Echipa națională de fotbal a Țărilor de Jos ( sau simplu Het Nederlands elftal) reprezintă Țările de Jos în competițiile fotbalistice internaționale inter-țări. Responsabilitatea alcătuirii acestei echipe aparține Asociației Regale de Fotbal a Țărilor de Jos, care face parte din UEFA, sub jurisdicția FIFA. Majoritatea meciurilor de pe teren propriu ale Țărilor de Jos se joacă pe Johan Cruijff Arena, De Kuip, Philips Stadion și De Grolsch Veste. La fel ca țara în sine, echipa este cunoscută colocvial și sub numele de Olanda.

Țările de Jos au participat la douăsprezece ediții ale Campionatului Mondial, ajungând în finală de trei ori (în 1974, 1978 și 2010). În toate cele trei ocazii au fost învinși. De asemenea, au participat la unsprezece turnee finale ale Campionatului European UEFA, câștigând ediția din 1988 din Germania de Vest. În plus, echipa a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 1908, 1912 și 1920. Echipa are vechi rivalități fotbalistice cu vecinii Belgia și Germania.

A fost considerată uneori drept cea mai bună echipă națională a generațiilor respective, și este adesea considerată drept cea mai bună echipă care nu a câștigat niciodată Cupa Mondială FIFA.

Istorie left|thumb|170px|Echipa neerlandeză la primul lor meci internațional Neerlandezii au jucat primul lor meci internațional în Antwerp împotriva Belgiei pe 30 aprilie 1905. Jucătorii au fost selectați de o comisie de cinci membri din partea asociației de fotbal neerlandeze. După 90 de minute, scorul a fost 1–1, dar deoarece meciul a avut și un trofeu pus în joc („Coupe van den Abeele”), meciul a intrat în prelungiri, în care Eddy de Neve a marcat de trei ori, făcând ca scorul să fie 4-1 pentru Țările de Jos.

Fotbal total Generația de aur a venit în anii 1970 odată cu inventarea Fotbalului Total (), pionerat de Ajax și condus de playmakerul Johan Cruyff și selecționerul Rinus Michels. Țările de Jos au făcut progrese uriașe, calificându-se în două finale consecutive ale Cupei Mondiale, în 1974 și 1978.

În 1974, Țările de Jos au trecut și de Brazilia și de Argentina în a doua fază a grupelor, ajungând pentru prima dată în istorie în finală. Totuși, gazda turneului, Germania de Vest, i-a învins în finala de la München cu 1–0. În 1978, situația s-a repetat, batavii jucând finala Cupei Mondiale tot contra gazdei turneului, Argentina, care a câștigat pe Estadio Monumental din Buenos Aires cu 3-1.

Euro '80 a fost ultimul turneu la care generația „Fotbalului Total” s-a calificat, dar nu au trecut de faza grupelor.

Campioana Europei După o perioadă de declin, Rinus Michels a revenit la conducerea naționalei pentru Euro 1988, turneul din Germania de Vest. Neerlandezii au început cu o înfrângere, 1-0 în fața Uniunii Sovietice, dar au trecut apoi de Anglia cu 3-1 (hat-trick al lui Marco van Basten) și de Republica Irlanda cu 1–0. În semifinale, Van Basten a marcat în minutul 89 contra gazdei, Germania de Vest. Batavii au câștigat finala contra Uniunii Sovietice prin golurile marcate de Ruud Gullit cu capul și Van Basten din voleu. Acesta rămâne singurul trofeu major câștigat până astăzi de Țările de Jos.

Considerată una dintre favorite la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990, echipa Țărilor de Jos s-a oprit în optimi de finală, fiind învinsă de Germania de Vest cu 2-1. La EURO 1992, batavii au pierdut în semifinale în fața Danemarcei, eventuala câștigătoare a turneului. A fost ultimul turneu major pentru Van Basten care ulterior avea să se retragă la doar 30 de ani, din cauza unei accidentări grave, și de asemenea ultima competiție pentru Rinus Michels. Dick Advocaat a preluat conducerea echipei naționale cu care a mers la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 unde au fost învinși de eventuala câștigătoare, Brazilia, în sferturile de finală.

O nouă generație de aur Succesul lui Ajax în 1995 în Liga Campionilor, bazat pe o generație de jucători tineri, s-a simțit și la echipa națională, cu un lot din care făceau parte Dennis Bergkamp, Marc Overmars, Phillip Cocu, Edgar Davids, Frank de Boer, Ronald de Boer și Patrick Kluivert. La Cupa Mondială din 1998, Țările de Jos au ajuns în semifinale, unde au pierdut la lovituri de departajare contra Braziliei. Tot semifinale au fost atinse la EURO 2000, turneu găzduit alături de Belgia, și la EURO 2004. Iar în 2010, Țările de Jos s-au calificat în finala Cupei Mondiale din Africa de Sud, a treia finală în competiție, însă nici acum nu au câștigat trofeul, fiind învinși cu 1-0 de Spania. În 2014, la Cupa Mondială din Brazilia, olandezii au ajuns în semifinale unde au fost opriți la lovituri de departajare de Argentina.

Declinul și revenirea Au urmat două turnee finale consecutive, EURO 2016 și Cupa Mondială 2018, la care Țările de Jos au ratat calificarea. La EURO 2020 s-au oprit în optimi, iar la Mondialul din Qatar din 2022 au câștigat grupa din care au făcut parte, cu șapte puncte obținute, dar din nou loviturile de departajare au fost nefaste, fiind învinși de Argentina în sferturi. La EURO 2024 s-au calificat până în semifinale unde au pierdut în fața Angliei.

Tabloul de onoare

Campionatul Mondial Locul : 1974, 1978, 2010 Locul : 2014 Campionatul European Campioni : 1988 Locul : 1976, 1992, 2000, 2004

Liga Națiunilor Locul : 2019 Jocurile Olimpice Locul : 1908, 1912, 1920

Medalii Turneu TotalCampionatul European 1 0 4 5Campionatul Mondial 0 3 1 4Liga Națiunilor 0 1 0 1Jocurile Olimpice 0 0 3 3 Total 1 4 8 13

Campionatul Mondial {| class=clas="wikitable" border="2" style="text-align:center; margin:auto;" |-style="background-color:#F1771D; color:#fff;" !width="135px"| Țară gazdă / An !! width="115px"| Runda !! width="60px"| Poziția !width="40px"| !width="40px"| !width="40px"| !width="40px"| !width="40px"| !width="40px"| |-bgcolor="EEE9E9" | 1930 ||colspan="10"|Nu a participat |- | 1934 ||Prima fază||9||1||0||0||1||2||3 |-bgcolor="EEE9E9" | 1938 ||Prima fază||14||1||0||0||1||0||3 |- | 1950 ||colspan="10"|Nu a participat |-bgcolor="EEE9E9" | 1954 ||colspan="10"|Nu a participat |- | 1958 - 1970 ||colspan="10"|Nu s-a calificat |-bgcolor=silver | 1974 ||Vicecampioană||2||7||5||1||1||15||3 |-bgcolor=silver | 1978 ||Vicecampioană||2||7||3||2||2||15||10

| 1982 ||colspan="10"|Nu s-a calificat |-bgcolor="EEE9E9" | 1986 ||colspan="10"|Nu s-a calificat

| 1990 ||Optimi||15||4||0||3||1||3||4 |-bgcolor="EEE9E9" | 1994 ||Sferturi||7||5||3||0||2||8||6 |-bgcolor=cce1ff | 1998 ||Finala mică||4||7||3||3*||1||13||7 |- | 2002 ||colspan="10"|Nu s-a calificat |- | 2006 ||Optimi||11||4||2||1||1||3||2 |-bgcolor=silver | 2010 ||Vicecampioană||2||6||6||0||0||12||6 |-bgcolor=cc9966 | 2014 ||Finala mică||3||7||5||2||0||15||4

| 2018 ||colspan="10"|Nu s-a calificat |-bgcolor="EEE9E9" | 2022 ||Sferturi||5||5||3||2||0||10||4 |- | 2026 ||16-imi||17||4||2||2||0||11||5 |-bgcolor=F1771D style="color:white;" |Total||3 Finale||12/23||59||32||16||11||109||'57

Apariții Rezultate obținute la Campionatul MondialAnulRundaScorRezultat1934 |Optimi||align="left"| 2 – 3 ||Înfrângere |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |1938Optimi 0 – 3 Înfrângere1974 |Runda 1||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 1||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 1||align="left"| 4 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 2||align="left"| 4 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 2||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 2||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Finala 1 – 2 Victorie1978 |Runda 1||align="left"| 3 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 1||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 1||align="left"| 2 – 3 ||Înfrângere |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 2||align="left"| 5 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 2||align="left"| 2 – 2 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Runda 2||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Finala 1 – 3 Înfrângere1990 |Grupe||align="left"| 1 – 1 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 1 – 1 ||Egal |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Optimi 1 – 2 Înfrângere1994 |Grupe||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 0 – 1 ||Înfrângere |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Optimi||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Sferturi 2 – 3 Înfrângere1998 |Grupe||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 5 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 2 – 2 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Optimi||align="left"| 2 – 1 ||Înfrângere |-BGCOLOR=#ffffcc |Sferturi||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |rowspan=2|Semifinala||align="left"| 1 – 1 ||Înfrângere |-BGCOLOR=#ffffcc |align="left"| 2 – 4 ||Penalti |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Finala mică 1 – 2 Înfrângere2006 |Grupe||align="left"| 1 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Optimi 0 – 1 Înfrângere2010 |Grupe||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 1 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Optimi||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Sferturi||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Semifinale||align="left"| 3 – 2 ||Victorie |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Finala 0 – 1 Înfrângere2014 |Grupe||align="left"| 5 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 3 – 2 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Optimi||align="left"| 2 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |rowspan=2|Sferturi||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |align="left"| 4 – 3 ||Penalti |-BGCOLOR=#ffffcc |rowspan=2|Semifinale||align="left"| 0 – 0 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |align="left"| 2 – 4 ||Penalti |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Finala mică 3 – 0 Victorie2022 |Grupe||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 1 – 1 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 2 – 0 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Optimi||align="left"| 3 – 1 ||Victorie |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |Sferturi 2 – 2 Egal2026 |Grupe||align="left"| 2 – 2 ||Egal |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 5 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |Grupe||align="left"| 3 – 1 ||Victorie |-BGCOLOR=#ffffcc |rowspan=2|16-imi||align="left"| 1 – 1 ||Egal |-style="border-bottom:3px solid PINK;" BGCOLOR=#ffffcc |align="left"| 2 – 3 ||Penalti

Adversari +Întâlniri directe la Campionatul Mondial între naționala Țărilor de Jos și adversarii săi |-style="background-color:#F1771D; color:#fff;" !width="170px"| Adversar !! width="70px"| Meciuri !! width="70px"|Victorie !! width="70px"| Egal !! width="70px"| Înfrângere !width=2,1% rowspan=32| !width="170px"| Adversar !! width="70px"| Meciuri !! width="70px"|Victorie !! width="70px"| Egal !! width="70px"| Înfrângere |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |62 |31 |align=left| |53 |11 |- |align=left| |41 |12 |align=left| |201 |12 |11 |0 |align=left| |21 |102 |2002 |101 |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |22 |0 |0 |align=left| |101 |0 |- |align=left| |11 |0 |0 |align=left| |11 |0 |0 |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |11 |0 |0 |align=left| |11 |0 |0 |- |align=left| |11 |0 |0 |align=left| |1001 |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |11 |0 |0 |align=left| |11 |0 |0 |- |align=left| |101 |0 |align=left| |11 |0 |0 |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |1001 |align=left| |11 |0 |0 |- |align=left| |101 |0 |align=left| |101 |0 |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |1001 |align=left| |11 |0 |0 |- |align=left| |11 |0 |0 |align=left| |21 |102 |11 |0 |align=left| |101 |0 |- |align=left| |1001 |align=left| |11 |0 |0 |-bgcolor="#EEE9E9" |align=left| |1001 |align=left| |11 |0 |0 |-