Serghei Sergheevici Prokofiev (rusă: Сергей Сергеевич Прокофьев () a fost un compozitor, pianist și dirijor rus care a stăpânit numeroase genuri muzicale și este adesea considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX. A compus lucrări într-o varietate de genuri, inclusiv opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră și muzică de film.
Absolvent al Conservatorului din Sankt Petersburg, Prokofiev și-a făcut un renume de compozitor-pianist avangardist, devenind cunoscut pentru o serie de lucrări disonante și virtuoze pentru instrumentul său și prin primele sale două concerte pentru pian. Primul succes al lui Prokofiev în afara arealului pianistic a fost lucrarea orchestrală Suita scită, ce cuprinde muzică inițial pentru un balet comandat de Serghei Diaghilev. Diaghilev a comandat încă trei balete lui Prokofiev: Bufonul, Pasul de oțel și Fiul risipitor - care la vremea producțiilor originale aveau un succes răsunător. Totuși, cel mai mare interes al lui Prokofiev a fost opera și a compus câteva asemenea lucrări, inclusiv Jucătorul și Îngerul de foc. Un succes al lui Prokofiev în acest gen a fost Dragostea celor trei portocale, compusă pentru opera din Chicago, montată ulterior și în Europa și Rusia.
După Revoluția Rusă din 1917, Prokofiev a părăsit Rusia, având binecuvântarea oficială a ministrului sovietic Anatoli Lunacearski și s-a stabilit în Statele Unite, apoi în Germania și la Paris, perioadă în care s-a căsătorit cu cântăreața spaniolă Carolina Codina, cu care a avut doi copii. Datorită situației economice tot mai precare din Europa, Prokofiev a revenit în Rusia în 1936. A avut un succes în această țară - în special cu Locotenentul Kijé, Petrică și lupul, Romeo și Julieta și, poate cel mai important, cu Alexandr Nevski. Invazia nazistă a Uniunii Sovietice l-a determinat să compună cea mai ambițioasă lucrare a sa, opera Război și pace, după romanul lui Lev Tolstoi. În 1948 Prokofiev a fost acuzat de „formalism antidemocratic", fapt ce l-a forțat să compună muzică stalinistă, cum ar fi oratoriul De strajă păcii. Totuși, s-a bucurat de sprijin personal și artistic din partea noii generații de interpreți ruși, inclusiv Sviatoslav Richter și Mstislav Rostropovici.
Biografie Compozițiile din copilărie
Prokofiev s-a născut în 1891 în Sontsovka (astăzi Krasne în Regiunea Donețk din estul Ucrainei), o zonă rurală izolată în Gubernia Ekaterinoslav, Imperiul Rus. Tatăl său, originar din Moscova, era un inginer agricol, iar mama sa a fost descrisă de Reinhold Glière ca fiind "o femeie înaltă cu ochi magnifici și inteligenți...care știa să creeze în jurul ei o atmosferă caldă și naturală". După ce și-a pierdut două fiice, s-a dedicat muzicii și petrecea două luni pe an la Moscova sau Sankt Petersburg luând lecții de pian. Serghei Prokofiev a fost inspirat după ce și-a auzit mama exersând seara la pian - în special lucrări de Chopin și Beethoven - și a compus prima sa compoziție pentru pian la vârsta de cinci ani, un "Galop indian" care a fost scris pe partitură de mama sa.Autobiography by Sergey Prokofiev: reprinted in Sergei Prokofiev: Soviet Diary 1927 and Other Writings. London: Faber and Faber, 1991. La vârsta de șapte ani, a învățat să joace șah. La fel ca și muzica, șahul va rămâne o pasiune pentru Prokofiev și a devenit prieten cu campionul mondial la șah José Raúl Capablanca, pe care l-a învins într-o partidă demonstrativă în 1914, și cu Mihail Botvinnik. La vârsta de nouă ani, a compus prima sa operă, Uriașul, precum și o uvertură și alte piese.
Studiile și primele lucrări controversate
În 1902, mama lui Prokofiev l-a cunoscut pe Serghei Taneiev, directorul Conservatorului din Moscova, care a sugerat inițial ca Prokofiev să înceapă să ia lecții de pian și compoziție de la Alexander Goldenweiser. Când Taneiev a fost incapabil să aranjeze acest lucru, a reușit să îl convingă pe compozitorul și pianistul Reinhold Glière să petreacă vara anului 1902 la Sontsovka, dând lecții lui Prokofiev. Acestea au culminat, la insistențele tânărului Prokofiev în vârstă de 11 ani, cu încercarea sa de a compune o simfonie. Glière a vizitat Sontsovka și în vara anului următor, pentru a continua lecțiile.Prokofiev, Sergey, article in Encyclopædia Britannica Decenii mai târziu, când Prokofiev a scris despre lecțiile cu Glière, a lăudat calitățile sale de profesor, dar a fost nemulțumit de faptul că Glière i-a prezentat structura frazală cvadrată și modulații convenționale, pe care ulterior trebuia să le uite. Cu toate acestea, având cunoștințele teoretice necesare, Prokofiev a început să experimenteze cu armoniile disonante și timpii neconvenționali, într-o serie de piese scurte pentru pian, punând astfel bazele propriului său stil muzical.
După o vreme, mama lui Prokofiev și-a dat seama că izolarea din Sontsovka îngrădea dezvoltarea lui muzicală, dar părinții săi au ezitat cu privire la începerea carierei muzicale a fiului lor la o vârstă atât de mică. În 1904, Prokofiev și mama sa au vizitat Sankt Petersburg, pentru a analiza posibilitatea mutării acolo pentru studii. Au făcut cunoștință cu Alexandr Glazunov, profesor la Conservator, care a cerut să îl întâlnească pe Prokofiev. Glazunov a fost atât de impresionat, încât i-a cerut mamei ca fiul ei să se înscrie la Conservatorul din Sankt Petersburg. Până în acest moment, Prokofiev a compus încă două opere, Insulele pustii și Sărbătoare în timpul ciumei, și lucra la a patra, Undine.Layton, Robert: "Prokofiev's Demonic Opera" Found in the introductory notes to the Philips Label recording of The Fiery Angel A trecut testele preliminare și a fost acceptat la Conservator în același an.
Cu câțiva ani mai tânăr decât majoritatea colegilor săi, era văzut ca fiind un individ excentric și arogant și își exprima adesea nemulțumirea cu privire la ore, pe care le vedea ca fiind plictisitoare."Memoriile sale indică faptul că încă de la începutul studiilor sale la Conservator era încrezut, critica colegii săi și nu era de acord cu critica pe care o primea de la profesorii săi. Credința să nestăvilită în propriul stil muzical inovativ și critica lansată asupra colegilor săi erau interpretate drept aroganță." În această perioadă a studiat, printre alții, cu Alexander Winkler, Anatoli Liadov, Nikolai Tcherepnin și Nikolai Rimsky-Korsakov. A fost coleg cu compozitorii Boris Asafiev și Nikolai Miaskovski, ultimul devenindu-i prieten apropiat pe viață.
Ca membru al scenei muzicale din Sankt Petersburg, Prokofiev și-a creat reputația de rebel muzical, primind laude pentru compozițiile sale originale, pe care le interpreta el însuși la pian.Oxford Concise Dictionary of Music, Michael Kennedy & Joyce Kennedy: Oxford: Oxford University Press, 5th edition 2007Rita McAllister "Sergey Prokofiev" in The New Grove Dictionary of Music and Musicians: London: Macmillan Publishers, 1980 În 1909, a absolvit cursurile de compoziție având calificative mediocre. A continuat să studieze la Conservator: pianul cu Anna Yesipova și dirijatul cu Nikolai Tcherepnin.
În 1910 a murit tatăl lui Prokofiev, iar sprijinul financiar a încetat. Din fericire, a început să își creeze un renume de compozitor, deși provoca adesea controverse din cauza lucrărilor sale avangardiste. De exemplu, Sarcasmurile pentru pian, op. 17 (1912) utilizează intens politonalitateapolytonality (music) – Britannica Online Encyclopedia. Britannica.com. Retrieved on 28 august 2010. iar Studiile op. 2 (1909) și cele Patru piese, op. 4 (1908) sunt lucrări foarte cromatice și disonante. În această perioadă, a compus primele sale două concerte pentru pian, al doilea generând scandal la premiera din 23 august 1913. Conform unui spectator, publicul a părăsit sala, exclamând: „La naiba cu muzica asta futuristă! Și pisicile de pe acoperiș fac muzică mai bună!", deși moderniștii erau în extaz.The Many faces of Prokofiev. Part 2 . Sprkfv.net. Retrieved on 28 august 2010.
În 1911, a primit ajutor de la celebrul muzicolog și critic rus Alexandr Ossovski, care a adresat o scrisoare publicistului muzical Boris P. Jurgenson, care i-a oferit lui Prokofiev un contract. Prokofiev a făcut primul său drum în străinătate în 1913, călătorind la Paris și Londra, unde a cunoscut compania Ballets Russes a lui Serghei Diaghilev.
Primele balete
În 1914, Prokofiev și-a încheiat cariera de la Conservator, participând la un concurs "bătălia pianelor", o competiție pentru cei mai buni cinci pianiști, premiul fiind un pian cu coadă Schreder. Prokofiev a câștigat concursul interpretând propriul Concert pentru pian, nr. 1. La puțin timp după, a călătorit la Londra, unde a luat legătura cu impresarul Serghei Diaghilev. Acesta a comandat primul balet al lui Prokofiev, Alla și Lolli, dar a respins lucrarea înainte de a fi terminată, când Prokofiev i-a adus-o în Italia, în 1915. La puțin timp, Diaghliev i-a comandat lui Prokofiev baletul Bufonul. Sub îndrumarea lui Diaghliev, Prokofiev și-a ales subiectul dintr-o colecție de basme a etnografului Aleksandr Afanasiev. Povestea, despre un bufon și o serie de scamatorii, i-a fost inițial sugerată de Diaghilev lui Igor Stravinski, ca un posibil subiect, iar Diaghilev și coregraful său Léonide Massine l-au ajutat pe Prokofiev în producția baletului. Datorită lipsei sale de experiență în domeniul baletului, Prokofiev a revizuit extensiv lucrarea în anii 1920, după critica detaliată a lui Diaghilev, înainte de prima producție. Premiera baletului a avut loc la Paris, pe 17 mai 1921, având un mare succes și a fost admirată de o audiență ce îi includea pe Jean Cocteau, Igor Stravinski și Maurice Ravel. Stravinski a spus că „este singura lucrare muzicală modernă pe care poate să o asculte cu plăcere", în vreme ce Ravel a numit-o „o lucrare de geniu".
Primul Război Mondial și Revoluția
În timpul Primului Război Mondial, Prokofiev a revenit la Conservatorul din Sankt Petersburg, unde a studiat orga pentru a evita recrutarea. A compus opera Jucătorul, bazată pe romanul cu același nume al lui Fiodor Dostoievski, dar repetițiile au fost problematice, iar premiera programată pentru 1917 a trebuit să fie anulată din cauza Revoluției din Februarie. În vara acelui an, Prokofiev a compus prima sa simfonie, Clasica. Acesta este titlul pe care el l-a dat Simfoniei compuse într-un stil pe care, conform lui Prokofiev, l-ar fi utilizat Joseph Haydn dacă ar fi trăit în acea perioadă.As detailed in Prokofiev's autobiography. Listen to Discovering Music from 1:00 to 3:02, particularly from 1:45 to 2:39 Este în stil clasic prin formă, dar incorporează elemente moderne de limbaj muzical. În aceeași perioadă, Prokofiev a compus și Concertul pentru vioară, nr. 1, în Re major, op. 19, care trebuia să aibă premiera în noiembrie 1917. Premierele acestor lucrări au trebuit să fie amânate până pe 21 aprilie 1918, respectiv 18 octombrie 1923. A trăit o perioadă împreună cu mama sa în Kislovodsk din Caucaz. Deoarece situația politică din țara sa era tot mai dificilă, Prokofiev a decis în 1918 să părăsească Rusia, cel puțin temporar. Nu vedea niciun viitor pentru muzica sa experimentală, iar în luna mai s-a îndreptat spre Statele Unite. Înainte de plecare s-a împrietenit cu anumiți bolșevici, precum Anatoli Lunacearski, Comisarul pentru Educație al Poporului, care i-a spus: "Tu ești un revoluționar în muzică, noi suntem revoluționari în viață. Ar trebui să lucrăm împreună. Dar dacă vrei să mergi în America, eu nu îți voi sta în cale."
Viața în străinătate thumb|175px|left|Prokofiev în 1918