miniatura|340x340px|Instalarea rabinului-șef al Franței, , 1939. Israeliții sau cetățenii confesiunii mozaice (germană: Israeliten, Deutschen mosaischen Konfession; maghiară: Izraeliták, Mózes-hitű magyarok) reprezintă o denumire utilizată pentru evrei în numeroase state din Europa Occidentală și Europa Centrală în perioada emancipării, de la reformele inspirate de până în perioada interbelică. Termenul urmărea să sublinieze apartenența lor la națiunile locale și să limiteze identitatea evreiască la sfera religioasă. După Holocaust, expresia a căzut treptat în desuetudine, iar ideologia asociată ei a dispărut în mare măsură.

Emancipare (1744–1828), sindic al evreilor din Lorena și autor al lucrării Discours des députés juifs des provinces d’Alsace et de Lorraine (pronunțate în fața Adunării Naționale la 14 octombrie 1789), a publicat la 30 mai 1806 textul Réflexions sur la régénération complète des Juifs en France, în care îl îndemna pe împăratul Napoleon să recunoască religia iudaică și propunea înlocuirea termenului juif cu israélite (israelit).

În secolul al XIX-lea, termenul israelit a înlocuit în Franța cuvântul juif în denumirea instituțiilor care administrau cultul religios evreiesc. Acest proces a început odată cu crearea Consistoriului Central Israelit al Franței, instituit sub domnia lui Napoleon I. Urme ale acestei terminologii se regăsesc încă în denumirile unor instituții, precum Alianța Israelită Universală sau .

În Franța, termenul a ajuns astfel să desemneze, până la al Doilea Război Mondial, în special evreii considerați integrați în cadrul instituțiilor statului și ai societății majoritare.

Acceptare miniatura|220px|Rabinul . În 1806, liderii evreilor din Franța au răspuns întrebărilor adresate de Napoleon cu privire la obiceiurile și statutul comunității evreiești, formulând concepția modernă a „membrilor religiei mozaice”. Această formulare sublinia faptul că evreii constituiau o comunitate religioasă integrată în națiunea franceză, nu un corp separat din punct de vedere politic.

Principiile emancipării au fost aplicate treptat evreilor din Europa de Vest și Europa Centrală: egalitate în drepturi politice și recunoașterea lor ca parte a națiunilor locale, în schimbul limitării diferențelor identitare la domeniul strict religios și al integrării civile. Acceptarea ideii de a fi definiți în primul rând ca adepți ai unei religii („religia mozaică” sau „religia israelită”) a devenit o trăsătură caracteristică a evreilor asimilați din Europa Occidentală.

În Germania, emanciparea a fost parțială și s-a desfășurat ca un proces gradual de acordare a drepturilor civile, condiționat de integrarea socială și de „îmbunătățirea” morală a evreilor, conform discursului epocii. Intelectuali evrei precum au susținut emanciparea deplină și au folosit termeni precum „membrii religiei mozaice” pentru a evidenția caracterul religios, nu național, al identității evreiești în cadrul statului german.

Declin Creșterea antisemitismului în Europa, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, concomitent cu slăbirea liberalismului și ascensiunea naționalismelor, a pus sub semnul întrebării paradigma emancipării pe care se baza modelul „religiei mozaice”. În același timp, imigrația evreilor din Europa de Est, care se confruntaseră cu persecuții și discriminări severe, a introdus în Europa Occidentală comunități cu identități etnice și culturale mai pronunțate (de exemplu, utilizarea limbii idiș).

Spre deosebire de Europa Centrală și Europa de Vest, unde iudaismul fusese adesea redefinit ca religie compatibilă cu integrarea civică, în Europa de Est identitatea evreiască a rămas mai puternic legată de dimensiunile etnice și culturale. Chiar și în rândul elitelor est-europene relativ integrate, conceptul reducerii identității evreiești la o simplă confesiune religioasă nu a fost pe deplin acceptat. În acest context, modelul „israelit” a rămas în mare parte o particularitate a Europei Occidentale, cu ecouri limitate, de exemplu, în scurta mișcare a „polonezilor de religie mozaică” (Polaków Wyznania Mojżeszowego) din Polonia.

Perioada contemporană miniatura|Memorandumul din 1942 care îi desemnează pe soldații evrei algerieni drept . Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, o populație numeroasă de imigranți evrei din Europa de Est, provenind în mare parte din mediile legate de Bund și adesea secularizată sau ateistă, nu se regăsea în concepția franceză a iudaismului ca simplă religie sau confesiune, comparabilă cu protestantismul ori catolicismul.

Totodată, termenul „evreu” a fost reintrodus în Franța, pe de o parte de această populație evreiască imigrantă, adesea antireligioasă și politizată, iar pe de altă parte de Germania nazistă, care a ocupat țara și a impus o politică rasială și deportări în masă.

S-a conturat astfel un anumit antagonism, uneori interpretat ca având și o dimensiune socială, între populația evreiască franceză, în general burgheză, bine asimilată și conservatoare, și populația evreiască imigrantă, mai săracă, străină și adesea revoluționară. Cei dintâi îi acuzau pe noii veniți că tulbură pacea socială și favorizează apariția antisemitismului.

În timpul ocupației au fost create mai multe instituții evreiești laice la inițiativa evreilor nou-veniți, în paralel și uneori în competiție cu Consistoriul Central Israelit al Franței, în special Comitetul General pentru Apărarea Evreiască, fondat în clandestinitate în iulie 1943, cu obiectivul principal de a salva refugiații evrei din Franța, grav amenințați de deportări și de represiunile împotriva acțiunilor de rezistență. În 1944, acesta a devenit Comitetul Reprezentativ al Israeliților din Franța, iar ulterior Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța. Aceste structuri au reunit majoritatea diferitelor curente ale activismului evreiesc al epocii (inclusiv comuniști și sioniști), în mare parte de orientare laică.

Holocaustul a modificat profund percepția asupra așa-numitului „model israelit”, care astăzi este considerat în mare măsură o particularitate istorică a contextului francez. Dezbaterile privind identitatea evreiască reflectă această evoluție. Utilizarea termenului „israelit” a dobândit în timp conotații diferite, care, având în vedere originea sa, pot părea paradoxale. Folosirea în prezent a cuvântului „israelit” ca sinonim al termenului „evreu” poate implica schimbări de sens. În Franța, această utilizare, ca formă de eufemism sau „afirmație modestă”, este uneori prezentă în retorica unor discursuri politice, inclusiv de extremă dreapta. În mediul academic, termenul este folosit în principal cu referire la contextul istoric francez specific.

Termenul se păstrează încă în denumirea unor instituții istorice, precum , cel al sau Alliance Israélite Universelle. În ceea ce privește CRIF, acest acronim însemna inițial, la Eliberare, Consiliul Reprezentativ al Israeliților din Franța, iar în prezent desemnează Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța.

În jurul anului 2000, scria: „Vă place sau nu, modelul tradițional republican este în spatele nostru. La noi nu mai există francezi de credință mozaică”.Thomas Nolden, In Lieu of Memory: Contemporary Jewish Writing in France, Syracuse University Press, 2006, p. 3.

În acest sens, pot fi avute în vedere și lucrările lui și Chantal Bordes-Benayoun.

Bibliografie Pierre Vidal-Naquet, Asasinii memoriei, Paris, 2005, ediție revizuită și extinsă. Patrick Cabanel, Chantal Bordes-Benayoun, Un model de integrare : Evrei și israeliți în Franța și Europa ( XIX - XX ), Berg-International. Élisabeth Roudinesco, Înapoi la problema evreiască, Albin Michel, 2009. Todd Engelman, Continuities and Discontinuities in Constructions of Jewishness in Europe, 1789–1945, Universitatea din Michigan, 2001. Michael Williams, Evreia franceză - O viziune foarte personală, Berghahn Books, 1978. De la evreu la israelit. Istoria unei mutații (1770-1870) . Arhivele Științelor Sociale ale Religiilor, 1991. Konrád Miklós, Așteptările maghiare și auto definițiile evreiești, 1840–1914 . De Gruyter, 2016. Yoav Sorek, De la un popor la o biserică prin grația statului: o altă viziune asupra ortodoxiei evreiești maghiare . Iudaismul modern, 2019.

Note

Categorie:Istoria evreilor Categorie:Politică culturală Categorie:Articole de calitate în ebraică