Pavel Lebedev (în ; ) a fost un cleric ortodox rus.

Date biografice Originar din Gubernia Tver, Lebedev a intrat în monahism la 28 iunie 1853, iar pe data de 26 decembrie a aceluiași an a fost ridicat la rangul de ieromonah. În 1858 a ajuns arhimandrit.

Pe 8 septembrie 1868 a fost hirotonit episcop de Vyborg, iar în 1869 Episcop de Ladoga.

Pe data de 23 iunie 1871 a fost numit episcop de Chișinău și Hotin. Pe data de 1 aprilie 1879 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.

Din 16 iulie 1882, devine exarh al Georgiei, arhiepiscop de Kartalia și Kahetia.

În 1887 a fost numit arhiepiscop de Kazan, funcție pe care a îndeplinit-o până la finalul vieții. A decedat pe data de 23 aprilie 1892, fiind înmormântat în Kazan.

Episcop de Chișinău și Hotin

Arhiepiscopul Pavel a dus o campanie intensă de rusificare a românilor basarabeni. Acesta a interzis predicile în limba română, a distrus cărțile scrise în limba română (inclusiv pe cele cu alfabet chirilic românesc) și i-a eliminat pe preoții ce nu voiau să țină slujbe în limba rusă, înlocuindu-i cu rusofoni. Pentru atitudinea sa antiromânească a fost poreclit "Românofagul" (mâncătorul de români). Activitatea sa antiromânească a fost consemnată și de istoricul și lingvistul rus Nikolai Durnovo.

Note

Categorie:Nașteri în 1827 Categorie:Decese în 1892 Categorie:Episcopi ortodocși ruși Categorie:Episcopi ortodocși moldoveni Categorie:Decese în Kazan Categorie:Antiromânism Categorie:Rusificări Categorie:Ruși din Republica Moldova Categorie:Creștini ortodocși ruși Categorie:Creștini ortodocși moldoveni Categorie:Gubernia Basarabia Categorie:Naționaliști ruși