Valerian Zaharia, pe numele laic Vasile Zaharia, () a fost un cleric al Bisericii Ortodoxe Române, care a îndeplinit funcția de episcop al Oradiei (1951-1969).
Biografie Studii S-a născut pe 6 noiembrie 1905 în satul Muncelu din comuna Străoanele de Sus din județul Putna (azi în județul Vrancea), în familia lui Gheorghe și Ruxandra Zaharia, primind la botez numele Vasile.Vasile Ailioaei, „Trecerea la cele veșnice a episcopului Valerian Zaharia (1905—1996)”, în revista Biserica Ortodoxă Română, anul CXIV, nr. 1-6, ianuarie-iunie 1996, p. 202. Părinții săi au avut zece copii.Teoctist Arăpașu, „Curmarea firului vieții”, cuvântare rostită la slujba de înmormântare a episcopului Valerian Zaharia din 15 martie 1996, în revista Biserica Ortodoxă Română, anul CXIV, nr. 1-6, ianuarie-iunie 1996, p. 205. Încă de mic copil Vasile a rămas orfan de mamă, după care tatăl său s-a călugărit sub numele de Gherontie, iar Vasile a fost trimis la un orfelinat din Brăila.Teodor Savu (arhid.prof.dr.), „La moartea unui Episcop pe nedrept uitat — Valerian Zaharia al Oradiei”, în revista Buna Vestire, Beiuș, nr. 4 și 5-6, aprilie și mai-iunie, 1996.***, „Alegerea, hirotonia, înmânarea cârjei și înscăunarea noului episcop al Oradiei”, în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-12/1951, p. 438. A dat dovadă de mult interes față de învățătură și de o mare inteligență, iar învățătorul său, Neculai Butoianu, observând că tânărul Vasile avea o înclinație către viața duhovnicească, l-a îndrumat să se înscrie la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați.
În perioada 1922-1927 a studiat ca elev bursier la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și și-a petrecut adesea vacanțele la Mănăstirea Dălhăuți din apropiere de Focșani, unde trăia ca monah propriul său tată. După absolvirea cursurilor seminariale, s-a înscris în 1927 la Facultatea de Teologie din București și a urmat, în paralel, cursurile Seminarului Pedagogic Universitar din București. În timpul studiilor, pentru a se putea întreține, a dat meditații altor elevi și a lucrat ca secretar la Școala de cântăreți bisericești din București (1929-1930). În 1931 a absolvit cursurile universitare de teologie, susținând lucrarea Regulile monahale după Sfântul Vasile cel Mare și Sfinții Părinți.
Monah, profesor și exarh În anii 1931-1932, ca urmare a faptului că avea ureche muzicală și un glas frumos de tenor, a fost protopsalt la Biserica Spirea Veche din București și pedagog la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica. La 28 septembrie 1932 a fost tuns în monahism cu numele Valerian, iar a doua zi a fost hirotonit ierodiacon.Vasile Ailioaei, „Trecerea la cele veșnice a episcopului Valerian Zaharia (1905—1996)”, în revista Biserica Ortodoxă Română, anul CXIV, nr. 1-6, ianuarie-iunie 1996, p. 203. În 1932 a fost numit profesor, iar în 1933 director al Școlii de cântăreți bisericești din Bălți. La 4 noiembrie 1935 a fost hirotonit ieromonah. În semn de apreciere a activităților sale de profesor și director al Seminarului monahal și al Școlii de cântăreți bisericești, precum și a activităților duhovnicești din mănăstire și a altor activități care i-au fost încredințate, a fost ridicat de sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos a anului 1936 la rangul de protosinghel, iar în 1937 la rangul de arhimandrit. Valerian Zaharia avea convingeri politice legionareAndreea Andreescu, Lucian Nastasă, Andrea Varga, Minorități etnoculturale, mărturii documentare: evreii din România (1945-1965), Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2003, p. 477.Valeriu Anania, Memorii, Ed. Polirom, Iași, 2016. și ar fi contribuit, potrivit unor surse, la capturarea unor comuniști în perioada cât a fost profesor la Bălți.Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 148.
În anul 1940, după ocuparea Basarabiei, a fost transferat ca profesor la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iași, cel mai vechi seminar teologic din România. În perioada regimului național-legionar a participat, împreună cu elevii săi, la dărâmarea Sinagogii de la Râpa Galbenă din Iași, iar după înăbușirea Rebeliunii legionare a fost amnistiat de Ion Antonescu.George Enache, Ortodoxie și putere politică în România contemporană: studii și eseuri, Ed. Nemira, București, 2005, pp. 140-141. Din septembrie 1941 până în septembrie 1944 a fost profesor de religie la Școala Normală din Ploiești și a slujit, în același timp, ca stareț al Mănăstirii Ghighiu. În anul 1944 a fost numit în funcția de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, cumulând în același timp și atribuția de stareț al Mănăstirii Câmpulung Muscel, iar apoi (din 10 martie 1948)Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice II. 1948-1959, ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu și Șerban Marin, Arhivele Naționale ale României, București, 2005, p. 32. pe cea de stareț al Mănăstirii Antim din București.
Valerian Zaharia a publicat în anii 1946-1951 un număr mare de articole în mai multe reviste bisericești (Mitropolia Ardealului, Îndrumătorul bisericesc etc.), precum și în ziarele Telegraful român, Viitorul, Națiunea și Universul, redactând la ultimul dintre ele „Pagina Bisericii”.Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 294. El a susținut trecerea credincioșilor greco-catolici români și a majorității preoților lor la Biserica Ortodoxă Română, care a avut loc în octombrie 1948 la presiunea autorităților comuniste, spunând cu orice ocazie că expresiile „noi” și „voi” ar trebui să dispară din vorbirea românilor transilvăneni pentru a fi din nou uniți și nedespărțiți, așa cum au fost înainte de Sinodul de la Alba Iulia (1698).
Candidat pentru postul de episcop Numele arhimandritului Valerian Zaharia a fost vehiculat în anii de după război pentru ocuparea unui post episcopal vacant: pentru scaunul de episcop al Romanului (în iunie 1946)Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 159. și apoi pentru scaunul de episcop al Râmnicului (în iunie 1947).Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 256.
După preluarea puterii de către comuniști, Valerian Zaharia a fost numit inspector general în Ministerul Cultelor și propus pentru postul de episcop vicar patriarhal, spre nemulțumirea patriarhului Justinian Marina.George Enache, „Amestecul puterii politice în alegerea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, în Arhivele totalitarismului, nr. 1-2/2004, p. 22. Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice II. 1948-1959, ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu și Șerban Marin, Arhivele Naționale ale României, București, 2005, p. 120. Ministerul Cultelor l-a propus pe Zaharia pentru postul de episcop al Romanului și Hușilor la Adunarea Națională Bisericească din iunie 1949, în timp ce patriarhul Justinian a încercat să-i promoveze pe Teoctist Arăpașu și Antim Nica; luptele între cele două grupări au fost foarte dure și în cele din urmă s-a ajuns la un compromis prin alegerea ca episcop a fostului preot greco-catolic Teofil Herineanu.George Enache, „Amestecul puterii politice în alegerea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, în Arhivele totalitarismului, nr. 1-2/2004, p. 23. Conflictul a continuat și în anul următor, iar Ministerul Cultelor l-a propus din nou pe Valerian Zaharia pentru posturile de mitropolit al Moldovei și episcop al Dunării de Jos, spre nemulțumirea patriarhului care ar fi afirmat „că-și taie mai bine mâinile decât să-l numească arhiereu”.Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2001, p. 179. O nouă soluție de compromis a fost obținută pe 26 februarie 1950: Arhiepiscopia Sucevei a fuzionat cu Arhiepiscopia Iașilor, iar Episcopia Dunării de Jos a fost contopită cu Episcopia Constanței, nefiind ales prin urmare niciun episcop nou. Această soluție nu mulțumea pe nimeni, dar Justinian a reușit să-i impună mai târziu pe Teoctist Arăpașu și Antim Nica drept episcopi vicari patriarhali.George Enache, „Amestecul puterii politice în alegerea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, în Arhivele totalitarismului, nr. 1-2/2004, pp. 23-24.
Într-un memoriu înaintat Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, arhimandritul Valerian Zaharia era descris ca legionar: „Fost comandant legionar în Iași, director al Seminarului Teologic «Veniamin Costache», cel care cu elevii seminarului a dărâmat în 1940 Sinagoga cea Mare de la Râpa Galbenă, a fost amnistiat de Antonescu. Colegul lui, profesorul Golimas, fostul director al Liceului Național din Iași, care a participat cu elevii lui, alături de Valerian Zaharia, la dărâmarea marii sinagogi, este închis. Pentru pretinsele servicii ce zice că le-a adus regimului nostru, prin articole de presă, este destul libertatea de care se bucură”.Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2001, p. 237.
Episcop al Oradiei La 11 noiembrie 1951 arhimandritul Valerian Zaharia a fost ales episcop al Oradiei***, „Alegerea, hirotonia, înmânarea cârjei și înscăunarea noului episcop al Oradiei”, în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-12/1951, p. 435. în locul lui Nicolae Popoviciu, care fusese înlăturat din scaun la 5 octombrie 1950 din dispoziția autorităților comuniste și trimis cu domiciliu forțat la Mănăstirea Cheia. Alegerea ca episcop a lui Valerian a însemnat, potrivit istoricilor, un eșec al politicii patriarhului Justinian de rezistență împotriva regimului comunist.George Enache, „Amestecul puterii politice în alegerea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, în Arhivele totalitarismului, nr. 1-2/2004, p. 24. Valerian Zaharia a fost hirotonit arhiereu două zile mai târziu, 13 noiembrie 1951, în Catedrala Patriarhală din București***, „Alegerea, hirotonia, înmânarea cârjei și înscăunarea noului episcop al Oradiei”, în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-12/1951, p. 440. de un sobor de ierarhi format din mitropoliții Nicolae Bălan al Ardealului și Firmilian Marin al Olteniei și din episcopul Teofil Herineanu al Romanului și Hușilor. La 14 noiembrie 1951, în sala sinodală a Palatului Patriarhal, patriarhul Justinian Marina i-a înmânat noului episcop cârja episcopală a Eparhiei Ortodoxe a Oradiei, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a ministrului cultelor, Vasile Pogăceanu, a consilierului ministerial Petre Manu, a consilierilor patriarhali, a profesorilor Institutului Teologic din București, a protoiereilor Bucureștilor și a delegaților și consilierilor Episcopiei Oradiei. Întronizarea ca episcop a lui Valerian Zaharia a avut loc la 25 noiembrie 1951 în Biserica cu Lună din Oradea, fiind celebrată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în frunte cu mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.***, „Alegerea, hirotonia, înmânarea cârjei și înscăunarea noului episcop al Oradiei”, în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-12/1951, p. 443. Au mai asistat la acest eveniment mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului și episcopii Andrei Magieru al Aradului și Nicolae Colan al Clujului.