În lingvistică, contragerea este, în sens larg, reducerea cantitativă a unor entități precum cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze. Fenomenul poate fi sincronic sau diacronic, ținând de fonetică, de etimologie, de lexicologie și de gramatică (morfologie, sintaxă). Uneori privește nu numai unul dintre aceste domenii.
Unii autori limitează noțiunea de contragere la schimbările fonetice care implică o reducere cantitativă a cuvintelor, precum afereza, sincopa, apocopa, eliziunea, sinereza, coalescența etc.De exemplu Bussmann 1998 (p. 249 și 1160), Dubois 2002 (p. 89, 117 și 462), Crystal 2008 (p. 111).. Alții o folosesc și referitor la fenomene sintactice: elipsa prin omiterea unor cuvinte din sintagme, propoziții sau fraze; elipsa prin omiterea unor propoziții din fraze sau dialoguri; transformarea unei fraze în propoziție prin reducerea unei propoziții la o parte de propozițieDe exemplu Bidu-Vrănceanu 1997 (p. 135), Constantinescu-Dobridor 1998 (articolul contragere), Guiraud-Weber 1981 (p. 459), Comtet 2002 (p. 470)..
Motivațiile contragerii sunt, în general, dorința de a fluidiza vorbirea, tendința către economie, evitarea redundanței. Atât în vorbirea obișnuită, cât și în literatură, contragerea gramaticală poate avea și scopul de a face enunțurile cât mai expresive.
Fenomene fonetice
Afereza
Afereza este o schimbare fonetică de contragere care constă în căderea unui segment (sunet sau grup de sunete) de la începutul unui cuvânt. Exemple de afereze istorice sunt: agnellus > mielConstantinescu-Dobridor 1998, articolul afereză.; illum > le (articol hotărât masculin singular)Dubois 2002, p. 43.; hirundinem > rondine; veche knee > modernă [ni:] „genunchi”, cu k păstrat de ortografieBussmann 1998, p. 71..
Ca fenomen sincronic, există cuvinte cu variante cu și fără afereză în limba standard: autobus → busDubois 2002, p. 43.; oscuro → scuro „întunecat”.
Sunt, de asemenea, cuvinte cu afereză nestandand, variante ale unor cuvinte fără afereză standard: astâmpăra → stâmpăra; américain → ricain „american”TLFi, articolul ricain.; again → ’gain „iarăși”Crystal 2008, p. 29.; Jó estét! → Stét! „Bună seara!”Szathmári 2008, articolul Aferézis..
Sincopa
Sincopa reduce cantitatea unor cuvinte prin căderea unui sunet sau a unui grup de sunete din interiorul lor. Uneori, sincopa ține de evoluția cuvintelor. De exemplu, în latina vulgară a avut loc, față de latina clasică, o sincopă ce a trecut în limbile romanice, cea a lui [i]: calidus > vulgară caldus > cald, caldo, chaudBidu-Vrănceanu 1997, p. 453.. În limba maghiară, o sincopă asemănătoare a avut loc în evoluția unor cuvinte împrumutate din slavă: malina > málna „zmeură”A. Jászó 2007, p. 51.. Acestea sunt sincope din limbile standard respective.
Tot o sincopă standard, dar în plan sincronic, constă, în unele limbi, în alternanța vocală/zero în cursul declinării sau al conjugării. Astfel, în limbile din diasistemul slav de centru-sud (BCMSBosniacă, croată, muntenegreană și sârbă.), prin sincopa vocalei [a] se diferențiază, de pildă, forma de genitiv singular de genitivul plural al substantivelor masculine care au acest [a] și la nominativ singular, ex. borac „luptător” vs. borca „(al/a/ai/ale) luptătorului” vs. boraca „(al/a/ai/ale) luptătorilor”Klajn 2005, p. 38.. În maghiară se întâlnește de asemenea acest tip de sincopă, ex. bokor „tufă” (nominativ singular) vs. bokrot (acuzativ singular).
În limbi în a căror ortografie predomină principiul etimologic, sunt sincope în limba vorbită față de cea scrisă. De pildă, în limba engleză, în cuvântul laboratory „laborator”, sincopa afectează două vocale diferite, din cauza locului diferit al accentului: laboratory [labˈorətrɪ] în engleza britanică, laboratory [ˈlabrətorɪ] în engleza americanăBussmann 1998, p. 1162..
Există și sincope nestandard, de exemplu: domnule → domleConstantinescu-Dobridor 1998, articolul sincopă.; Monsieur → M'sieur „domle”Grevisse și Goosse 2007, p. 784.; sebességváltó „schimbător de viteză” → sebváltóSzathmári 2008, articolul Szinkopé..
Apocopa
Printr-o altă schimbare fonetică, apocopa, unele cuvinte se reduc prin căderea unui sunet sau a unui segment mai mare de la sfârșitul lor. Astfel a evoluat forma de infinitiv în limba română, prin căderea segmentului -re de la infinitivul latinesc: cantare > cântaDubois 2002, p. 43-44.. În limbile în a căror ortografie predomină principiul etimologic, aceasta păstrează segmente care au suferit apocopă în cursul istoriei limbii, ex. comb [kəʊm] „pieptene”Bussmann 1998, p. 73., corps [kɔːr] „corp”Kalmbach 2013, § 10.1..
Un procedeu de formare a cuvintelor prin apocopă este derivarea regresivă, prin suprimarea unui sufix. Exemple: a auzi > auzConstantinescu-Dobridor 1998, articolul derivare.; attaquer „a ataca” > attaque „atac”Grevisse și Goosse 2007, p. 187.; füttyent „a fluiera” > fütty „fluierat” (acțiunea)Gerstner 2006, p. 328..
Alte cuvinte s-au format prin apocopă din dorința de a face vorbirea mai fluentă. Unele au fost integrate în standard, ca métropolitain > métro, cinématographe > cinéma, altele sunt nestandard, ex. găzduiește → găzduieBidu-Vrănceanu 1997, p. 59-60., tulajdonos → tulaj „proprietar”Szathmári 2008, articolul Apokopé..
Sincopa și apocopa se pot combina în evoluția unor cuvinte, ex. vidēre > ver „a vedea”Bussmann 1998, p. 1160..
Fuziuni de sunete și de cuvinte
Eliziunea
Eliziunea, numită și elidare, constă în omiterea obligatorie sau facultativă a vocalei finale neaccentuate a unui cuvânt la întâlnirea cu alta, inițială a cuvântului următor, având ca rezultat fuzionarea celor două cuvinte într-unul singur din punct de vedere fonetic. În română este marcată în scriere prin cratimă. O elidare obligatorie este cea a pronumelor neaccentuate, ex. m-am străduit, iar una facultativă cea a conjuncției că, în vorbirea rapidă: A zis c-a terminat lucrareaConstantinescu-Dobridor 1998, articolul eliziune..
În limba franceză, eliziunea este mai frecventă decât în română, fiind marcată în scriere prin apostrof. De cele mai multe ori afectează cliticele terminate în -e [ə], ex. que: la personne qu’il a vue „persoana pe care a văzut-o”Grevisse și Goosse 2007, p. 49-51..
În limba italiană se elidează ocazional și cuvinte accentuate, ex. Santo Antonio → Sant’Antonio „Sfântul Anton”, Santa Agata → Sant’Agata „Sfânta Agata”Dubois 2002, p. 173-174..
În maghiară, eliziunea este numai ocazională și afectează numai cuvinte accentuate, ex. Hála istennek! → Hál’istennek! „Slavă Domnului!”Szathmári 2008, articolul Elízió..
Sinereza
Sinereza este o schimbare fonetică prin care două vocale din silabe învecinate fuzionează într-un diftong, formându-se astfel un singur cuvânt fonetic dacă are loc la contactul a două cuvinte. În funcție de limbă, poate fi obligatorie sau facultativă în aceleași cazuri, ori obligatorie în unele cazuri și facultativă în altele. Exemple: te-am întrebat (obligatorie), pe aici → pe-aici (facultativă)Bărbuță 2000, p. 107.; lion [ljɔ̃] „leu” (la Paris și în vestul Franței) vs. [liˈɔ̃] (în nordul, estul și sudul Franței, precum și în Belgia), variante acceptate de standardKalmbach 2013, § 4.21.; Laura [ˈlawra] (în Toscana și în Italia de Nord) vs. [ˈla.ura] (în Italia de Sud)Dubois 2002, p. 464..
Coalescența
Alt tip de contragere fonetică este coalescența, o asimilare totală prin care fuzionează sunete învecinate. Uneori se păstrează un singur sunet dintre ele, care se lungește. Exemple: ten mice [ˈtemːaɪs] „zece șoareci”Crystal 2008, p. 39.; község [ˈkøʃːeːg] „comună” (substantiv)A. Jászó 2007, p. 127..
Alteori se formează un sunet diferit de ambele, cu trăsături din ambele: cât să [kɨt͡ːə]Bidu-Vrănceanu 1997, p. 106-107.; don’t you [dəʊntʃʊ] „tu să nu”; kertje [ˈkɛrcɛ] „grădina sa”.
Asemănătoare cu tipul precedent este reducerea diftongilor și a triftongilor la o singură vocală, mai ales ca fenomen diacronic: aurum > oro „aur”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul asimilare. > orDubois 2002, p. 89.; aqua > veche eaue [e̯au̯ə] > modernă eau [o]Picoche și Marchello-Nizia 1999, p. 198.; limba gotică maiza > veche māra > modernă more „mai mult”.
Una din două vocale alăturate poate cădea după ce au format un diftong, ex. standard căuta [kə.uˈta] > [kəwˈta] > regional cătaConstantinescu-Dobridor 1998, articolul contragere..
Alte cazuri de fuziune
Alt tip de contragere fonetică este fuziunea a două cuvinte prin schimbări fonetice altele decât cele prezentate mai sus. În engleză există cuvinte fuzionate facultativ pentru fluidizarea vorbirii, ca I have → I’ve „am”, I have not → I haven’t „n-am” etc.Crystal 2008, p. 111..
În franceză, asemenea fuziuni au avut loc în istoria limbii între unele prepoziții și unele articole. Acestea sunt în general obligatorii: à + le → au (appeler au secours „a striga după ajutor”), de + le → du (le repas du soir „masa de seară”) etc.Grevisse și Goosse 2007, p. 743..
Fenomene gramaticale
Contrageri morfologice
Fuziuni de cuvinte au avut loc și în evoluția unor forme gramaticale, de pildă în cea a viitorului simplu și a condiționalului prezent din franceză, cu verbul auxiliar habere „a avea”: cantare habeo „am de cântat” > *cantaráio > chanterai „voi cânta”, cantare habebam „aveam de cântat” > *cantaravéa > *cantaréa > veche chantereie > chanteroie > modernă chanterais „aș cânta”Grevisse și Goosse 2007, p. 1031.Asteriscul indică aici forme neatestate, dar reconstituite..
Alt tip de contragere morfologică este elipsa unei părți a unei forme verbale compuse, pentru evitarea repetării sale. Se poate omite, pe de o parte, verbul auxiliar: Au cântat și [au] dansat toată noapteaAvram 1997, p. 332.. Pe de altă parte, se întâlnește omiterea verbului cu sens lexical. În engleză, această elipsă este curentă: The janitor must remove the trash whenever it is apparent that it should be [removed] „Omul de serviciu trebuie să ridice gunoiul de fiecare dată când este clar că ar trebui să fie ridicatMerchant 2007, p. 2.. În registrul de limbă familiar al limbii române este posibilă o asemenea elipsă în dialoguri: – Ai înțeles? – AmAvram 1997, p. 315..
Contrageri sintactice
Elipsa
Elipsa este și un fenomen de contragere sintactică. Uneori, prin omiterea unui cuvânt sau a unor cuvinte dintr-o sintagmă ori dintr-un cuvânt compus rezultă un cuvânt care preia sensul întregii sintagme și ajunge să fie folosit fără restul acesteia. Exemple: pătlăgea vânătă > vânătăConstantinescu-Dobridor 1998, articolul elipsă.; un bureau de tabac „un debit de tutun” > un tabacGrevisse și Goosse 2007, p. 203.; имя прилагательное imia prilagatel'noe literal „nume de adăugat” > прилагательное prilagatel'noe „adjectiv”Academic.ru, articolul прилагательное „adjectiv” (accesat la 30 august 2022).; mobiltelefon „telefon mobil” > mobilSzathmári 2008, articolul Ellipszis..
O propoziție sau o frază poate fi contrasă prin omiterea uneia sau alteia dintre părțile de propoziție, respectiv a unor cuvinte gramaticale.
În limbile în care subiectul poate fi exprimat, cel puțin la anumite forme modale și temporale, numai prin desinențele verbului, subiectul exprimat prin cuvânt aparte se omite nu numai la imperativ, ci în general și atunci când persoana gramaticală nu este scoasă în evidență: [Noi] mergem la plimbareBidu-Vrănceanu 1997, p. 180..
Și în limbi în care subiectul trebuie în general exprimat prin cuvânt aparte, precum franceza, pronumele personal subiect este uneori omis pentru eliminarea redundanței, când sunt juxtapuse mai multe propoziții cu același subiect: II court, [il] saute, [il] trépigne, [il] hurle „(El) aleargă, sare, se agită, urlă”.
Subiectul poate lipsi și când elipsa este permisă de situația de comunicare. De pildă, când participanții la comunicare sunt într-o gară și așteaptă un tren, un vorbitor poate spune destinatarului comunicării Вот идёт Vot idyot „Vine” în loc de Вот идёт поезд Vot idyot poyezd „Vine trenul”Rozental și Telenkova 1985, articolul неполное предложение „propoziție incompletă”..