Nicolai Diordița (în ; ) este un militar (colonel) al forțelor armate ale Federației Ruse și pilot de testare rus de origine moldovenească (română), Erou al Federației Ruse (1995).

Biografie S-a născut în satul Parcani din raionul Slobozia, RSS Moldovenească, URSS (actualmente în Transnistria, Republica Moldova). În 1974 a fost înrolat în Armata Sovietică. În 1978, a absolvit Școala superioară de piloți a aviației militare din Harkov, după care a servit ca pilot-instructor.

În 1984, a absolvit Centrul de Instruire a Piloților de Testare din cadrul Institutul de Testare Științifică al Forțelor Aeriene, după care a efectuat zboruri de test. A participat activ la testarea și dezvoltarea a peste cincizeci de tipuri și modificări de aeronave. A stat la originea dezvoltării aviației bazate pe transportatori în URSS și Rusia, printre primii a efectuat zboruri pe cele mai noi, la acel moment, avioanele: Su25UTG și Su-33K, a aterizat pe portavionul „Admiral Kuznețov”. În 1988, a absolvit Institutul de Aviație din Moscova.

Prin decretul președintelui Federației Ruse din 17 august 1995, colonelului Nicolai Diordița i s-a acordat titlul de Erou al Federației Ruse cu medalia „Steaua de Aur” pentru „curaj și eroism arătat în timpul testării noilor tehnologii aeronautice”.

În 1995, a devenit șeful serviciului de testare a zborurilor al Direcției forțelor aeriene rusești. În 2003, a fost pensionat și s-a mutat la Mikoian-Gurevici. În prezent locuiește la Moscova, continuă să lucreze ca pilot de testare, predă. Pe 28 iulie 2012, a făcut prima aterizare pe portavionul INS Vikramaditya (fostul „Baku”) vândut Indiei în 2004.

Este pilot de test onorat al Federației Ruse. De asemenea, a fost decorat cu o serie de medalii.

Note

Legături externe Biografie pe WarHeroes

Categorie:Nașteri în 1956 Categorie:Oameni din raionul Slobozia Categorie:Militari sovietici Categorie:Militari ruși Categorie:Aviatori ruși Categorie:Eroi ai Federației Ruse Categorie:Ruși în viață