Răscoala de la Săbăoani (în ) a fost o răzvrătire țărănească din 24 aprilie 1831 împotriva Regulamentului organic, care a avut loc în satul Săbăoani din Ținutul Romanului și în satele cu populație ceangăiască din împrejurimi.
Potrivit noului regulament, era necesară organizarea unei noi armate moldovenești, hotărându-se apoi că avea să slujească în teritoriile din Gubernia Basarabia aparținând Imperiului Rus, însă locuitorii din mai multe ținuturi din vestul Principatului Moldovei s-au împotrivit. La aceasta s-a mai adăugat și nemulțumirea generală față de proprietarii de moșii, unde se zvonea că regulamentul va înăspri îndatoririle țăranilor. Tot potrivit anumitor zvonuri, care nu se adevereau întotdeauna, boierii mici aveau să aibă drepturi mai puține decât boierii mari, astfel răzvrătirea a căpătat încă de la început și o latură boierească. În cele din urmă evenimentele au fost reprimate din timp cu forțe militare din Muntenia.
În cazul particular al Săbăoaniului și al altor sate cu locuitori ceangăi, mai multe mii de oameni s-au adunat înarmați invocând aceleași motive, deși cetățenii de religie catolică nu erau vizați de înrolare. Dezinformarea a fost accentuată de lipsa unei înștiințări prealabile de către reprezentanți ai statului în teritoriu, lucru care nu a putut fi rectificat nici de reprezentanții Vicariatului Apostolic al Moldovei care ar fi fost preferați de locuitori. Răscoala s-a evidențiat prin inovații în ceea ce privește comunicarea și colaborarea între sate, necunoscute până atunci în luptele feudale din Moldova. Pentru reprimarea rebeliunii s-a recurs la aducerea și concentrarea unor trupe de infanteriști și cavaleriști ale Armatei Imperiale Ruse, însumând 1500 de soldați, unde în urma unor somații de supunere neascultate, s-a pornit atacul asupra locuitorilor. Numărul victimelor variază în funcție de surse, însă se estimează că partea civilă a avut 40 de morți și răniți iar cea militară câțiva militari morți și răniți, incluzând un ofițer.
Context Potrivit lui Alexandru Papadopol-Calimah și Alexandru D. Xenopol, după Convenția de la Akkerman din 1826 unde Înalta Poartă a fost de acord cu realizarea Regulamentului Organic, chiar otomanii au împiedicat proiectul prin instigarea boierilor care, după informațiile lui Pavel Kiseleff, nu doreau o reformă pentru a nu prejudicia sistemul propriilor foloase bazate pe scutelnicii, poslușnicii și alte funcții care constituiau singurul mijloc de existență a clasei boierești. Astfel, boierii fuseseră luați prin surprindere, aceștia fiind pregătiți doar pentru îngrădirea puterii domnitorului. Comisiile instituite atunci de către Grigore al IV-lea Ghica (Muntenia) și Ioniță Sturdza (Moldova) pentru realizarea regulamentului au fost în cele din urmă desființate prin declararea Războiului Ruso-Turc (1828–1829).
Ulterior, lucrările de alcătuire ale Regulamentului Organic, luate sub tutela administrației ruse, la București și Sankt Petersburg, erau realizate ocult iar informațiile despre eveniment erau rare și nu întotdeauna adevărate. Textul primului anunț privind aplicarea regulamentelor nu fusese publicat. Les Paysans Roumains..., Emerit, 1937, p. 88 Acest prim fapt a provocat o mare agitație în Moldova la începutul anului 1831. Din iarna anilor 1830–1831 a început să se zvonească că Regulamentul este realizat numai în folosul anumitor familii boierești care puteau astfel intra singure în Adunarea Obștească iar pentru scutelnicii desființați se despăgubeau numai boierii mari.Pământul Sătenii ..., Rosetti, 1907, p. 405 Iarna extrem de aspră, foametea și epidemiile declanșaseră o criză de disperare de care anumite grupuri sperau să profite pentru a ridica poporul împotriva rușilor, considerați „călcători ai dreptului tradițional”. Aceste grupuri erau de două feluri: boierii mici și țăranii, mai ales de origine neromânească și cu precădere maghiară. Les Paysans Roumains..., Emerit, 1937, p. 89
Astfel, boierimea mică și rămășițele cărvunarilor aflate sub Ioniță Sturdza au început să se adune și să întocmească hârtii volante de îndemnare la protest, contraproiecte de constituție și scrisori de amenințare la adresa boierilor mari. Pavel Kiseleff a trimis ordin generalului Teodor Mircovici, vicepreședinte al Divanului Moldovei, să aresteze persoanele agresive și să-i trimită sub escortă la București. Însă mișcarea avea rădăcini mai adânci și o organizație mai întinsă decât se credea, cele câteva arestări și măsurile de precauție luate i-au liniștit pe micii boieri, dar alte tulburări grave au izbucnit în țară.Pământul Sătenii ..., Rosetti, 1907, p. 406 Conducerea rusă a mobilizat forțe militare din Muntenia pentru înăbușirea revoltelor.Gheorghe Duzinchievici, „Răscoalele din Moldova în anul 1831 împotriva Regulamentului Organic”, Revista Arhivelor, București, 1943, p. 356miniatura|stanga|Satul Săbăoani la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1788-1790) în prima ridicare topografică iozefină. Acesta este noul amplasament al satului, în pădure. Până atunci satul se afla mai la est, expus invaziilor. În perioada fanariotă, Principatul Moldovei nu a mai avut o armată proprie. În condițiile noilor prevederi ale Regulamentului Organic de constituire a armatei moldovenești, țărănimea din ținuturile Romanului, Bacăului, Hârlăului, Herței și NeamțuluiAlexandru D. Xenopol, „Istoria Românilor din Dacia Traiană, Vol. XI, Istoria politică a țărilor române dela 1822-1848”, Editura „Cartea Românească”, București, 1930, p. 97 a refuzat să dea recruții necesari, întrucât li se spusese țăranilor că rușii recrutează tineri spre a-i trimite să slujească în Basarabia, regiune care acestora nu le dădea recruți. Noua armată moldovenească trebuia să conțină un regiment de infanterie și o trupă de cavalerie, totalizând 1400 de soldați necesari menținerii ordinii interne. În continuare țăranii au fost nemulțumiți și de stăpânii de moșii întrucât se zvonea că Regulamentul va spori îndatoririle locuitorilor către moșieri și se va micșora suprafața de pământ rezervată fiecărui gospodar.
În cazul particular al satului Săbăoani, documente din secolul al XVIII-lea arată că locuitorii au intrat deseori în conflict cu proprietarii moșiei satului, Mănăstirea Secu sau trimișii ei. Pe de altă parte, sătenii din Săbăoani s-au împotrivit organizării armatei moldovenești, unde conform legii, la fiecare 80 de locuitori se cerea o persoană pentru trei ani de serviciu militar.Emlékezés az 1831 ..., Erdős, 1982, p. 222 13 sate catolice nu s-au supus legii.
„Cele mai mari greutăți s’au intimplat la inceput cu organizarea acestei trupe. Alcătuirea ei trebuea să se facă prin mijlocul recrutării, și anume pentru aceasta se avusese in vedere mai ales satele întinse locuite de Ungurii cari se statorniciseră de mai mult de două sute de ani in Moldova, făcendu-li-se înlesniri deosebite.
Acești unguri cari se deosebesc deja prin religie, năravuri, obiceiuri, dar mai ales prin activitate și sirguință la muncă și prin urmare și prin avere de ceilalți locuitori băștinași ai țării, se deosebesc numai puțin prin inteligență și caracter. Cu drept cuvănt dar se putea aștepta de la dinșii recruți mai buni decăt din rândurile țăranilor romăni atăt de demoralizați.” – consulul prusac C. A. Kuch în „Starea de lucruri din Moldova și Valachia pe la anii 1828 până la 1843.”, în Convorbiri Literare, anul 25, nr. 3, iunie 1891, p. 208
Decurs miniatura|Teritoriul moldovenesc de peste Prut anexat în 1812 în urma Tratatului de la București și devenit Gubernia Basarabia, ca oblastie a Imperiului Rus.
Preambul Tulburările au luat un caracter mai grav în satele ceangăiești din Ținutul RomanuluiIoan C. Filitti, „Principatele române de la 1828 la 1834, ocupația rusească și Regulamentul organic”, Fundațiunea „Regele Ferdinand I”, Inst. de Arte Grafice „Bucovina” I.E. Toruțiu, București, 1934, p. 82 aparținând grupului nordic al ceangăilor, zonă ce constituia un centru al protestului. S-au adunat între 8000 și 9000 de ceangăi înarmați,Pământul Sătenii ..., Rosetti, 1907, p. 407 iar în acest timp se mai așteptau și alții. După Gheorghe Duzinchievici, a existat un total de peste 40 000 de ceangăi răsculați din ținuturile Romanului și Bacăului.Gheorghe Duzinchievici, „Răscoalele din Moldova în anul 1831 împotriva Regulamentului Organic”, Revista Arhivelor, București, 1943, p. 355 Potrivit informațiilor culese de și publicate în 1851,, „Keleti utazása a' magyarok' őshelyeinek kinyomozása végett”, Pesten, 1851, p. 109 citate de Pál Péter Domokos în 1931, ceangăii din Săbăoani și Tămășeni erau reticenți în a-și înrola copiii și doreau de la comitetul de înrolare să vadă „ordinele împăratului german și regelui maghiar”, iar abia apoi i-ar fi lăsat în armată; altfel nu ar fi permis ca aceștia să fie mutați în Rusia în scop militar și că erau dispuși mai degrabă să accepte moartea.
Autoritățile au preferat sprijinul personalului bisericesc întrucât populația catolică aprecia să asculte de biserică decât de stat. Dar Vicariatul Apostolic al Moldovei nu fusese notificat de privire la legea recrutării și acest lucru a provocat o neînțelegere printre oameni, întrucât legea nici măcar nu se aplica cetățenilor catolici.Emlékezés az 1831 ..., Erdős, 1982, p. 223 După Jerney, comunitatea nu avea un preot care să le comunice că trăiau falsa impresie că băieții fuseseră investiți ca soldați în armată.
Vicepreședintele Divanului Moldovei, generalul Mircovici, l-a desemnat în grabă pe Superiorul Misiunii Franciscane din Moldova, Petrus Placidus Angeloni, înlocuitor al prefectului apostolic Inocentius Pamfilli, să liniștească localnicii. Timp de 9 zile a trecut prin fiecare sat de răsculați (Săbăoani, Tămășeni, Adjudeni și Răchiteni)Rădăcini: despre maghiarii ..., Perca, 2012, p. 146 însă fără rezultat, nefiind ascultat și fiind chiar pus în perspectiva de a fi bătut și urmărit dacă nu renunță la agitație. Cu acest prilej s-a putut observa un nivel de organizare ridicat al țărănimii, unde anumite sate erau considerate scaune (sau centre decizionale). Locuitorii din Lökösfalva au declarat că „Szabófalván volt minden tevékenység (határozathozó) széke.”, tradus ca „La Săbăoani se afla scaunul/centrul tuturor activităților de conducere (de luare a hotărârilor)”, condus de Márton Puskás împreună cu un alt bărbat.
Mobilizarea locuitorilor din sate s-a făcut printr-o scrisoare de intenție, metodă de mobilizare și organizare necunoscută până atunci în luptele feudale din Moldova. În acest timp s-au pus paznici la intrările în sate iar în continuare, verbal, informațiile erau comunicate reciproc. Semnalizarea se făcea cu steaguri roșii pe timp de zi, iar noaptea, dacă era necesar, cu copaci în flăcări. Apelul la acțiune se făcea cu bătăi de clopote. Localnicul Péter Erdős Szászka a menționat în monografia Săbăoaniului că tot atunci s-a convenit că dacă unul dintre sate ar ceda în fața intenției de înrolare, cei din restul așezărilor vor merge să dea foc satului respectiv iar în caz de cineva avea să fie arestat, toți aveau să meargă în scopul eliberării. În continuare, podurile de acces către sate au fost demolate pentru a preveni pătrunderea militarilor.
Satul era era înconjurat de un șanț adânc la exterior și un val de pământ la interior, numit , care atingea pe alocuri și înălțimea de trei metri. Valul era împărțit pe porțiuni care erau date îngrijirii sătenilor, fiecărei familii revenind aproximativ 10 metri din lungimea acestuia. Arborii crescuți peste acesta camuflau casele și dădeau impresia unei păduri. În sat se putea intra numai prin porțile denumite (porți ale jitarilor, din românescul jitar, echivalent pentru , ) sau (porți de pază), în număr de șase, deschise la drumurile spre Gherăești (în ), Pildești (), Roman (), spre cimitir și hotarul satului, fiecare fiind deservite de paznici care controlau persoanele ce intrau și ieșeau din sat., Codex, „Bibliotheca Moldaviensis”, Hargita Kiadóhivatal – Editura Harghita, Csíkszereda – Miercurea Ciuc, 2005, pp. 25, 259