FC Petrolul Ploiești este un club de fotbal profesionist din Ploiești, România, care evoluează în SuperLiga României. Petrolul a luat ființă la București în 1924 prin fuziunea dintre Triumf și Romcomit, echipa numindu-se la acea vreme Juventus București.
Primul titlu național a venit la șase ani după înființare, Juventus fiind campioana din sezonul 1929–30. După reorganizarea structurii fotbalului românesc, clubul a jucat șapte sezoane consecutive în Divizia A, din 1933 până în 1940. După cel de-al doilea război mondial, au promovat din nou în prima divizie, după ce au terminat pe primul loc în ultimul sezon al Diviziei B înainte de izbucnirea războiului. Clubul a jucat ultimul sezon drept Juventus în 1946–47, după care numele a fost schimbat de mai multe ori în Distribuția, Petrolul, Competrol, Partizanul și respectiv Flacăra. Echipa a fost mutată la nord în orașul Ploiești în 1952 și s-a stabilit pe numele actual de Petrolul cinci ani mai târziu. La scurt timp după mutare, clubul a obținut încă trei titluri naționale - în 1957–58, 1958–59 și 1965–66. Pe plan intern, palmaresul său include și trei cupe naționale, cea mai recentă din campania 2012–13.
Debutul Petrolului în fotbalul european a fost înregistrat în 1958, când s-au confruntat cu Wismut Karl Marx Stadt din Germania de Est în runda preliminară. În istoria recentă, Petrolul a intrat în insolvență în februarie 2015 și a urmat desființarea, totuși suporterii și legendele cluburilor reînființând-o și înscrind-o în Liga a IV-a în vara anului 2016.
Înființarea și primii ani (1924-1952) Actuala echipă Petrolul s-a născut la București în anul 1924, mai precis la finalul acelui an, atunci când forțate de considerente financiare, cluburile Romcomit și Triumf au fuzionat, semnând astfel actul de naștere al uneia dintre cele mai puternice echipe bucureștene din perioada interbelică, Juventus București. Tradiția latină cultivată de noul club sportiv era ilustrată și de emblema acestuia, care evoca istoria orașului Roma, cu lupoaica alăptându-i pe Romulus și Remus. Echipa a păstrat culorile fostului club româno-italian (roșu și albastru) și a rămas să joace pe Stadionul Romcomit. Evenimentul fuziunii apare menționat într-un material apărut duminică, 4 ianuarie 1925, în Gazeta Sporturilor, sub titlul: „Juventus – O fuziune senzațională”.
Articolul respectiv relata următoarele: „În ultimul moment aflăm că puternicele cluburi bucureștene, de foot-ball-asociație Triumf și Romcomit au fuzionat sub denumirea de “JUVENTUS”. Am căutat imediat să avem o convorbire cu unul din dirigenții cluburilor de mai sus. În acest scop ne-am adresat d-lui S. Petrovski (foto), care cu amabalitatea-i cunoscută ne-a răspuns la principalele chestiuni asupra cărora nu eram încă pe deplin edificați. Înclinăm a crede că fuziunea a fost cauzată mai mult de doleanțele comune ale cluburilor de mai sus, ambele greu lovite de chestiunea jucătorilor străini. Adunările generale ale acestor cluburi urmează să se întrunească cât mai neîntârziat pentru a ratifica fuziunea de mai sus. În principiu numele grupării a fost ales « Juventus ». Culorile sub care vor lupta vor fi acelea roș-albastre, pe motiv că asociația Romcomit are un mare stoc de articole de sport în depozit. Președintele ar urma să fie ales d-l Ettore Brunelli, iar vice-președinte d-l S. Petrovici. Restul comitetului va fi alcătuit dintr-un egal număr de membri din fiecare grupare. În rezumat, clubul roș-negru aduce în noua fuziune un însemnat sport de jucători români, 2 echipe inferioare, cap de serie, acela la categoria I-a la două puncte de liderul seriei A. Pe de altă parte, Romcomit în afară de moderna-i instalație, o formidabilă echipă pentru matchurile internaționale. Astfel « Juventus » nu va putea în viitor decât să devină cel mai puternic club local, firească consecință a contopirii a două puternice echipe cu trecut glorios. Este de sperat că fuziunea nu va avea tristul epilog, al cărului analog din Timișoara (…)”.
Așadar, în ianuarie 1925, la București, noua echipă locală, Juventus, vorbea de meciuri internaționale, și pe bună dreptate pentru că în acel an formația reușește câteva rezultate internaționale foarte bune. Cea mai spectaculoasă victorie vine pe 29 iunie 1925, atunci când Juventusul câștigă cu 2-1 în fața formației Slavia Praga la București extaziind un public de 4000 de persoane, pentru bucureșteni înscriind Melchior și Brauchler. A urmat o nouă victorie, de data aceasta împotriva vecinilor bulgari, un 3-0 cu Slavia Sofia pe 6 septembrie. Juventus reușește să transforme două echipe regionale (de Liga a II-a de astăzi) într-o echipă care se va implica în sezonul 1925-1926 în lupta pentru titlu.
Juventus este admisă în campionatul Bucureștiului, categoria Onoare, în 1924 neexistând un campionat național stil divizie. În acel sezon, 1924-1925, Romcomit jucase un singur meci, cu CFR București, de care a dispus cu 6-1. Triumf activase în seria B a categoriei Onoare, jucând 5 meciuri din care a câștigat 4, cel mai detașat cu Sportul Studențesc (4-0) și a pierdut unul: 0-1 cu Tricolor București. Toate aceste rezultate se vor anula după fuziune, iar Juventus va juca în primăvara anului 1925 tur-retur cu celelalte 6 echipe din serie și va termina pe locul 4.
A urmat un titlu de vicecampioană și, în 1930, Juventusul, devine pentru prima ei dată, și singura, campioana Regatului României Mari. Echipa de atunci a Juventusului va continua cu evoluții bune în fotbalul românesc, dar nu va reuși să mai câștige vreodată titlul sub această titulatură. Odată cu Campionatul Mondial de Fotbal 1938, perioada de glorie a Juventusului pare că se termină și bucureștenii nu mai reușesc decât rezultate sporadice precum un loc 3 în sezonul 1935-36, și locul 4 de două ori după război, în sezonul 1946-47 și 1947-48. De remercat în toți acești ani este sărbătorirea a 10 ani de la formarea echipei, și faptul că echipa bucureșteană vine să joace și pe noul stadion local din Ploiești. A fost prima apropiere a echipei de „orașul aurului negru”. Sezonul 1947-48 a fost și cel care a rămas în istorie ca primul în care Juventus nu se mai numea Juventus. Astfel, după 23 de ani în care a purtat numele de Juventus, numele echipei va fi modificat, după moda vremii, de la an la an. Astfel, Distribuția ocupă locul 4 în 1948, Petrolul București - locul 7 în 1948-1949, Partizanul București - locul 10 în 1950, iar ultimul an al fostului Juventus la București avea să fie în 1951 atunci când, sub numele de Flacăra, termină pe un onorant loc 5. Echipa se mută la Ploiești în urma unor directive, și retrogradează la finele lui 1952. În 28 de ani, Juventus a reușit un titlu și câte un loc 2 și 3. Fotbalul romantic de atunci a continuat și la Ploiești prestat de frații Munteanu sau Flamaropol. Din toți jucătorii de atunci ai Juventusului cei care s-au remarcat cel mai mult au fost: Emerich Vogl, Ștefan Wetzer, Rudy Wetzer, Nicolae Gorgorin, Ilie Oană, Mihai Flamaropol, Coloman Braun Bogdan și Ladislau Raffinsky.
Mutarea la Ploiești și trei titluri naționale (1952-1968) Petrolul Ploiești a apărut prin transferul la Ploiești al echipei bucureștene Flacăra, în anul 1952. Ilie Oană, care vine la timona echipei galben-albastre după sfârșitul turului 1952 nu va reuși să salveze echipa, dar va ajunge în finala cupei, pierdută cu 0-2 în fața echipei CCA București. Aflată în Divizia B, Flacăra a început modest și și-a continuat „prahovenizarea”. Meciul decisiv jucat cu Spartac București a fost pierdut de ploieșteni, dar criticile din presă i-au motivat pe jucători, dând startul unei serii de 9 meciuri câștigate consecutiv ce a dus la promovarea echipei în prima divizie.
Urmează o ascensiune ponderată: locul 7 în 1954, 2 în 1955 (după ce a stat pe primul loc doar o săptămână), locul 5 în 1956. Flacăra Ploiești a urmat moda din acei ani și și-a schimbat numele în Flacăra Energia (1956), apoi numai Energia (1957) și apoi, din decembrie 1957, Petrolul.
Campionatul din 1957-58 a avut Petrolul pe locul 8 după 3 etape, cu un singur meci câștigat. Din această etapă, echipa care încă se mai numea Energia, va urcă un singur loc în fiecare etapă și pe 24 noiembrie 1957, Energia era pe primul loc. În decembrie 1957, echipa își schimbă numele în Petrolul. Iarna anului 1957-58 a însemnat pentru foarte multe echipe schimbarea denumirii, uneori revenindu-se la nume tradiționale: Rapid, Jiul. Echipa din Ploiești revine la un nume purtat de strămoșul bucureștean în 1948-49. Returul din 1958 începe cu o victorie la limită, 1-0 cu CCA București, campioană din 1956. După acest meci, Petrolul va înregistra rezultate surprinzătoare, printre care 3 înfrângeri în 5 meciuri jucate pe propriul teren și o înfrângere în deplasare în față ultimei clasate, CS Oradea. Totuși, Petrolul a terminat cu 27 de puncte și avea doar șanse teoretice la titlu, deoarece Știința Timișoara mai avea 2 meciuri de disputat și cu 3 puncte ar fi ieșit campioană. Studenții au pierdut la București meciul cu Progresul cu incredibilul scor de 0-7. Acesta le-a fost fatal, distrugndu-și golaverajul, iar Petrolul va lua titlul cu cel mai bun golaveraj, CCA București și Știința Timișoara având un golaveraj mai slab, dar tot 27 de puncte.
Toamna va însemna pentru Petrolul debutul în Cupa Campionilor Europeni, dar campionii Germaniei de Est, Wismut Karl Marx Stadt s-au dovedit mai puternici. Petrolul a pierdut la Aue (2-4) a câștigat la Ploiești, 2-0, dar va pierde al treilea meci la Kiev cu 0-4. 1958 a fost un an slab, echipa terminând turul pe locul 4, dar primele 4 etape din retur îi vor aduce echipei locul 1 și al doilea titlu consecutiv (1958-59). Cupa Campionilor va aduce Petrolului o echipa vieneză, Wiener SK și, deși aceștia nu au putut marca pe propriul teren, au făcut-o pe stadionul Petrolul (2-1 pentru austrieci). Au urmat două titluri pentru militarii echipei CCA, Petrolul evoluând pe la mijlocul clasamentului.
Turul campionatului 1961-62 este început de petroliști cu un incredibil 2-6 în Capitală, învinsă fiind campioană en-titre: CCA. Toamna anului 1961 va fi din nou fericită pentru ploieșteni, care au stat în „plasa” liderilor și a sărit pe primul loc în ultima etapă a turului. Returul va începe, însă, cu revanșa militarilor la Ploiești, aceștia numindu-se acum Steaua. Au urmat încă două înfrângeri în deplasări și visul unui nou titlu s-a destrămat, acesta ducându-se pentru a două oară în Ștefan cel Mare. 1962 va însemna debutul în Cupa Orașelor Târguri, Petrolul fiind prima echipa românească care a jucat în această cupă. Tot în 1962 se va înregistra cea mai bună participare românească în această competiție pentru viitorii 20 de ani, Petrolul eliminând Spartak Brno (4-0 la Ploiești) și selecționata orașului Leipzig după 3 meciuri, ultimul jucat la Budapesta. Adversarul din sferturi a fost Ferencváros, de care a fost eliminat (0-2 la Budapesta, 1-0 la Ploiești). Petrolul se va despărți pentru totdeauna la 14 iulie 1963 de Constantin Tabarcea, jucător care s-a prăbușit pe terenul din Ploiești, în minutul 14, în ziua de 14 iulie 1963, în ultima etapă disputată cu Dinamo Bacău, la scorul de 0-0. Băcăoanii au fost probabil mult mai mișcăți și vor ceda cu 4-0, iar peste o săptămână, Petrolul va cuceri Cupa României, întrecând nou-promovata Siderurgistul Galați cu 6-1.