Poarta Focșanilor reprezintă o structură teritorială cheie, cu rol de coridor de în ambele sensuri, localizată în România la marginea de sud a Zonei de Operații Est (Moldova Occidentală). Terenul său jos altitudinal este prielnic tancurilor și favorizează războiul de manevră, manevrele fiind însă canalizate de către contextul geografic de o astfel de manieră, încât în mod practic folosirea sa devine obligatorie. Valoric, din punct de vedere militar se află în strânsă interdependență cu lanțul montan al Carpaților Orientali, operarea acesteia depinzând de blocarea cu succes a trecătorilor montane ale acestora.
Structura are lățimea de la vest la est de 80-85 Km și profunzimea de la nord la sud de aproximativ 60 km, fiind localizată pe teritoriul județelor Vrancea, Buzău, Galați și Brăila, între dealurile subcarpatice, situate la vest și cursurile inferioare ale Prutului și Dunării, situate la est. Ea grupează 2 direcții de nivel operațional: cea a văii Siretului care vine din nordul Moldovei și cea a Bugeacului și deschide direcții strategice și operative la nivelul teritoriului românesc spre București și Constanța, iar de-a lungul acestuia spre Europa Centrală și spre Balcani.
Coridorul are o importanță fundamentală pentru Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunea Europeană, având caracterul de potențial câmp de bătălie. Deocamdată reprezintă un punct vulnerabil al Flancului Estic al NATO. Vulnerabilitatea se datorează atât insuficientei dotări cu mijloace tehnice a Armatei Române, cât și a deficiențelor actuale de infrastructură rutieră și feroviară regională din România și din zona balcanică. Deficiențele acestea au un impact semnificativ asupra capabilității partenerilor NATO de a transfera rapid și anticipativ trupe și tehnică de luptă în Poartă și de a asigura suportul logistic.
Paradigma politico-militară a Porții Focșanilor în cadrul doctrinei apărării centralizate a României, în care Muntenia și Bucureștiul sunt zona centrală de apărare, este asociată prezumției că Moldova nu poate fi apărată de un atac terestru al unor trupe inamice venite din est, motiv pentru o retragere inițială pe poziții din start mai avantajoase pentru defensivă, cu scopul de a fi terenul recâștigat, ulterior, cu ajutorul aliaților din NATO. Această abordare pune însă zona Moldovei într-o poziție de inferioritate din perspectiva apărării, cu consecințe negative asupra statusului din prezent și al dezvoltării pe viitor, a regiunii. Evoluția invaziei actuale a Rusiei în Ucraina indică oportunitatea de schimbare a acestei paradigme, astfel încât să se opteze pentru apărarea echilibrată a întregului teritoriu național românesc.
Istoric În trecut, zona geografică respectivă a avut caracterul de culoar de acces pentru imperiile Otoman și Rus, folosit cu scopul de a pătrunde în provinciile istorice românești Moldova și Valahia. În acest context au avut loc numeroase lupte aici în cadrul unor războaie, care, au implicat imperiile vecine.„Poarta Focșanilor” în contextul..., Cojocaru, 2022, p. 6
Fortificarea defensivă permanentă a terenului din Poarta Focșanilor a fost văzută ca o necesitate, după ce Imperiul Rus a încălcat după Războiul Ruso-Turc termenii Convenției semnate în 1877 cu Regatul României și i-a răpit acestuia la San Stefano și la Berlin trei județe. Drept efect, între 1888 și 1893 au fost edificate în interiorul coridorului Linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați și un cap de pod, la Mărășești.
Prima utilizare operațională a porții a fost în 1916 în timpul Primului Război Mondial, când retragerea trupelor române în fața celor ale Puterilor Centrale s-a oprit aici. Defensiva The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 8 „porții moldovenești”,Marinescu-Nour, Anton; Războiul nostru în poezia poporană; Universitatea Radio, 9 aprilie 1934 republicat în Moșneagu, Marian (coord.) & Petrișor, Florea (coord.) & Țucă, Cornel (coord.); Armata și mass media. Studii și comunicări prezentate la sesiunea științifică dedicată Zilei Arhivelor Militare și aniversării a 93 de ani de la înființarea Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice: Pitești, 28 iulie 2013; Editura Istros a Muzeului Brăilei; Brăila; 2013; ISBN 978-606-654-086-5; p. 153; accesat la 23 noiembrie 2024 orientată însă spre sud și nu spre nord-est, conform intenției inițiale, a fost asigurată atunci de trupele aliate române și ruse.
În 1917, poarta a fost locul în care s-a desfășurat, cu suportul trupelor ruse, bătălia defenisvă de la Mărășești. De asemenea, a servit ca bază operativă pentru operația ofensivă de la Mărăști.
În perioada interbelică a fost la modă în gândirea militară fortificarea zonelor vulnerabile, în perspectiva războiului pozițional, ceea ce a implicat și concepțiile referitoare la Poarta Focșanilor, sau la principalelele trecători din Carpații Orientali.Văduva, Gheorghe; Strategia integrală. Acțiuni integrate (întrunite) ale categoriilor de forțe ale armatei; Academia de Înalte Studii Militare, Centrul de Studii Strategice de Securitate; București; 2003; p. 59; accesat la 17 decembrie 2022
În Al Doilea Război Mondial, în anul 1944, când forțele sovietice au ajuns în nord-estul României, Carpații și Poarta Focșanilor au fost luate în considerare ca fiind fundamentale în ce privește încercarea de a câștiga timp și în acțiunea de uzare a forțelor sovietice. Planul germano-român a avut în vedere o apărare mobilă în zona Iașilor, blocarea înaintării forțelor sovietice peste Carpații Orientali și dirijarea trupelor inamice spre poartă, unde fuseseră luate măsuri ample pentru a fi făcută impenetrabilă. După schimbarea taberei din august 1944 însă, Armata Română s-a regrupat și s-a asigurat că forțele sovietice trec nestingherite prin Poarta Focșanilor. The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 9 După război, fortificațiile care existau au fost dezafectate drept efect al intervențiilor ruse.Chiper, Mihai; Dincolo și dincoace de Poarta Focșanilor (II); Ziarul de Iași, 23 martie 2023; accesat la 25 martie 2023
Succesiv anexării Crimeii de către Federația Rusă și declanșării Războiului din Donbas, militarii români au propus în cadrul NATO operaționalizarea din nou a Porții Focșanilor.
Caracteristici
În prezent, amenajarea militară a teritoriului Românei păstrează viziunea secolului XIX, în care gândirea securității naționale plasează linia de apărare dinspre Rusia în Poarta Focșanilor. Această concepție asigură Moldovei Occidentale un statutChiper, Mihai; Dincolo și dincoace de Poarta Focșanilor (I); Ziarul de Iași, 16 martie 2023; accesat la 25 martie 2023 de zonă tampon și respectiv de teritoriu de confruntare. Din punct de vedere valoric militar, Poarta se află în strânsă interdependență cu lanțul montan al Carpaților Orientali, operarea acesteia depinzând de blocarea cu succes a trecătorilor montane ale acestora. The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 6 Prin caracterul său de pâlnie bidirecțională și cu terenul său prietenos pentru tancuri, ea reprezintă din punct de vedere militar una dintre cele mai critice zone operaționale din România. În circumstanțe adecvate însă poate să devină și o capcană operațională, care oferă puține posibilități de scăpare. The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 17
Dimensional, este prea mare pentru ca accesul prin ea să fie limitat de și în același timp suficient de mare pentru a reprezenta o invitație către războiul de manevră. Comparativ, Coridorul Suwałki poate fi închis de focul de artilerie, capabil să distrugă în același timp atât un eventual atacator, cât și forțele terestre care ar încerca să-l ocupe cu scopul de a-i asigura defensiva. La rândul său se poate constitui atât într-o gâtuitură din punct de vedere tactic, cât și într-o momeală pentru o încercuire operațională.
Geografice Poarta reprezintă o structură teritorială cheie cu rol de coridor de mobilitate, The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 3 localizată în România la marginea de sud a Zonei de Operații Est. Convențional, limitele ei sunt: la nord: linia Panciu – Tecuci – Foltești la vest: linia Panciu – Odobești – Râmnicu Sărat la est: linia Foltești – Galați – Brăila – Tichilești. Practic, se întinde de la 25 km nord de Galați de la Foltești, pe cursul inferior al Prutului până la Galați și de aici, pe cursul inferior al Dunării până la 15 km sud de Brăila, la Tichilești. la sud: linia Râmnicu Sărat – Șuțești – Tichilești thumb|right|320px|Poarta Focșanilor - relief și încadrare geografică Terenul are lățimea de la vest la est de 80-85 Km și profunzimea de la nord la sud de aproximativ 60 km, pe direcția Ianca – Nămoloasa – Cudalbi. Administrativ, poarta ocupă un teritoriu aflat în 4 județe: Vrancea, Galați, Buzău și Brăila, reședințele de județ având un rol important din punct de vedere al localizării echipamentelor de telecomunicații și informații, al facilităților de comandă și nu numai, precum și în ce privește gruparea și orientarea căilor de comunicație feroviară și rutieră.
Tipologia sa se înscrie celei generale a unui astfel de coridor terestru, deschis în ambele sensuri și care are calitatea de a canaliza manevrele de o astfel de manieră, încât în mod practic folosirea sa devine obligatorie. Uzual, dacă în interiorul unei astfel de zone caracteristicile acesteia nu împiedică manevrele, în exteriorul lor manevrarea trupelor este, pentru un anumit tip de formațiuni militare, de la dificilă la imposibilă. The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 5
Rețeaua de comunicații terestre include: The Focșani Gate - ..., Mîndrescu & Melcher & Petersen, 2019, p. 10 linii de cale ferată, cele mai importante fiind pe comunicațiile: Mărășești – Focșani, Făurei – Tecuci, Mărășești – Tecuci – Galați, Galați- Brăila și Bârlad – Galați. Aproape toate stațiile de cale ferată au rampe de încărcare-descărcare. drumuri, cele mai importante fiind pe comunicațiile:Mărășești - Focșani – Râmnicu Sărat, Mărășești - Tecuci, Tecuci - Galați, Galați - Brăila, Hanu Conachi – Măicănești și Măicănești - Râmnicu Sărat, Odobești - Focșani și Focșani - Măicănești, Râmnicu Sărat - Șuțești - Brăila. corpuri de apă: Dunărea (navigabilă de principiu pe tot parcursul anului, mai puțin în unele perioade hibernale în care poate îngheța), Prutul și Siretul (ultimele două pretabile în cel mai bun caz numai pentru ambarcațiuni mai mici) poduri diverse. Dunărea poate fi, de asemenea trecută cu bacuri de 300 de tone, cu un timp mediu de traversare de 30 de minute, la Brăila și Galați,Navrom Bac; Servicii si tarife – Galati – NAVROM BAC; navrombac.ro; accesat la 1 decembrie 2022 Din iulie 2023 s-a deschis circulației un podul rutier peste Dunăre de la Brăila.Mazilu, Cornelia; Trafic deschis non-stop pe podul de la Brăila. Sorin Grindeanu: „Nu văd motivul pentru care este întreruptă circulația“ VIDEO; Adevărul, 1 noiembrie 2023; accesat la 25 februarie 2024 O cale ferată cu ecartament îngust cu rol strategic, având 10 stații și o ramificația cu 4 gări, a fost construită de către Armata Imperială Germană în anul 1917, între Râmnicu Sărat de localitatea Traian, Brăila. Aceasta a funcționat până la sfârșitul anilor 1920. Șinele acesteia au fost demontate însă începând cu anul 1939, pentru ca traseul căii ferate înguste să fie refăcut între 1949 și 1944 între Traian Sat și Cotești, Vrancea (lângă Focșani spre sud), cu 13 stații și 3 depouri. Linia reconstruită era gândită drept „linie de rocadă” între magistralele feroviare care duceau la Brăila și la Focșani, care urma să deservească Linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, în eventualitatea unei rezistențe pe frontul din Moldova împotriva Armatei Roșii. Noua linie a funcționat însă doar până în anul 1946.Enache, Mihăiță; Mocănița din spatele frontului ; redescoperaistoria.ro, 23 aprilie 2022 Sunt disponibile și piste de aterizare din asfalt sau pământ, pretabile pentru avioane cu aripă fixă.
Operaționale