Țesutul subcutanat, numit și hipoderm, subcutis sau fascia superficială, este stratul cel mai profund al sistemului tegumentar la vertebrate. Tipurile de celule întâlnite în acest strat includ fibroblastele, adipocitele și macrofagele. Țesutul subcutanat este derivat din mezoderm, însă, spre deosebire de dermă, nu provine din regiunea mezodermică numită dermatom. Este alcătuit în principal din și conține vase de sânge și nervi de calibru mai mare decât cei prezenți în derm. Reprezintă un important loc de depozitare a grăsimii în organism.
La artropode, termenul hipoderm poate desemna un strat epidermic de celule care secretă chitina din care este alcătuită cuticula. Termenul este utilizat și pentru un strat de celule situat imediat sub epidermă la plante.
Structură Benzi fibroase care ancorează pielea de Fibre de colagen și elastină care o atașează de derm Grăsimea este absentă la nivelul pleoapelor, clitorisului, penisului, unei mari părți a pavilionului urechii și al scrotului Vase de sânge aflate pe traiectul către derm Vase limfatice care drenează din derm Partea glandulară a unor ; glandele mamare se află în întregime în țesutul subcutanat (fiind modificate) Nervi cutanați și terminații nervoase libere Rădăcinile foliculilor piloși Corpusculii Ruffini și corpusculii Pacini
Burse, situate deasupra articulațiilor, pentru a facilita alunecarea pielii suprapuse Foi subțiri și plate de mușchi, în anumite regiuni, inclusiv scalp, față, mână, mamelon și scrot, denumite
Hipodermul formează un strat important de izolație termică și/sau un depozit energetic la unele animale, precum balenele și mamiferele care hibernează.
La unele plante, hipodermul este un strat de celule situat imediat sub epiderma frunzelor. Acesta este adesea întărit mecanic, de exemplu la frunzele de pin, formând un strat suplimentar de protecție sau un țesut de depozitare a apei.
Grăsimea subcutanată este cel mai răspândit strat al țesutului subcutanat. Este alcătuită din adipocite grupate în , separate de țesut conjunctiv. Numărul adipocitelor variază între diferite regiuni ale corpului, iar dimensiunea acestora depinde de starea nutrițională a organismului. Grăsimea subcutanată are rol de protecție mecanică și rezervă energetică, contribuind totodată la termoreglare prin izolație. Aceasta este situată imediat sub piele, spre deosebire de grăsime viscerală, care se găsește în , și poate fi măsurată cu ajutorul adipometrelor pentru a oferi o estimare aproximativă a adipozității totale.
Funcții Țesutul subcutanat îndeplinește mai multe funcții esențiale, printre care izolația termică, protecția mecanică și depozitarea energiei.
Izolație termică Prin stratul adipos bogat în lipide, țesutul subcutanat contribuie la menținerea temperaturii corporale prin reducerea pierderilor de căldură. De asemenea, participă la termoreglare prin mecanisme vasculare, precum vasoconstricția și vasodilatația, facilitând conservarea sau disiparea căldurii.
Această funcție este deosebit de importantă la mamiferele adaptate la medii reci, precum cetaceele, sau la speciile care hibernează.
Rol metabolic Țesutul subcutanat reprezintă un rezervor energetic major al organismului, stocând trigliceride în adipocite. În condiții de înfometare sau efort prelungit, aceste rezerve sunt mobilizate prin procesul de lipoliză, cu eliberarea de acizi grași liberi utilizați pentru producerea de energie necesară proceselor vitale.
În plus, acest țesut contribuie la absorbția șocurilor mecanice și oferă suport structural pielii și mușchilor subiacenți.
Rol endocrin Adipocitele din țesutul subcutanat secretă diverse adipokine, precum leptina (implicată în reglarea apetitului și a metabolismului energetic), adiponectina (care crește sensibilitatea la insulină și are efecte antiinflamatorii) și rezistina (asociată cu rezistența la insulină).
Prin aceste mecanisme, țesutul subcutanat funcționează ca un organ endocrin activ, influențând metabolismul glucidelor și lipidelor, inflamația sistemică și homeostazia energetică.
Dezvoltare și variații Țesutul subcutanat se dezvoltă din mezodermul embrionar, începând cu luna a patra de viață intrauterină. Procesul de adipogeneză propriu-zisă se intensifică între săptămânile 25 și 30 de gestație, contribuind la transformarea aspectului cutanat fetal dintr-unul ridurat într-unul rotunjit, caracteristic nou-născutului.
La naștere, țesutul subcutanat este bine reprezentat la nivelul feței și membrelor, fiind relativ redus sau absent la nivel abdominal, iar în primul an de viață se dezvoltă rapid.
Vârstă În copilărie, distribuția țesutului subcutanat este relativ uniformă, cu acumulări mai evidente la nivelul feței și trunchiului. Pubertatea determină apariția unor variații regionale semnificative, cu atingerea unui maxim relativ în perioada tinereții.
La vârsta adultă, rata metabolică bazală scade progresiv, iar modificările hormonale asociate menopauzei la femei și andropauzei la bărbați favorizează redistribuirea grăsimii către regiunea abdominală. La vârste înaintate, are loc o reducere generală a grosimii țesutului subcutanat, ceea ce contribuie la apariția laxității cutanate.
Sex Distribuția și cantitatea țesutului subcutanat diferă semnificativ între sexe. La femei, procentul mediu de grăsime corporală este de aproximativ 25%, comparativ cu circa 15% la bărbați, diferență influențată în principal de acțiunea estrogenilor.
La femei, grăsimea subcutanată este predominant distribuită ginoid, la nivelul șoldurilor, coapselor și feselor, în timp ce la bărbați, sub influența testosteronului, depozitarea are un tipar android, cu acumulare preferențială în regiunea abdominală și toracică.
Distribuție regională Grosimea țesutului subcutanat variază considerabil în funcție de regiunea anatomică. Aceasta este minimă (sub 1 mm) la nivelul pleoapelor, pavilionului auricular, penisului, clitorisului și scrotului și maximă (peste 3 cm) la nivelul abdomenului, feselor și coapselor.
În general, țesutul subcutanat este mai subțire la nivelul extremităților și mai gros la nivelul trunchiului, variațiile fiind influențate de factori genetici, nutriționali și hormonali.
Semnificație clinică Injectare
Injectarea în țesutul subcutanat este o cale de administrare utilizată pentru medicamente precum insulina; deoarece țesutul conține puține vase de sânge, absorbția medicamentelor este lentă. Injectarea subcutanată este considerată una dintre cele mai eficiente metode de administrare pentru anumite substanțe, precum hormonul de creștere uman. La fel cum țesutul subcutanat poate stoca grăsimi, acesta poate constitui și un spațiu adecvat pentru depozitarea temporară a medicamentelor care trebuie eliberate treptat. Termenul colocvial „skin popping” este uneori folosit pentru a desemna această metodă, de obicei în contextul .
Paniculită Paniculita reprezintă inflamația țesutului adipos subcutanat, manifestată prin noduli dureroși, eritematoși, localizați subcutanat, frecvent la nivelul membrelor inferioare sau superioare.
Afecțiunea poate fi cauzată de traumatisme, infecții (de exemplu tuberculoza), boli autoimune (precum lupusul eritematos sistemic sau sarcoidoza), expunerea la frig, administrarea anumitor medicamente sau poate fi idiopatică. Tratamentul vizează cauza subiacentă și poate include antiinflamatoare, corticosteroizi sau imunosupresoare, prognosticul fiind favorabil în majoritatea cazurilor.
Edem Edemul subcutanat constă în acumularea de lichid seros în țesutul conjunctiv subcutanat, determinând umflături moi, frecvent localizate la nivelul membrelor inferioare sau al feței.
Poate apărea în insuficiență cardiacă, renală sau venoasă, limfedem ori ca reacție alergică și poate fi clasificat ca transsudat (sărac în proteine) sau exsudat. Tratamentul constă în corectarea cauzei și poate include diuretice, terapie compresivă și măsuri de prevenire a complicațiilor, precum infecțiile.
Obezitate Excesul de grăsime subcutanată contribuie la obezitate, reprezentând principalul depozit adipos vizibil sub piele, spre deosebire de grăsimea viscerală, localizată intraabdominal, considerată mai periculoasă din punct de vedere metabolic.
Aceasta poate fi evaluată prin măsurători antropometrice (de exemplu cu adipometrul) și este asociată cu roluri de protecție mecanică și izolație termică, dar cu un risc metabolic moderat comparativ cu grăsimea viscerală. Reducerea sa implică modificări ale stilului de viață, iar distribuția diferă în funcție de sex (predominant la nivelul șoldurilor la femei și al abdomenului la bărbați).
Traumatisme Țesutul subcutanat poate absorbi traumatisme prin acumularea de sânge (hematom subcutanat) sau de lichid seros, cum este cazul leziunii Morel-Lavallée, determinând echimoze, durere și edem.
Hematomele superficiale apar mai frecvent și mai rapid la persoanele aflate sub tratament anticoagulant. Tratamentul include măsuri conservatoare, precum repausul, aplicarea de gheață, compresia și elevația membrului afectat (protocolul RICE). Traumatismele pot declanșa, în unele cazuri, paniculită post-traumatică.
Afecțiuni
Tumoră subcutanată
Imagistică și proceduri Imagistica țesutului subcutanat utilizează metode non-invazive pentru diagnosticarea afecțiunilor, evaluarea grosimii acestuia și ghidarea intervențiilor medicale și chirurgicale.
Ecografie Ecografia părților moi permite vizualizarea tegumentului, a țesutului subcutanat, a mușchilor și a ganglionilor limfatici prin utilizarea ultrasunetelor. Aceasta este utilizată frecvent pentru identificarea lipoamelor, chisturilor, herniilor, edemelor sau tumorilor superficiale.
Principalele avantaje includ lipsa iradierii, posibilitatea evaluării în timp real și costul redus, fiind deosebit de utilă pentru ghidarea biopsiilor și evaluarea edemului limfatic.
Tomografie computerizată și rezonanță magnetică Tomografia computerizată (CT) este utilizată în evaluarea tumorilor subcutanate maligne, oferind informații despre densitatea leziunilor, gradul de infiltrare a țesuturilor adiacente, implicarea osoasă sau prezența metastazelor, în special pulmonare.
Rezonanța magnetică nucleară (RMN) oferă un contrast superior al țesuturilor moi și permite caracterizarea detaliată a leziunilor, precum liposarcoamele sau fibrosarcoamele, precum și evaluarea extensiei locale prin analiza semnalului pe secvențele T1 și T2 și a captării de substanță de contrast. RMN este utilă în stadializarea tumorală și în monitorizarea post-terapeutică, iar examinările PET/CT pot adăuga informații funcționale privind activitatea metabolică a leziunilor.
Rol chirurgical Țesutul subcutanat este frecvent abordat în proceduri chirurgicale precum biopsiile incizionale sau excizionale, efectuate pentru evaluarea lipoamelor, tumorilor cutanate sau subcutanate, leziunilor pigmentare suspecte și proceselor infecțioase.
Alte proceduri includ liposucția cu scop estetic sau reconstructiv, drenajul abceselor și debridarea leziunilor traumatice, multe dintre acestea fiind realizate sub ghidaj imagistic pentru creșterea preciziei și siguranței intervenției.
Note
Vezi și Dermă Epidermă
Categorie:Piele