Jean-Louis Curtis () a fost un scriitor francez care a câștigat Premiul Goncourt în 1947 pentru romanul Les Forêts de la nuit.
Repere biografice Fiul lui Pau Laffitte, producător de mobilă, și al Mariei Sarlangue, după studii secundare în orașul său natal, Orthez (Pyrénées-Atlantiques), Jean-Louis Curtis a urmat cursurile Facultății de Litere din Bordeaux. A fost apoi student la Sorbona înainte de a rămâne în Anglia din septembrie 1937 până în iulie 1939. Mobilizat în august 1939, a făcut parte din Forțele Aeriene din ianuarie 1940. A fost transferat în Maroc în mai 1940. Demobilizat la sfârșitul lunii septembrie 1940, s-a întors în Franța, unde a predat la liceul din Bayonne. În august 1944, a participat, în cadrul Corps franc Pommiès, la campania pentru eliberarea Franței.
În 1946, a publicat primul său roman, Les Jeunes Hommes (Tinerii) pentru care este distins cu Premiul Cazes. În 1947, a câștigat Premiul Goncourt pentru romanul Les Forêts de la nuit. În 1955, a părăsit învățământul pentru a se dedica activității sale de scriitor. Din 1963 până în 1972, a fost, de asemenea, membru al comisiei de acordare a subvențiilor din cadrul Centrului Național al Cinematografiei. În 1972, a primit Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă. Specialist în Shakespeare, este responsabil pentru subtitrarea în franceză a adaptărilor televizate ale pieselor dramaturgului englez, produse de BBC din 1978 până în 1985 și difuzate în Franța la mijlocul anilor 1980. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1986. A scris mai multe colecții de pastișe despre evenimente contemporane: revoltele studențești din mai 1968 și victoria socialistă din Franța în mai 1981.
Opera Les Jeunes Hommes, Juillard, Paris, 1946 Les Forêts de la nuit, Julliard, Paris, 1947, Premiul Goncourt Gibier de potence, Julliard, Paris, 1949 Haute École, Julliard, Paris, 1950 Chers corbeaux, Julliard, Paris, 1951 Les Justes Causes, Julliard, Paris, 1954 L'Échelle de soie, Julliard, Paris, 1956 Un Saint au néon, Denoël, Paris, 1956 La Parade, Julliard, Paris, 1960 Cygne sauvage, Julliard, Paris, 1962 Traduction du Roi Lear, Gallimard, Paris, 1965 La Quarantaine, Julliard, Paris, 1966 Un jeune couple, Julliard, Paris, 1967 Le Thé sous les cyprès, Julliard, Paris, 1969 Un miroir le long du chemin, Julliard, Paris, 1969 Le Roseau pensant, Julliard, Paris, 1971 La Chine m'inquiète, Grasset, Paris, 1972 - reeditată în 1999 în colecția „Caietele roșii”, Questions à la littérature, editura Stock, Paris, 1973 L'Étage noble, Flammarion, Paris, 1976 L'Horizon dérobé, Flammarion, Paris, 1978 La Moitié du chemin (tome 2 de l'Horizon dérobé), Flammarion, Paris, 1980 Le Battement de mon cœur (tome 3 de l'Horizon dérobé), Flammarion, Paris, 1981 Le Mauvais Choix (1984), Flammarion, Paris, 1984, Le Temple de l'amour, Flammarion, Paris, 1990, Une éducation d'écrivain, Flammarion, Paris, 1992, La France m'épuise, Flammarion, Paris, 1982, Le Monde comme il va, Les Éditions du Rocher, 1995, Andromède'', Albin Michel, Paris, 1996.
Note
Categorie:Nașteri în 1917 Categorie:Nașteri pe 22 mai Categorie:Decese în 1995 Categorie:Decese pe 11 noiembrie Categorie:Scriitori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Laureații Premiului Goncourt