitchener îi cere maiorului Bolton să fie procurorul curții marțiale. Spre consternarea vizibilă a maiorului, i se spune că martorii care ar fi putut ajuta apărarea au fost trimiși în India și că se așteaptă ca avocatul apărării să nu-i facă probleme.

Avocatul apărării, maiorul James Francis Thomas (Jack Thompson) se întâlnește cu Morant, Handcock și Witton doar cu o zi înainte ca acesta să îi apere în instanță. El le spune că știe doar faptele de bază, care nu arată bine. Un avocat mic din New South Wales în viața civilă, maiorul Thomas explică că nu s-a ocupat niciodată de vreun proces important, cu excepția documentelor legale precum testamentele. Handcock remarcă că : „Ar putea fi util”.

Pe măsură ce procedurile curții marțiale încep a doua zi dimineață, maiorul Thomas susține, deoarece clienții săi sunt australieni, că numai Armata Australiană îi poate judeca. Nemulțumit, președintele curții marțiale, locotenent-colonelul Denny, explică faptul că inculpații pot fi judecați pentru presupuse infracțiuni comise în timpul serviciului sub comanda britanică în regimentul Bushveldt Carbineers. Fără alte întrebări, Denny citește rechizitoriul. Cei trei sunt acuzați de asasinarea unui prizonier bur pe nume Denys Visser (Michael Procanin Bernosky) și de împușcarea ulterioară a altor șase buri capturați ale căror nume sunt necunoscute. Morant și Handcock sunt acuzați de asasinarea reverendului german Daniel Heese.

Bolton începe prin chemarea unor martori care descriu lipsa de disciplină, beția, jafurile pe scară largă și corupția în rândul carabinierilor din Fort Edward. Thomas reușește să le afecteze credibilitatea în timpul interogatoriului. Mărturia se referă apoi la împușcarea lui Visser, care este prezentată în flashback.

La 5 aprilie 1901, prietenul lui Morant, căpitanul Simon Hunt, a condus un grup de bărbați la o fermă din Duiwelskloof cu intenția de a-l captura sau de a-l ucide pe șeful unei unități de comando a burilor, Barend Viljoen. La sosire, carabinierii au găsit ferma plină cu mai mulți bărbați înarmați decât se aștepta. Căpitanul Hunt a fost rănit, prins de focul inamic și lăsat în urmă când le-a ordonat oamenilor să se retragă. Când patrula s-a întors la Fort Edward fără Căpitanul Hunt, Căpitanul Corpului de Informații al armatei Alfred Taylor (John Waters) îi sugerează lui Morant „răzbunarea Căpitanului Hunt”. După ce s-a întors la fermă și a găsit corpul căpitanului Hunt mutilat de cuțit, Morant a urmărit, i-a prins în ambuscadă pe oamenii lui Viljoen și i-a forțat să se retragă cu multe pierderi. După ce a capturat un bur pe nume Visser, care purta haina căpitanului Hunt, Morant înfuriat le-a ordonat oamenilor să formeze un pluton de execuție și să-l împuște. Ordinul este executat.

Thomas susține că a existat un ordin de a împușca „toți burii capturați purtând kaki”. Spre șocul lui Thomas și al clienților săi, Bolton explică faptul că acele comenzi se aplicau doar burilor care purtau uniforme britanice ca escroci de război (ruse de guerre). Morant justifică împușcarea lui Visser spunând că a luptat împotriva burilor așa cum au luptat cu toții. Când a fost întrebat care dintre regulile angajamentului justifică împușcarea unui prizonier neînarmat, Morant strigă, referindu-se la calibrul puștii sale, „Regula 303”. În acea noapte, Thomas îi spune furios lui Morant că a fost cel mai bun martor pe care l-a avut acuzarea până atunci. A doua zi, mărturia se referă la împușcarea celor șase buri.

Taylor mărturisește că Hunt (căpitanul său) a făcut o vizită la sediul central al lordului Kitchener. După întoarcerea lui Hunt la Fort Edward, Morant a adus un grup de buri care se predase, dar căpitanul Hunt i-a spus că noile ordine ale lui Kitchener, transmise prin intermediul colonelului Hubert Hamilton, sunt de a nu mai lua prizonieri. Spunând: „Războiul gentlemenilor s-a încheiat”, Hunt i-a împușcat pe toți prizonierii în timp ce Morant privea. Căpitanul Taylor mărturisește că Morant a continuat să ia prizonieri și după uciderea căpitanului Hunt. După aceea, el a ordonat întotdeauna oamenilor săi să-i împuște. La interogatoriu, Bolton îl obligă pe Taylor să admită că așteaptă și o curte marțială pentru împușcarea prizonierilor. Potrivit altor martori, un grup de șase buri dintr-un grup de gherilă s-au apropiat de Fort Edward după moartea căpitanului Hunt, cu steaguri albe. Morant a ordonat dezarmarea acestora, i-a aliniat și i-a împușcat. Un prizonier a alergat și l-a doborât pe Witton, care l-a ucis.

Thomas cere ca lordul Kitchener să fie chemat ca martor. El susține că, deoarece clienții săi au respectat comenzile primite, toate acuzațiile ar trebuie retrase. Denny are un recul la sugestia că Kitchener, un om venerat în tot Imperiul Britanic, ar fi capabil să dea astfel de ordine criminale. La fel de disprețuitor față de idee, Bolton îi spune în privat lui Thomas că, dacă Kitchener depune mărturie și neagă că a dat ordinele, inculpații vor fi condamnați. Îl îndeamnă în zadar pe Thomas să nu mai insiste. În privat, Kitchener îi spune lui Hamilton că, atunci când el a dat ordinul să nu ia prizonieri, a încercat să prevină ca gherilele bure să poarte un război total. Acum însă el încearcă să câștige inimile și mințile poporului afrikaner și să organizeze o conferință de pace. În acest scop, câțiva soldați „trebuie sacrificați” pentru răutățile Armatei Britanice. El îi ordonă lui Hamilton să depună mărturie în locul lui și când Hamilton întreabă ce să spună, Kitchener comentează: „Cred că știi ce să faci”.

A doua zi, Hamilton ia poziție și neagă că ar fi vorbit vreodată cu căpitanul Hunt. Morant revoltat se ridică și țipă la colonel că este un mincinos. Denny comentează că nu se va mai discuta despre ordinele de împușcare a prizonierilor. Thomas explică faptul că mărturia lui Hamilton este irelevantă. Important este că clienții săi credeau că astfel de comenzi existau și, prin urmare, nu pot fi trasi la răspundere pentru respectarea lor. Se discută apoi de uciderea reverendului Heese. Caporalul Sharp mărturisește că, cu puțin timp înainte de masacrul celor șase buri, Heese a trecut prin Fort Edward într-o căruță. La scurt timp după plecarea sa, Handcock s-a îndreptat spre Morant, i-a vorbise scurt și apoi a plecat călare, fiind „agitat”, în aceeași direcție ca Heese, cu o pușcă în mână. Thomas îl face pe Sharp să-și dezvăluie ura sa față de inculpați.

Morant explică faptul că lui Heese i s-a ordonat să nu vorbească niciodată cu prizonierii în timp ce trecea prin Fort Edward, dar acesta a încălcat ordinul. Când Bolton a întrebat de ce au existat astfel de ordine, Morant explică: „A fost din motive de securitate”. Când Morant s-a confruntat cu Heese, i se spusese că prizonierii îl imploraseră pe Heese să se roage cu ei și că nu putea să refuze. Heese a părăsit Fortul și a fost găsit mai târziu, împușcat, de-a lungul drumului. Bolton sugerează că Heese urma să-l informeze pe comandantul său cu privire la planurile lui Morant de a ucide prizonierii și îl acuză pe Morant că i-a ordonat lui Handcock să-l reducă la tăcere. Nemișcat, Morant insistă că ofițerul său comandant știa deja acest lucru și sugerează ca el să fie rechemat din India pentru a depune mărturie. El adaugă: „Nu mă deranjează să aștept”.

Apoi Thomas solicită și i se acordă o scurtă pauză pentru a discuta cu Handcock înainte de a-l interoga ca martor. Noaptea târziu, Thomas îl roagă pe Handcock să-i spună adevărul, numind crima lui Heese „cea mai gravă acuzație”. A doua zi dimineață, Handcock mărturisește că, atunci când a părăsit Fort Edward, a călătorit la casele a două femei afrikaner căsătorite pentru a le „distra”. Când Bolton îl privește mirat, Thomas aduce două scrisori semnate de aceste femei pentru a confirma povestea lui Handcock. Instanța și parchetul acceptă dovezile fără a chema femeile să depună mărturie pentru a le proteja moralitatea acestora.