La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, declanșând cel mai mare și mai sângeros război din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, într-o escaladare majoră a conflictului existent între cele două țări, care a început atunci când Rusia a atacat Ucraina în 2014. Luptele au provocat sute de mii de victime militare și zeci de mii de victime civile ucrainene. În august 2026, trupele ruse ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei. Din populația de 41 de milioane de locuitori, aproximativ 8 milioane de ucraineni au fost strămutați intern, iar 6-7 milioane au fugit din țară, provocând cea mai mare criză a refugiaților din Europa de la al Doilea Război Mondial.
La sfârșitul anului 2021, Rusia a masat trupe în apropierea frontierelor Ucrainei și a emis cereri care includeau interdicția ca Ucraina să adere vreodată la alianța militară NATO. După ce a negat în repetate rânduri că ar avea planuri de a invada sau de a ataca Ucraina, la 24 februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin a anunțat o „operațiune militară specială”, declarând că aceasta era menită să sprijine republicile separatiste Donețk și Luhansk, susținute de Rusia, ale căror forțe paramilitare luptau împotriva Ucrainei în conflictul din Donbas din 2014. Putin a susținut opinii iredentiste și imperialiste, contestând legitimitatea Ucrainei ca stat. El a afirmat fără dovezi că guvernul ucrainean era format din neonaziști care comiteau genocid împotriva minorității ruse din Donbas și a declarat că obiectivul Rusiei era „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. Au fost lansate atacuri aeriene rusești și o invazie terestră pe frontul nordic din Belarus către capitala Kiev, pe frontul sudic din Crimeea ocupată și pe frontul estic din Donbas către Harkov. Ucraina a instituit legea marțială, a ordonat mobilizarea generală și a rupt relațiile diplomatice cu Rusia.
Trupele ruse s-au retras din nordul și periferia Kievului până în aprilie 2022, după ce s-au confruntat cu o rezistență puternică și cu provocări logistice. Masacrul de la Bucha a fost descoperit după retragerea lor. Rusia a lansat o ofensivă în Donbas și a capturat Mariupolul după un asediu distrugător. Rusia a continuat să bombardeze ținte militare și civile aflate la distanță de front și a lovit rețeaua energetică a Ucrainei în lunile de iarnă. La sfârșitul anului 2022, Ucraina a lansat contraofensive de succes în sud și est, eliberând cea mai mare parte a regiunii Harkov. La scurt timp după aceea, Rusia a anexat ilegal patru provincii parțial ocupate. În noiembrie, Ucraina a eliberat orașul Herson și toate teritoriile situate la vest de râul Nipru. După avansuri mici, dar constante ale Rusiei în est în prima jumătate a anului 2024, Ucraina a lansat în august o ofensivă transfrontalieră în regiunea Kursk din Rusia, unde soldați nord-coreeni au fost trimiși pentru a ajuta Rusia.
Biroul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului raportează că Rusia comite grave încălcări ale drepturilor omului în Ucraina ocupată. Atacurile Rusiei asupra civililor, precum și politicile sale în teritoriile ocupate, au dus la acuzații de genocid. Costul direct al războiului pentru Rusia a fost estimat la peste 450 de miliarde de dolari, în timp ce Grupul Băncii Mondiale estimează costul reconstrucției în Ucraina la 588 de miliarde de dolari.
Invazia rusă a fost condamnată la nivel internațional. Multe țări au impus sancțiuni împotriva Rusiei și a aliatului său, Belarus, oferind în același timp ajutor umanitar și militar Ucrainei. Au avut loc proteste în întreaga lume, iar manifestanții anti-război din Rusia s-au confruntat cu arestări în masă și cu o cenzură sporită a mass-media. Perturbările legate de război în agricultura și transportul maritim ucrainean au agravat criza alimentară mondială; daunele aduse mediului înconjurător ca urmare a războiului au fost descrise ca ecocid. Curtea Penală Internațională (CPI) a deschis o anchetă privind crimele împotriva umanității, crimele de război, răpirea copiilor ucraineni și genocidul împotriva ucrainenilor. CPI a emis mandate de arestare pentru Putin și alți cinci oficiali ruși. Negocierile de pace au ajuns într-un impas, iar Rusia a refuzat în repetate rânduri apelurile la încetarea focului.
Preludiul invaziei
În martie și aprilie 2021 a avut loc o consolidare militară rusă masivă în apropierea frontierei cu Ucraina și, din nou, atât în Rusia, cât și în Belarus, începând din octombrie 2021. Membrii guvernului rus, inclusiv Putin, au negat în mod repetat că ar avea planuri de a invada sau ataca Ucraina, negările fiind emise până cu o zi înainte de invazie. Decizia de a invada Ucraina ar fi fost luată de Putin și de un grup restrâns de șoimi de război sau siloviki din cercul restrâns al lui Putin, inclusiv consilierul pentru securitate națională Nikolai Patrushev și ministrul apărării Serghei Shoigu. Rapoartele privind o presupusă scurgere de documente ale Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) de către surse ale serviciilor de informații americane au afirmat că FSB nu a fost la curent cu planul lui Putin de a invada.
În iulie 2021, Putin a publicat un eseu intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care a numit Ucraina „pământuri istorice rusești” și a susținut că nu există „nicio bază istorică” pentru „ideea poporului ucrainean ca națiune separată de ruși”. Cu câteva zile înainte de invazie, Putin a susținut că Ucraina nu a avut niciodată „un stat real” și că Ucraina modernă a fost o greșeală creată de bolșevicii ruși. Istoricul american Timothy Snyder a descris ideile lui Putin drept imperialism. Jurnalistul britanic Edward Lucas le-a descris drept revizionism istoric. Alți observatori au constatat că liderii Rusiei aveau o viziune distorsionată asupra Ucrainei, precum și asupra propriei istorii, și că aceste distorsiuni erau propagate prin intermediul statului.
În decembrie 2021, Rusia a emis un ultimatum către Occident, care includea cereri ca NATO să înceteze orice activitate în statele sale membre din Europa de Est și să interzică Ucrainei sau oricărui alt fost stat sovietic să adere vreodată la alianță, punerea în aplicare a încetării focului Minsk-2 și garanții împotriva desfășurărilor militare în Ucraina. Guvernul Rusiei a declarat că NATO reprezintă o amenințare și a avertizat cu privire la un răspuns militar dacă va urma o „linie agresivă”. Unele dintre solicitări au fost deja excluse de NATO. Un oficial american de rang înalt a declarat că SUA sunt dispuse să discute propunerile, dar a adăugat că există unele „pe care rușii știu că sunt inacceptabile”. Statele est-europene au aderat de bună voie la NATO din motive de securitate, iar ultima dată când o țară care se învecinează cu Rusia a aderat a fost în 2004. Ucraina nu a depus încă o cerere de aderare, iar unii membri s-au arătat reticenți în privința acestei aderări. Interzicerea aderării Ucrainei ar contraveni politicii „ușilor deschise” a NATO și tratatelor convenite de Rusia însăși. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a răspuns că „Rusia nu are niciun cuvânt de spus” cu privire la aderarea Ucrainei și „nu are niciun drept să stabilească o sferă de influență pentru a încerca să își controleze vecinii”. NATO a subliniat că este o alianță defensivă și că a cooperat cu Rusia până când aceasta din urmă a anexat Crimeea. NATO s-a oferit să îmbunătățească comunicarea cu Rusia și să negocieze limite privind amplasarea rachetelor și exercițiile militare, cu condiția ca Rusia să își retragă trupele de la frontierele Ucrainei, însă Rusia nu a făcut acest lucru.
Liderii occidentali au promis că vor fi impuse sancțiuni severe în cazul în care Putin alege să invadeze în loc să negocieze. Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz s-au întâlnit cu Putin în februarie 2022 pentru a-l descuraja de la o invazie. Potrivit lui Scholz, Putin i-a spus că Ucraina nu ar trebui să fie un stat independent. Scholz i-a spus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să declare Ucraina o țară neutră și să renunțe la aspirațiile sale de a adera la NATO. Zelenski a răspuns că nu se poate avea încredere în Putin pentru a respecta o astfel de înțelegere. Ucraina a fost o țară neutră în 2014, când Rusia a ocupat Crimeea și a invadat Donbasul. La 19 februarie, Zelenski a ținut un discurs la Conferința de Securitate de la München, solicitând puterilor occidentale să renunțe la politica lor de „împăciuire” față de Moscova și să ofere un calendar clar privind momentul în care Ucraina ar putea adera la NATO. După cum sunt de acord analiștii politici Taras Kuzio și Vladimir Socor, „atunci când Rusia a luat decizia de a invada Ucraina, această țară era mai departe ca niciodată nu numai de aderarea la NATO, ci și de orice cale care ar putea duce la aderare”.
Anunțul de invazie al lui Putin
La 21 februarie, Putin a anunțat că Rusia recunoaște teritoriile din Ucraina controlate de Rusia ca state independente: Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk. În ziua următoare, Rusia a anunțat că trimite trupe în aceste teritorii ca „forțe de menținere a păcii”, iar Consiliul Federației Rusiei a autorizat utilizarea forței militare în străinătate.
Înainte de ora 5 a.m., ora Kievului, pe 24 februarie, Putin, într-un alt discurs, a anunțat o „operațiune militară specială”, care „declară efectiv război Ucrainei”. Putin a declarat că operațiunea era menită să „protejeze oamenii” din republicile separatiste controlate de Rusia. El a susținut în mod fals că aceștia „s-au confruntat cu umilința și genocidul comise de regimul de la Kiev”. Putin a afirmat că Rusia este amenințată: el a susținut în mod fals că oficialii guvernului ucrainean sunt neo-naziști aflați sub controlul Occidentului, că Ucraina dezvoltă arme nucleare și că un NATO ostil își consolidează forțele și infrastructura militară în Ucraina. El a afirmat că Rusia urmărește „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei și a adoptat opinii care contestă dreptul Ucrainei de a exista. Putin a declarat că nu intenționează să ocupe Ucraina. Invazia a început la câteva minute după discursul lui Putin.
Evenimente
Invazia inițială a Ucrainei (24 februarie - 7 aprilie)
Invazia a început la 24 februarie, lansată din Belarus pentru a viza Kievul, iar dinspre nord-est împotriva orașului Harkov. Frontul de sud-est a fost condus ca două vârfuri de lance separate, din Crimeea și din sud-est împotriva Luhansk și Donețk.
Kiev și frontul de nord Trupele ruse au încercat să cucerească rapid Kievul cu o ofensivă decisivă pe 24 februarie, pornind din Belarus spre sud, de-a lungul malului vestic al râului Dnipro, cu Spetsnaz infiltrându-se în oraș, susținut de operațiuni aeriene și o avansare mecanizată rapidă din nord, dar au eșuat. Intenția aparentă era de a încercui orașul dinspre vest, susținută de două axe separate de atac de-a lungul malului estic al Dnipro: cea vestică la Cernihiv și cea estică la Sumy. Forțele ruse au avansat în regiunea Cernihiv pe 24 februarie, asediind capitala administrativă a acesteia în urma a patru zile de lupte. Deplasându-se pe autostrăzi, forțele ruse au ajuns la Brovary, o suburbie estică a Kievului, pe 4 martie.