Rusofilia este atitudinea de identificare cu, apreciere, simpatie sau sprijin față de țara, poporul, limba și istoria Rusiei. Persoana care manifestă o astfel de atitudine este denumită rusofil, iar antonimul termenului este rusofobie. În secolul al XIX-lea, rusofilia a fost adesea asociată cu diferite forme ale panslavismului, întrucât Imperiul Rus reprezenta, în perioada Primăverii Națiunilor și după aceasta, singurul stat de mari dimensiuni condus de un popor slav.

În politică, termenul a fost folosit pentru a descrie actorii politici care susțin relații mai strânse cu guvernul rus sau susțin politicile acestuia. În special în statele post-sovietice, politicienii rusofili susțin menținerea sau intensificarea politicilor de rusificare, cum ar fi Aleksandr Lukașenko.

După țară

Belarus Belarus are legături politice și economice strânse cu Rusia, ambele făcând parte din Statul Unional, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Comunitatea Statelor Independente și Uniunea Economică Eurasiatică. În urma protestelor belaruse din 2020-2021 și a invaziei ruse a Ucrainei, mulți observatori au descris Belarusul ca fiind un stat marionetă sau un stat satelit.

China China, sub conducerea secretarului general al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a sprijinit îndeaproape Federația Rusă în urma sancțiunilor internaționale impuse după invadarea Ucrainei de către Rusia. China a avut legături strânse cu Uniunea Sovietică înainte de divizarea sino-sovietică, din cauza legăturilor ideologice dintre cele două state comuniste. Sentimentul anti-rus anterior din China s-a diminuat considerabil, din cauza sentimentului anti-occidental comun perceput în rândul naționaliștilor ruși și chinezi.

România

În mod tradițional, relațiile dintre România și Rusia au fost modelate de sistemul politic aplicat în ambele țări. Relațiile au fost cordiale înainte de secolul al XIX-lea, iar Rusia a ajutat România să-și obțină independența față de Imperiul Otoman, familiile regale ale ambelor țări fiind ulterior aliate. Relațiile s-au dezvoltat după cel de-al Doilea Război Mondial, când România a căzut sub umbrela comunistă condusă de Uniunea Sovietică, devenind un stat satelit al URSS. Cu toate acestea, după ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu la putere în 1965, relațiile au devenit tensionate; România a devenit prima țară care s-a eliberat complet de Uniunea Sovietică, iar relațiile au fost în mare parte doar cordiale deoarece Ceaușescu și-a promovat propria viziune asupra comunismului, inspirată de sistemele chinez și nord-coreean, mai degrabă decât de viziunea sovietică.

După căderea Blocului Estic, România a devenit aliată a Statelor Unite, alăturându-se atât NATO, cât și Uniunii Europene, ceea ce a fost criticată de Moscova. Poziția strategică a României în NATO a fost considerată indezirabilă de Rusia. Pe măsură ce mișcările naționaliste s-au dezvoltat în România la începutul anilor 2020, partide precum Alianța pentru Unirea Românilor sau SOS România, partide care urmăreau legături mai strânse cu Rusia, au ajuns la putere, trăgând în mod accidental România înapoi într-o potențială zonă de influență rusă.

Dezvăluirile privind interferența Rusiei în alegerile prezidențiale române din 2024 au tensionat relațiile bilaterale, numeroase proteste de amploare izbucnind în toată România după ce candidatul pro-rus de extremă dreapta Călin Georgescu a câștigat primul tur de scrutin prin mijloace presupus corupte, cum ar fi falsificarea bugetului său pentru campania electorală, alături de fermele de trolli sponsorizate de statul rus și hackerii care i-au sporit artificial sprijinul pe rețelele de socializare, în special pe TikTok. Din cauza acestor acuzații, Curtea Constituțională a României a anulat alegerile, în timp ce Autoritatea Electorală Permanentă a României i-a interzis lui Georgescu să candideze la alegerile repetate de anul viitor. Ulterior, George Simion l-a înlocuit pe Georgescu ca și candidat la alegerile prezidențiale române din 2025; cu toate acestea, în ciuda obținerii unei victorii în primul tur, a fost în cele din urmă învins în turul doi din 18 mai de adversarul său pro-european și pro-occidental, Nicușor Dan.

Serbia Rusia este enorm de populară în Serbia, iar sârbii au văzut întodeauna Rusia, ca pe un aliat apropiat datorită culturii slave și a credinței Ortodoxe. În Serbia și Muntenegru, ale căror națiuni sunt ambele predominant ortodoxe, credința exprimată de marea majoritate a rușilor, nu a existat nicio influență sovietică și rușii au fost întotdeauna văzuți ca frați. Aproximativ 83% dintre sârbi văd în Rusia ca fiind principalul aliat pe scena politică internațională. Atât în ​​Serbia, cât și în Muntenegru, există cartiere, străzi, clădiri și statui numite după ceva rusesc. În Serbia există Centrul Rus de Știință și Cultură și un hotel Moskva.

Muntenegru Muntenegru este, de asemenea, o țară ortodoxă și slavă din est. Există Podul Moscovei în Podgorița și o statuie a cântărețului și actorului rus Vladimir Vîșotki lângă pod.

Ucraina

După independența Ucrainei în 1991, ucrainenii, mai ales în estul și sudul țării, au votat pentru o atitudine mai rusofilă a guvernului, variind de la un parteneriat economic mai strâns la o uniune națională deplină. Rusia și Ucraina s-au bucurat de legături economice deosebit de strânse, în timp ce partidul politic rusofil, Partidul Regiunilor, a devenit cel mai mare partid din Rada Ucraineană în 2006. A rămas forța dominantă în politica ucraineană, până la Revoluția Ucraineană din 2014. După intervenția militară rusă din 2014 în Ucraina, atitudinea generală a ucrainenilor față de Rusia și ruși a devenit mult mai negativă.How Ukraine views Russia and the West, Brookings Institution (18 October 2017)

Rusofilia (Moscofilia, ucraineană: москвофільство, moskvofil’stvo) a fost o mișcare socio-politică, literară și lingvistică în teritoriile occidentale ucrainene din Galiția, Transcarpatia, și Bucovina de Nord în secolele 18-20. Susținătorii acestei mișcări au crezut în uniunea lingvistică, culturală, socială cu rușii și mai târziu în uniunea de stat cu Rusia. Printre cauzele apariției acestui fenomen s-au numărat absența statalității ucrainene, secole de opresiune străină, teritoriile ucrainene fragmentate și populația dispersată, precum și defectarea elitei naționale către culturile vecine și un sentiment slab al identității naționale.

Primele cazuri de rusofilie în Transcarpatia datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea, când s-au stabilit acolo mai mulți ruși celebri cu legături cu guvernul și curtea țarului. Oameni de știință celebri și activiști sociali precum I. Orlai, M. Baludiansky, P. Lodiy și alții au trăit în Transcarpatia și au menținut legături strânse cu țara de naștere și, prin urmare, au promovat interesul față de Rusia, în special față de viața culturală, limba și literatura.

Când Galiția și Bucovina au fost incorporate în Imperiul Habsburgic în 1772, guvernul austriac a tratat populația ucraineană din aceste teritorii cu suspiciune, deoarece se temea că era susceptibilă la influența rusă datorită apropierii limbilor și culturilor ucrainene și rusești. Această neîncredere față de autorități a fost cultivată de politicieni și activiști polonezi influenți într-un efort de a preveni creșterea conștiinței naționale pe teritoriile în care polonezii au avut în mod tradițional influență. Orice încercare de revigorare culturală a fost întâmpinată de ostilitate din partea guvernului austriac, care le considera ca fiind o influență venită de la Moscova. În ciuda acestei atmosfere de neîncredere și suspiciune, prima instituție de învățământ „Frăția preoților” a fost fondată la Przemyśl. Mitropolitul M. Levytsky a început să introducă limba ruteană în școlile elementare, a dezvoltat cărți de gramatică, a insistat asupra instruirii în universitatea ruteană și a fondat Societatea „Ruska Troyka”. Republica Lemko-Rusyn, după Primul Război Mondial, a încercat să se alăture teritoriilor Lemkiene din Rusia și mai târziu în zone similare din Cehoslovacia nou formată.

Rusofili notabili

Jacques Chirac, fostul președinte al Franței Marine Le Pen, politician și avocat francez Matteo Salvini, politician italian și liderul Ligii Nordului Duško Vujošević, antrenor de baschet muntenegrean Miodrag Božović, antrenor de fotbal muntenegrean Sumire Uesaka, Actriță și cântăreață japoneză Benjamin Rich, Youtuber și vlog traveler britanic Egon Krenz, fost Secretar General al Partidului Socialist Unit din Germania de Est Muammar Gaddafi, Politician libian și lider al Libiei până în 2011 Bashar al-Assad, politician sirian și fost Președinte al Siriei Kyriakos Velopoulos, politician grec și lider al partidului Soluția Greacă, un partid naționalist și rusofil Heraclius II of Georgia, Regele Georgiei Fritz Schmenkel – Comunist german care a părăsit trupele sovietice în noiembrie 1941 și a devenit partizan, ucis în 22 februarie 1944 Diana Iovanovici-Șoșoacă, fost senator al României și europarlamentar

Vezi și

Națiunea tuturor rușilor Uniunea Economică Euroasiatică Eurasianism Euroscepticism Nostalgia față de Uniunea Sovietică Putinism Naționalism rus Rusificare Slavofilia Uniunea Statală Rusia-Belarus

Referințe