Adrian-Felician Cozma () un deputat român, aflat la al doilea mandat în Parlamentul României, fiind prima dată ales în 2020 din partea PNL, în circumscripția electorală Satu Mare. Este secretar al comisiei juridice, de disciplină și imunități precum și membru a comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională.

A initiat, împreună cu Robert Sighartău, legea 195/2023 prin care anul 2023 a fost declarat Anul Iuliu Maniu.

A inițiat și organizat pelerinajul "Satele Unite ale Satmarului", în scopul promovării și cultivării valorilor tradiționale și identitare ale lumii satului românesc.

Împreună cu primarul localității Socond, Cornea-Mare Nicolae, a inițiat evenimentul tradițional numit "Targul din Deal", în Zona Codrului, în apropierea localității Hodișa.

Activitatea parlamentara în cifre, perioada 2020-2024: Luări de cuvânt:la 25 puncte de sumar (în 24 ședințe) - din care declarații politice:8Declarații politice depuse în scris:3Propuneri legislative inițiate:96, din care 31 promulgate legiÎntrebari și interpelări:247

Note

Vezi și Legislatura 2020-2024 (Camera Deputaților) Parlamentul României

Legături externe Activitatea parlamentară

Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Deputați români 2020-2024 Categorie:Deputați români 2024-2028