Ruth Bader Ginsburg (născută Joan Ruth Bader, 15 martie 1933 18 septembrie 2020), cunoscută și prin inițialele sale RBG, a fost o juristă americană care fost judecător la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite din 1993 până la moartea sa în 2020. Ea a fost nominalizată pentru această funcție de președintele Bill Clinton și a fost în general privită ca aparținând aripii liberale a Curții. Ginsburg a fost a doua femeie care a ocupat un loc în Curtea Supremă de Justiție a SUA, după Sandra Day O'Connor . După pensionarea lui O'Connor în 2006 și până când a intrat în Curte în 2009, ea a fost singura femeie judecător de la Curtea Supremă. Ginsburg a fost cunoscută pentru disidențele sale, care au fost remarcate de observatorii juriști și au fost cunoscute publicului larg.
Ginsburg s-a născut și a crescut în Brooklyn, New York . Sora ei mai mare a murit când era mică, iar mama i-a murit cu puțin timp înainte ca Ginsburg să termine liceul. Și-a luat diploma de licență la Universitatea Cornell. S-a căsătorit cu Martin D. Ginsburg și a devenit mamă înainte de a începe facultatea de drept la Harvard, unde a fost una dintre puținele femei din clasa ei. Ginsburg s-a transferat la Facultatea de Drept de la Universitatea Columbia, de unde a absolvit prima din clasă.
După facultatea de drept, Ginsburg a intrat în mediul academic. A fost profesor la Facultățile de Drept de la Universitatea Rutgers și Universitatea Columbia și a predat procedura civilă, fiind una dintre puținele femei din domeniul ei.
Ginsburg și-a petrecut o parte considerabilă a carierei sale juridice ca avocat pentru promovarea egalității de gen și a drepturilor femeilor, câștigând multiple argumente în fața Curții Supreme. Ea a pledat ca avocat voluntar pentru Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU) și a fost membru al consiliului de administrație al acesteia și unul dintre consilierii săi generali în anii '70. În 1980, președintele Jimmy Carter a numit-o la Curtea de Apel SUA pentru Districtul Columbia, unde a servit până la numirea sa la Curtea Supremă. Ginsburg a primit atenție în cultura populară americană pentru disensiunile ei liberale și pentru refuzul de a demisiona, fapt care i-a dat și numele de „The Notorious RBG”, o piesă pe numele rapperului The Notorious BIG
Ginsburg a murit la domiciliul ei din Washington, DC, la vârsta de 87 de ani, la 18 septembrie 2020, din cauza complicațiilor datorate cancerului pancreatic metastatic.
Prima parte a vieții și educație Joan Ruth Bader s-a născut la 15 martie 1933, în cartierul Brooklyn din New York, a doua fiică a Celiei (născută Amster) și a lui Nathan Bader, care locuiau în cartierul Flatbush . Tatăl ei a fost un emigrant evreu din Odessa, Ucraina, pe atunci în Imperiul Rus, iar mama sa s-a născut la New York din părinți evrei austrieci . Stated in , 2018. Fiica mai mare a lui Baders, Marylin, a murit de meningită la vârsta de șase ani, când Ruth avea 14 luni. Familia a numit-o pe Joan Ruth „Kiki”, o poreclă pe care i-o dăduse Marylin pentru că era „un bebeluș lovit”. Când „Kiki” a început școala, Celia a descoperit că în clasa fiicei sale mai erau alte câteva fete pe nume Joan, așa că Celia i-a sugerat profesorului să-i cheme fiica „Ruth” pentru a evita confuzia. Deși nu era practicantă, familia Bader aparținea East Midwood Jewish Center, o sinagogă conservatoare, unde Ruth a învățat principii ale credinței evreiești și a dobândit cunoștințe de limbă ebraică.
Ruth Bader a fost studentă la Universitatea Cornell din Ithaca, New York loc unde l-a întâlnit pe Martin D. Ginsburg. A absolvit Cornell cu o diplomă de licență în guvernare la 23 iunie 1954. Bader s-a căsătorit cu Ginsburg la o lună după ce a absolvit Cornell. Ea și Martin s-au mutat la Fort Sill, Oklahoma, unde Martin a fost ofițer al Corpului de Instruire a Ofițerilor de rezervă din Rezerva Armatei după ce a fost chemat la serviciul activ. La 21 de ani Ruth lucra pentru biroul de evidență a persoanelor din Oklahoma și unde a fost retrogradată după ce a rămas însărcinată cu primul ei copil. În 1955 a născut o fiică.
În toamna anului 1956, Ginsburg s-a înscris la Facultatea de Drept de la Harvard, unde era una dintre cele nouă femei dintr-o clasă de aproximativ 500 de bărbați. Decanul facultății de drept de la Harvard ar fi invitat toate studentele de la drept, inclusiv pe Ginsburg, la cină la casa familiei sale și le-a întrebat: „De ce ești la Harvard Law School, în locul unui bărbat?” Când soțul ei s-a angajat în New York, Ginsburg s-a transferat la Facultate de Drept de la Universitatea Columbia și a fost prima femeie care a făcut recenzii juridice și de drept pentru două jurnale importante: Harvard Law Review și Columbia Law Review . În 1959, a obținut licența în drept la Columbia și a obținut primul loc în clasa ei.
Începutul carierei La începutul carierei sale juridice, Ginsburg a întâmpinat dificultăți în găsirea unui loc de muncă. În 1960, judecătorul de la Curtea Supremă Felix Frankfurter nu i-a permis lui Ginsburg să se angajeze ca grefier din cauza sexului ei. A fost respinsă în ciuda recomandării puternice a lui Albert Martin Sacks, care a fost profesor și ulterior decan al Facultății de Drept de la Harvard. Profesorul de Drept de la Columbia, Gerald Gunther, a cerut, de asemenea, ca judecătorul Edmund L. Palmieri de la Curtea Districtuală SUA pentru Districtul Sudic din New York să o angajeze pe Ginsburg ca grefier. Acesta a amenințat că nu va recomanda niciodată un alt student de la Universitatea Columbia lui Palmieri dacă nu îi dă lui Ginsburg posibilitatea să aplice și garantează că va oferi judecătorului un grefier înlocuitor, dacă Ginsburg nu va reuși. Mai târziu în acel an, Ginsburg și-a început funcția de grefier pentru judecătorul Palmieri și a ocupat această funcție timp de doi ani.
Academia Din 1961 până în 1963, Ginsburg a fost cercetător asociat și apoi director asociat al Proiectului de Procedură Internațională de la Facultate de Drept din Columbia; a învățat suedeză pentru a fi coautor la o carte despre procedura civilă în Suedia împreună cu Anders Bruzelius . Ginsburg a efectuat cercetări ample pentru cartea sa la Universitatea Lund din Suedia. Bayer, Linda N. (2000). Ruth Bader Ginsburg (Women of Achievement). Philadelphia. Chelsea House. p. 46. . Timpul lui Ginsburg în Suedia a influențat și gândirea ei asupra egalității de gen. Ea a fost inspirată când a observat schimbările din Suedia, unde femeile reprezentau 20-25% din totalul studenților la drept; unul dintre judecătorii pe care Ginsburg i-a urmărit pentru cercetarea ei era însărcinată în opt luni și încă lucra.
Prima sa funcție de profesor a fost la Facultatea de Drept de la Rutgers în 1963. Numirea nu a fost lipsită de dezavantaje; Ginsburg a fost informată că va fi plătită mai puțin decât colegii de sex masculin, deoarece avea un soț cu un loc de muncă bine plătit. În momentul în care Ginsburg a intrat în mediul academic, ea era una dintre mai puțin de 20 de profesori de drept din Statele Unite. A fost profesor de drept, în principal de procedură civilă, la Rutgers din 1963 până în 1972, primind poziție permanentă la acea facultate în 1969.
În 1970, a fost co-fondator la Reporterul privind drepturile femeilor, primul jurnal de drept din SUA care se concentra exclusiv pe drepturile femeilor. Din 1972 până în 1980, a predat la Facultate de Drept din Columbia, unde a devenit prima femeie titulară și a fost co-autor al primei cărți de caz despre discriminarea sexuală din școlile de drept. De asemenea, a petrecut un an ca membru al Centrului pentru Studii Avansate în Științe Comportamentale de la Universitatea Stanford din 1977 până în 1978.
Litigii și advocacy alt=Ginsburg standing by a window|stanga|miniatura| Ginsburg în 1977, fotografiată de Lynn Gilbert În 1972, Ginsburg a fost co-fondatoare a Proiectului pentru Drepturile Femeilor la Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU), iar în 1973 a devenit consilierul general al Proiectului. Proiectul pentru drepturile femeii și proiectele aferente ACLU s-au implicat în peste trei sute de cazuri de discriminare de gen până în 1974. În calitate de director al Proiectului pentru Drepturile Femeii al ACLU, ea a susținut șase cazuri de discriminare de gen în fața Curții Supreme între 1973 și 1976, câștigând cinci. Mai degrabă decât să ceară instanței să pună capăt tuturor discriminărilor de gen dintr-o dată, Ginsburg a trasat un curs strategic, urmărind statutele discriminatorii specifice și bazându-se pe fiecare victorie succesivă. Ea a ales cu atenție reclamanții, uneori alegând reclamanți de sex masculin pentru a demonstra că discriminarea de gen a fost dăunătoare atât bărbaților, cât și femeilor. Legile vizate de Ginsburg le includeau pe cele care la suprafață păreau benefice femeilor, dar, de fapt, întăreau noțiunea că femeile trebuie să fie dependente de bărbați. Pledoaria ei strategică s-a extins la alegerea cuvântului, favorizând utilizarea „genului” în loc de „sex”, după ce secretarul ei a sugerat că cuvântul „sex” ar servi ca o distragere a atenției judecătorilor. Ea și-a dobândit reputația de avocat pledant calificat, iar munca ei a condus direct la sfârșitul discriminării de gen în multe domenii ale legii. Pullman, Sandra (March 7, 2006). "Tribute: The Legacy of Ruth Bader Ginsburg and WRP Staff" . ACLU.org; retrieved November 18, 2010.
Ginsburg s-a oferit voluntar să scrie brieful pentru Reed v. Reed, , în care Curtea Supremă a extins protecția clauzei de protecție egală a celui de-al Paisprezecelea Amendament la femei. În 1972, ea s-a certat în Moritz v. Comisar în numele unui bărbat căruia i sa refuzat o deducere pentru îngrijitor din cauza sexului său. Ea a argumentat în Frontiero v. Richardson, unde a contestat un statut care făcea mai dificil pentru o femeie membru de serviciu (Frontiero) să solicite o alocație sporită pentru locuință pentru soțul ei decât pentru un membru de serviciu bărbat care solicită aceeași indemnizație pentru soția sa. Ginsburg a susținut că statutul trata femeile ca fiind inferioare, iar Curtea Supremă a decis 8-1 în favoarea lui Frontiero. Curtea a decis din nou în favoarea lui Ginsburg în Hotărârea Weinberger v. Wiesenfeld, , în care Ginsburg a reprezentat un văduv căruia i-au fost refuzate prestațiile de supraviețuitor în cadrul Asigurării Sociale, ceea ce a permis văduvelor, dar nu și văduvilor, să primească beneficii speciale în timp ce îngrijeau copiii minori. Ea a susținut că statutul discriminează bărbații supraviețuitori ai lucrătorilor, refuzându-le aceeași protecție ca omologii lor de sex feminin.
Ginsburg a depus un dosar amicus și s-a așezat cu avocatul la argumentarea orală pentru Craig v. Boren, , care a contestat un statut din Oklahoma care stabilea diferite vârste minime de băut pentru bărbați și femei. Pentru prima dată, instanța a impus ceea ce este cunoscut sub numele de control intermediar asupra legilor care discriminează în funcție de gen, un standard sporit al controlului constituțional. Ultimul ei caz ca avocat în fața Curții Supreme a fost în 1978 Duren v. Missouri, , care a contestat validitatea îndatoririi voluntare a juriului pentru femei, pe motiv că participarea la îndatorirea juriului era un serviciu guvernamental vital al cetățenilor și, prin urmare, nu ar trebui să fie opțională pentru femei. La sfârșitul argumentării orale a lui Ginsburg, judecătorul asociat William Rehnquist a întrebat-o pe Ginsburg: „Atunci nu te vei mulțumi să o pui pe Susan B. Anthony pe noul dolar?” Von Drehle, David (July 19, 1993). "Redefining Fair With a Simple Careful Assault—Step-by-Step Strategy Produced Strides for Equal Protection". The Washington Post; retrieved August 24, 2009. Ginsburg a spus că se gândea să răspundă: „Nu ne vom mulțumi cu mărunțiș”, dar a optat în schimb să nu răspundă la întrebare.