În domeniul sociologiei, capitalul cultural cuprinde activele sociale ale unei persoane (educație, intelect, stil de vorbire, stil vestimentar etc.) care favorizează mobilitatea socială într-o societate stratificată. Capitalul cultural funcționează ca o relație socială în cadrul unei economii a practicilor (adică a unui sistem de schimb) și include cunoștințele culturale acumulate care conferă statut social și putereHarker, 1990:13 Barker, Chris. 2004. "Cultural capital." Pp. 37 in The Sage Dictionary of Cultural Studies. London: SAGE Publications.; astfel, capitalul cultural cuprinde bunurile materiale și simbolice, fără distincție, pe care societatea le consideră rare și care merită căutateThe Dictionary of Human Geography (5th ed.). 2009. p. 127.. Există trei tipuri de capital cultural: (i) capitalul încorporat, (ii) capitalul obiectivat și (iii) capitalul instituționalizat.
Pierre Bourdieu și au inventat și definit termenul de capital cultural în eseul „Reproducerea culturală și reproducerea socială” (1977). Bourdieu a dezvoltat apoi conceptul în eseul "Formele capitalului" (1985) și în cartea The State Nobility: Élite Schools in the Field of Power (1996) pentru a explica faptul că educația (cunoștințele și abilitățile intelectuale) unei persoane asigură mobilitatea socială în atingerea unui statut social mai ridicat în societateBourdieu, Pierre. 1986. "The Forms of Capital." Pp. 46–58 in Handbook of Theory of Research for the Sociology of Education..
Origine În „Reproducerea culturală și reproducerea socială” (1977), Pierre Bourdieu și au prezentat capitalul cultural pentru a explica din punct de vedere conceptual diferențele dintre nivelurile de performanță și rezultatele academice ale copiilor în cadrul sistemului educațional din Franța anilor 1960.
Bourdieu a dezvoltat acest concept în eseul său „The Forms of Capital” (1985) și în cartea sa The State Nobility: Elite Schools in the Field of Power (1996). În acest eseu, Bourdieu enumeră capitalul cultural printre alte două categorii de capital: capitalul economic, care se referă la stăpânirea resurselor economice (bani, active, proprietăți), și capitalul social, care reprezintă resursele reale și potențiale legate de posesia unei rețele durabile de relații instituționalizate de cunoaștere și recunoaștere reciprocăBourdieu, Pierre. 1986. "The Forms of Capital." Pp. 46–58 in Handbook of Theory of Research for the Sociology of Education..
Tipuri miniatura|Capital cultural și tipurile sale Există trei tipuri de capital cultural: capitalul încorporat, capitalul obiectivat și capitalul instituționalizat.
Capital cultural încorporat Capitalul cultural încorporat cuprinde cunoștințele dobândite în mod conștient și moștenite în mod pasiv, prin socializarea la cultură și tradiție. Spre deosebire de proprietate, capitalul cultural nu este transmisibil, ci se dobândește în timp, pe măsură ce se imprimă în habitus-ul persoanei (adică în caracterul și modul de gândire ale acesteia), care, la rândul său, devine mai receptivă la influențe culturale similare. Capitalul cultural lingvistic reprezintă stăpânirea limbii și a relațiilor sale. Reprezentând mijloacele de comunicare și de prezentare de sine ale unei persoane, capitalul cultural încorporat este dobândit din cultura naționalăBourdieu, 1990:114..
Habitus și câmp Capitalul cultural al unui individ este legat de habitus (adică de dispoziția și tendințele sale corporale) și de câmp (adică de pozițiile sociale), care sunt configurate ca o structură de relații socialeKing, 2005:223.
Habitus-ul unei persoane este compus din dispozițiile intelectuale care i-au fost inculcate de familie și de mediul familial și se manifestă în funcție de natura persoaneiHarker, 1990, p. 10. Webb, 2002, p. 37. Gorder, 1980, p. 226.. Ca atare, formarea socială a habitus-ului unei persoane este influențată de familie Harker et al., 1990, p.11, de schimbări obiective în clasa socială King, 2005, p. 222. și de interacțiunile sociale cu alte persoane în viața de zi cu zi Gorder, 1980, p. 226; în plus, habitus-ul unei persoane se schimbă și atunci când aceasta își schimbă poziția socială în cadrul domeniului Harker, 1990, p. 11..
Câmpul este locul poziției sociale care este constituit de conflictele care apar atunci când grupurile sociale se străduiesc să stabilească și să definească ceea ce este capitalul cultural, într-un anumit spațiu social. Prin urmare, în funcție de câmpul social, un tip de capital cultural poate fi simultan legitim și ilegitim. În acest fel, legitimarea (recunoașterea socială) unui tip de capital cultural poate fi arbitrară și derivată din capitalul simbolic.
Capital cultural obiectivat Capitalul cultural obiectivat cuprinde proprietatea persoanei (de exemplu, o operă de artă, instrumente științifice etc.) care poate fi transmisă pentru profit economic (cumpărare-vânzare) și pentru transmiterea simbolică a deținerii capitalului cultural facilitat de deținerea unor astfel de lucruri. Totuși, deși deține o operă de artă (capital cultural obiectivat), persoana poate consuma arta (înțelege semnificația ei culturală) numai cu fundamentele conceptuale și istorice adecvate ale capitalului cultural anterior. Ca atare, capitalul cultural nu se transmite în vânzarea operei de artă, decât prin cauzalitate, coincidență și independență, atunci când vânzătorul explică cumpărătorului semnificația acesteia.
Capital cultural instituționalizat Capitalul cultural instituționalizat cuprinde recunoașterea formală a capitalului cultural al unei persoane de către o instituție, de obicei acreditări academice sau calificări profesionale. Cel mai mare rol social al capitalului cultural instituționalizat este pe piața muncii (un loc de muncă), unde permite exprimarea ansamblului de capital cultural al unei persoane sub formă de măsurători calitative și cantitative (care sunt comparate cu măsurătorile de capital cultural ale altor persoane). Recunoașterea instituțională facilitează conversia capitalului cultural în capital economic, servind drept euristică (soluție practică) prin care vânzătorul își poate descrie cumpărătorului capitalul său culturalBourdieu, Pierre. 1986. "The Forms of Capital." Pp. 46–58 in Handbook of Theory of Research for the Sociology of Education. .
Cercetare teoretică Conceptul de capital cultural s-a bucurat de o atenție deosebită în întreaga lume, atât din partea teoreticienilor, cât și a cercetătorilor. Acesta este utilizat, în principal, în legătură cu sistemul educațional, dar, ocazional, a fost folosit sau dezvoltat în alte discursuri. Utilizarea capitalului cultural al lui Bourdieu poate fi împărțită într-o serie de categorii de bază. În primul rând, sunt cei care explorează teoria ca pe un posibil mijloc de explicație sau o folosesc ca și cadru pentru cercetarea lor. În al doilea rând, sunt cei care se bazează pe teoria lui Bourdieu sau o extind. În cele din urmă, sunt cei care încearcă să infirme concluziile lui Bourdieu sau să le respingă în favoarea unei teorii alternative. Majoritatea acestor lucrări tratează teoria lui Bourdieu în legătură cu educația, doar un număr mic de lucrări aplică teoria sa la alte cazuri de inegalitate în societate.
Extrapolări O serie de lucrări extind teoria lui Bourdieu despre capitalul cultural într-un mod benefic, fără a se abate de la structura diferitelor forme de capital ale lui Bourdieu. De fapt, se poate considera că acești autori explorează zone nedezbătute ale teoriei lui Bourdieu, spre deosebire de construirea unei noi teorii.
O modificare creativă a operei lui Bourdieu este cea propusă de Emirbayer și Williams (2005), care folosesc noțiunile de câmpuri și capital ale lui Bourdieu pentru a examina relațiile de putere din domeniul serviciilor sociale, în special din centrele pentru persoanele fără adăpost. Autorii vorbesc despre cele două domenii independente care operează în aceeași locație geografică (adăpostul) și despre tipurile de capital care sunt legitime și valorizate în fiecare dintre ele. Ei arată, mai exact, cum persoanele fără adăpost pot dispune de un „capital aprobat de personal" sau de un „capital aprobat de client" și arată cum în adăpost, acestea sunt în același timp atât dezirabile, cât și indezirabile, valorizate și denigrate, în funcție de care dintre cele două domenii în care operează. Deși autorii nu definesc în mod clar capitalul sancționat de personal și cel sancționat de clienți ca fiind capital cultural și afirmă că resursele care formează aceste două capitaluri sunt, de obicei, adunate din viața unei persoane, și nu din familie, se poate observa cum teoria lui Bourdieu privind capitalul cultural poate fi o teorie valoroasă în analiza inegalității în orice context social.
Pe de altă parte, unii au introdus noi variabile în conceptul de capital cultural al lui Bourdieu. Lucrarea lui Emmison & Frow (1998) se axează pe o explorare a capacității tehnologiei informației de a fi considerată o formă de capital culturalEmmison, M., and J. Frow. 1998. "Information Technology as Cultural Capital." Australian Universities Review 1(1998):41-45.. Autorii afirmă că "o familiaritate și o dispoziție pozitivă față de utilizarea tehnologiilor burgheze ale erei informaționale pot fi văzute ca o formă suplimentară de capital cultural care conferă un avantaj acelor familii care le posedă". În mod specific, computerele sunt "mașini" care formează un tip de capital cultural obiectivat Bourdieu, Pierre. 1986. "The Forms of Capital." Pp. 46–58 in Handbook of Theory of Research for the Sociology of Education., iar abilitatea de a le utiliza este un tip de capital cultural întrupat. Această lucrare este utilă deoarece arată modalitățile în care conceptul de capital cultural al lui Bourdieu poate fi extins și actualizat pentru a include bunuri și practici culturale care sunt progresiv mai importante în determinarea performanțelor atât în școală, cât și în afara ei.
Dolby (2000) citează lucrarea lui Hage, care folosește teoria capitalului cultural a lui Bourdieu pentru a explora multiculturalismul și rasismul în AustraliaDolby, N. 2000. "Race, National, State: Multiculturalism in Australia." (45):48–51.. Discuția lui Hage despre rasă este diferită de cea a lui Bourdieu cu privire la migranți și la capitalul lingvistic și habitus-ul acestora. Hage concepe, de fapt, "albeața" ca fiind o formă de capital cultural. "Albul" nu este o trăsătură stabilă, determinată biologic, ci un "set schimbător de practici sociale" . El conceptualizează națiunea ca pe un câmp circular, cu o ierarhie care se deplasează de la centrul puternic (compus din australienii "albi") la periferia mai puțin puternică (compusă din "ceilalți"). Cu toate acestea, "ceilalți" nu sunt pur și simplu dominați, ci sunt forțați să concureze între ei pentru un loc mai aproape de centru. Această utilizare a noțiunii de capital și de domenii a lui Bourdieu este extrem de iluminatoare pentru a înțelege modul în care persoanele care nu sunt de etnie anglo-saxonă pot încerca să schimbe capitalul cultural al originii lor etnice cu cel al "albului" pentru a obține o poziție mai înaltă în ierarhie. Este deosebit de util să o privim în acești termeni, deoarece expune natura arbitrară a ceea ce este "australian" și modul în care aceasta este determinată de cei aflați în poziția dominantă (în principal australienii "albi"). Într-un studiu deschizător de drumuri, Bauder (2006) folosește noțiunile de habitus și capital cultural pentru a explica situația migranților pe piața muncii și în societateBauder, Harald. 2006. Labor Movement: How Migration Regulates Labor Markets. New York: Oxford University Press..