Lech Wałęsa (GCB) un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 95.
Wałęsa era electrician, fără studii superioare. La scurt timp după ce s-a angajat la Șantierele Navale Gdańsk, a devenit sindicalist. Pentru activitatea sa independentă în cadrul sindicatelor, a fost persecutat de guvernul polonez comunist, supravegheat de poliția secretă, concediat în 1976 și arestat de mai multe ori. În august 1980 a avut un rol important în negocierile ce au dus la Acordul de la Gdańsk între guvern și muncitorii greviști, devenind cofondator al mișcării sindicale Solidaritatea. Arestat din nou după declararea legii marțiale și interzicerea Solidarității, după eliberare a continuat activismul și a avut un rol în stabilirea Acordului Mesei Rotunde din 1989 care a dus la alegerile legislative parțial libere din iunie 1989 și la un guvern condus de Solidaritatea.
În 1990 a candidat și a fost ales în nou-înființata funcție de președinte al Poloniei. În mandatul său Polonia a trecut de la comunism la democrație, dar popularitatea i-a scăzut. După înfrângerea suferită la alegerile din 1995, rolul său pe scena politică poloneză s-a diminuat. Faima sa la nivel mondial, însă, a rămas aceeași și ține cursuri de istorie și politică în Polonia și în străinătate.
Viața Wałęsa s-a născut în Popowo, Polonia, la 29 septembrie 1943. Tatăl său, Bolesław, era tâmplar și a murit la scurt timp după Al Doilea Război Mondial.A Biographical Note, Lech Walesa InstituteON THE FOUNDER, Lech Walesa Institute
Lech și-a făcut studiile primare și a absolvit o școală profesională în Chalin și Lipno, după care și-a satisfăcut stagiul militar, fiind trecut în rezervă cu grad de caporal. În 1967 s-a angajat ca electrician la Șantierul Naval „Lenin” din Gdańsk (Stocznia Gdańska im. Lenina).
La 8 decembrie 1969 s-a căsătorit cu Danuta Gołoś. Cei doi au opt copii: Bogdan, Sławomir, Przemysław, Jarosław, Magdalena, Anna, Maria-Wiktoria, Brygida.
Solidaritatea Încă de la început, Wałęsa a fost interesat de problemele muncitorilor; în 1968 și-a încurajat colegii de la șantierul naval să boicoteze mitingurile oficiale prin care se condamnau recentele greve studențești. Lider charismatic, a organizat grevele ilegale din 1970 de la Șantierul Naval Gdańsk când muncitorii au protestat împotriva decretului prin care se creștea prețul alimentelor; el a fost candidat la președinția comitetului de grevă. Rezultatul grevei, soldată cu moartea a peste 30 de muncitori, i-a cimentat părerile privind nevoia de schimbare. În iunie 1976 Wałęsa a fost concediat de la Șantierul Naval Gdańsk pentru implicarea în sindicate și greve ilegale și într-o campanie de comemorare a victimelor protestelor din 1970. După aceea a lucrat ca electrician la alte întreprinderi, fiind concediat de mai multe ori pentru activismul său și a fost șomer perioade lungi. Împreună cu familia sa, a fost urmărit în permanență de poliția secretă poloneză; casa și locul de muncă erau permanent ascultate. În următorii ani a fost arestat de mai multe ori pentru activități de disidență.
Wałęsa a lucrat îndeaproape cu Comisia pentru Apărarea Muncitorilor (KOR), un grup care avea ca scop ajutarea persoanelor arestate după grevele din 1976 și a familiilor acestora. În iunie 1978 a devenit activist al Sindicatelor Libere ale Coastei (Wolne Związki Zawodowe Wybrzeża), o organizație underground. La 14 august 1980, după ce o altă creștere a prețurilor a dus la o grevă la Șantierul Naval din Gdańsk—grevă la inițierea căreia a participat—Wałęsa a sărit gardul șantierului și, ajuns înăuntru, a devenit lider al greviștilor. Greva a inspirat și altele similare, mai întâi la Gdańsk, apoi în toată Polonia. Wałęsa a condus Comitetul de Grevă Inter-Uzine, coordonând muncitorii din Gdańsk și din alte 20 de întreprinderi din regiune. La 31 august, guvernul comunist, reprezentat de Mieczysław Jagielski, a semnat un acord (Acordul de la Gdańsk) cu Comitetul de Coordonare al Grevei. Acordul le dădea muncitorilor de la Șantierul Naval Lenin dreptul la grevă și le permitea înființarea unui sindicat liber. Comitetul de Coordonare a Grevei s-a oficializat sub numele de Comitetul Național de Coordonare al Sindicatului Liber Solidarność (Solidaritatea), iar Wałęsa a fost ales președinte al Comitetului. Sindicatul Solidaritatea a crescut rapid, ajungând în final la peste 10 milioane de membri—peste un sfert din populația Poloniei. Rolul lui Wałęsa în cadrul grevelor, negocierilor și al noului sindicat i-a adus faima la nivel mondial.
Wałęsa a deținut acest rol până în 13 decembrie 1981, când generalul Wojciech Jaruzelski a declarat legea marțială. Wałęsa, ca și mulți alți lideri și activiști ai Solidarității, a fost arestat; avea să fie închis timp de 11 luni în mai multe orașe din est (Chylice, Otwock și Arłamów, lângă granița cu URSS) până la 14 noiembrie 1982. La 8 octombrie 1982, Solidaritatea a fost scoasă în afara legii. În 1983 Wałęsa a făcut cerere de reangajare la Șantierul Naval Gdańsk ca simplu electrician. În același an i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace. Nu a putut să primească el însuși distincția, temându-se că guvernul Poloniei nu-l va mai lăsa să intre în țară. Soția sa Danuta a fost prezentă în numele său la ceremonie.
În anii 1980 Wałęsa a continuat activități underground legate de Solidaritatea. Fiecare număr al săptămânalului clandestin al sindicatului, Tygodnik Mazowsze, purta motto-ul său, „Solidaritatea nu va fi divizată, nici distrusă.”Timothy Garton Ash, "Poland After Solidarity," The New York Review of Books, vol. 38, nr. 11 (13 iunie 1991). În 1986, în urma unei amnistii a activiștilor Solidarității, Wałęsa a coînființat prima entitate legală a Solidarității de la declararea legii marțiale—Consiliul Provizoriu al NSZZ Solidaritatea (Tymczasowa Rada NSZZ Solidarność). Între 1987 și 1990 a organizat și a condus Comitetul Executiv Provizoriu al Sindicatului Solidaritatea. Spre sfârșitul verii lui 1988, a îndemnat din nou la grevă pe muncitorii din Șantierul Naval Gdańsk.
După luni de greve și deliberări politice, la încheierea celei de a zecea sesiuni plenare a Partidului Unit al Muncitorilor din Polonia, PZPR (comunist), guvernul a acceptat să demareze Negocierile Mesei Rotunde care au ținut din februarie până în aprilie 1989. Wałęsa a fost un fel de lider neoficial al părții „neguvernamentale” de la negocieri. În timpul discuțiilor a călătorit de-a lungul și de-a latul țării, ținând discursuri de susținere a negocierilor. La sfârșitul discuțiilor, guvernul a semnat un acord prin care accepta reînființarea sindicatului Solidaritatea și organizarea de alegeri „semilibere” pentru parlamentul Poloniei (semilibere deoarece, conform acordului, 65% din locurile din Sejm erau rezervate Partidului Comunist și aliaților acestuia)."Half-free and far from easy: Poland's election," The Economist, 27 mai 1989.Lewis Pauk, "Non-Competitive Elections and Regime Change: Poland 1989," Parliamentary Affairs, 1990, 43: 90–107.
În decembrie 1988 Wałęsa a coînființat Comitetul Cetățenesc Solidaritatea. Teoretic, acesta era doar un corp consultativ, dar în practică era un partid politic și a câștigat alegerile legislative din iunie 1989 (Solidaritatea a câștigat toate locurile din Sejm supuse alegerilor libere, și toate locurile cu excepția unuia în proaspăt reînființatul Senat).POLAND. Parliamentary Chamber: Sejm. Elections held in 1989. Inter-Parliamentary Union. Accesat la 28 ianuarie 2010. Wałęsa a fost una dintre cele mai mediatizate figuri publice ale Solidarității; deși nu a candidat el însuși pentru parlament, a fost activ în campanie, apărând pe mai multe afișe electorale. Candidații Solidarității câștigători ai alegerilor pentru Sejm au fost denumiți „echipa lui Wałęsa” sau „echipa lui Lech”, pentru că toți cei ce au câștigat apăreau pe afișele electorale împreună cu el. Grażyna Zwolińska, Historyczne wybory 4 czerwca 1989: Zwycięstwo drużyny Lecha („Alegerile istorice din 4 iunie 1989: Victoria echipei lui Lech”), Gazeta Lubuska, 6 iunie 2009. Jarosław Osowski, "Warszawska drużyna Lecha Wałęsy" („Echipa lui Lech Wałęsa în Varșovia”), Gazeta Wyborcza, 2009-06-04.
Deși oficial doar președinte al Solidarității, Wałęsa a jucat un rol-cheie în politica de zi cu zi. La sfârșitul lui 1989 a convins mai mulți lideri de grupări aliate cu comuniștii să formeze un guvern de coaliție necomunist — primul guvern necomunist din blocul comunist. Parlamentul l-a ales pe Tadeusz Mazowiecki în funcția de prim ministru — primul șef de guvern necomunist în peste patru decenii.
Președinția thumb|200px|Wałęsa (dreapta) împreună cu fostul senator american Rick Santorum După alegerile legislative din iunie 1989, Wałęsa a fost dezamăgit de faptul că unii din foștii săi tovarăși se mulțumeau să guverneze împreună cu foștii comuniști. El a hotărât să candideze pentru nou-reînființata funcție de președinte, utilizând sloganul Nu vreau, dar nu am de ales („Nie chcem, ale muszem.”). La 9 decembrie 1990, Wałęsa a câștigat alegerile prezidențiale, învingându-l pe primul ministru Mazowiecki și pe alți candidați; el a devenit astfel primul președinte al Poloniei ales democratic. În 1993 el și-a înființat propriul său partid politic, Blocul Nepartizan pentru Susținerea Reformelor (BBWR — inițiale asemănătoare cu cele ale grupării lui Józef Piłsudski „Blocul Nepartizan pentru Cooperarea cu Guvernul”, din 1928–35, tot o organizație declarată apolitică).
În timpul președinției sale, Wałęsa a condus Polonia prin privatizare și tranziția la economie de piață (Planul Balcerowicz), primele alegeri legislative complet libere ale Poloniei (în 1991) și o perioadă de redefinire a relațiilor externe ale țării."Lech Wałęsa," Encyclopædia Britannica. Accesat la 11 ianuarie 2010, de la Encyclopædia Britannica Online: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/634519/Lech-Walesa El a negociat cu succes retragerea trupelor sovietice de pe pământul Poloniei și a obținut o reducere a datoriei externe a țării sale.
Wałęsa a susținut aderarea Poloniei la NATO și la Uniunea Europeană (aceste scopuri au fost îndeplinite după președinția sa, în 1999 respectiv 2004). La începutul anilor 1990, Wałęsa a propus înființarea unui „NATO bis”, un sistem de securitate subregional. Conceptul, deși susținut de mișcările populiste și de dreapta din Polonia, nu a primit susținere din exterior; vecinii Poloniei, dintre care unii (de exemplu, Lituania) abia își obținuseră independența, au văzut propunerea ca pe un fel de „neo-imperialism” polonez.Monika Wohlefeld, 1996,"Security Cooperation in Central Europe: Polish Views. NATO," 1996.