În urma Revoluției din Octombrie din 1917, preluarea puterii de către bolșevici a dus la izbucnirea Războiului civil, care a continuat până în 1922. Victoria Armateri Roșii le-a permis bolșevicilor să înființeze Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. De-a lungul războiului civil, credincioșii diverselor religii și bolșevicii adepți ai secularismului și anticlericalismului au jucat un rol cheie în luptele militare și sociale care au avut loc în timpul războiului.

Situația religioasă înainte de Revoluția din Octombrie Din 1721 Biserica Ortodoxă Rusă (BOR) a devenit biserica oficială a Imperiului Rus. Reforma bisericească a lui Petru I al Rusiei a adus o perioadă de cezaropapism în BOR. Aceasta însemna că BOR se bucura de privilegii substanțiale, însă era total subordonată statului.

Pe măsură ce intelectualii au devenit mai critici față de regimul țarist, acest lucru a fost adesea însoțit de o respingere a BOR și, uneori, de o respingere a religiei în general. Alții, cum ar fi Lev Tolstoi, și-au păstrat o credință creștină puternică, dar au respins autocrația. Chiar și el a fost excomunicat de către BOR. Unii bolșevici, cum ar fi Vladimir Bonci-Bruievici, s-au apropiat de minoritățile religioase numite colectiv „sectanți”. Bonci-Bruievici s-a alăturat lui Tolstoi și lui Vladimir Certkov în susținerea duhoborilor, ba chiar a călătorit pe mare cu un grup dintre ei atunci când aceștia au migrat în Canada.O.A. Golinenko (О.А. ГОЛИНЕНКО) "Leo Tolstoy's questions to a Doukhobor" (ВОПРОСЫ Л.Н. ТОЛСТОГО ДУХОБОРУ)

În 1914 în Rusia existau 55.173 de biserici ortodoxe rusești și 29.593 de capele, 112.629 de preoți și diaconi, peste 1.000 de mănăstiri, cu un total de 95.259 de călugări și călugărițe.

Situația în urma preluării puterii de către bolșevici La unsprezece zile după asaltului asupra Palatului de Iarnă, un sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a restabilit patriarhia (ce fusese desființată de Petru cel Mare în 1721) și l-au ales pe mitropolitul Tihon al Moscovei (Vassili I. Bellavin) în funcția de patriarh. Tihon a refuzat să ia partea vreunei tabere în războiul civil, deși propaganda bolșevică oficială îi prezenta pe el și pe BOR ca sprijinindu-i pe albi. Bolșevicii au folosit presupusul sprijin al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru „albi” ca justificare pentru uciderea a numeroși clerici.

În urma preluării puterii de către bolșevici, una dintre problemele cu care s-au confruntat aceștia a fost eliminarea poziției privilegiate a BOR. Declarația drepturilor popoarelor din Rusia () a eliminat privilegiile speciale bazate pe credință sau etnie. Acest lucru a fost urmat la scurt timp de o decizie a Sovnarkomului de a confisca toate mănăstirile și instituțiile de învățământ ale BOR. Când bolșevicii au confiscat tipografia Sfântului Sinod, relațiile dintre aceștia și BOR au devenit și mai tensionate. Una dintre probleme a fost eliminarea simbolismului creștin ortodox din clădirile de stat. Cu toate acestea, bolșevicii nu au acordat prioritate campaniilor antireligioase, deoarece erau îngrijorați de modul în care acest lucru ar fi afectat popularitatea noului regim.

Persecutarea Bisericii în timpul Războiului Civil În timpul Războiului Civil Rus, Armata Roșie a masacrat un număr mare de clerici și credincioși, adesea pe motiv de presupusă susținere a albilor. O mare parte dintre aceste ucideri nu au fost oficial instigate de la vârf, ci au fost făcute la inițiativa unităților locale de soldați. În anii următori, biserica va declara că excomunicarea a fost o neînțelegere bazată pe credința că aceste crime au fost instigate oficial. Cu toate acestea, oficialitățile nu au repudiat niciodată aceste crime. Mai târziu însă, autori sovietici aveau să revendice responsabilitatea oficialităților centrale pentru aceste acțiuni. Aceștia au justificat campania susținând că biserica lupta împotriva lor. Printre ei s-a numărat Emelian Iaroslavski, care a fost un participant direct la aceste crime.

Multe mănăstiri au fost atacate. Mănăstirea Sfântul Munte de lângă Harkov a fost jefuită foarte devreme în Războiul Civil. Într-un schit din apropiere, în satul Gorohova, un călugăr pe nume Izrail a fost ucis pentru că a refuzat să predea cheile de la pivnițele schitului. În aceeași zonă, o procesiune religioasă a fost atacată în timp ce se odihnea noaptea, iar doi preoți, un diacon, proprietarul casei în care erau cazați, precum și fiica acestuia au fost uciși.

Mitropolitul Vladimir Bogoiavlenski al Kievului a fost primul înalt cleric ucis de bolșevici la . El s-a opus în mod constant revoluției și a fost bătut crunt și torturat înainte de a fi împușcat în fața Mănăstirii Peșterilor (Pecerskaia Lavra). Înainte de a fi împușcat de ucigașii săi, el s-a rugat lui Dumnezeu pentru ca aceștia să fie iertați.

În regiunea Don, în februarie 1918, roșiii i-au ucis pe toți preoții pe care i-au putut găsi. Un călugăr-preot în vârstă de 80 de ani, pe nume Amvrosi, a fost bătut cu patul puștii înainte de a fi ucis. Un preot pe nume Dimitri a fost dus într-un cimitir și dezbrăcat, dar când a încercat să se închine înainte de a fi ucis, un soldat i-a tăiat brațul drept. Un preot bătrân care a încercat să oprească execuția unui țăran a fost bătut și ucis cu lovituri de sabie. În Mănăstirea Sfântul Mântuitor, soldații roșii l-au arestat și l-au ucis pe starețul de 75 de ani, scalpându-l și decapitându-l. În gubernia Herson, un preot a fost crucificat. Într-o staniță (sat căzăcesc) din Kuban, un preot în vârstă de 80 de ani a fost forțat să poarte haine de femeie, adus în piața satului și obligat să danseze. Când a refuzat, a fost spânzurat. În stanița Plotavi din Kuban, părintele Iakov Vladimirov a fost luat în vizor de cekiști pentru popularitatea sa. Aceștia l-au executat împreună cu soția și cu unul dintre fiii săi. Cel de-al doilea fiu a scăpat, pentru că cekiștii au executat din greșeală un alt copil în locul lui.

Episcopul Hermogenes Dolganiov al Tobolskului, a fost ucis împreună cu alți deținuți la prin înec. El organizase o procesiune religioasă a doua zi după ce țarul a trecut prin Tobolsk în drumul lor spre Ekaterinburg (), în care a binecuvântat familia regală. A fost arestat în săptămâna următoare, iar bolșevicii au promis că îl vor elibera pentru 10.000, iar mai târziu pentru 100.000 de ruble. Când răscumpărarea a fost colectată și predată, delegația de notabili și clerici care o înmânase a fost și ea arestată (și mai târziu executată). Se pare că Hermogenes a fost luat pe un vapor pe râu, i s-au legat pietre de gât și a fost aruncat în apă. În Voronej, șapte călugărițe care s-au rugat pentru o victorie a albilor au fost fierte într-un cazan cu smoală.

Arhiepiscopul Ioachim al Nijni Novgorodului a fost ucis de forțele roșii, care l-au spânzurat cu capul în jos pe iconostasul de deasupra „ușilor împărătești”. Clerul din Crimeea a suferit teribil: un preot pe nume Uglianski a fost ucis de forțele roșii pe motiv că a folosit panglici verzi în loc de panglici roșii la lămpile cu icoane din biserică. Bisericile din Simferopol, Feodosia și din alte părți ale Crimeii au fost profanate, iar clerul lor a fost ucis cu brutalitate.

Preotul Ornațki din Petrograd a fost arestat în primăvara anului 1918 după ce a ținut o slujbă publică pentru pomenirea victimelor bolșevicilor. El și alte treizeci și două de persoane au fost conduse pe o stâncă cu vedere spre Golful Finlandei, unde preotului i s-a permis să țină o scurtă slujbă funerară și să binecuvânteze victimele, înainte ca toți să fie împușcați și aruncați în mare. Preotul Ioan Vostorgov din Moscova, un celebru misionar ortodox și activist bisericesc, a predicat împotriva bolșevicilor și, ca urmare, a fost șantajat de bolșevici, arestat și executat. A fost executat împreună cu preotul romano-catolic Lutoslawski și fratele său, doi miniștri țaristi (N. Maklakov și Alexei Hvostov), episcopul ortodox Efren, fostul președinte al Consiliului de Stat Ivan Șceglovitov și senatorul S. Belețki. Părintele Vostorgov a ținut o scurtă slujbă de înmormântare și le-a predicat victimelor sale să înfrunte moartea ca pe un sacrificiu de ispășire, după care fiecare victimă a venit în față pentru a fi binecuvântată de părintele Vostorgov și de episcop și a fost împușcată.

În timpul ocupației roșii a eparhiei din Stavropol în 1918, bolșevicii au ucis cel puțin 52 de preoți ortodocși, patru diaconi și patru predicatori. Preotul Alexander Podolski a fost torturat și ucis pentru că a ținut o slujbă Tedeum pentru un regiment de cazaci înainte ca acesta să îi atace pe bolșevicii. Când un țăran a venit să îi ia trupul, acesta a fost împușcat mortal pe loc. Părintele Alexei Miliutinski a fost torturat, scalpat și ucis pentru că a ținut soldaților Armatei Roșii o predică în care le-a spus că duc Rusia la dezastru și pentru că s-a rugat pentru cazaci. Chiar și preoții de stânga puteau fi uciși, cum ar fi Ivan Prigorski, care a fost scos din biserică în Sâmbăta Mare în stradă, unde soldații roșii l-au înjurat, i-au mutilat fața și apoi l-au ucis.

În dieceza Perm, pe parcursul anului 1918, cel puțin 42 de oameni ai bisericii au fost uciși. Un preot din Perm a fost ucis de către CEKA, care i-a tăiat obrajii și ochii, apoi l-au plimbat pe străzi înainte de a fi îngropat de viu. Adronik, arhiepiscopul de Perm, a fost arestat imediat după ce în catedrala sa a fost săvârșit ritualul anatemei. Cel mai probabil a fost executat la scurt timp aceasta, în decembrie 1919. Ca urmare a situației neobișnuite în care localnicii au oferit sprijin popular pentru aceste acțiuni, CEKA a hotărât ca, după executarea lui Adronik, să continue cu uciderea în masă a clerului din Perm, inclusiv a episcopului vicar Feofan din Solikamsk. O delegație din partea Soborului Bisericii Ruse din Moscova a mers la Perm pentru a investiga ce s-a întâmplat. În timp ce se întorceau, însă, trenul lor a fost oprit de soldații roșii și toți au fost împușcați.

Iakov Sverdlov („președintele” Rusiei bolșevice) a ordonat în iunie 1918 luarea de ostatici din rândurile patronilor industriali, ale membrilor partidelor liberal și menșevic, precum și ale clerului. Puțini dintre acești ostatici aveau să supraviețuiască.

Episcopul Macarie (Gnevușev) al Viazmei, care era iubit de populația locală, a fost arestat ca urmare a popularității sale în vara anului 1918. A fost executat împreună cu alte paisprezece persoane pe un câmp de lângă Smolensk. Episcopul a ținut o slujbă scurtă și le-a dat binecuvântarea celor care urmau să fie executați. Unul dintre soldații care l-au executat a mărturisit ulterior, pe patul de moarte, că a ucis un sfânt.

Episcopul Nicodim (Kononov) al Belgorodului a condamnat în predicile sale actele de violență, jafurile și crimele, și a fost arestat de comandantul local al CEKA, Saenko, de Crăciunul din 1918. Rezistența populației în semn de protest față de arestarea sa, l-a determinat pe Saenko să-l elibereze și i-a ordonat să nu mai predice acele lucruri. Episcopul a continuat însă predicile împotriva actelor de violență și a fost arestat din nou. Soția unui preot care a mers să vorbească în apărarea episcopului a fost executată pe loc. Episcopul a fost ucis la scurt timp după aceea, dar i-au deghizat cadavrul pentru a-l face să arate ca un soldat și l-au aruncat în cimitirul comun.

Între iunie 1918 și ianuarie 1919, în Rusia au fost uciși un mitropolit, 18 episcopi, 102 preoți, 154 de diaconi, 94 de călugări și călugărițe, iar patru episcopi și 211 preoți au fost închiși. Statul a pus sechestru pe 718 parohii și 15 mănăstiri, a închis 94 de biserici și 26 de mănăstiri, a profanat 14 biserici și 9 capele, a interzis 18 procesiuni religioase, a dispersat prin forță 41 de procesiuni religioase și a întrerupt slujbele bisericești cu insulte la adresa sentimentelor religioase în 22 de orașe și 96 de sate.