Comitetul Antifascist al Femeilor a fost o secție specială, creată în anul 1934 în cadrul Comitetului Național Antifascist, având ca scop atragerea femeilor în mișcarea de rezistență și propagandă împotriva extremei drepte.
Principala acțiune a organizației a constat în lansarea unui apel general prin intermediul presei, prin care femeile muncitoare, țărăncile, intelectualele și gospodinele erau îndemnate să formeze comitete locale. Aceste structuri aveau rolul de a milita pentru eliberarea tuturor deținuților politici și de a strânge adeziuni în vederea participării la Congresul Mondial al Femeilor împotriva Războiului și Fascismului, programat să aibă loc la Paris.ANIC, fond Colecția 50 „Documente elaborate de organele represive despre activitatea PCR”, dosar 4535, f. 9.
Comitetul a fost condus de către Zoe Frunză, absolventă a Facultății de Litere și profesoară la școala socialistă „Max Wexler”. Aceasta s-a implicat activ și în alte organizații de stânga sau umanitare ale epocii, precum Cercul feminin din Iași, asociația „Protecția femeii și copilului” și Comitetul Național Antirăzboinic din România.
Din punct de vedere ideologic, platforma comitetului a integrat elemente din comunism, socialism, antifascism, feminism și sindicalism.Luciana M. Jinga, Gen și reprezentare în România Comunistă: 1944‐1989, Editura Polirom, Iași, 2015, ISBN 978‐973‐46‐5276-1, pp. 42-44.
Acțiuni și implicare politică
Apeluri publice și activitatea de propagandă Prin intermediul unui apel publicat în ziarul Cuvântul liber (nr. 35 din 7 iulie 1934), adresat femeilor muncitoare, intelectuale, gospodine și țărănci din România, Comitetul de Inițiativă avertiza populația feminină cu privire la iminența unui nou conflict mondial, propagat de liderii statelor fasciste și imperialiste. Textul lansa critici severe la adresa regimului fascist condus de Benito Mussolini și denunța politicile militariste din Japonia, Germania și Anglia, unde bugetele de război erau suplimentate, fiind înființate noi structuri ministeriale destinate exclusiv înarmării.Ștefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc: studiu și antologie de texte (1929-1948), Editura Polirom, Iași, 2006, ISBN 978-973-46-0348-0, pp. 210-211.
Mesajul se adresa în mod special văduvelor și orfanilor de război, precum și femeilor care fuseseră înlăturate din sectorul de producție. Acestea erau îndemnate să se solidarizeze pentru a milita împotriva războiului, pentru cucerirea drepturilor civile și politice, precum și pentru eliberarea deținuților politici. Totodată, manifestul le solicita să trimită scrisori de adeziune către Comitetul de Inițiativă în vederea participării la Congresul de la Paris. Obiectivele pe termen lung includeau emanciparea totală a femeilor, apărarea drepturilor omului și sprijinirea mișcărilor de eliberare din colonii și a națiunilor oprimate.Ștefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc... p. 211.
Participarea la Congresul Mondial al Femeilor împotriva Războiului și Fascismului Congresul a reprezentat prima mare manifestare internațională care a încercat să realizeze o platformă comună între militantele comuniste și restul organizațiilor feminine care aderaseră la structura internațională a femeilor antifasciste. Respectivele activiste se opuneau sistemului capitalist, pe care îl asimilau unei forme de fascism, considerându-l principalul responsabil pentru subordonarea socială a femeilor și lipsirea lor de drepturi fundamentale. Congresul îndemna la o reacție fermă împotriva cursei înarmărilor, precum și împotriva derapajelor de natură naționalistă, rasistă și șovină.Arhiva Partidului Comunist Francez, fond Femmes, cutia 1, dosar 1, *Rassamblement Mondiale des Femmes contre la guerre et le fascisme*.
Pentru promovarea evenimentului, s-a încercat organizarea unei „Săptămâni a femeii”, începând cu data de 14 iulie 1934. Congresul s-a desfășurat la Paris, deschizându-se la 4 august 1934, și a reunit aproximativ 1.100 de delegate din peste 50 de țări, reprezentând diverse curente politice și sociale (socialiste, social-democrate, creștine, sindicale și feministe).Florea Dragne, „Frontul Studențesc Democrat”, în *Organizații de masă legale și ilegale create, conduse sau influențate de P.C.R., 1921‐1944*, volumul II, Editura Politică, București, 1981, pp. 80‐111. Din Comitetul de Inițiativă parizian a făcut parte și o delegată din România, înregistrată sub numele de Anna Luka (Ana Luca), a cărei identitate reală a rămas însă necunoscută.
România a fost reprezentată la congres de o delegație compusă din 25 de activiste, un număr semnificativ mai mare în comparație cu cel al altor state din Europa Centrală și de Est. Totuși, reprezentantele clasei muncitoare din țară nu au putut călători la Paris, fiindu-le refuzată viza de ieșire de către autoritățile române. Din acest motiv, majoritatea româncelor prezente la Congres au fost fie studente și emigrante stabilite deja în capitala Franței, fie militante comuniste din cadrul Cominternului, coordonate de Șeiva Averbuch (cunoscută ulterior ca Vanda Nicolschi). Conducerea delegației din România în cadrul lucrărilor Congresului și, ulterior, în Consiliul Mondial al Femeilor a fost asigurată de Zoe Bugnariu, Zoe Frunză și Maria Ținlescu.
Programul politic definit și susținut de Comitetul Feminin Antifascist din România în cadrul acestui forum internațional a vizat: Obținerea și garantarea drepturilor economice pentru văduvele și orfanii de război; Suprimarea prestațiilor obligatorii în muncă de la sate; Introducerea votului universal, inclusiv pentru populația feminină; Ridicarea stării de asediu instituite de autorități.ANIC, fond Colecția 50 „Documente elaborate de organele represive despre activitatea PCR”, dosar 4535, f. 28.
Intrarea în ilegalitate În noiembrie 1934, Comitetul Antifascist al Femeilor a fost scos în afara legii de către autorități sub acuzația de activitate comunistă, însă structurile sale au continuat să funcționeze clandestin. În momentul interzicerii, potrivit raportului prezentat de delegata din România la plenara Consiliului Mondial al Femeilor, organizația reușise deja să își extindă influența în teritoriu, numărând 32 de filiale locale.
Note
Bibliografie Gen și reprezentare în România Comunistă: 1944‐1989 / Luciana M. Jinga. – Iași: Polirom, 2015, ISBN: 978‐973‐46‐5276-1, pp. 42-44. Din istoria feminismului românesc: studiu și antologie de texte (1929-1948) / Ștefania Mihăilescu. - Iași: Polirom, 2006 ISBN (10) 973-46-0348-5 ISBN (13) 978-973-46-0348-0, pp. 210-211.
Vezi și Feminismul în România Sociologie feministă Cronologia istorică a feminismului românesc Lista publicațiilor feministe românești Drepturile omului în România Violența domestică în România
Categorie:Feminism Categorie:Antifascism Categorie:Fondări în 1934