Kubrick Mons este numele dat celei mai mari serii de vârfuri de satelitul lui Pluto, Charon, care se ridică dintr-o depresiune din regiunea Vulcan Planum. Această formă de relief a fost observată pentru prima oară de Long Range Reconnaissance Imager (LORRI) de pe sonda stațială New Horizons în timpul unei apropieri pe 15 iulie 2015.
Descriere fizică Kubrick Mons are un diametru de și o înălțime de . Acest munte este înconjurat de un șanț care are o adâncime de . Momentan nu se cunoaște modul în care Kubrick Mons s-a format; însă, există speculații că Kubrick Mons ar putea fi un criovulcan, iar depresiunea ar putea fi rezultaul contracției camerei cu apă și amoniac. Din noiembrie 2019 acestă ipoteză nu a fost încă confirmată.
Muntele a fost numit după regizorul Stanley Kubrick. O aprobare oficială a numelui a fost anunțată de Uniunea Astronomică Internațională pe 11 aprilie 2018. Este uneori numit al lui Charon sau mai simplu .
Referințe
Categorie:Charon (satelit)