Colegiul Național „Decebal” din Deva

Colegiul Național „Decebal” este un liceu din Deva, România.

Istorie Liceul Real din Deva (Realgymnasium) a fost înființat la 4 octombrie 1871 cu o clasă având 23 de elevi. În anul 1876 se înființează și cursul superior, iar în anul 1879-1880 promovează prima serie de 10 absolvenți. Întrucât liceul nu avea cantină proprie, s-a început o acțiune de creare a unui fond de construcții din donația benevolă a cetățenilor din județ.

Toți locuitorii județului, români, maghiari și germani, au plătit un impozit suplimentar timp de 10 ani (1871-1881) pentru acoperirea cheltuielilor legate de înzestrarea și construirea unuei cantine corespunzătoare pentru noua școală, unică atunci în această parte a Transilvaniei. După obținerea cuvenitei aprobări din ordinele Ministerului Culturii cu nr. 10.143 din 14.VII.1871 și 17.268 din iulie același an, și aducerea lor la cunoștință populației orașului și a delegaților din județ, în cadrul unei adunări populare, toți cei prezenți și-au reînnoit în mod solemn angajamentele luate anterior privind sprijinul acordat noii școli din Deva.

Apoi, fiind ales și primul comitet școlar, format din reprezentanți ai populației maghiare, germane și române: Iordan Domokos, suprefect și președinte al comitetului școlar, Szeremley Lajos, Lengyel Gergely, Csaklany Gyorgy, Gergelyffi Tamas, Robert Lehmman, Simon Trifu și Simon Piso, membri. Comitetul a fost împuternicit ca, pe lângă problemele privind grija pentru baza materială a școlii să aiba în vedere și realizarea „sarcinilor spirituale” si să „supravegheze și îndrume” activitatea cadrelor didactice.

Școala își începe activitatea la 4 octombrie 1871, în localul de pe actuala stradă Mihai Eminescu nr. 17 unde, între 1875-1879, se mai construiesc încă 4 săli de clasă pe terenul cumpărat în 1875 cu 10.000 de coroane austro-ungare. Prin ordinul 9.139 din 10 mai 1876 se aprobă înființarea clasei a V-a pentru anul școlar 1876-1877, deci transformarea școlii reale de 4 clase în liceu real complet de 8 clase. Acest eveniment a facut să crească încrederea în viabilitatea și pregătirea tehnică pe care o dă liceul elevilor care-l frecventează și începe să crească, de la an la an, efectivul.

În anul precedent, frecventau școala 11 români, iar acum numarul lor a crescut la 24. În aceleasi situații statistice, din care s-au cules aceste date, se mai arată că la începutul anului școlar 1876-1877, un singur elev cunoștea numai limba maghiară, 4 numai limba română, 51 maghiară și română, 7 maghiară și germană, 41 maghiară, română și germană și alte limbi. Deci din 119 elevi, 96 cunoșteau limba română. Peste 10 ani, în 1886-1887, din aceleași date statistice rezultă că, la începutul anului școlar, 16 elevi cunoșteau numai limba maghiară, 21 numai limba română, 80 maghiară și română, 9 maghiară și germană, 29 maghiara, română și germană și unul maghiară și altă limbă. Peste 20 de ani, situația se prezintă astfel: 135 de elevi cunosc numai limba maghiară, 168 română, maghiară și alte limbi.

Din datele culese pe o perioadă de 4 decenii, rezultă creșterea continuă a elementului românesc la școală și faptul că elevii români se prezintă tot mai bine pregătiți pentru liceu, chiar în ceea ce privește cunoașterea și a altei limbi pe lângă limba maternă – limba maghiară și germană. De altfel, în anuarele publicate între anii 1871-1918, se constată un număr foarte ridicat de elevi români premiați în fiecare clasă, ceea ce denotă seriozitate, perseverență în muncă și dorința de a se afirma și de a-și însuși cunoștințele temeinice pentru viață. Din anuarul liceului real din Deva, din anul scolar 1902-1903, vom spicui câteva nume de elevi români foarte buni la învățătură din toate clasele:

Clasa I: Fan Ioan, Românul Aurel, Ghila Iuliu, Moga Ioan, Popescu Traian Clasa a II-a: Ghila Francisc, Pantea Gheorghe, Josan Iuliu, Ambrus Manase Clasa a III-a: Ghiura Iosif, Trimbitoni Traian Clasa a IV-a: Ambrus Valer, Dăncilă Ioan, Popa Abraham Clasa a V-a: Olariu Petru, Păcurar Nicolae Clasa a VI-a: Ghilă Sever, Turcean Gheorghe Clasa a VII-a: Dragoi Alexandru Clasa a VIII-a: Oprean Rudolf, Popovici Aurel, Pascu Oliviu ș.a.

Pentru a sublinia interesul manifestat în sprijinul acordat acestei instituții de către toți locuitorii județului Hunedoara, vom relata faptul că impozitul benevol acceptat în 1871 pe timp de 10 ani, a fost sistat în 1874 de către Ministerul de Finanțe din Budapesta din motive inexplicabile, și apoi încasat, din nou începând cu anul 1878, timp de trei ani. În anul 1894, din acești bani au mai rămas doar 32.000 kor. depuși la administrația financiară a județului și că acești bani s-au cheltuit pentru construirea sălii de gimnastică și pentru cumpărarea curții și localului de la nr. 14 de pe strada Decebal, unde s-a amenajat muzeul de istorie și antichități al liceului. Din istoricul liceului întocmit în anul 1902-1903 de fostul director Gábor Téglás, rezultă că statul a subvenționat cu 376.000 kor. liceul real pentru construcții, teren etc., iar cheltuielile s-au ridicat (fără să cunoaștem restul mobilierului pentru noul local inaugurat în anul 1888), la suma de 448.500 kor. Diferența și, în plus, poate, prețul mobilierului comandat de la firma Bakk Lajos din Cluj, în 1888-1889, reprezintă suma donată de locuitorii județului, în mod benevol, în folosul școlii. Concluzia celor arătate mai sus vrea să fie faptul că populația acestui județ și-a adus contribuția atât în înființarea cât și la construcțiile făcute și dotarea acestora cu mobilier și material didactic. Dr. Petco Lazăr, împreună cu alți fruntași ai românilor din Deva, a fost un înflăcărat luptător pentru ridicarea culturală a poporului român. De aceea, el a sprijinit toate acțiunile întreprinse în legătură cu înființarea și dezvoltarea liceului real din Deva. În anul 1879, el a fost ales în noul comitet scolar al liceului și, împreună cu alți membri, a fost trimis intr-o delegație la Budapesta, la Ministerul Culturii, pentru a cere fonduri suplimentare și aprobarea pentru închirierea unui nou local de școală pe lângă cel din actuala str. M. Eminescu nr. 17 care, pe lângă toate adăugirile și modificările făcute, a devenit neîncăpător. De aceea, în memoriul amintit mai sus, el cere înființarea unei secții române în cadrul liceului real din Deva, pentru ca elevii români din acest liceu să poată studia în limba maternă.

Înființarea școlii Liceul real din Deva, înființat la 4 octombrie 1871 pe baza ordinului Ministerului Culturii din Budapesta, cu nr.10143/1871 a funcționat, la început, în localul de pe strada M. Eminescu și, după ce acesta n-a mai fost încăpător, s-a închiriat, în anul școlar 1879-1880, încă un local, demolat azi, în care funcționau: 3 clase, biblioteca, colecția de științe naturale și sala de desen. Dispersarea liceului în două clădiri a creat greutăți în buna desfășurare a procesului de învățământ și, de aceea, la cererea părinților, elevilor și profesorilor, adresată Prefecturii Comitatului Hunedoarei, acesta intervine pe lângă Ministerul Culturii pentru aprobarea construirii unui local de scoala corespunzător, pe cheltuiala statului. Ministerul aprobă construirea localului și, în anul 1886, alocă pentru acest scop suma de 100.000 kor., suplimentată ulterior cu încă 60.000 kor. După multe frământări și confruntări de opinii în legătură cu locul unde se află amplasat noul local, s-a căzut de acord să se cumpere locurile de casa și grădinile unor proprietari pe un front de 30 m, între actualele străzi „1 Decebrie” și "Decebal”, cu suma de 28.500 kor., și adâncimea de 100 m până pe strada A. Șaguna. Ulterior, terenul a fost lărgit, cumpărându-se și curțile, grădinile și casele învecinate. Construirea noului local începe la 24 octombrie 1888. Localul este construit din piatră și cărămidă, dușumeaua din scândură, atât în săli cât și pe coridoare (inițial), iar tavanul din traverse de fier și bolte de caramida. Înălțimea încăperilor este de 4.1 m la parter și etaje, iar la demisol 3,6 m. Lățimea tuturor încăperilor destinate învățământului (săli de clase, laboratoare etc.) este de 6 m, iar lungimea variază între 5-12 m. Întreaga clădire cuprinde 64 de încăperi cu 6 ieșiri, dintre care trei la fațadă. Gardul de fier de la fațadă a fost construit din donația ministrului Ágoston Trefort, în anul 1891. Mobilierul școlii (bănci, dulapuri, mese, scaune etc.) a fost comandat la firma Bakk L. din Cluj. Acesteia, conducerea școlii prin directorul Teglos Gabor, îi aduce cele mai vii mulțumiri pentru respectarea termenului de livrare și montare, cât și pentru buna calitate a mobilierului fabricat. Apoi, actualul local al liceului a suferit, în perioada anilor 1890-1901, diferite transformări evaluate la suma de 100.000 kor. Astfel, a fost înlocuită dușumeaua de scândură de pe coridoare cu plăci de ciment, s-au demolat ziduri interioare mărindu-se unele săli de clasă, ori s-au creat noi încăperi și alte transformări dictate de cerințele bunei desfășurări a procesului de învățământ.

Internatul liceului Odată cu completarea celor patru clase inferioare și apoi și a cursului superior de liceu, a crescut efectivul de elevi, și printre aceștia se aflau mulți elevi originari din alte părți. Elevii făceau naveta, venind de la distanțe mari pe jos și cu trenul, alții stăteau la gazde, de obicei la familii sărace, în condiții necorespunzătoare din punct de vedere igienic și neprielnic studiului, și ceea ce era și mai greu pentru acești elevi era întreținerea lor. De aceea, în anul școlar 1876-1877, se înființează o cantină pentru circa 30 de elevi. Unii dintre aceștia primesc masa gratuit, alții cu reducere și alții o plătesc integral, în funcție de starea materială și rezultatele la învățătură. Cantina nu rezolvă, însă, în întregime problema ajutorării elevilor din alte localități, de aceea, după terminarea localului nou de școală, Ministerul Culturii, din ordinul nr. 36.629/1899, aprobă înființarea unui internat pentru 25 de elevi. Internatul a functionat în aripa clădirii liceului dinspre curte și a fost inaugurat la 2 septembrie 1889. Aripa clădirii destinată internatului se compunea din dormitoare, spălătoare, infirmerie, baie, bucătărie, sală de mese, magazii, două camere pentru pedagogi etc. Internatul era condus de un profesor supraveghetor care ținea ore suplimentare cu elevii slabi, corigenți, îi ajuta și îndruma în rezolvarea temelor, păstra banii elevilor și ținea evidența cheltuielilor acestora și, săptămânal, raporta în scris directorului asupra modului cum s-a desfășurat programul. Meditația se desfășura sub supravegherea responsabililor de săli de meditație și a profesorului responsabil de internat. În ultima jumătate de oră de meditație, seara, elevii din ultimele clase controlau temele și modul cum s-au însușit lecțiile pentru a doua zi, colegii lor din clasele mai mici. Începând din anul școlar 1891-1892, în cadrul internatului au mai functionat: cercul de muzică instrumentală, vioară și pian, cu 25 de elevi și cercul de sculptură în lemn cu 28 de elevi. Elevii de la cercul de muzică plateau o taxa de 30 kor. la vioară și 40 kor. la pian anual. În anul școlar 1890-1891, numărul elevilor interni a fost de 48, ca peste câțiva ani, să ajungă de 65. În același timp a crescut și efectivul de elevi din școală, ceea ce reclamă și spațiul ocupat de internat. De aceea, la cererea conducerii școlii, Ministerul Culturii cu ordinul nr. 10.278/1899 aprobă construirea unui local nou pentru internatul liceului, alocându-se acestui scop suma de 100.000 kor. Acesta este inaugurat la 10 octombrie 1900, iar responsabil cu internatul a fost numit Boteanu Iosif, viitorul director al liceului în perioada 1919-1938. Toate sălile și coridoarele din clădirea liceului și a internatului aveau la începutul secolului al XX-lea instalat iluminatul electric, canalizare și instalație de apă potabilă.

Infirmeria