În medicină, dializă (din greacă διιλισις, dializă, "dizolvare"; de la δις, dia, "prin", și λṣσις, liză, "slăbire sau divizare") este procesul de eliminare a excesului de apă, soluții, și toxine din sânge la persoanele ai căror rinichi nu mai pot îndeplini aceste funcții în mod natural. Aceasta este denumită . Prima dializă reușită a fost efectuată în 1943.
Este posibil să fie necesară inițierea dializei atunci când există o pierdere bruscă rapidă a funcției renale, cunoscută sub numele de leziune renală acută (denumită anterior insuficiență renală acută) sau atunci când apare o scădere treptată a funcției renale - boala renală cronică ajunge în stadiul 5. Stadiul 5 insuficiență renală cronică este atins atunci când rata de filtrare glomerulară este de 10-15% din normal, clearance-ul creatininei este mai mic de 10mL pe minut și uremia este prezentă. AMGEN Canada Inc. Essential Concepts in Chronic Renal Failure. A Practical Continuing Education Series. Mississauga, 2008: pp 36
Dializa este utilizată ca măsură temporară fie în leziuni renale acute, fie în cele care așteaptă transplantul de rinichi și ca măsură permanentă la cei pentru care un transplant nu este indicat sau nu este posibil. Pendse S, Singh A, Zawada E. Initiation of Dialysis. In: Handbook of Dialysis. 4th ed. New York, NY; 2008:14–21
În România ca și în Australia, Canada, Regatul Unit și Statele Unite, dializa este plătită de guvern pentru cei care sunt eligibili.
În laboratoarele de cercetare, tehnica de dializă poate fi, de asemenea, utilizată pentru a separa moleculele bazate pe dimensiunea lor. În plus, acesta poate fi utilizată pentru a echilibra tampon între un eșantion și soluția "baie de dializă" sau "dializă" în care se află proba. Pentru dializă într-un laborator, se utilizează o tubulară din acetat de celuloză sau nitroceluloză. Dimensiunea porilor este variată în funcție de dimensiunea de separare necesară cu dimensiuni mai mari ale porilor, permițând moleculelor mai mari să treacă prin membrană. Solvenții, ionii și tamponul pot difuza cu ușurință pe membrana semipermeabilă, dar moleculele mai mari nu pot trece prin porii. Acest lucru poate fi folosit pentru a purifica proteinele de interes dintr-un amestec complex prin eliminarea proteinelor și moleculelor mai mici.
Istorie
În 1913, și John Abel de la au dezvoltat primul sistem de dializă pe care l-au testat cu succes la animale. Un medic olandez, Willem Johan Kolff, a construit primul dializer de lucru în 1943 în timpul ocupației naziste a Țărilor de Jos.
Din cauza lipsei resurselor disponibile, Kolff a trebuit să improvizeze și să construiască mașina inițială folosind carcase de cârnați, cutii de bere, o mașină de spălat și diverse alte elemente care erau disponibile la momentul respectiv. În următorii doi ani (1944–1945), Kolff și-a folosit mașina pentru a trata 16 pacienți care sufereau de insuficiență renală acută, dar rezultatele nu au avut succes. Apoi, în 1945, o femeie comatoasă de 67 de ani și-a recăpătat cunoștința după 11 ore de tratament cu dializă și a trăit încă șapte ani înainte de a muri de o afecțiune fără legătură. A fost prima pacientă tratată cu succes cu dializă. Gordon Murray de la Universitatea din Toronto a dezvoltat independent o mașină de dializă în 1945. Spre deosebire de tamburul rotativ al lui Kolff, mașina lui Murray folosea plăci plate fixe, mai degrabă modele moderne.
de la Universitatea din Lund din Suedia a modificat o construcție similară cu cea a aparatului de dializă Kolff, închizându-l într-o canistră din oțel inoxidabil. Acest lucru a permis îndepărtarea fluidelor, prin aplicarea unei presiuni negative pe canistra exterioară, făcându-l astfel primul dispozitiv cu adevărat practic pentru hemodializă. Alwall și-a tratat primul pacient cu insuficiență renală acută la 3 septembrie 1946.
Context
Rinichii au un rol important în menținerea sănătății. Când persoana este sănătoasă, rinichii mențin echilibrul intern al organismului de apă și minerale (sodiu, potasiu, clorură, calciu, fosfor, magneziu, sulfat). Metabolismul acid produse finite pe care organismul nu poate scăpa de prin respirație sunt, de asemenea, excretat prin rinichi. Rinichii funcționează, de asemenea, ca parte a sistemului endocrin, producând eritropoietină, calcitriol și renină. Eritropoietina este implicată în producerea de celule roșii din sânge, iar calcitriolul joacă un rol în formarea oaselor. Dializa este un tratament imperfect pentru a înlocui funcția renală, deoarece nu corectează funcțiile endocrine compromise ale rinichiului. Tratamentele de dializă înlocuiesc unele dintre aceste funcții prin difuzie (eliminarea deșeurilor) și ultrafiltrare (îndepărtarea fluidelor). Dializa utilizează apă foarte purificată (cunoscută și sub numele de "ultrapură").
Principiul Dializa funcționează pe principiile difuziei soluțiilor și ultrafiltrării fluidului pe o membrană semipermeabilă. Difuzia este o proprietate a substanțelor din apă; substanțele din apă tind să se deplaseze dintr-o zonă cu concentrație ridicată într-o zonă cu concentrație scăzută. Mosby’s Dictionary of Medicine, Nursing, & Health Professions. 7th ed. St. Louis, MO; Mosby: 2006 Sângele curge pe o parte a unei membrane semi-permeabile, iar un dializant, sau un lichid special de dializă, curge pe partea opusă. O membrană semipermeabilă este un strat subțire de material care conține găuri de diferite dimensiuni sau pori. Particulele mai mici și fluidele trec prin membrană, dar membrana blochează trecerea de substanțe mai mari (de exemplu, celulele roșii din sânge și proteinele mari). Acest lucru reproduce procesul de filtrare care are loc în rinichi atunci când sângele intră în rinichi și substanțele mai mari sunt separate de cele mai mici în glomerule.
Cele două tipuri principale de dializă, hemodializa și dializa peritoneală, elimină deșeurile și excesul de apă din sânge în moduri diferite. Hemodializa elimină deșeurile și apa prin circulația sângelui în afara corpului printr-un filtru extern, numit dializor, care conține o membrană semipermeabilă. Sângele curge într-o singură direcție și dializa curge în sens opus. Fluxul contracurent al sângelui și dializatului maximizează gradientul de concentrație al solutes între sânge și dializă, ceea ce ajută la eliminarea a mai multă uree și creatinină din sânge. Concentrațiile de solute care se găsesc în mod normal în urină (de exemplu potasiu, fosfor și uree) sunt nedorit de mari în sânge, dar scăzute sau absente în soluția de dializă, iar înlocuirea constantă a dializatului asigură faptul că concentrația de soluții nedorite este menținută scăzută pe această parte a membranei. Soluția de dializă are niveluri de minerale ar fi potasiu și calciu, care sunt similare cu concentrația lor naturală în sânge sănătos. Pentru un alt solute, bicarbonat, nivelul soluției de dializă este stabilit la un nivel ușor mai ridicat decât în sângele normal, pentru a încuraja difuzarea bicarbonatului în sânge, pentru a acționa ca un tampon de pH pentru a neutraliza acidoza metabolică care este adesea prezentă la acești pacienți. Nivelurile componentelor de dializă sunt de obicei prescrise de un nefrolog în funcție de nevoile pacientului individual.
În dializa peritoneală, deșeurile și apa sunt eliminate din sânge în interiorul corpului folosind peritoneu ca o membrană naturală semipermeabilă. Deșeurile și excesul de apă se deplasează din sânge, de-a lungul membranei peritoneale și într-o soluție specială de dializă, numită dializat, în cavitatea abdominală.
Tipuri Există trei tipuri primare și două tipuri secundare de dializă: hemodializă (primară), dializă peritoneală (primară), hemofiltrare (primară), hemodiafiltrare (secundară) și dializă intestinală (secundară).
Hemodializă
În hemodializă, sângele pacientului este pompat prin compartimentul sanguin al unui dializor, expunându-l la o membrană parțial permeabilă. Dializorul este compus din mii de mici fibre sintetice. Peretele din fibre acționează ca membrana semipermeabilă. Sângele curge prin fibre, soluția de dializă curge în jurul exteriorului fibrelor, iar apa și deșeurile se deplasează între aceste două soluții.Ahmad S, Misra Hemodialysis Apparatus. In: Handbook of Dialysis. 4th ed. New York, NY; 2008:59-78. Sângele curățat este apoi returnat prin intermediul circuitului înapoi la organism. Ultrafiltrarea are loc prin creșterea presiunii hidrostatice pe membrana de dializer Acest lucru se face de obicei prin aplicarea unei presiuni negative asupra compartimentului de dializă al dializerului. Acest gradient de presiune determină apa și soluțiile dizolvate să treacă de la sânge la dializă și permite îndepărtarea mai multor litri de lichid în exces în timpul unui tratament tipic de 4 ore.
În Statele Unite, tratamentele de hemodializă sunt de obicei făcute într-un centru de dializă de trei ori pe săptămână (datorate în Statele Unite ale Americii la Medicare reguli de rambursare); cu toate acestea, din 2005 peste 2.500 de persoane din Statele Unite sunt dializte la domiciliu mai frecvent pentru diferite lungimi de tratament. Studiile au demonstrat beneficiile clinice ale dializării de 5 la 7 ori pe săptămână, timp de 6 până la 8 ore. Acest tip de hemodializă se numește de obicei "hemodializă zilnică nocturnă" și un studiu a arătat că oferă o îmbunătățire semnificativă atât a clearance-ului mic, cât și a clearance-ului mare greutate moleculară și scade nevoia de liant fosfat. Aceste tratamente frecvente lungi sunt adesea făcute la domiciliu în timpul somnujui, dar dializa acasă este o modalitate flexibilă și programele pot fi schimbate de la o zi la alta, de la o săptămână la alta. În general, studiile arată că atât creșterea duratei tratamentului, cât și frecvența sunt benefice din punct de vedere clinic. Daily therapy study results compared
Hemo-dializa a fost una dintre cele mai frecvente proceduri efectuate în spitalele din SUA în 2011, care au avut loc în 909.000 de proceduri (o rată de 29 de proceduri la 10.000 de locuitori). Pfuntner A., Wier L.M., Stocks C. Most Frequent Procedures Performed in U.S. Hospitals, 2011. HCUP Statistical Brief #165. October 2013. Agency for Healthcare Research and Quality, Rockville, MD. .
Dializă peritoneală
În dializa peritoneală, o soluție sterilă care conține glucoză (numită dializă) este rulată printr-un tub în cavitatea peritoneală, cavitatea corporală abdominală din jurul intestinului, unde membrana peritoneală acționează ca o membrană parțial permeabilă.
Acest schimb se repetă de 4-5 ori pe zi; sisteme automate pot rula cicluri de schimb mai frecvente peste noapte. Dializa peritoneală este mai puțin eficientă decât hemodializa, dar deoarece se efectuează pentru o perioadă mai lungă de timp, efectul net în ceea ce privește eliminarea deșeurilor și a sării și a apei sunt similare cu hemodializa. Dializa peritoneală se efectuează la domiciliu de către pacient, adesea fără ajutor. Acest lucru eliberează pacienții de rutina de a avea pentru a merge la o clinica de dializă pe un program fix de mai multe ori pe săptămână. Dializa peritoneală poate fi efectuată cu puțin sau deloc echipament specializat (altele decât pungile de dializă proaspătă).
Hemofiltrare
Hemofiltrarea este un tratament similar cu hemodializa, dar face uz de un principiu diferit. Sângele este pompat printr-un dializor sau "hemofiltru" ca în dializă, dar nu se utilizează dializa. Se aplică un gradient de presiune; ca rezultat, apa se mișcă rapid de-a lungul membranei foarte permeabile, "trăgând" împreună cu ea multe substanțe dizolvate, inclusiv cele cu greutăți moleculare mari, care nu sunt eliminate, de asemenea, prin hemodializă. Sărurile și apa pierdută din sânge în timpul acestui proces sunt înlocuite cu un "lichid de substituție" care este perfuzat în circuitul extracorporal în timpul tratamentului.
Hemodiafiltrare