Legiunea Ucraineană (galițiană)

Legiunea Ucraineană (galițiană) (în , în ) a fost un de voluntari recrutați dintre etnici ucraineni, format în cadrul Armatei Austro-Ungare, la scurt timp după începutul Primului Război Mondial. Shankovsky, Lev; Sich Riflemen; , vol. 4; 1993 (via encyclopediaofukraine.com); accesat la 18 august 2021

A fost prima formațiune militară ucraineană din perioada Primului Război Mondial și din perioada următoare acestuia și, de asemenea, a fost cea mai durabilă. A luptat împotriva Armatei Imperiului Rus, pe Frontul de Răsărit. Ofițerii săi au jucat, de asemenea, un rol important în revolta poloneză din Liov din noiembrie 1918. Ulterior, militarii ucraineni ai fostei unități austro-ungare s-au dovedit a fi cel mai bine pregătiți militari din cadrul Armatei Ucrainene Galițiene, ofițerii săi devenind principalii comandanți ai acesteia. Foști ofițeri de-ai săi au organizat și condus , unitate de top a armatei Republicii Populare Ucraineane. Sodol, Petro; Sich Riflemen; , vol. 5; 1993 (via encyclopediaofukraine.com); accesat la 20 august 2021

O parte a Legiunii a intervenit, de asemenea, în noiembrie 1918 în Bucovina postbelică, în tentativa de a oferi oficialilor ucraineni din Cernăuți sprijin împotriva României. : Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918–1944. Oldenbourg Verlag, München 2001, ISBN 3-486-56585-0, S. 98f.

Actual, faptele Pușcașilor Ucraineni ai Siciului ocupă un loc important în ce privește formularea narațiunii istorice naționale ucrainene, Legiunea fiind creditată ca model de serviciu dedicat independenței ucrainene și ca model de opoziție eroică împotriva imperialismului rus.

Context Anterior Primului Război Mondial, regiunile locuite de ucraineni din Galiția, Bucovina și Transcarpatia făceau parte din Imperiul Austro-Ungar. Cu scopul de a pregăti ucrainenii din Regatul Galiției și Lodomeriei, în vederea participării la un conflict care să vizeze obținerea independenței Ucrainei față de Imperiul Rus, a început să fie pusă în practică, mai înainte de începerea Marelui Război, ideea de a oferi instruire militară tinerilor din vestul Ucrainei. The Legion of Ukrainian..., Konyago & Ladyzhynsky, 2006, p. 4 miniatura|left|Comandamentul Central din Viena al Legiunii Cu acest scop, a fost înființată la 18 martie 1913 în Lemberg (actual Liov) o asociație paramilitară, cu numele de Pușcașii Siciului, în . Numele atribuit a fost preluat de la fortificația căzăcească („Sici”) situată pe o insulă a râului Nipru, în perioada secolelor XVI-XVIII. Cu toate acestea, denumirea era deja folosită încă din mai 1900 de diverse asociații ucrainene răspândite în Galiția, Bucovina și Transcarpatia, la inițiativa . Acestea fuseseră create atât pentru a oferi maselor de țărani și muncitori creșterea nivelului educațional și cultural, precum și instruire în ce privește tragerile cu arma, cât și pentru a promova conștiința națională în rândul acestora. Trylovsky, Petro & Zharsky, Edvard; Sich societies; , vol. 4; 1993 (via encyclopediaofukraine.com); accesat la 21 august 2021

Succesiv declanșării războiului și a declarării războiui de către Austro-Ungaria Imperiului Rus, partidele politice ucrainene loiale statului din teritoriul ucrainean, aflat sub controlul Dublei Monarhii, au format la 2 august 1914 un Consiliu Suprem Ucrainean (în ) – organism reprezentativ ucrainean în partea austriacă a Imperiului Dualist pe timpul războiului, Dudko, Oksana; Sich Riflemen; 1914-1918-online. International Encyclopedia of the First World War, ed. by Ute Daniel, Peter Gatrell, Oliver Janz, Heather Jones, Jennifer Keene, Alan Kramer, and Bill Nasson, issued by Freie Universität Berlin, Berlin 2014-10-08; accesat la 22 august 2021 care a numit un Consiliu Militar (în – Comandamentul Ucrainean de Război). Împreună, la 6 august 1914, cele două consilii (politic și militar) au emis o proclamație către populația ucraineană din Austro-Ungaria, prin care au cerut acesteia să se înroleze într-o legiune cu specific național pentru a lupta cu Imperiul Rus.

Origini și formare Inițiativa de a înființa un corp de voluntari a venit astfel din partea Consiliului Suprem Ucrainean din Galiția, denumirea aleasă (Pușcașii Ucraineni ai Siciului) având în consecință legătură cu tradițile căzăcești. : Beiträge zur Ukraine-Politik Österreich-Ungarns 1918. In: Jahrbücher für Geschichte Osteuropas, NF 14 (1966), pp. 51–62, hier: p. 51.

Legiunea a fost constituită din membri ai comunității etnice ucrainene rutene, inclusiv din femei. Darko Pavlović (Hrsg.), Peter Jung: Austro Hungarian Forces in World War I. Band 1: The Austro-Hungarian Forces in World War I: 1914–1916. Osprey Publishing, Oxford 2003, ISBN 1-84176-594-5, S. 41f. La fel ca în cazul Legiunilor Poloneze, a avut ca precursori cluburile locale de tir (în ), Peter Broucek: Militärischer Widerstand: Studien zur österreichischen Staatsgesinnung und NS-Abwehr. Böhlau, Wien 2008, ISBN 3-205-77728-X, S. 217. primii membrii aparținând organizațiilor paramilitare ucrainene. Unitatea formată a fost încadrată în structura Forțelor de apărare cezaro-crăiești (K.K. Landwehr). Deși se strânseseră până la sfârșitul lunii august 1914 aproximativ 10.000 de voluntari, autoritățile austro-ungare nu au avut încredere în aceștia, astfel că până la 1 septembrie 1914, doar 2.000 de , în majoritatea lor voluntari foarte tineri din Lemberg (actual Liov), fuseseră încadrați și începuseră . Aceștia au depus jurământul militar la 2 septembrie 1914 (3 septembrie după o altă sursă), fiind atribuiți Landwehrului. Primii comandanți au fost atamanul și ulterior, locotenentul . La Viena, parlamentarii ruteni au încercat să exercite o influență asupra Înaltului Comandament al Armatei Austro-Ungare (AOK) și să reprezinte interesele trupelor proprii față de acesta prin intermediul Comandamentului Ucrainean de Război al Legiunii. AOK a respins însă acest lucru drept o intervenție în afacerile militare. Ernst Rutkowski: Die k.k. Ukrainische Legion 1914–1918. (=Österreichische militärhistorische Forschungen, Band 9/10), Holzhausen, Wien 2009, ISBN 978-3-85493-166-9, S. 13 f.

miniatura|left|Generalul-maior Peter Freiherr von Hofmann Din 10 septembrie 1914, The Legion of Ukrainian..., Konyago & Ladyzhynsky, 2006, p. 5 Legiunea a fost trimisă pe front, fiind inclusă în Divizia 55 Infanterie austro-ungară și a fost limitată inițial, Günter Rosenfeld (Hrsg.): Pavlo Skoropads'kyi. Erinnerungen 1917 bis 1918. Steiner, Stuttgart 1999, ISBN 3-515-07467-8, S. 269 f. ca efect al neîncrederii austro-ungarilor în voluntarii ucraineni, la un efectiv de 2.500 de militari. Efectivul inițial a fost distribuit în 10 companii organizate în două batalioane și jumătate și, ulterior, în trei grupări independente aflate sub comanda căpitanilor și și a maiorului . Fiecare dintre cele două batalioane a fost atașat Brigăzilor 129 și 130 Infanterie austro-ungară. Comandant al diviziei a fost generalul-maior , Theophil Hornykiewicz (Hrsg.): Ereignisse in der Ukraine 1914–1922. Deren Bedeutung und historische Hintergründe. Band 1: Stand der ukrainischen Frage in der österreichisch-ungarischen Monarchie während des 1. Weltkrieges. W. K. Lypynsky East European Research Institute, Philadelphia 1966, S. 136. marea unitate intrând în cursul războiului, ulterior, în compunerea Corpului XXV Armată austro-ungar, tot sub conducerea lui Hofmann.

Din punct de vedere tactic, angajarea în luptă s-a făcut sub forma unor batalioane sau companii independente, incluse în structura brigăzilor de infanterie 129 și 130 austriece. După ce în martie 1915 postul de comandant al Legiunii a fost desființat, militarii acesteia au operat sub forma a două batalioane independente, aflate sub comanda lui Kossak și a lui inițial, iar ulterior a lui . Acestora li s-a mai adăugat o companie de rezervă și o unitate de instrucție.

La sfârșitul toamnei anului 1914, a fost înființată și o subunitate de cavalerie. Echipată cu cai luați ca pradă de război de la ruși, aceasta a fost încadrată cu cavaleriști recrutați, în mare parte dintre fiii marilor fermieri, care puteau călări. Subunitatea a fost folosită, în cea mai mare parte a timpului, pentru serviciile de recunoaștere a inamicului și de mesagerie între unități, cu începere din primăvara anului 1915. Rutkowski: Die k.k. Ukrainische Legion 1914–1918. S. 57 f. Cavaleriștii au fost integrați în structura Brigăzii 131 din Divizia 54 Infanterie austro-ungară. Dixon-Nuttall, John; The Austro-Hungarian Army 1914-1918 for collectors of its postal items; The Austrian Philatelic Society and the world of Austrian Stamps, austrianphilately.com; 1990 (1993 additions, 2000 reformatted); Chapter 6 App. E: IBrig, SchBrig , HIBrig, LstIBrig; HaBrig; GbBrig; KBrig, LstHusBrig; other Lst formations; BRIGs 100 - 220 ; accesat la 22 august 2021 O particularitate a Legiunii, cu totul necaracteristică structurilor militare din acea epocă, a fost că avea femei care ocupau posturi de ofițeri, printre cei mai decorați pușcași ai unității aflându-se și .

În luna august 1915 efectivul unității a fost organizat într-un regiment, de-abia din a doua jumătate a anului respectiv unitățile Legiunii putând opera ca un tot unitar. Comanda acestuia a fost preluată mai întâi de maiorul și mai apoi de locotenent-colonelul Antin Varîvoda;. Cu toate acestea, spre diferență de regimentele austro-ungare unitatea avea numai două batalioane în loc de patru. Fiecare batalion era format din patru companii, fiecare companie avea patru plutoane și fiecare pluton patru grupe. Importanța sa militară era mult mai mică decât cea politică, Legiunea reprezentând o armă propagandistică împotriva pan-slavismului rus și în același timp, un mijloc folosit pentru a stimula ideea de independență față de ruși a ucrainenilor. Theophil Hornykiewicz (Hrsg.): Ereignisse in der Ukraine 1914–1922. Deren Bedeutung und historische Hintergründe. Band 1: Stand der ukrainischen Frage in der österreichisch-ungarischen Monarchie während des 1. Weltkrieges. W. K. Lypynsky East European Research Institute, Philadelphia 1966, S. 134. Ulterior, s-a primit acordul de a crește efectivul la 5.000 de soldați,

În perioada 1914-1918, efectivul unei companii a variat de la 150 la 220 de militari, al unui pluton de la 40 la 60 de oameni și al unei grupe de la 10 la 15 soldați, în funcție de pierderile suferite. Tot în acea perioadă, aproximativ 9.500 de voluntari au luptat în cadrul legiunii. Echipamentul avut la dispoziție în primul an a fost de slabă calitate, mulți dintre ucraineni fiind obligați să se limiteze la hainele și încălțămintea civile cu care veniseră de acasă, iar armamentul individual () era depășit. De-abia din ianuarie 1915, de când trupele lui Hofmann au format, alături de trei divizii și jumătate de infanterie și una de cavalerie germane, (în ), ucrainenii au avut la dispoziție echipament standard.

Pe Frontul de Răsărit Militarii ucraineni au luptat pe Frontul de Răsărit. În septembrie 1914 au luptat cu cazacii ruși în Carpați, iar în octombrie au luat parte la armatei proprii, ajungând în orașele Borîslav, Drohobîci și Strîi din Galiția. Reculul forțelor austro-ungare i-a adus din nou, pe meterezele carpatice, în iarna anilor 1914-1915.