Catedrala pe Sânge (în ; denumită ocazional și Biserica tuturor Sfinților) este o catedrală ortodoxă rusă din Ekaterinburg. A fost construită între 2002 și 2003 pe locul unde familia țaristă a Romanovilor a fost ucisă în 1918, după Revoluția din Octombrie.
Istoric Pe locul bisericii actuale, se afla încă de la sfârșitul anilor 1880, Casa Ipatiev deținută de un cetățean local. După rechiziționarea acesteia de către bolșevici la sfârșitul lunii aprilie 1918, familia țarului (țarul Nicolae al II-lea cu țarina, cinci copii și câțiva servitori) a fost încartiruită în această casă pentru folosințe speciale și apoi împușcată la fața locului în 17 iulie 1918. Casa a servit diverselor scopuri muzeale și politice pe parcursul istoriei sovietice, până când a fost demolată peste noapte, în iulie 1977. Boris Elțin, secretarul local de partid din Ekaterinburg și ulterior președinte rus, a organizat distrugerea ei din ordinul Biroului Politic din Moscova. Acest lucru trebuia să prevină apariția unei atracții turistice nepopulare. La scurt timp după dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, pe amplasament a fost planificată o capelă ortodoxă, iar în 2000 a fost realizat planul catedralei în stil neobizantin, care a fost construită la scurt timp după aceea și inaugurată în anul 2003.
Galerie de poze
Legături externe
Categorie:Catedrale din Rusia Categorie:Construcții în Ekaterinburg Categorie:Anii 2000 în arhitectură