Vladimir Purișkevici (în ; nume tradus uneori și ca Purișchevici; ) a fost un politician țarist de extremă dreaptă, deputat în Duma de Stat (al convocărilor II-IV) și monarhist rus, originar din Basarabia. De asemenea, a fost unul din conducătorii mișcării „sutenegriști”, cunoscută ca Partidul Poporului Rus.

A fost unul dintre organizatorii și participanții la asasinarea lui Grigori Rasputin.

Biografie S-a născut la Chișinău pe 24 august 1870, în familia nobilului Mitrofan Purișkevici (1837-1915) și al unei țărance din Durlești, care se crede că era moldoveancă. Pe lângă Vladimir, familia a mai avut doi fii și două fiice. Drept moștenire, tatăl le-a lăsat în total 2.400 deseatine de pământ și o casă de piatră la Chișinău.

thumb|left|Membri ai Dumei a II-a de Stat din partea Basarabiei. În picioare (de la stânga): Emelian Melenciuc, Arefa Tretiacenko, Johann Gerstenberger și Dmitri Sviatopolk-Mirski; așezați (de la stânga): Vladimir Purișkevici, Pavel Krupensky, Anton Demianovici, Pantelimon Sinadino și Pavel Crușeveanu. A absolvit gimnaziul din Chișinău cu medalia de aur. Și-a continuat studiile la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității Imperiale „Novorossiia” din Odesa. Între anii 1897-1900 a fost Președinte al consiliului de zemstvo al ținutului Akkerman.

Din 1904 până în 1906 a fost funcționar pentru sarcini speciale de gradul VI (în grad de consilier colegial) pe lângă ministrul de interne, Veaceslav von Plehve.КС. Влдм. Митроф. Пуришкевич // Чин. особ. пор. при министре // Министерство внутренних дел // Адрес-календарь. Общая роспись начальствующих и прочих должностных лиц по всем управлениям в Российской империи на 1906 год. Часть I. Власти и места центрального управления и ведомства их. — СПб.: Сенатская типография, 1906. — Стб. 143 Apoi a lucrat în Direcția economică și în Direcția principală de presă pe lângă Ministerul de Interne (mai-decembrie 1905). În august 1907 a fost demis din serviciu.

S-a alăturat primei organizații monarhice din Rusia, „Adunarea Rusă” (Русское собрание), la scurt timp după crearea acesteia, și a fost ales în repetate rânduri în Consiliul de conducere.Biografie la Hrono.ru

Mai târziu, a fost unul dintre liderii organizației monarhiste „Uniunea poporului rus”. A fost președintele comitetului editorial al „Cărții durerii rusești” (Книги русской скорби), publicată în memoria victimelor revoluției din 1905. Conflictul lui Purișkevici cu un alt lider binecunoscut al dreptei, Aleksandr Dubrovin, a dus la o sciziune în rândurile Uniunii Poporului Rus în 1908. În același an, Purișkevici și susținătorii săi au creat o nouă organizație „sutenegristă”, numită „Uniunea Poporului Rus «Mihai Arhanghelul»”.

În 1912 a publicat culegerea de poezii „În zilele furtunilor înjurate” (В дни бранных бурь).

A fost membru al Dumei convocărilor II, III (din partea Basarabiei) și IV (din partea guberniei Kursk).În cadrul acesteia a fost membru al fracțiunii de dreapta. În perioada acestor sesiuni a devenit cunoscut pe scară largă pentru diferitele jigniri aduse membrilor organului, precum și actelor huliganice, pentru care a fost îndepărtat în mod repetat din Dumă. Astfel, pe 19 noiembrie 1916, Purișkevici a ținut un discurs fulminat în Dumă în care a afirmat:Vladimir Purișkevici la Autori.citatepedia.ro

În timpul Primului Război Mondial, a organizat unul dintre cele mai mari trenuri spitalicești din armata rusă și a fost șeful acestuia. A fost distins cu Ordinul Sf. Stanislav, gradul I (15 mai 1915) și cu Ordinului Sf. Vladimir, gradul III (14 noiembrie 1915).

Purișkevici a fost unul dintre participanții la asasinarea lui Grigori Rasputin. În noaptea de 17 decembrie 1916, acesta, împreună cu restul conspiratorilor, Marele Duce Dimitri Pavlovici, Prințul Felix Iusupov și Serghei Suhotin, l-au așteptat pe Rasputin în Palatul Iusupov din Petrograd. Potrivit unei versiuni, Purișkevici a fost cel care l-a împușcat pe rănitul Rasputin când acesta a încercat să fugă. Ulterior, el a descris în detaliu toate evenimentele din acea noapte.Пуришкевич В. М. Убийство Распутина : (из дневника В. Пуришкевича). - М., 1923 („Jurnalul lui Vladimir Purișkevici cu relatări despre asasinarea lui Rasputin”)

După revoluția din februarie 1917, s-a opus Guvernului provizoriu. A lucrat la crearea unor organizații armate subterane ale aripei monarhiste, în legătură cu care soldații garnizoanei din Petrograd, la un miting din 28 august 1917, au cerut arestarea imediată a lui Purișkevici.Biografie la Rusk.ru

După revoluția din octombrie, a intrat în clandestinitate și a încercat să organizeze conspirații pentru răsturnarea puterei sovietice. Fiind un membru notoriu al Sutelor Negre, acesta se ascundea la Petrograd cu un pașaport fals.

Pe 18 noiembrie 1917, a fost arestat în hotelul „Rossiia” sub acuzația de conspirație contrarevoluționară. Sentința s-a dovedit a fi neobișnuit de ușoară: 4 ani de muncă forțată în folosul comunității, în închisoare. Dar deja la 17 aprilie 1918, Purișkevici a fost eliberat din închisoare, după intervenția personală a lui Felix Dzerjinski. Motivul oficial al eliberării a fost „boala fiului”. A primit eliberarea condiționată cu clauza neparticipării la activități politice. Iar la 1 mai, prin decret al Sovietului de la Petrograd, a fost amnistiat.Иванов А.А. Пламенный реакционер. Владимир Митрофанович Пуришкевич. СПб.: Владимир Даль, 2020. - 621 с. ISBN: 978-5-93615-217-7

În 1918, Purișkevici a plecat la Kiev, unde a locuit până la căderea statului ucrainean (decembrie 1918). El a fondat „Societatea de luptă activă împotriva Bolșevismului”. În decembrie 1918 s-a mutat în sudul Rusiei, unde a luat parte la organizarea sprijinului ideologic și propagandistic pentru mișcarea albă. Fiind pe teritoriul controlat de trupele generalului Denikin, el a încercat să organizeze Partidul de Stat al Poporului Rus. A publicat ziarul „Spre Moscova!” (închis în noiembrie 1919) și revista „Vești bune” (decembrie 1919, a apărut un număr).

A murit la Novorossiisk de tifos pe 1 februarie 1920.Иванов А.А., Чемакин А.А. Смерть В.М. Пуришкевича: новые данные к биографии политика-монархиста // Русин. — 2017. — № 1. — С. 200.

În 1925, scriitorul sovietic Liuboș l-a catalogat pe Purișkevici ca fiind primul fascist. Istoricul ruso-american Semion Reznik susține că Purișkevici a participat în numeroase pogromuri, promovând mitul omorului ritual.

Referințe

Legături externe Bacalov, Sergiu, NOBILII BASARABENI DE ORIGINE FRANCEZĂ PONSET /PONCET/ – STĂPÂNII MOȘIEI LEUNTEA DIN ȚINUTUL BENDER des Cars, Jean, Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două Războaie Mondiale

Categorie:Antisemitism Categorie:Nașteri în 1870 Categorie:Politicieni din Chișinău Categorie:Absolvenți ai Gimnaziului Nr. 1 de băieți din Chișinău Categorie:Absolvenți ai Universității din Odesa Categorie:Politicieni ai Imperiului Rus Categorie:Membri ai Dumei de Stat a Imperiului Rus din gubernia Basarabia Categorie:Decorați cu Ordinul „Sfântul Vladimir” Categorie:Decorați cu Ordinul „Sfântul Stanislav” Categorie:Ucigași Categorie:Decese în 1920 Categorie:Nobili ruși