Louis Arthur Johnson () a fost un politician și avocat american. A fost al doilea secretar al apărării al Statelor Unite ale Americii în perioada 1949-1950, din 1937 până în 1940 și al 15-lea comandant național al Legiunii americane.
Biografie Johnson s-a născut la 10 ianuarie 1891, în , Virginia, fiul lui Marcellus și al Catherine (născută Arthur) Johnson. Acesta a obținut o diplomă în drept de la . După absolvire la practicat dreptul în ; firma sa de avocatură, , și-a deschis birouri în Charleston, Virginia de Vest și Washington, DC. Ales în în 1916, a dvenit lider al majorității și director al comisiei judiciare. În timpul Primului Război Mondial, Johnson a fost al armatei în Franța, însărcinat cu întocmirea unui raport pentru privind conducerea armatei și practicile de rechiziție a materialelor. După război, și-a reluat practica de avocat și s-a implicat în problema veteranilor de război, devenind comandant național al Legiunii americane.
Secretar adjunct de război (1937-40) În calitate de din 1937 până în 1940, Johnson a susținut universală, procesul de reînarmarea și extinderea aviației militare. A intrat în conflict cu ministrul de război , cunoscut susținător al izolaționismului, cu privire la ajutorul militar acordat Marii Britanii. La mijlocul anului 1940, după ce demisia lui Woodring și capitularea Franței au dezvăluit starea proastă a forțelor armate, Franklin D. Roosevelt l-a ignorat pe Johnson și l-a numit pe Henry Stimson în funcția de ministru al războiului.McFarland, Keith D. and Roll, David L., Louis Johnson and the Arming of America: The Roosevelt and Truman Years, Indiana University Press (2005) , "Master of the Pentagon", Time, 6 June 1949 Article
După ce a fost refuzat, Johnson s-a simțit trădat de Roosevelt."Master of the Pentagon", Time, 6 June 1949 În timpul războiului, acesta nu a avut responsabilități importante în cadrul guvernului cu privire la chestiuni de natură militară, deși a fost de acord să participe la mobilizarea industriei de război a Statelor Unite. Mai târziu, a ocupat funcția de al operațiunilor americane ale companiei germane . În 1942, Johnson a activat pentru scurt timp ca reprezentant personal al președintelui în India până când o boală intestinală"Master of the Pentagon", Time, 6 June 1949: Reportedly, this was a case of 'Delhi belly', a common gastrointestinal illness suffered by newcomers to India. l-a determinat să demisioneze și să se întoarcă în Statele Unite.
Secretar al Apărării În timpul , Johnson a fost însărcinat cu strângerea de fonduri pentru campania electorală a președintelui Truman; sumele adunate s-au dovedit cruciale în victoria obținută la alegerile din noiembrie. Vizitator fidel al Casei Albe, Johnson nu doar că era interesat de chestiuni ce țin de apărare, dar a și făcut campanie pentru funcția de secretar ai Apărării. În același timp, a fost de acord cu poziția președintelui față de cheltuielile pentru apărare. După o serie de neînțelegeri cu secretarul Apărării James V. Forrestal cu privire la reducerea bugetului apărării, președintele Truman i-a cerut demisia și l-a înlocuit cu Johnson la începutul anului 1949.
Reducerea bugetului apărării După ce a obținut funcția, secretarul Johnson a inițiat planurile președintelui Truman de unificare a forțelor armate și de reducere drastică a cheltuielilor bugetare pentru apărare, administrația fiind interesată de finanțarea altor programe guvernamentale.LaFeber 1993. Unul dintre cei mai fermi susținători ai lui Truman, Johnson era considerat omul potrivit pentru implementarea politicii economice a președintelui, în ciuda faptului că exista o rezistență puternică din partea Departamentului de Apărare și a forțelor armate .
Conform istoricului , Truman era cunoscut pentru abordarea generală a bugetelor apărării, fără să țină cont de nevoile armatei în caz de război. Acesta începea prin a scădea din total încasărilor suma necesară pentru nevoile interne și costurile de operare, iar orice surplus era transferat bugetului apărării pe anul respectiv. Johnson și Truman au pornit de la ideea că din moment ce Statele Unite este singura țară care deține bomba atomică, acest monopol reprezintă o protecție împotriva tuturor amenințărilor externe.LaFeber 1993. Refuzul lui Johnson de a finanța pregătirea convențională a armatei, marinei sau United States Marine Corps a provocat controverse puternice în rândul cadrelor superioare ale forțelor armate.Blair 2003. Începând cu anul fiscal 1948, bugetul Departamentului de Apărare a fost plafonat la suma stabilită în anul precedent, 14.4 miliarde de dolari, și a fost redusă treptat până în ianuarie 1950, când a ajuns la 13.5 miliarde de dolari.Hofmann, George F., Tanks and the Korean War: A case study of unpreparedness, Armor, Vol. 109 Issue 5 (Sep/Oct 2000), pp. 7-12
De asemenea, Johnson era un susținător al unificării forțelor armate, considerând acest proces un mijloc prin care să reducă cheltuielile pentru apărare. Într-o conferință de presă organizată a doua zi după preluarea mandatului, acesta a promis o reducere drastică a numărului de consilii, comitete și comisii ale Departamentul Apărării și a promis că unificarea va fi realizată cât se poate de repede și în limitele legii. Mai târziu, într-un din discursurile sale despre unificare, Johnson a declarat că „această națiune nu mai poate tolera conducerea autonomă a componentelor forțelor armate... risipind resursele Americii prin bugetele de apărare costisitoare reprezintă o invitație la dezastru pentru America”.
Pentru a fi siguri că Congresul Statelor Unite aprobă bugetul propus de Departamentul de Apărare, atât președintele Truman, cât și secretarul Johnson au cerut consimțământul, dacă nu chiar sprijinul, corpului șefilor de stat major și ai altor comandați ai departamentelor militare în timpul declarațiilor sau când depuneau mărturie în fața Congresului.Davis, Vincent, The Post-imperial Presidency, New Brunswick: Transaction Press (1980), p. 102 În 1948, șeful Statului Major, generalul Omar Bradley, a declarat că „armata anului 1948 este extrem de prost pregătită”.Dunford, J.F. (Lt. Col.) The Strategic Implications of Defensive Operations at the Pusan Perimeter July–September 1950, Carlisle, PA: U.S. Army War College (7 April 1999) p. 6Bradley, Omar, and Blair, Clay, A General's Life: An AutoBiography by General of the Army Omar N. Bradley, p. 474Blair, Clay, The Forgotten War: America in Korea, 1950-1953, Naval Institute Press (2003), p. 290Hofmann, George F., pp. 7-12 Cu toate acestea, în anul următor, după ce a devenit președinte al corpului șefilor de stat major sub Johnson, Bradley și-a schimbat opinia și a susținut public deciziile secretarului, declarând Congresului că va face un „deserviciu națiunii” dacă i se va cere să mărească forțele armate.Bradley, Omar, and Blair, Clay, A General's Life: An AutoBiography by General of the Army Omar N. Bradley, pp. 486-487Davis, Vincent, p. 102 Generalul a susținut în fața că reducerile propuse de administrația Truman au făcut armata mai eficientă.Davis, Vincent, The Post-imperial Presidency, New Brunswick: Transaction Press (1980), p. 102: In reality, reductions in Army budget requests from 1948 onwards caused not only reductions in troop levels, but also forced an 80 percent reduction in equipment requirements, thus deferring Army equipment modernization plans for the next three years.
Johnson a inițiat procesul de retragere sau casare a unei mari părți din flota convențională a marinei și din infanteria marină. La scurt timp după numirea sa, acesta a avut o conversație cu amiralul , prezentând-și punctul de vedere cu privire la forțele marine ale Statelor Unite și orice alte forțe non-nucleare:Amirale, marina este pe cale de dispariție. Nu avem niciun motiv să finanțăm forțe marine și infanterie marină. Generalul Bradley îmi spune că operațiunile amfibii aparțin trecutului. Nu vom mai avea niciodată operațiuni amfibii. Asta elimină infanteria marină. Iar forțele aeriene pot face orice poate face marina, prin urmare eliminăm forțele marine.Krulak 1999.Atât Truman, cât și Johnson au tratat infanteria marină în același mod. Truman avea o antipatie bine-cunoscută față de pușcașii marini încă din perioada serviciului său militar în timpul Primului Război Mondial. În august 1950, acesta a declarat că „infanteria marină este poliția marinei și va rămâne așa atâta timp cât voi fi președinte. Au o mașinărie de propagandă aproape identică cu cea a lui Stalin”. Johnson a profitat de această poziție pentru a reduce sau elimina mai multe cereri de mărire a bugetului pentru infanteria marină.Blair 2003. Secretarul a încercat să elimine prin transferarea forțelor sale aeriene altor componente ale armatei și a propus o eliminare completă a infanteriei marine prin reducerea drastică a bugetelor sale și dezafectarea forțelor sale. Johnson a ordonat ca funcția de să fie ștearsă de pe lista oficială a șefilor de stat major. Mai mult, acesta a declarat că nu va mai fi recunoscută oficial sau sărbătorită și i-a interzis comandantului forțelor marine să participe la întâlnirile .Krulak 1999.
Johnson a salutat adoptarea amendamentelor din 1949 la , declarând în cadrul unei convenții a Legiunii americane că este „fericit să raporteze... că 80% din problemele care amenință procesul de unificare au dispărut imediat ce președintele a semnat proiectul de lege prin care funcției de secretar al apărării i se acordă mai multă putere și mai multe responsabilități”. Acesta a considerat că amendamentele vor contribui la realizarea unor reduceri bugetare suplimentare și a estimat că la un an după implementarea lor, Departamentul Apărării va economisi 1 miliard de dolari pe an (a declarat mai târziu că au atins acest obiectiv).
Johnson nu s-a limitat la a reduce doar bugetul marinei și a infanteriei marine. Acesta a ordonat ca orice surplus de tancuri, echipamente de comunicații, vehicule de transport și arme de calibru mic să fie casate sau vândute altor țări în loc să fie stocate în depozitele de muniție. Johnson a refuzat până și solicitările de realizare a unor stocuri de rezervă de arme de calibru mic, muniție și arme antitanc.Blair 2003. Deși forțele aeriene nu au suferit atât de multe reduceri de buget, Johnson a refuzat dublarea grupurilor aeriene active până la războiul din Coreea și a văzut cu ochi buni reducerea pregătirii tactice a forțelor aeriene, militând în schimb pentru utilizarea bombelor atomice.Krulak 1999.Lane 2003.McFarland, p. 203Summers 1996.Wolk 2000.
Note
Bibliografie
Blair, Clay, The Forgotten War: America in Korea, 1950-1953, Naval Institute Press (2003) Davis, Vincent, The Post-imperial Presidency, New Brunswick: Transaction Press ISBN 0-87855-747-4 (1980) Krulak, Victor H. (Lt. Gen.), First to Fight: An Inside View of the U.S. Marine Corps, Naval Institute Press (1999) LaFeber, Walter, America, Russia, and the Cold War, 1945-1980, 7th edition New York: McGraw-Hill (1993) Lane, Peter J., Steel for Bodies: Ammunition Readiness During the Korean War, Master's Thesis: U.S. Army Command and General Staff College (2003) McFarland, Keith D. and Roll, David L., Louis Johnson And the Arming of America: The Roosevelt And Truman Years (2005) full text online McFarland, Keith. "The 1949 Revolt of the Admirals" Parameters: Journal of the US Army War College Quarterly (1980) 11#2 : 53–63. online Summers, Harry G. (Lt. Col.), "The Korean War: A Fresh Perspective" (1996). Military History. Volume 17, Number 2, June 2000 Wolk, Herman S., "The Blueprint for Cold War Defense", Air Force Magazine (March 2000)
Legături externe
Louis A. Johnson la Find a Grave Louis A. Johnson la The Political Graveyard Articole din ziare despre Louis A. Johnson
Categorie:Nașteri în 1891 Categorie:Nașteri pe 10 ianuarie Categorie:Decese în 1966 Categorie:Decese pe 24 aprilie Categorie:Comandori ai Legiunii de onoare Categorie:Decese în Washington, D.C. Categorie:Episcopalieni americani Categorie:Laureați ai Medal for Merit