thumb|150px|Membri ai Detașamentului de Pompieri din Timișoara (începutul secolului XX). Număr de inventar 2098. Muzeul Slovacilor Voivodina - Serbia Pompierii din Timișoara, fac parte dintr-un corp special organizat, militar sau civil, instruit să intervină pentru stingerea incendiilor cu utilaje și autospeciale dedicate în acest sens Editura Academiei Republicii Socialiste România Dicționar explicativ al limbii române, pag.720. Aceștia oferă sprijin în diverse situații de urgență, cum ar fi incendii , accidente, inundații, cutremur sau alte calamități. Misiunea lor principală este protejarea oamenilor, a bunurilor și a mediului înconjurător.
Prevederi legale Apărarea împotriva incendiilor este o activitate de interes public național, cu caracter permanent. La aceasta sunt obligate să participe autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și toate persoanele fizice și juridice de pe teritoriul României.
Orice persoană care observă un incendiu are obligația să anunțe, prin orice mijloace, serviciile de urgență, primarul sau poliția. De asemenea, trebuie să ia măsuri, în limita posibilităților, pentru limitarea și stingerea focului.
Persoanele fizice și juridice trebuie să respecte reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva incendiilor, fără a primejdui viața, bunurile sau mediul prin deciziile și faptele lor. În cazul incendiilor de păduri, plantații, culturi agricole, miriști, pășuni sau fânețe, persoanele din apropiere sunt obligate să intervină imediat cu mijloacele disponibile.
În caz de incendiu, orice persoană are datoria morală și legală să acorde primul ajutor semenilor aflați în pericol. Acest lucru se face din proprie inițiativă sau la solicitarea victimei, a autorităților administrației publice și a personalului serviciilor de urgențăLegea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările si completările ulterioare, art.1-3, art.5-6, art.10, art.14, lit. b-e, art.31-36 și art.40-41.
Istoric Pompierii prin specificul ei, au fost mereu la datorie, atât în timp de pace cât și în timp de război, instituția pompierilor s-a afirmat prin înaltă conștiință civică manifestată prin salvarea vieții oamenilor, în apărarea avuției acestora. Pompierii timișeni au avut o evoluție determinată de condițiile social-istorice ale regiunii în care este situat județul în parte de Vest a României.
Pompierii în perioada 1552-1799 În perioada Imperiului Otoman În perioada Imperiului Otoman 1541–1718 pericolul incendiilor în Timișoara era mare, deoarece marea majoritate a clădirilor erau construite din lemn. Timișoara în Imperiul Habsburgic După ocuparea orașului de către Habsburgi, pe vremea generalului conte Mercy, comandant militar și președintele al Administrației Imperiale a Banatului una din principalele preocupări a fost combaterea incendiilor, iar aceasta a fost asigurată de militari prin reglementările din 1766. „După constituirea conducerii civile a orașului, la data de 1 ianuarie 1718, atribuțiile pompierești, ca și cele de ordine interioară, au intrat în competența magistraturii civile, primele prevederi legale ale acesteia a fost demolarea hornurilor de lemn și de lut ale caselor vechi și înlocuirea lor cu hornuri construite din cărămidă și piatră”. „Coșurile trebuiau verificate lunar de coșar”. „Acesta a ordonat ca pentru combaterea incendiilor fiecare cetățean să țină în casa lui o scară și un butoi cu apă”.Kakucs, Contribuții..., pp. 308-313, 317-320Ziarul „Agenda”, Senzațional Lupa cu focul la Timișoara o tradiție triseculară..., pp. 3
În 13 martie 1774 a fost elaborat primul Regulament privind organizarea combaterii incendiilor din Timișoara fiind util serviciul pompierilor timișoreni"Ion Panțuru, File din istoria pompierilor romani, București, 1983, p.14-15 și p.152-154.Acesta era alcătuit din 67 de prevederi referitoare la modul de organizare și desfășurare a intervențiilor în localitate, la modalitățile de prevenire a incendiilor specifice orașului Timișoara, dar instituia și recompense pentru cei care ajungeau primii la locul incendiului, acesta primea doi ducați pentru primul butoi care ajunge la locul potrivit, dar și sancțiuni pentru persoanele care se eschivau de la această îndatorire publică ori nu îndeplineau măsurile ordonate, aplicându-se amenzi sau chiar pedepse corporale.
Regulamentul conținea instrucțiuni de prevenire a incendiilor specifice Timișoarei și cu prevederi privind organizarea stingerii incendiului de către cetățenii dar și meșteșugarii din oraș. Din analiza acestui document reiese foarte clar modalitatea anevoioasă în care se acționa în caz de incendiu. În primul rând, trebuiau anunțate oficialitățile locale: primarul orașului care trebuia să anunțe imediat Comisia Polițienească și care trebuia să informeze de îndată șeful Administrației Bănățene. De aici rezultă faptul că timpul de răspuns era unul foarte mare, deoarece cei cu atribuțiuni de stingere a incendiului erau din zone diferite ale orașului, nu erau primii anunțați despre evenimentul produs. Important ca la fața locului trebuia să se prezinte „funcționarii primăriei, magistrații, meșterii hornari, zidari, dulgheri, tâmplari, cu toate calfele lor, precum și arendașul serviciului de salubritate cu oamenii din subordine, toți cu uneltele lor profesionale” care abia, o dată adunați la un loc, trebuiau să asculte ordinele primarului, care era comandantul tuturor acțiunilor de stingere a incendiilor.
Dacă în zilele de azi mașinile de pompieri când merg la foc merg cu viteză și au girofarul roșu aprins, în anul 1718 un ordinului de incendiu prevedea „Când acesta arde în Cetate focul va fi semnalat cu un steag roșu, iar când arde în Palanca Mare sau Palanca Mică cu un steag verde, noaptea se va așeza o lanternă în partea care arde focul…Comandantul pieței controlează toate forțele de pe cal…Măcelarii trebuie să aibă cel puțin două piei înmuiate….Comercianții și birturile trebuie să aibă mereu butoaie cu apă la dispoziție, pe care să le ducă imediat la foc; pentru primul butoi de apă care se aduce se plăteau doi ducați, la fiecare casă se vor ține butoaie și găleți cu apă,…”Ioan Hațegan, Alexandru Cosa, Cronologia Banatului, III/1, pag.33.
Regulamentului i s-au adus câteva îmbunătățiri pompieristice privind modalitatea de organizare, s-a realizat zonarea localității pe vecinătăți care aveau obligații specifice de a asigura ordinea și de a păstra în condiții de funcționare aparatele de stingere a incendiilor, iar în caz de incendiu aceștia trebuiau să intervină pentru stingerea acestuia. Nu trebuie neglijată și activitatea de prevenire a incendiilor, verificarea coșurilor de fum, identificarea posibilelor surse de incendiu de personal cu mai multă experiență și altul mai tânărVaștag, Cultura instituției militare..., pp. 401.
Astfel lăcătușii și fierarii pielarii asigurau mânuirea pompelor, căruțașii și vizitii asigurau transportul apei, lucrătorii în piele: tăbăcarii, cizmari, pantofari asigurau lanțul ptr. găleți, dulgherii, tâmplarii demolau obiectivul incendiat pentru a se putea localiza incendiul, în timp ce meșterii hornari trebuia să salveze persoanele sau bunurile și lichidarea focului. În fruntea acestora era desemnată o persoană pe post de comandă.
In procesul făuririi instituției pompierilor timișeni putem distinge trei procese majore.
Pompierii civili în perioada 1799 – 1936
Pompierii după 1781, Timișoara, oraș liber regesc În 1801 cetățenii Timișoarei sunt obligați printr-o dispoziție a magistratului orașului să respecte și să ia toate măsurile împotriva focului și să repare și să întrețină în stare bună toate fântânile. În 1813 este elaborat un document în care se face descrierea și modul de folosire al stingătoarelor. La 9 februarie 1834 sunt precizate măsurile de evitare a incendiilor în clădirea teatrului din Timișoara și a sălii de bal, considerate locuri cu pericol de incendiu sporitMirel Opriș, Scurtă monografie a pompierilor din Banat, Revistă „Profesioniștii în situații de urgență” nr.1 din 2008 editată de I.S.U. Timiș..., pp. 12-13 și p.40.
În perioada Regatul maghiar (1860–1918)
Prima etapa, delimitată până la înființarea instituției pompierilor și a poliției de incendiu în 1869, se caracterizează prin lipsa organizării serviciului de pompieri, a unor oameni anume pregătiți pentru lupta cu focul, și prin existența unui inventar pompieristic redus. În Timișoara, ca în majoritatea orașelor din Banat, organizarea combaterii incendiilor se făcea prin forme specifice, care, în ansamblu, foloseau priceperea profesională a breslelor și aveau ca model Regulamentul pentru prevenirea și stingerea incendiilor, elaborat de Curtea de la Viena prin Magistratura Capitalei Imperiului în 1759.
La 24 august 1870 poliția elaborează instrucțiuni prin care interzicea depozitarea lemnelor și a paielor în poduri, trecerea străzilor cu facle, aprinderea țigărilor în incinta teatrului, pârlitul porcilor, aprinderea focurilor de paie și iarbă uscată, lăsarea lumânărilor aprinse în case. Atelierele de meseriași trebuiau dotate cu pompe, butoaie de apă, scări, găleți și căngi, iar participarea cetățenilor la stingerea incendiilor era obligatorie. Din 1890 trebuiau dotate și locuințele cu mijloace de stingere (butoaie, găleți, scări, târnăcoape).
Pompieri voluntari din Timișoara Primele formațiuni de pompieri voluntari din Timișoara au apărut în 22 august 1869. Acestea au fost înființate ca unități de pompieri voluntari în cartierele Fabric, Iosefin, CetateIoan Hațegan, Alexandru Cosa, Cronologia Banatului, III/1, pag.33 sub conducerea dr. Károly Küttel(1818 – 1875), fost primar al Timișoarei, iar în anul 1893 se înființează și cea de a patra Brigadă în cartierul Mehala. Remizele de pompieri voluntari din Timișoara din fiecare cartier erau sprijinite de armată, poliție și primărie. În timp, remizele se deosebesc de la cartier la cartier, după uniformă, după drapel, după sărbătoarea sfântului protector, după amploarea și data balului anualBarbu, Mic atlas..., pp. 30.
La conducerea fiecărei brigăzi se afla un director general (care era și comandant), adjunctul directorului general (locțiitor al comandantului), un alt adjunct care se ocupa de instruire, secretarul formației, casierul, medici și avocați. Pe lângă activitatea de stingerea a incendiilor existau și un fel de subunități: grupa pentru mânuirea uneltelor pentru demolări, grupă salvare oameni și bunuri.
În anul 1877 cele trei corpuri au fost reorganizate și au fost numite în ordinea înființării lor Fabric I, Iosefin II și Cetate III, astfel încât activitatea lor se putea coordona mai bine. Fiecare dintre ele erau instituții independente se autofinanțau, nu erau legate între ele decât prin faptul că au același semnalizare pentru foc, iar primarul în funcție este președintele lor din oficiu. Pentru o colaborarea ușoară între cele trei comandamente în cazul unor incendii mari au fost legate prin telegraf. După introducerea telefoniei punctele de pază ale celor trei corpuri au fost prevăzute cu linii telefonice propriiGeml, Vechea Timișoară...,, pp. 365-367. De remarcat faptul că fiecare remiză avea pază permanente, corpurile au fost înzestrate cu instrumente de stingere standardizate, iar instruirea pompierilor a fost executată după aceleași metode.
Corpul pompierilor voluntari din Iosefin Datorită rezultatelor foarte bune a acestuia, în 1904 primăria a hotărât construirea unei cazărmi noi în cartierul Josefin (pe actualul Bulevard 6 Martie) alături de vechea remiză. Construcția a început în luna iulie 1905 și a costat în jur de 84 000 de coroane (echivalent 25 kg aur).Pompierii civili din cartierul Josefin deserveau și populația din cartierul învecinat, Elisabetin.