Azomureș (materiale fotosensibile)

Azomureș (sau AZO) a fost unica marcă de materiale fotosensibile din România, produsă de Combinatul de Îngrășăminte Azotoase Târgu-Mureș între 1969 și 2003. Începând din 1981, aceasta a beneficiat de o nouă fabrică.

Materialele fotografice au fost realizate într-o secție separată de combinatul chimic, în partea de nord a orașului Târgu Mureș, primele produse începând din 1981 având licență japoneză iar restul care au urmat fiind dezvoltate în țară. Decizia amplasării fabricii în acest oraș a avut la bază tradiția în arta fotografică și existența unei întreprinderi mai vechi în domeniu, înființată în 1947 de frații Imre și Attila Horváth cu mărcile IMAGO și ARFO.

Principalele produse erau hârtiile și filmele fotografice alb-negru și color pentru uz fotografic, industrial și medical și filmele cinematografice alb-negru și color. Fabrica s-a remarcat a fi și una dintre cele mai noi întreprinderi de acest fel din lume.

Ca urmare a cererii scăzute de film la începutul anilor 2000, a tehnologiei învechite de producție și a datoriilor, secția a fost închisă în anul 2003.

Istoric

Context În Târgu Mureș exista o tradiție în domeniul fotografiei începând cu secolul XIX, unde în 1865 Péter Ciehulszki a realizat și prelucrat o serie de fotografii în atelierul propriu. În perioada următoare s-au deschis și alte ateliere și studiouri, ceea ce a dus la crearea în 1905 a Amatőr Fényképészek Egyesületének (în ).Török Gáspár, „A marosváráshelyi fotográfia-fotóművészet múltja és jelene”, Pannon tükör, 6/2007, p. 18

În 8 octombrie 1933 a avut loc la Târgu Mureș cea mai mare expoziție fotografică organizată de (în ), unde 205 de fotografii au fost înscrise în următoarele grupe: peisaje, portrete, specifice, speciale și începători. Președintele expoziției, Gábor Szijgyártó, a declarat faptul că „concurenții adunați au dovedit un simț atât de mare în arta fotografiei, de viziune și pregătire tehnică perfectă, încât rareori mai întâlnim așa ceva la expoziții similare din orașele cosmopolite occidentale.”

La începutul anilor 1950, József Marx (fotoreporter al ziarului Új Élet la invitația redactorului-șef András Sütő„Romániai magyar irodalmi lexikon”, 3 Kh-M, Marx József, 1994, ) a oferit mai multor fotografi amatori locali posibilitatea de a-și trimite fotografiile la expoziții din țară și străinătate, înființând în 1953 Clubul Foto (în ), ca unul dintre cercurile artistice ale Casei de Cultură din Târgu Mureș. În 1958 a organizat prima expoziție națională.Zepeczaner Jenő, Miklósi-Sikes Csaba, Károlyi Zita, Demeter István, Biró Gábor; „Az én XX. századom. Fotóművészeti kiállítás, (Marosvásárhelyi Fotóklub, Bálint Zsigmond)”, Haáz Rezső Múzeum és Alapítvány, Székelyudvarhely, 2000, p. 47

Fabrica de hârtie fotografică

După al Doilea Război Mondial, fotografii profesioniști și amatori și-au reluat activitatea, însă cei care obișnuiau să folosească produsele industriei fotografice germane (Kodak, Agfa) s-au confruntat cu o lipsă semnificativă de film și hârtie fotografică. Astfel, frații Imre și Attila Horváth din Târgu Mureș, cu ajutorul unei sore a acestora și a cumnatului care aveau un studio foto, au amenajat un laborator într-un garaj închiriatBodolai Gyöngy, „Hány ember Ön, professzor úr? Beszélgetések”, Stúdium Alapítvány Kiadó, Marosvásárhely, 2012, , p. 91 din strada Baross Gábor (actuala Horea) pentru producerea de hârtie fotografică numită IMAGO, în 1947. Ideea producerii hârtiei a revenit lui Imre, care era fotograf amator și se ocupa cu aspectele practice ale producțieiBodolai Gyöngy, „Hány ember Ön, professzor úr? Beszélgetések”, Stúdium Alapítvány Kiadó, Marosvásárhely, 2012, , p. 92 iar Attila a început să studieze chimia fotografică și se ocupa de aspectele organizatorice și științifice.

Ca urmare a naționalizării, în toamna anului 1950 IMAGO a încetat să mai existe și a fost înlocuit de secția de hârtie foto din cadrul Întreprinderii de industrie locală „Lázár Ödön”, secție amenajată în apartamentul surorii lui Lázár Ödön. Attila a fost director al unității (între 1950 și 1960) Imre director tehnic iar Erzsébet Nagyné Logyin tehnician de laborator. Instalația principală de producere a fost realizată de Imre în atelierul unei școli tehnice localeHorváth Attila (dr.), „Első fenyképpapir-gyárunk bölcsőjénél ”, Utunk, Kolozsvár, VIII, 23 (239), 1953 Május 29, p. 1 iar capacitatea era de 50 mp pe zi. Firma Tehnoimport din București a trimis un reprezentant în scopul verificării celor trei fabrici de hârtie fotografică existente în țară la acea vreme: Târgu Mureș, București și secția de la „Flamura Roșie” Sibiu și s-a constatat că doar cea de la Târgu Mureș era capabilă să se dezvolte și că avea nevoie de ajutor.

În 1951, statul român a alocat 20 de milioane de lei pentru construirea unei noi fabrici, fiind finalizată în anul 1953 în strada Piața Zrínyi (ulterior Piața Roosevelt,Ștefan Izsák, „Ați auzit de ARFO?”, în Steaua Roșie, anul 12, nr. 46, 24 februarie 1963, p. 2 actuala Piața Mărășești, astăzi fiind sediul Direcției pentru Agricultură Mureș). Alte instalații au fost proiectate de tehnicianul fabricii, departamentul tehnic și de investiții al întreprinderii „Lázár Ödön” a oferit asistență iar fabricarea lor revenind cooperativei meșteșugărești „Minszki Lajos” și atelierului central al întreprinderii de care fabrica foto aparținea. De asemenea, restul de 8 angajați au urmat cursuri de calificare.

Pe lângă utilaje noi, s-au mai montat stabilizatoare de tensiune, două cazane de abur și o stație frigorifică cu un compresor de 100.000 de calorii pentru procesul de uscare și încălzirea centralizată. Procesul de uscare era cu circuit închis, proiectat local, cu evacuarea aerului umed prin tuburi sub jet de apă, prin efectul de condensare, pierdea umiditatea și impuritățile și trecea printr-o baterie încălzită cu aburi pentru a fi recirculat. În laboratorul de preparare a emulsiilor s-a asigurat termostatizarea iar prepararea se realiza în 15 cazane duplicatoare de diferite mărimi, prevăzute cu câte un agitator mecanic și cu încălzire.

Investiția în noua fabrică a avut scopul de a putea răspunde nevoii de hârtie fotografică la nivel de țară, fără a mai necesita importuri.

Conducerea a pornit un curs de calificare profesională de șase luni, atât pentru angajați cât și pentru cei care încă nu lucrau acolo, în aritmetică, desen tehnic, chimie și tehnologie fotografică, cu scopul de a forma primii tehnicieni în industria hârtiei fotografice.

La început fabrica a întâmpinat probleme în privința calității din cauza hârtiei autohtone cu impurități de fier sau a gelatinei grase, elemente care provocau pete. Prin intermediul Editurii de Stat pentru literatură și artă (ESPLA) și Tehnoimport s-a importat hârtie din Kaliningrad și fotogelatină din alte țări, calitatea îmbunătățindu-se; și s-a început lucrul la emulsiile pentru filme radiologice și copiere fotomecanică.

Inițial s-a produs hârtie semi-lucioasă și mată cu bromură de argint și hârtie de seismograf. În 1954 s-a estimat că va acoperi jumătate din necesarul de hârtie din România. În 1955 a fost realizat primul copiator automat de cărți poștale din țară, pe care se realizau toate cărțile poștale românești, pe carton de model Rotatyp. În al doilea plan cincinal s-a propus acoperirea totală a necesarului și producerea unor noi variante de hârtie pentru electrocardiografie, seismografie și polarografie. Pe lângă hârtia adresată fotografilor s-a mai produs hârtie pentru segmentul industrial, geologic, de exploatarea petrolului și sănătățiiBölöni Domokos, „Félszáz éves a fotópapírgyártás Marosvásárhelyen «Üres falak között – alapítottam»”, Népújság, LIII, 42 (14702), 2001. február 20, Marosvásárhely, p. 5 și existau sortimente de hârtie subțire aIbă-lucioasă; carton chamois-mat; cartonul alb-mat; alb-filigran; chamois-semimat; alb-pânzat și altele.

În laboratorul de emulsie, condus de Imre Horváth, se făceau experimente care urmăreau producerea de hârtie fotografică color, mărirea sensibilității emulsiei și introducerea emulsiei pe bază de clorură de argint cu sensibilitate scăzută pentru copiere, emulsia pe bază de cloro-bromură cu sensibilitate medie etc.

Intervenind alte dificultăți pe parcurs, în urma discuțiilor cu familia Horváth, Alexandru Moghioroș împreună cu ministrul industriei chimice, Mihail Florescu, au decis transferarea fabricii în industria chimică. În 1956, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Întreprinderea „Nicolae Teclu” din Copșa Mică a preluat secția. În continuare au existat probleme, întrucât conducerea de la Copșa Mică nu permitea desfășurarea normală a activității. În anul 1962, fabrica de hârtie fotografică a fost atașată ca secție a Combinatului chimic „Karl Marx” din Târnăveni, dezvoltându-și în continuare producția sub numele ARFOV. Boariu; Un nou procedeu de lucru, în Steaua Roșie, 6 septembrie 1962, anul 11, nr. 211, p. 3 (acronim din artă-fotografică) și având peste o sută de angajați. În anul 1969 secția a fost transferată la Combinatul de Îngrășăminte Azotoase Târgu-Mureș.

În 1960 Attila Horváth a părăsit fabrica de hârtie fotografică în favoarea carierei în învățământ ca urmare a unei decizii a directorului de la Întreprinderea „Nicolae Teclu” din Copșa Mică ca valoarea înlocuirii hârtiei defecte să fie dedusă din salariul directorului de unitate.

În 1966 a apărut „ARFO-TYP”, un sortiment de hârtie fotografică îmbunătățită pe bază pe cloro-bromură de argint și s-a experimentat și pus la punct procesul tehnologic pentru un tip de hârtie fotografică, destinat în special instituțiilor de documentare.„Steaua Roșie”, anul XVIII, nr. 76, 1 aprilie 1966, p. 1 stanga|miniatura|Reclamă la Azomureș (îngrășăminte chimice și materiale fotosensibile) în cotidianul Előre naptár din anul 1975. În 1967 a fost introdusă hârtia ARFO-BROM, cu suprafață cristalină.„Villáminterjú a marosvásárhelyi gyárral”, Előre, 22. évfolyam, 6363. szám, 20 április 1968, p. 4

În 1968 sortimentul cu cloro-bromură era cel mai vândut, fiind utilizat la copiere și mărire. În același an existau șase tipuri de hârtie albă și trei tipuri de hârtie chamois cu bromură de argint, fiecare în patru grade de duritate, cu dimensiuni de la 6,5x9 la 50x60, și role pentru uz industrial. Hârtiile cu cloro-bromură erau disponibile în două game de trei grade de duritate, iar hârtiile tehnice erau ARFO-REFLEX și ARFO-STAT pentru aplicații documentare și hârtiile ARFO-GRAF pentru aplicații industriale și științifice, în patru variante de semilucios și mat. Tot pentru aplicații industriale exista hârtia Rotatyp cu cloro-bromură, utilizată deja pentru producția în masă de cărți poștale. De asemenea s-au început și experimentele în producerea de film fotografic, rezultând în primă fază un film cu sensibilitate redusă pentru documentare și diapozitive și s-a propus statului construirea unei noi fabrici mai moderne pentru sporirea capacității.

În 1971 secția avea 135 de angajați și producea 19 tipuri de hârtie fotografică, însemnând 1 000 000 de metri pătrați. În același an s-a creat pânza fotosensibilă pentru realizarea fundalurilor, produs dezvoltat în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, cu căutare printre scenografi, companii de film, teatre și televiziuni. Produsul a fost utilizat la festivalul „Cerbul de Aur” din același an.T. Sándor Attilla, „Látogatás ARFO-éknál”, Előre, 25. évfolyam, 7348. szám, 24 június 1971, p. 1

Potrivit jurnalistului Zoltán Bakó de la , Imre Horváth a avut 50 de invenții între anii 1947 și 1972, nebrevetate însă.

La nivelul anului 1973 existau aproximativ 1 000 de sortimente și tipodimensiuni de hârtie fotosensibilă, acoperind 90 % din necesarul țării.Ion Șoneriu, Ion Mac (autori); „Județul Mureș”, Institutul de Geografie al Academiei Republicii Socialiste România, Institutul de Geografie al Academiei Române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973, p. 120