Flappers sau codanele ori fetișcanele, reprezentau generația tinerelor femei occidentale din anii 1920, care purtau fuste scurte (fusta era doar până la genunchi), își tundeau părul „bob,” ascultau muzică jazz și își etalau disprețul pentru ceea ce atunci era considerat un comportament rezonabil, modest. Fetișcanele erau văzute ca fiind îndrăznețe, se machiau excesiv, consumau alcool, fumau țigări în public, conduceau mașini, tratau sexul într-o manieră pur întâmplătoare și încălcau normele sociale și sexuale.
Pe măsură ce automobilele au devenit tot mai disponibile, fetișcanele au câștigat libertatea de mișcare și de confidențialitate. Fetișcanele sunt imaginea Furtunoșilor ani '20, ale turbulențele sociale și politice și al schimbului cultural transatlantic sporit care a urmat sfârșitului Primului Război Mondial, precum și a exportului „culturii jazz” americane în Europa. A existat o reacție la această contra-cultură de la oameni mai conservatori care au aparținut, în general, generațiilor mai în vârstă. Aceștia au susținut că rochiile fetișcanelor erau „aproape de goliciune, frivole, nesăbuite și neinteligente.”
Etimologie stanga|miniatura|237x237px| Violet Romer într-o rochie flapper 1915 Jargonul „flapper” derivă de la termenul de „adolescentă” , care se referă la o fată cu părul încă desfăcut, împletit pe spate sau la un cuvânt mai vechi care înseamnă prostituată. Jargonul „flap” a fost folosit pentru o tânără prostituată încă din 1631. Până în 1890, cuvântul „flapper” a fost folosit în unele localități ca argou atât pentru o prostituată foarte tânără cât și pentru o fată plină de viață aflată la mijlocul adolescenței.
Utilizarea standard a non-argoului a apărut încă din 1903 în Anglia și 1904 în Statele Unite, când romancierul Desmond Coke a folosit-o în povestea sa despre viața de la Oxford, Stanford of Merton: "Există o uimitoare fetișcană". În 1907, actorul englez George Graves le-a explicat americanilor că este vorba de argoul teatral pentru tinerii artiști acrobați. Fetișcana era, de asemenea, cunoscută sub denumirea de dansatoare, care dansa ca o pasăre – scuturându-și brațele în timp ce făcea mișcarea Charleston. Această mișcare a devenit un dans destul de competitiv în această eră.
Până în 1908, ziarele ca The Times au folosit termenul, dar aveau o explicație: „O fetișcană, am putea explica, este o tânără doamnă care nu poartă încă rochii lungi și părul strâns sus.”The Times (38574), 20 februarie 1908, pagina 15, col F În aprilie 1908, secțiunea de modă din The Globe and Traveler din Londra conținea o schiță intitulată „Rochia tinerei fete” cu următoarea explicație:Americanii și acei oameni norocoși englezi al căror bani și statut le permit să opteze pentru termeni de argou ... numesc subiectul acestor rânduri „fetișcana”. Adecvarea acestui termen nu mă îndeamnă la o astfel de admirație din toată inima față de puterile uimitoare de a ne îmbogăți limba pe care americanii recunosc modest că o posedă ..., [și,] de fapt, ar merita cu greu onoarea unui moment al atenției mele, dar pentru faptul că caut în zadar orice altă expresie care este înțeleasă ca însemnând acel tânără persoană importantă, domnișoară de aproximativ șaisprezece ani.Schița este a unei fete într-o rochie cu o fustă lungă, „care are talia destul de înaltă și semi-imperială ... destul de neîngrijită, claritatea ei fiind dezvăluită de o fâșie înnodată neglijent în jurul fustei.”
Până în noiembrie 1910, cuvântul a fost destul de popular pentru A.E. James, care va începe o serie de povești în Revista Londra, prezentând nenorocirile prin care trece o fată de cincisprezece ani și intitulată "Majestatea sa Fetișcana". Până în 1911, o recenzie a unui ziar indică faptul că „fetișcana" răutăcioasă și cochetă era un tip de scenă stabilit.
Până în 1912, impresionarul teatral londonez John Tiller, definind cuvântul într-un interviu acordat de către New York Times, a descris fetișcana" ca o fată care tocmai a ajuns la vârsta majoratului. Folosirea de către Tiller a expresiei "ieși" înseamnă "a face o intrare formală în "societate" când devine fecioară". În societatea politicoasă din acea vreme, o adolescentă care nu avut încă majoratul va fi considerată ca fiind o copilă. Ar fi de așteptat să-și păstreze un profil scăzut în ocaziile sociale și nu ar trebui să fie obiectul atenției masculine. Deși cuvântul a fost încă înțeles în mare măsură ca referindu-se la adolescenții cu spirit înalt, treptat în Marea Britanie a fost extins pentru a descrie orice femeie imatură impetuoasă. [A] Până la sfârșitul anului 1914, revista britanică Vanity Fair raporta că fetișcana începea să dispară în Anglia, fiind înlocuită de așa-numitele „Micile creaturi” Anonymous (December 1914) "The Melancholy Passing of the Flapper" Vanity Fair
Un articol Times cu privire la problema găsirii locurilor de muncă pentru femeile au devenit șomere datorită întoarcerii forței de muncă masculine a fost intitulat "Viitorul fetișcanei". Sub această influență, sensul termenului s-a schimbat oarecum, aplicându-se femeilor tinere independente, care caută plăcere dreapta|miniatura|267x267px| O reclamă pentru comedia de film mut din 1920 The Flapper, cu Olive Thomas, înainte ca aspectul flapper-ului să înceapă să se unească. În prelegerea sa din februarie 1920 despre surplusul de femei tinere din Marea Britanie cauzat de pierderea tinerilor bărbați în război, Dr. R. Murray-Leslie a criticat „tipul de fluture social ... fetișcana frivolă, puțin îmbrăcată, iresponsabilă și nedisciplinată, pentru care un dans, o pălărie nouă sau un bărbat cu mașină, aveau mai multă importanță decât soarta națiunilor ". . În luna mai a acelui an, Selznick Pictures a lansat The Flapper o comedie cu Olive Thomas în rolurile principale. A fost primul film din statele Unite care a prezentat stilul de viață al fetișcanelor. În acel moment, termenul își însușise sensul deplin al stilului și atitudinilor generației de fetișcane.
Utilizarea termenului a coincis cu o modă în rândul fetelor adolescente din Statele Unite la începutul anilor 1920 pentru purtarea galoșelor desfăcute, și o etimologie falsă larg răspândită susținea că erau numite „fetișcane”, pentru că hainele le fluturau când mergeau, pe măsură ce și-au purtat pantofii sau galoșele desfăcute, arătând că au sfidat convenția într-o manieră similară cu mândria secolului 21 pentru șireturile dezlegate. O altă sugestie cu privire la originea termenului, în raport cu moda, vine de la o tendință de modă din anii 1920, în care femeile tinere și-au lăsat paltonul desfăcut pentru a-i permite să fluture înainte și înapoi în timp ce mergeau, părând astfel mai independente și eliberate de îmbrăcămintea strâmtă din perioada Victoriană. Corrigan, Jim. The 1920s Decade in photos: The Roaring Twenties. Berkeley Heights, New Jersey: Enslow Publishers, Inc, 2009, p. 19
Până la mijlocul anilor 1930 în Marea Britanie, deși încă folosit ocazional, cuvântul "flapper" a devenit asociat cu trecutul. În anul 1936, un jurnalist Times l-a grupat cu termeni precum „blotto” ca argou învechit: „[blotto] evocă un ecou îndepărtat de zdrențe și fetișcane vesele... Acesta reamintește de un trecut care nu este încă „perioadă”.The Times (London, England): "Delivering Drunkards", December 2, 1936, p. 15
Una dintre cauzele schimbării comportamentului femeilor tinere a fost Primul Război Mondial care s-a încheiat în noiembrie 1918. Moartea unui număr mare de tineri în război și epidemia de gripă spaniolă, care lovește în 1918, ucigând între 20–40 milioane de oameni, au inspirat tinerilor sentimentul că viața este scurtă și ar putea să se termine în orice moment. Prin urmare, femeile tinere au vrut să-și petreacă tinerețea bucurându-și viața și libertatea mai degrabă, decât să stea acasă și să aștepte ca un bărbat să se căsătorească cu ei.Cellania, M. (2013, March 25). The Rise of the Flapper - Sociological Images. Retrieved April 26, 2016, from https://thesocietypages.org/socimages/2013/03/25/guest-post-the-rise-of-the-flapper/
Schimbările politice au fost o altă cauză a culturii de fetișcane. Primul Război Mondial a redus controlul sistemului de clase de pe ambele părți ale Atlanticului, încurajând diferite clase să se amestece și să împărtășească sentimentul lor de libertate. Femeile au câștigat în cele din urmă dreptul de vot în Statele Unite la 26 august 1920. Femeile au dorit să fie egale cu bărbații și s-au confruntat cu realizarea dificilă a marilor obiective ale feminismului: individualitate, participare politică deplină, independență economică și "drepturi sexuale”. Au vrut să fie tratați ca bărbați, să poată fuma și să bea. În plus, multe femei au avut mai multe oportunități la locul de muncă și au ocupat locuri de muncă destinate în mod tradițional bărbaților, cum ar fi medici, avocați, ingineri și piloți. Creșterea consumismului a promovat, de asemenea, idealurile „împlinirii și libertății” , care a încurajat femeile să gândească într-un mod independent la îmbrăcămintea, cariera și activitățile sociale.
Societatea s-a schimbat rapid după Primul Război Mondial. De exemplu, obiceiurile, tehnologia și producția s-au mutat rapid în secolul 20 după întreruperea războiului. Invenția automobilului a fost un factor important în cultura fetișcanelor, deoarece mașinile au însemnat că o femeie ar putea veni și pleca după bunul plac, pot călători pentru a comunica și pentru alte divertisment, simțindu-se bine la petreceri. De asemenea, boom-ul economic a permis mai multor oameni timp și bani pentru a juca golf și tenis și pentru vacanțe, toate acestea necesitând o îmbrăcăminte specifică acestor activități; silueta subțire a fetișcanei era foarte potrivită pentru mișcare.Stevenson, N. J. (2012) Fashion: A visual history from regency & romance to retro & revolution: A complete illustrated chronology of fashion from the 1800s to the present day (1st ed.). New York: The Ivy Press Limited. p.92-93
Evoluția imaginii Prima apariție a stilului flapper în Statele Unite a venit din popularul film din 1920 Frances Marion, The Flapper, cu Olive Thomas în rolul principal. Thomas a jucat un rol similar în 1917, deși nu a fost folosit până la The Flapper. În ultimele sale filme, ea a fost văzută ca imaginea fetișcanei. Alte actrițe, precum Clara Bow, Louise Brooks, Colleen Moore și Joan Crawford își vor construi în curând cariera pe aceeași imagine, obținând o mare popularitate.
În statele Unite, disprețul popular pentru interdicție a fost un factor în evoluția fetișcanei. Cu saloanele legale și cabaretele închise, locurile de pe aleea din spate au devenit prolifice și populare. Această discrepanță între mișcarea de cumpătare care respectă legea, bazată pe religie și consumul efectiv omniprezent de alcool a dus la un dispreț larg răspândit pentru autoritate. Independența fetișcanei a fost, de asemenea, un răspuns la fetele Gibson din anii 1890. Deși acel aspect de dinainte de război nu seamănă cu stilul flapper, independența lor ar fi putut duce la tenacitatea înțeleaptă a fetișcanei 30 de ani mai târziu. miniatura| Femeie descrisă în ținută tipic codanelor în coperta pentru The Plastic Age, 1924 Scriitori din Statele Unite precum F. Scott Fitzgerald și Anita Loos și ilustratori precum Russell Patterson, John Held, Jr., Ethel Hays și Faith Burrows au popularizat aspectul și stilul de viață flapper prin lucrările lor, iar fetișcanele au ajuns să fie văzute ca fiind atractive, nesăbuite și independente. Printre cei care au criticat nebunia fetișcanei s-a numărat scriitorul-critic Dorothy Parker, care a scris „Flappers: Un cântec de ură "pentru a te distra. Un psiholog de la Harvard a raportat că fetișcanele aveau „cel mai scăzut grad de inteligență” și constituiau „o problemă fără speranță pentru educatori”.