Procopie (Procopiu) de Scythopolis () este venerat ca martir și sfânt. A fost un celebru ascet, teolog și filozof erudit. Eusebiu din Cezareea a scris despre martiriul său, care a avut loc în timpul persecuției împăratului roman Dioclețian, și a declarat că „s-a născut la Ierusalim, dar a plecat să trăiască în Scythopolis, unde a deținut trei funcții ecleziastice. El a fost cititor și interpret în limba siriacă, și i-a vindecat pe cei posedați de duhuri rele”. Eusebiu a scris că Procopius a fost trimis împreună cu tovarășii săi de la Scythopolis către Cezareea Maritima, unde a fost decapitat.

Legende Relatarea lui Eusebiu despre martiriul lui Procopius există și în traducerile medievale siriace, georgiene și latine. Legendele de mai târziu au susținut că el a fost fie sfânt soldat, ascet, persan, sau prinț din Alexandria, Egipt. O poveste a susținut că a ucis aproximativ 6.000 de invadatori barbari pur și simplu arătându-le crucea. O legendă, asemănătoare cu cea relatată despre Sfântul Pavel din Tars, susținea că el era un persecutor al creștinilor pe nume Neanias pe care împăratul roman Dioclețian l-a numit duce de Alexandria, Egipt: pe drumul de la Antiohia, Neanias a avut o viziune și s-a declarat creștin.

Venerație În Europa de Vest a fost enumerat pentru prima dată în calendarul sfinților întocmit de Beda Venerabilul, al cărui Martirologiu l-a enumerat pe sfânt pe 8 iulie. Numele și data sa au fost adăugate la .San Procopio di Cesarea di Palestina

În Scythopolis a existat o capelă dedicată lui. În Cezareea Maritima împăratul roman Zenon a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Procopie în anul 484 d.Hr. Moaștele sale au fost mutate la biserica Sfântul Mihail din Antiohia, Siria. În Constantinopol 4 biserici au fost închinate în cinstea sa. El este sfântul patron al orașului Niš, Serbia.

Note

Legături externe "St. Procopius, Martyr", Butler's Lives of the Saints Greatmartyr Procopius din Cezareea, în Palestina icoană ortodoxă și sinaxar pentru 8 iulie Sfinții din 8 iulie: Procopius din Scythopolis San Procopio di Cesarea di Palestina

Categorie:Nașteri în secolul al III-lea Categorie:Decese în 303 Categorie:Martiri creștini din secolul al IV-lea Categorie:Romani din secolul al IV-lea Categorie:Sfinți din Țara Sfântă Categorie:Oameni executați prin decapitare Categorie:Sfinți militari Categorie:Mari mucenici Categorie:Martiri creștini din timpul persecuției lui Dioclețian