Generalplan Ost (; Planul general pentru est), abreviat GPO, a fost planul guvernului Germaniei Naziste pentru purificarea etnică prin genocid pe scară largă și colonizarea cu etnici germani a Europei Centrale și Răsăritene. Acest proces urma să fie aibă loc în teritoriile ocupate de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Punerea în aplicare a planului a fost încercată în timpul războiului, ducând indirect sau direct la moartea a milioane de oameni prin împușcare, înfometare, boli, Muncă forțată și genocid.
Cu toate acestea, implementarea sa deplină nu a fost considerată posibilă în timpul operațiunilor militare majore și nu a fost finalizat din cauza înfrângerii Germaniei.
Liniile directoare operaționale ale programului s-au bazat pe politica Lebensraum concepută de Adolf Hitler și Partidul Nazist conform ideologiei expansioniste germane - . Generalplan Ost era astfel o parte a Noii Ordini naziste în Europa.
Planul a fost în continuă schimbare, funcție de situația din Europa. Există patru versiuni cunoscute ale acestuia, dezvoltate odată cu trecerea timpului. După ocuparea Poloniei, planul original pentru Generalplan Ost (GPO) a fost discutat de la mijlocul anului 1940 în timpul transferurilor de populație nazisto-sovietice. A doua versiune cunoscută a GPO a fost obținută de RSHA de la Erhard Wetzel în aprilie 1942. A treia versiune a fost datată oficial iunie 1942. Planul final de colonizare în răsărit a fost emis de RKFDV la 29 octombrie 1942. Cu toate acestea, după înfrângerea de la Stalingrad, planificarea colonizării în est a fost suspendată, iar programul a fost abandonat treptat. Planificarea includea și estimări ale costurilor de punere în practică, care variau între 40 și 67 de miliarde de mărci, această din urmă cifră fiind apropiată de întregul PIB al Germaniei pentru 1941. O estimare a costurilor de 45,7 miliarde de Reichsmarks a fost inclusă în versiunea din primăvara anului 1942 a planului, în care mai mult de jumătate din cheltuieli urma să fie alocată pentru îmbunătățiri funciare, dezvoltarea agriculturii și infrastructura de transport. Acest aspect al finanțării urma să fie furnizat direct din surse de stat, iar restul, precum pentru proiectele de dezvoltare urbană și industrială, urma să fie rezolvat în condițiile concurenței dintre diferitele firme private.Tooze p. 473
Elaborarea și îmbunătățirea planului Organismul responsabil pentru Generalplan Ost a fost Biroul Principal de Securitate al Reichului German al SS (RSHA) sub conducerea lui Heinrich Himmler, care a comandat lucrarea. Documentul a fost revizuit de mai multe ori între iunie 1941 și primăvara anului 1942, pe măsură ce războiul din est a înregistra succese. Planul era strict confidențial, conținutul acestuia era cunoscut doar de cei de la nivelul de vârf al ierarhiei naziste; a fost distribuit de RSHA către Ministerul Reichului pentru Teritoriile Estice Ocupate (Ostministerium) la începutul anului 1942.
Conform mărturiei SS Dr. (unul dintre martorii dinaintea Proceselor ulterioare din Nürnberg), versiunea originală a planului a fost elaborată în 1940. În calitate de înalt oficial al RSHA, Ehlich a fost omul responsabil pentru elaborarea Generalplan Ost împreună cu dr. , șeful Biroului de Planificare al Comisariatului Reichului pentru Consolidarea Națiunii Germane. A fost precedat de conceptul .
Versiunile preliminare au fost discutate de Heinrich Himmler și de colaboratorii săi cei mai de încredere chiar înainte de izbucnirea războiului. Acest lucru a fost menționat de SS-Obergruppenführer ] în timpul depoziției ca martor al acuzării în procesul oficialilor din cadrul Biroului Central pentru Rasă și Colonizare (RuSHA)). Potrivit lui Bach-Zelewski, Himmler a declarat deschis: „Este o chestiune de existență, deci va fi o luptă rasială de o severitate nemiloasă, în cursul căreia 20-30 de milioane de slavi și evrei vor pieri prin acțiuni militare și crize de aprovizionare cu alimente”. O schimbare fundamentală în plan a fost introdusă la 24 iunie 1941 - la două zile după începerea Operațiunii Barbaross – când „soluția” la chestiunea evreiască a încetat să mai facă parte din acest cadru special, devenind o prioritate autonomă și letală.
Aproape toată documentația din timpul războiului referitoare la Generalplan Ost a fost distrusă în mod deliberat cu puțin timp înainte de înfrângerea Germaniei în mai 1945, iar propunerea completă nu a fost niciodată găsită, deși mai multe documente fac referire la ea sau o completează. Cu toate acestea, cele mai multe dintre elementele esențiale ale planului au fost reconstituite din documentele întâlnirilor, note ale participanților și alte documente.
Un document important care a permis istoricilor să reconstituie cu exactitate Generalplan Ost a fost un memorandum publicat la 27 aprilie 1942 de , director al Rassenpolitisches Amt der NSDAP (Biroul pentru politica rasială al Partidului Național-Socialist, cu titlul „Opinii și gânduri despre Generalplan Ost al Reichsführerului SS”. Memorandumul lui Wetzel a fost o prezentare amplă a propunerii Generalplan Ost. Acest document a ieșit la iveală abia în 1957.
Documentul care prevedea exterminarea popoarelor slave din Europa de Est a supraviețuit războiului și a fost citat de istoricul Timothy D. Snyder de la Universitatea Yale în 2010. Acesta arată că etnicii polonezi au fost ținta principală a Generalplan Ost.
Fazele planului și punerea în aplicare a acestuia
Grupuri etnice /naționalități vizate Procentul din grup etnic care urma să fie eliminat de către Germania nazistă din viitoarele zone de colonizare rușicifre necunoscute estoni aproximativ 50% letoni 50% cehi 50% ucraineniThe Third Reich and Ukraine, Volodymyr Kosyk P. Lang, 1993 page 231 65% deportați din Ucraina de vest,35% de germanizat belaruși 75% polonezi 20 milioane, aproximativ 80–85% lituanieni 85%latgalieni 100%
Generalplan Ost a fost un plan secret al Germaniei Naziste pentru colonizarea Europa Centrală și de Est. Punerea în practică a acestui plan ar fi necesitat genocidul și purificarea etnică la o scară uriașa întreprinse în teritoriile europene ocupate de germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre acțiunile care aveau să fie întreprinse era și exterminarea a numeroși slavi din Europa. Planul, pregătit în perioada 1939–1942, a fost parte a politicii lui Adolf Hitler și a Partidului Nazist cunoscute ca Lebensraum și a ideologiei („Marșul către est”) de expansiune către răsărit, ambele fiind parte a unui plan mai amplu al Noii Ordini.
Versiunea finală a Generalplan Ost a fost împărțită în două părți; „Planul mic” (Kleine Planung), care acoperea acțiunile întreprinse în timpul războiului și „Planul mare” (Grosse Planung), care descria pașii care trebuiau întreprinși treptat de-a lungul unei perioade de 25-30 de ani după ce Germania ar fi fost învingătoare în război. Ambele planuri implicau o politică de purificare etnică. În iunie 1941, planul prevedea deportarea a 31 de milioane de slavi în Siberia.
Generalplan Ost prevedea diferite procente din populația cucerită sau colonizată care erau vizate pentru îndepărtare și distrugere fizică; efectul net ar fi fost acela de a se asigura că teritoriile cucerite vor deveni germane. În termen de zece ani, planul prevedea efectiv exterminarea, expulzarea, germanizarea sau înrobirea majorității sau a tuturor slavilor răsăriteni și apuseni care trăiau în spatele liniilor de front din Europa central-estică. „Planul mic” avea să fie pus în practică pe măsură ce germanii cucereau zonele aflate la est de granițele antebelice. După război, în cadrul „Planului mare”, urmau să fie afectați mai oameni din Europa de Est. În locul locuitorilor est-europeni urmau să fie colonizați până la 10 milioane de germani în „Spațiul vital” extins (Lebensraum). Deoarece numărul germanilor părea să fie insuficient pentru popularea vastele teritorii din Europa Centrală și de Est, popoarele considerate că se plasau din punct de vedere rasial între germani și ruși (Mittelschicht), adică letonii și cehii, trebuiau, de asemenea, să fie relocate acolo.
Naziștii intenționau să germanizeze anumite popoare din Europa Centrală și de Est, cu condiția ca reprezentanții acestora să fie considerate elemente dezirabile pentru viitorul Reich din punct de vedere al teoriilor rasiale ale acestuia. Planul stipula că vor exista metode diferite pentru tratarea anumitor națiuni și chiar a anumitor grupuri din cadrul acestora. S-a încercat chiar să se stabilească criteriile de bază care să fie folosite pentru a determina dacă un anumit grup se pretează sau nu la germanizare. Aceste criterii urmau să fie aplicate cu mai multă generozitate în cazul națiunilor al căror material rasial (rassische Substanz) și nivel de dezvoltare culturală le făceau mai potrivite decât altele pentru germanizare. Planul a considerat că există un număr mare de astfel de elemente printre locuitorii statele baltice. Erhard Wetzel a considerat că ar trebui să se ia în considerație o posibilă germanizare a întregii națiuni estoniene și a unei părți considerabile a celei letone. Pe de altă parte, lituanienii păreau mai puțin dezirabili, deoarece „aveau un amestec prea mare de sânge slav”. Opinia lui Himmler era că „aproape întreaga națiune lituaniană va trebui să fie deportată în est”. Himmler ar fi avut chiar o atitudine pozitivă față de germanizarea populațiilor din Alsacia-Lorena, zonele de graniță ale Slovenia (Craina Superioară și Stiria de sud) și Boemia-Moravia, dar nu și față de Lituania, susținând că populația acesteia este de „rasă inferioară”..
Lituania, Letonia și Estonia urmau să fie desființate ca stat, iar teritoriile lor urmau să fie incluse în zona de colonizare germană. Acest lucru a însemnat că Letonia și mai ales Lituania urmau să fie cuprinse în planurile de deportare, deși într-o formă ceva mai blândă decât expulzarea slavilor în Siberia de Vest. În timp ce estonienii avea să fie scutiți de represiuni și lichidări fizice imediate (pe care le experimentau evreii și polonezii), planificatorii naziști nu au prevăzut existența acestora în entități independente și puteau fi și ei deportați, alternativa fiind deznaționalizarea. Planurile inițiale prevedeau ca Letonia, Lituania și Estonia să fie germanizate în 25 de ani. Heinrich Himmler a revizuit aceste termene la 20 de ani.
În 1941, naziștii au decis să distrugă complet națiunea poloneză, iar conducerea germană a decis ca în 15-20 de ani regiunile poloneze aflat sub ocupație germană să fie complet curățate de orice etnici polonezi și să fie colonizat cu germani.
Majoritatea dintre ei, acum (prin asasinate în masă, distrugerea culturii, interzicerea educației peste nivelul elementar și răpirea copiilor pentru germanizare), ar fi trebuit să fie deportați în regiuni din est și împrăștiați pe o suprafață cât mai mare din Siberia de Vest. Conform planului, acest lucru ar fi dus la asimilarea lor de către populațiile locale, ceea ar fi avut ca rezultat dispariția polonezilor ca națiune.