Ioan Petrescu (n. 19 ianuarie 1907, Recea, județul Argeș – 9 ianuarie 1962, Iași) a fost un ofițer român, decorat cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” de Război cu spade, clasa Crucea de Aur, și cu Crucea de Fier, klasse EK-2.

Absolvent al Liceului Gheorghe Lazăr din București (1928), a Școlii Militare de Infanterie din Sibiu (1930, Sublocotenent), devine locotenent în 1934 și obține un brevet de observator aerian la Pipera (București).

Devine căpitan la începutul războiului. De la aerodromul din Ivești execută misiuni peste Prut. Printre altele revine cu 20 impacturi pe avionul IAR38 de la o misiune de verificare a retragerii sovietice în iulie 1941, după un zbor în rase-mottes deasupra localităților Giurgiulești și Reni sub focul anti-aerian inamic. De la aerodromul din Tighina participă la numeroase misiuni până la căderea Odesei. Printre ele bombardarea și distrugerea unei baterii de artilerie sovietice lânga Cahul și a unui tun auto-tractat dintr-o coloană care se indrepta spre Bolgrad. Pe 31 august 1941, revenind dintr-o misiune de la Kubanka Pavlynka, avionul IAR38 n°16 al Escadrilei 13 a fost atacat de 8 aparate de vânătoare Rata sovietice. Biplanul a aterizat în flăcări, dar echipajul a scăpat teafăr,. Avioanele Rata au mitraliat aeroportul și au avariat alte două aparate IAR38 (n°51 și 72) . Decorat cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa Crucea de Aur (înalt decret 3274/23.11.1941) și Eiserne Kreuz 2. Klasse (EK-2). În septembrie 1942 Escadrila 13 se deplasează de la Starominskaya (Rusia) prin Kubanets și Rostov pe Don catre Morozovsk (cotul Donului), pe aerodromul avansat de la Perelazovskiy. Devine Comandantul Escadrilei 13. Pe 18 noiembrie escadrila se retrage, înaintea ofensivei sovietice de pe 20 noiembrie. Escadrila se repliază la Blaj de unde continuă misiunile în funcția de Comandant până în decembrie 1943.

Decorat cu „Coroana României” de Război cu spade, clasa IV (înalt decret 3271/21.12.1943, brevet 22609) și „Steaua României” Cl. V.

Integrat în funcția de Comandant al Regimentului 5 Vânători Târgu Frumos în ianuarie 1944, pentru apărarea Iașului.

În august 1944, după spargerea liniei Iași – Chișinău, se retrage spre București împreună cu cei doisprezece soldați supraviețuitori. După 23 august, primește comanda Batalionului I de recruți, cu care rezistă timp de trei zile atacurilor germane la Parța și Șag, până la sosirea trupelor sovietice. Contribuie apoi la eliberarea și apărarea Timișoarei.

La Salonta (România), salvează comandamentul sovietic și român dintr-o situație extrem de critică. Participă apoi la luptele din Ungaria, în apropiere de Debrețin (Nagyrábé, Böszörményi și Hajdúsámson), după care își continuă înaintarea în Slovacia. După bătăliile de la Miskolc, înaintează spre Munții Tatra și ia parte la luptele din apropiere de Zvolen.

Pentru meritele sale, primește două medalii sovietice. La sfârșitul lunii ianuarie 1945, i se ordonă să revină în România; este radiat din armată și supus la numeroase „verificări”. Ulterior, ocupă diverse slujbe modeste la Brăila până la dispariția sa.

Note

Bibliografie

Anastase Iftimie, « Escadrila jertfelor anonime », Jurnal de războiu, Anul I, no 148,‎ 1941, p. 3.

Vezi și Lista așilor aviației române din cel de-al Doilea Război Mondial IAR-37

Legături externe Anastase Iftimie, « Escadrila jertfelor anonime », Jurnal de războiu, Anul I, no 148,‎ 1941, p. 3

Categorie:Nașteri în 1907 Categorie:Decese în 1962 Categorie:Ași ai aviației române din cel de-al Doilea Război Mondial Categorie:Decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică Categorie:Decorați cu Ordinul Crucea de Fier Categorie:Oameni din județul Argeș