Bukovina – zemlea ukrainskaia

Bukovina – zemlea ukrainskaia (în , în , în traducere „Bucovina – pământ ucrainean”), cunoscut și ca Radeanska Bukovîna (în , în traducere „Bucovina Sovietică”), Сергій Тримбач [Serhii Trîmbaci], Олександр Довженко: Загибель богів. Ідентифікація автора в національному часо-просторі, Глобус-Прес, Vinnița, 2007, p. 752. ***, Українська Радянська Соціалістична Республіка: енциклопедичний довідник, Гол. ред. Укр. рад. енциклопедії, Kiev, 1986, p. 391. este un scurtmetraj documentar sovietic de informare și propagandă din 1940, care a fost realizat de Oleksandr Dovjenko și de partenera sa de viață, Iulia Solnțeva, Marco Carynnyk (ed.), Alexander Dovzhenko: The Poet as Filmmaker: Selected Writings, MIT Press, Cambridge, Massachusetts – Londra, 1973, p. 292. la scurt timp după anexarea de către Uniunea Sovietică a teritoriului nordic al Bucovinei, care făcuse parte anterior din Regatul României. J.J. Gurga, Echoes of the Past: Ukrainian Poetic Cinema and the Experiential Ethnographic Mode, p. 103. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 132.

Ocuparea nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică, în urma acceptării ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 de către Consiliul de Coroană al Regatului României, a fost urmată de o campanie intensă de propagandă, care avea scopul să familiarizeze populația Uniunii Sovietice cu particularitățile noului teritoriu dobândit, descriind patetic „asuprirea” socială și națională din timpul stăpânirii românești și evidențiind „unitatea etnică” a populației provinciei cu poporul ucrainean. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 118. Materialele elaborate de activiștii cu propaganda ofereau informații de bază despre „teritoriul eliberat” și, preluând porțiuni mari din textul ultimatumului sovietic, prezentau exploatarea economică a populației și gradul de înapoiere al regiunii.

Un grup de la Studioul Cinematografic din Kiev, condus de regizorul ucrainean Oleksandr Dovjenko și de partenera sa de viață, Iulia Solnțeva, s-a deplasat la Cernăuți în primele zile din iulie 1940 și a început să lucreze la realizarea unui film documentar despre teritoriul recent anexat. Anterior, în toamna anului 1939, Dovjenko călătorise în Galiția, regiune anexată în urma Invaziei sovietice în Polonia, și filmase acolo un documentar intitulat Eliberarea. Marco Carynnyk (ed.), Alexander Dovzhenko: The Poet as Filmmaker: Selected Writings, MIT Press, Cambridge, Massachusetts – Londra, 1973, p. 277. John Wakeman, World Film Directors: 1890–1945, H.W. Wilson, New York, 1987, p. 264. Filmarea documentarului despre Bucovina a fost realizată efectiv de Iulia Solnțeva, Marco Carynnyk (ed.), Alexander Dovzhenko: The Poet as Filmmaker: Selected Writings, MIT Press, Cambridge, Massachusetts – Londra, 1973, p. 292. ca urmare a faptului că Dovjenko a trebuit să se întoarcă la Kiev pentru finalizarea filmului Eliberarea (care a fost lansat în 25 iulie 1940).

Bukovina – zemlea ukrainskaia a fost finalizat la sfârșitul anului 1940 și a fost expediat de la Kiev în regiunile RSS Ucrainene (inclusiv în regiunea Cernăuți) pentru a fi difuzat în cinematografele locale. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 142. Reflectând lipsa de informații cu privire la nordul Bucovinei, filmul are un caracter informativ-propagandistic, prezentând obiceiurile bucovinenilor și subliniind apartenența lor la poporul ucrainean și necesitatea „eliberării” lor din mizerie de către statul sovietic. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 137.

Rezumat

Filmul începe cu o scenă din viața grea a huțulilor (care prezintă munca agricolă complet manuală, analfabetismul și sărăcia populației) și continuă cu o prezentare a istoriei apartenenței teritoriale a Bucovinei la diferite state. Narațiunea istorică a stăpânirii provinciei de către un șir de „opresori străini” și a luptei continue a bucovinenilor (conduși de eroi legendari ca Oleksa Dovbuș și Luchian Cobiliță)Tânărul activist cultural ucrainean a scris o schiță istorică în broșura propagandistică (1941) în care a susținut într-un limbaj agresiv că Bucovina a aparținut Rusiei Kievene și că a fost răpită de domnii Principatului Moldova, cu complicitatea Imperiului Otoman. Încercând să evidențieze legătura Bucovinei cu Ucraina, Kosarîk a căutat să identifice eroi slavi locali și l-a proclamat pe Luchian Cobiliță, conducătorul unei răscoale a huțulilor în perioada Revoluției din 1848–1849, drept „eroul legendar, conducătorul huțulilor curajoși, iubitori de libertate și luptători pentru libertate”. Vezi Дмитро Косарик, „На перехресних шляхах iсторiї”, în На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941, pp. 8–9 și 13–14 și Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139. împotriva asupritorilor, prezentată pe un ton victimizator, se derulează pe un fundal cu specific etnografic. Stăpânirea românească a provinciei, începută în anul 1918, este descrisă printr-un limbaj tăios, pe alocuri demonizator: naratorul afirmă că „noaptea neagră românească” s-a așternut asupra Bucovinei și susține că scriitorul francez Henri Barbusse a numit România „iadul Europei”.

Orașul Cernăuți, capitala neoficială a provinciei, este înfățișat ca un spațiu deznaționalizat, populat cu exploatatori străini. Pe fundalul imaginilor din centrul Cernăuților, naratorul afirmă că orașul cu o populație de 125.000 de locuitori avea 10.000 de șomeri, zeci de întreprinderi industriale închise și nicio școală ucraineană, dar, cu toate acestea, existau 4.000 de prăvălii și 20.000 de lucrători comerciali. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, pp. 137–138. „Chipul orașului” este recunoscut prin clădiri simbol precum Reședința mitropolitană (construcție monumentală care sugerează rolul exploatator al Bisericii), Templul evreiesc (pentru construcția căruia, remarcă naratorul, „companiile au cheltuit sume incalculabile de bani”) și Teatrul orășenesc (clădire frumoasă din vremea stăpânirii austriece, rămasă nefolosită deoarece „nu exista o companie teatrală în Cernăuți”). Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 138. Spectatorii sunt informați că singurele surse de distracție ale cernăuțenilor în timpul stăpânirii românești erau cele trei carusele din piața centrală a orașului și cele 100 de bordeluri (unde „munceau” 3.000 de prostituate).

Sunt prezentate apoi politica de românizare practicată în Bucovina, mizeria muncitorilor bucovineni, nevoiți să muncească 12 ore pe zi „în condiții groaznice precum sclavii din colonii” pentru că șomajul însemna o „moarte lentă, dar inevitabilă”, și distrugerea instalațiilor industriale în urma evacuării românilor. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139. Revolta populației ucrainene a avut un caracter subversiv: bărbații au tipărit manifeste comuniste, o femeie huțulă a brodat în secret un steag roșu cu un salut adresat lui Stalin, iar versurile „Internaționalei” erau cântate uneori în liniștea nopții.Femeia huțulă din acest film care broda steagul roșu a fost identificată cu o persoană reală, poeta populară , care a scris poezii patriotice care exprimau dragostea bucovinenilor față de Ucraina, Uniunea Sovietică și Stalin și a fost considerată o reprezentantă a „creativității populare” în Bucovina postbelică. O schiță literară publicată în perioada de început a ocupației sovietice (Є. Журахович, Є. Ратнер, „Як гаптували прапор”, în На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941) relatează povestea a trei surori (printre care și Paraska Ambrosii), care au brodat în secret un steag roșu în așteptarea Armatei Sovietice; această poveste a fost republicată ulterior în numeroase publicații și popularizată ca un semn al atașamentului populației față de Uniunea Sovietică. Vezi Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139.

Secvențele următoare arată sosirea trupelor sovietice pe teritoriul Bucovinei și întâmpinarea lor cu un mare entuziasm de către localnicii rămași, capturarea jandarmilor și polițiștilor români, întoarcerea localnicilor bucovineni de pe teritoriul rămas al României, Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, pp. 157–158. împărțirea pământului către țăranii săraci și prima recoltă sovietică. Narațiunea revine în Cernăuți, după instaurarea puterii sovietice, fiind arătate „binefacerile” noului regim: alegerea noilor autorități din rândul populației locale (un țăran bucovinean în costum popular care dirijează traficul auto), admiterea la studii la Universitatea din Cernăuți a tinerilor din toate națiunile, sosirea învățătorilor sovietici care au înlocuit pedepsele corporale cu vorba bună și au contribuit la creșterea gradului de frecventare al școlilor, preluarea conducerii fabricilor de către funcționarii sovietici.

Mesajul principal al filmului, influențat fără îndoială de naționalismul lui Dovjenko, este că Bucovina aparține spațiului etnic ucrainean și, prin extensie, că scoaterea provinciei din starea de înapoiere social-economică poate fi realizată numai în cadrul unui stat ucrainean unitar: Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, pp. 139–140.

Partea finală a filmului conține o serie de observații etnografice cu privire la cultura ucrainenilor bucovineni: arhitectura specifică a colibelor arhaice care a fost transferată și bisericilor, activitățile unor artiști populari precum poeta și pictorița , pictorul Volodîmîr Kokoiaciuk (care a pictat portretele lui Șevcenko, Franko și Fedkovîci) sau cântăreața la fluier Sofia Kosmaciuk, broderiile populare (precum cele realizate de Maria Klimka, Tirina Klim și Fruzina Gulei) și sculpturile în lemn (realizate de profesorul Vladimir Gulei), costumul popular specific realizat complet manual și „purtat de bucovinean ca un semn de protest împotriva asupritorilor, așa cum un soldat își poartă pușca” și ritualul complet al nunții bucovinene.

Propaganda sovietică în nordul Bucovinei