Fluorul este un element chimic din grupa a 7-a a sistemului periodic (grupa halogenilor), cu simbolul F și cu numărul atomic 9. Este cel mai ușor halogen și există sub forma unui gaz diatomic extrem de toxic, de culoare galben-pal în condiții standard. Este cel mai electronegativ element, fiind astfel extrem de reactiv: aproape toate elementele, chiar și unele gaze nobile, formează compuși cu fluorul.
Istoric Fluorul a fost descoperit de Moissan (Franța) în 1886.
Timp îndelungat fluorul nu a fost studiat deloc din cauza marii sale reactivități și toxicități.
În 1907, chimistul belgian Frédéric Swarts (1866-1940) a preparat diclorodifluorometanul, cercetările asupra fluorului fiind stimulate de folosirea acestui compus ca amestec răcitor.
În 1986, la aniversarea a 100 de ani de la descoperirea sa, Karl Christe a pus la punct o metodă pur chimică de preparare prin reacția în mediu de HF anhidru, la 150 °C dintre K2MnF6 și SbF5. Are loc următoarea reacție:
2K2MnF6+4SbF6 → 4KSbF6 + MnF2 + F2
Izotopi
Proprietăți Proprietăți fizice thumb|200px|Modelul atomic al fluorului Simbol chimic: F Număr atomic: 9 Masă atomică: 18,9984 g/mol Densitate, (la 20 °C): 1,696 kg/m Electronegativitate (pe scala Pauling): 3,98 Punct de topire: -220 Punct de fierbere: -188 Stare: gazoasă Proprietăți chimice Datorită electronegativității sale foarte ridicate, fluorul este deosebit de reactiv.
Cu hidrogenul se combină la întuneric și temperatură joasă. Reacția este puternic exotermă.
F2 + H2 -> 2HF(aq)
Cu bromul, sulful, fosforul, iodul, siliciul și carbonul, fluorul poate reacționa la rece, formând fluoruri covalente(SF6, CF4, SiF4). Numai cu oxigenul și azotul, fluorul nu se combină direct, iar cu clorul reacționează numai la cald.
Fluorul se combină energic cu metale alcaline și alcalino-pământoase. La temperatură, fluorul poate reacționa însă cu toate metalele.
Fluorul reacționează violent și cu substanțe compuse: cu H2O și NH3 formează acid fluorhidric(HF) și O2, respectiv N2, iar cu halogenurile metalelor fluorul pune în liberatate halogenul și formează halogenuri cu metalul respectiv. Cu hidrocarburile, flouroul formează HF și C, însă în condiții speciale de reacție pot apărea fluorocarburi.
Compuși Minereurile cu conținut de fluor sunt: fluorita CaF2 (fluorură de calciu), criolita Na3[AlF6], apatitul 3Ca3(PO4)2.Ca(F,Cl)2. Răspândire Fiind un element foarte reactiv nu se găsește în natură decât sub formă de compuși. Producere Preparare în laborator Producere la scară industrială Singura metodă industrială de obținere a fluorului elementar, este electroliza unei soluții de KF în acid fluorhidric anhidru. Operația se desfășoară în recipiente de cupru sau nichel, care reprezintă catodul, unde se formează hidrogen H2 iar la anodul din grafit se degajă fluorul F2
Utilizare Faptul că diverși compuși organici, în care hidrogenul este înlocuit cu fluor, sunt deosebit de inactivi a condus la variate aplicații industriale: izolatori electrici, mase plastice cu inerție mare, lubrifianți. Fluorul se mai utilizează la prevenirea apariției cariilor dentare dar și în industria atomică. Fluoridizarea apei este benefica dentiției însă poate avea efecte negative serioase precum calcifierea glandei pineale și boli neurodegenerative .
Rolul elementului în biologie
Măsuri de protecție chimică
Note
Vezi și Fluorură de sodiu Fluorocarbură Lista elementelor chimice după nume Tabelul periodic al elementelor
Legături externe
Fluorul pe sistemul-periodic.go.ro Fluor Impactul asupra sănătății Grandjean P. Developmental fluoride neurotoxicity: an updated review Bibliografie C. D. Nenițescu, Chimie generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1972 Mică enciclopedie de chimie Editura Enciclopedică română, București, 1974
Categorie:Halogeni Categorie:Gaze industriale