Chemarea Mitropolitului Primat Conon Arămescu-Donici din 1917

Chemarea Mitropolitului Primat a fost un apel al Mitropolitului Primat al României din acea vreme, Conon Arămescu-Donici, adresată soldaților români în data de 18 iulie 1917, cu îndemnul de a înceta ostilitățile la adresa Puterilor Centrale. Geneza documentului a avut la origine o cerere a autorităților militare germane și apariția sa a fost inițiată de către girantul Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, Virgil Arion, textul său a fost scris de către Gala Galaction, iar la concepția sa ar fi contribuit pe lângă Virgil Arion, atât profesorul Iuliu Scriban cât și Lupu C. Kostaki, girantul Ministerului Afecerilor Interne.

Printre semnatarii actului s-au aflat și alte nume din ierarhia Bisericii Ortodoxe Române de la acea vreme, precum episcopul vicar Teofil Ploieșteanul, arhiereii Valerian Râmniceanul și Meletie Constănțeanul (director al tipografiei cărților bisericești), Iosif (arhimandrit al Scaunului Mitropolitan la Ungrovlahiei), Ovidiu Musceleanu (Director al Cancelariei Sfântului Sinod și al Consistoriului Bisericesc) și G. I. Geblescu (Director al Cancelariei Mitropolitane a Ungrovlahiei). Deși semnătura sa nu se află în mod direct, pe document, acesta a fost asumat și de către Iuliu Scriban (profesor și director al Seminarului Teologic Central din București).

Publicarea manifestului, împrăștiat de către aviația germană deasupra tranșeelor românești în perioada ofensivei Puterilor Centrale din vara anului 1917, precum și la Iași, a determinat suspendarea contactelor dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române rămași în zona ocupată și cei refugiați în capitala Moldovei, a căror atitudine a contrastat în mod vizibil, dat fiind că aceștia au sprijinit activ efortul de război al României și împlinierea idealului național.

Considerat trădător și ca având sentimente antiromânești de către Guvernul României, Arămescu-Donici a fost îndepărtat după încheierea Marelui Război la 1 ianuarie 1919, din funcția pe care o ocupa. Ceilalți semnatari au fost și ei îndepărtați din funcții.

Context

Retragerea Armatei României în Moldova, ca urmare a defășurării nefavorabile ca campaniei din 1916, a împărțit clericii Bisericii Ortodoxe Române între cei rămași în teritoriul ocupat de trupele Puterilor CentralePoziția conducătorilor Bisericii ..., Macovei, 2017, p. 77 și cei din Moldova.Poziția conducătorilor Bisericii ..., Macovei, 2017, p. 78 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu s-a mai întrunit din anul 1916, iar cele două categorii de preoți au avut obiective diferite, în perioada 1916-1918. Astfel, în Moldova preoțimea aparținând Mitropoliei Moldovei și Episcopiei Dunării de Jos, precum și cea refugiată din Oltenia, Muntenia și Dobrogea a activat sub conducerea lui Pimen Georgescu, Mitropolit al Moldovei, alături de preoții militari ai Serviciului Religios al Armatei, aflați sub conducerea protopopului Constantin Nazarie.

Pe de altă parte, în fruntea clerului din zona ocupată a rămas Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe Române, Conon Arămescu Donici, la indicația conducătorilor politici români. Deși aceștia au dorit, conform lui Claudiu Constantin Cotan, ca „măcar șeful Bisericii Ortodoxe să rămână, ca un simbol al rezistenței, în capitala statului aflată în teritoriile ocupate de dușman”, vârstnicul Mitropolit Primat, care avea să împlinească 80 de ani, era bolnav și nu era capabil să facă față unei astfel de însărcinări. Astfel, acesta era considerat de către Nicolae Iorga „un bătrân mărginit și aproape căzut în copilărie”, în timp ce Gala Galaction l-a descris drept „bătrân, fără pic de inteligență, lipsit de memorie și plin de imaginație”.

În ce privește atitudinea clerului din teritoriul ocupat față de armata ocupantă, a existat o diferență între preoții reprezentanți în teritoriu ai Bisericii Ortodoxe Române, supuși la o multitudine de abuzuri și care au avut o atitudine favorabilă cauzei românești și statului român și ierarhii acestora, care în frunte cu Mitropolitul Primat s-au dovedit docili în ce privește ordinele date de ocupanți, sau de către politicienii germanofili.

Origine

Conform lui Alexandru Marghiloman, cel care ar fi inspirat manifestul semnat de Arămescu-Donici ar fi fost Lupu C. Kostaki,Memoriile unui trădător — ..., Kostaki, 2022, p. 34 ministru al Afacerilor Interne, Duțuc, Adrian; Iulius Scriban in the German Occupied Bucharest (1917-1918) and the Accusations that Followed ; Acta Universitatis Danubius. Communicatio, Vol 10, No 1 (2016); pp. 96-108 în timp ce Gala Galaction a afirmat că, chemat fiind la Virgil Arion care gira funcția de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, a primit ordin de la acesta să scrie un manifest către populația Moldovei. Afirmațiilor lui Galaction li s-a adăugat opinia istoricului Ion Nistor, conform căreia tot Virgil Arion l-a contactat pe „senilul” mitropolit pentru a-i obține semnătura pe manifest.

Descrierea lui Arion, de către Galaction în momentul în care Virgil Arion i-ar fi comandat acestuia scrierea textului, este aceea a unui om bulversat de faptul că armata germană se pregătea să invadeze Moldova, Arion considerând că forțele românești vor fi sfărâmate „precum roata olarului”. Cu toate că pleca de la experiența exodului haotic din Muntenia al celor ce-și părăsiseră locuințele speriați de cruzimea germanilor,Memoriile unui trădător — ..., Kostaki, 2022, p. 35 intenția apelului era însă una blamabilă.

Conform lui Nistor, creatorii textului au fost Gala Galaction și Iuliu Scriban, opinia sa fiind susținută de Pia Alimăneștianu, care în „Însemnări din timpul ocupației germane” a scris în 1929 că cei doi clerici mai tineri l-au folosit pe Donici, „bătrân și extrem de slab ca om”, pentru a susține manifestul. În același sens, Ion Gheorghe Duca l-a descris pe Scriban drept „un amestec ciudat de versatilitate și perfidie, al cărui nume nu putea lipsi din acest document”.

În relatarea lui Scriban însă, textul manifestului ar fi fost înfățișat Mitropolitului Primat chiar de către Lupu C. Kostaki, ca fiind un act util populației românești și nu germanilor. Astfel, după ce Kostaki i-a notificat pe capii Bisericii precum că trupele germane urmează să intre în Moldova, le-a spus acestora că forțele române trebuie avetizate și sfătuite să stea pe loc, fără a trece Prutul în Rusia și că nu este nimic rău în asta.

Într-un articol din anul 2017 publicat în revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”, colonelul Remus Macovei a sintetizat că, cererea autorităților germane de realizare a unui document care trebuia ulterior distribuit populației și militarilor români din Moldova, înaintea începerii luptelor din vara anului 1917, a fost orientată către Virgil Arion. Ciorna manifestului a fost scrisă de Gala Galaction, care era administratorul Casei Bisericii, iar Lupu Kostaki împreună cu Virgil Arion i-au dat forma finală.

Asumarea documentului Documentul, adus la Mitropolie de giranții ministerelor de Afaceri Interne (Lupu C. Kostaki) și Instrucțiunii Publice și Cultelor (Virgil Arion), a fost semnat la data de 18 iulie 1917 (24 iulie conform lui Remus Macovei), la Cancelaria Mitropolitană, de către episcopul vicar Teofil Ploieșteanul***; Chemarea Mitropolitului Primat; 18 iulie 1917 (consemnat de către Ion Gheorghe Duca drept Nifon Ploieșteanul),Amintiri politice — Vol. II, Duca, 1981, p. 152 arhiereii Valerian Râmniceanul și Meletie Constănțeanul (director al tipografiei cărților bisericești), Iosif (arhimandrit al Scaunului Mitropolitan al Ungrovlahiei), Ovidiu Musceleanu (Director al Cancelariei Sfântului Sinod și al Consistoriului Bisericesc) și G. I. Geblescu (Director al Cancelariei Mitropolitane a Ungrovlahiei).

În memoriile sale, I. Ghe. Duca a susținut că cererea către Conon Arămescu de a semna manifestul a venit din partea generalului von Mackensen, Mitropolitul Primat fiind împins de către Virgil Arion, să se preteze tuturor cerințelor germanilor cu o pasivitate demnă de a fi condamnată.Amintiri politice — Vol. II, Duca, 1981, p. 151 În broșura publicată în anul 1925 prin care a încercat să se dezvinovățească și intitulată „Lămurirea unei situațiuni”, Iuliu Scriban a afirmat însă că este greșită părerea opiniei publice, precum că mitropolitul și ceilalți clerici ar fi fost forțați prin amenințări de către agenții germani, să semneze manifestul respectiv. Conform lui Scriban, ierarhii bisericii nu ar fi avut de ce să suspecteze nereguli în ce privește documentul, atât timp cât toți aveau încredere în Lupu C Kostaki care, în calitate de ministru de Interne, susținuse cauza Bisericii și a românilor, în perioada ocupației germane.

Kostaki, conform lui Scriban nu ar fi solicitat decât semnătura lui Arămescu-Donici, acesta din urmă cerându-le însă și subordonaților lui să semneze, semnăturile celorlalți șase prelați urmând să dea o mai mare credibilitate manifestului. În opinia lui Remus Macovei însă aceștia nu ar fi cunoscut conținutul documentului, iar Mitropolitul Primat i-ar fi obligat pe respectivii prelați să semneze, garantându-le că el își asumă întreaga răspundere. Scriban nu s-a numărat însă printre cei care au semnat în acea zi, acesta semnând potrivit propriilor sale declarații 10 zile mai târziu, la insistențele lui Gala Galaction, pe motiv că adăugarea semnăturii sale ar da o greutate mai mare actului. Declarativ, Scriban a afirmat că a semnat fără a cunoaște conținutul actului respectiv. Spre diferență de Scriban, istoricul Ion Nistor a opinat în 1943 că cel care a obținut semnătura lui Donici a fost Virgil Arion.

Afirmațiile lui Scriban, de după război, au ridicat suspiciunea că varianta finală a textului, tipărită pe manifest, reprezintă în fapt o versiune schimbată ulterior semnării acestuia, de către clerici.

Caracteristici

Manifestul, adresat întregii populații, a fost împrăștiat de către aviația germană deasupra tranșeelor românești în perioada ofensivei Puterilor Centrale din vara anului 1917,Pena, Cătălin; Îndepărtarea Mitropolitului Konon, care i-a îndemnat pe români să se predea la Mărășești; Evenimentul istoric, 13 mai 2021; accesat la 9 februarie 2022 precum și la Iași. Documentul proslăvea fatalismul și religiozitatea și încuraja în rândul românilor defetismul și supunerea în fața „învingătorului”, căruia „lucrarea” divină i-ar fi îmblânzit inima, îndemnând chiar soldații români la cooperare cu forțele germane.

Cei care au semnat textul au crezut sincer în succesul ofensivei germane. Lucrând însă în vorbe scrise cu meșteșug la slăbirea moralului trupelor române angajate în oprirea ofensivei inamice, apelul, „chemare înfrântătoare și perfidă” (conform lui Ion Nistor, 1943), s-a dovedit a conține totuși, o mare doză de cinism.

Ion Nistor a considerat ca fiind incriminatoare pentru cei implicați, porțiunile de text în care Dumnezeu, descris drept milostiv cu România, ar fi „îmblânzit inima” inamicului, făcându-l pe dușman pentru români „tovarășul nostru în muncă pentru mântuirea României”. Românii astfel nu ar fi avut de ce să se teamă de inamicul „biruitor”, datorită căruia în Muntenia „s-au păstrat casele și onoarea” celor plecați în Moldova. Mai mult, soldații români urmau să mai aibă „o singură datorie”, anume pe aceea de a nu părăsi România, astfel încât aceasta să fie lipsită de puteri și de a nu-și pune armele „în slujba vreunei cauze străine”.

Reacții

Publicarea manifestului a determinat suspendarea contactelor dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române rămași în zona ocupată și cei refugiați la Iași.Enache, George; Drama mitropolitului primat Conon; Ziarul Lumina, 2 octombrie 2010; accesat la 8 februarie 2022