Hrîhori (sau Grigore) Mîkolaiovîci Ceapkis (în ; ) a fost un coregraf ucrainean de origine română, (2010).
A condus o școală de dans care îi poartă numele și a fost maestru de balet al ansamblului de dansuri pentru seniori „Nathnennea” (ucr. «Натхнення» – „Inspirație”). A făcut parte din juriurile unor proiecte televizate de dansuri. De asemenea, a fost profesor al Departamentului de coregrafie modernă, Facultatea de Artă Coregrafică, .
Copilărie, tinerețe și studii S-a născut la 24 februarie 1930 la Chișinău, într-o familie de evrei. Limbă maternă o considera româna. Mama sa era casnică, iar tatăl pielar. În familie erau șapte copii.
La vârsta de șapte ani, Hrîhori curăța pantofi și ducea ziare. Odată cu declanșarea celui de-al doilea război mondial, familia s-a refugiat în Kazahstan, unde Hrîhori a păscut mânzi. În 1944, la întoarcerea din Kazahstan, membrii familiei Ceapkis s-au îmbolnăvit de tifos și au fost nevoiți să se stabilească la Kiev. Aici, tânărul Hrîhori a lucrat pe șantierele reconstrucției bulevardului central al capitalei, .
În 1945 a început studiile la școala feroviară. A absolvit și cursuri organizate pe lângă Teatrul de Operă.
Dans Ca dansator, a debutat pe scenă, conform propriilor relatări, la vârsta de 10-11 ani la Casa Pionierilor.
Și-a început activitatea de creație după război. La 15 ani, a devenit dansator în ansamblul de cântece și dansuri „Rezerve de muncă” (ucr. «Трудові резерви»), în cadrul căruia în 1945 a evoluat în Moscova pentru Stalin, Voroșilov, Kaganovici, ca membru al unui ansamblu de 120 de copii. Stalin l-a chemat pe Ceapkis și i-a dăruit un ceas, după care l-a luat pe genunchi și a făcut cu el o fotografie. Ceapkis își amintea: „Cred că i-am părut mic, slab [...] și negruț: sunt sigur că m-a confundat cu cineva de neamul lui, reprezentant al naționalității caucaze.” După sfârșitul în 1956 al cultului personalității, mama lui Ceapkis a dat foc fotografiei cu inscripția în rusă „Mulțumiri Marelui Stalin pentru copilăria noastră fericită”.
Începând cu anul 1950, a lucrat coregraf și maestru de balet la Teatrul „Ivan Franko”, unde a pus în scenă opere de , , . În 1951, a participat la Berlin la Festivalul mondial al tinerilor și studenților, unde reprezentanții Ucrainei și-au revendicat cele mai multe medalii de aur. „Eram purtați în brațe ca niște cosmonauți”, conform lui Ceapkis.
Din 1955, timp de 27 de ani, a făcut parte din condus de . În această perioadă, ansamblul a mers în turnee în 71 de țări.
Activitatea didactică a curpins profesoratul la: Departamentul de coregrafie modernă, Facultatea de Artă Coregrafică, ; Facultatea de Artă Coregrafică, ; Departamentul de coregrafie, Institutul de Arte, .
Ceapkis a înființat o școală de dans care îi poartă numele și a participat la numeroase proiecte caritabile. A scris cartea „Dragostea și dansul: secretele longevității” (în ucr. «Любов і танець — секрети довголіття»). În ultimii ani de viață a fost maestru de balet al ansamblului de dansuri pentru seniori „Nathnennea” (ucr. «Натхнення» – „Inspirație”). A făcut parte din juriul proiectului televizat „” (ucr. «Танці з зірками» – adaptare a francizei internaționale „”) și cel al festivalului „” (ucr. «Містерія танцю» – „Misterul dansului”).
Recunoaștere Ceapkis a devenit artist emerit la vârsta de 30 de ani, iar în 2010 a primit titlul onorific „”. În 2020, la aniversarea a 90 de ani de la naștere, a fost decorat cu .
Viață personală Hrîhori Ceapkis a fost căsătorit de trei ori.
Prima soție, Liudmila, a decedat în 2006. Fiica din prima căsătorie, Lilia (n. 1958), conduce școala de balet „Chapkis-Dance” din Italia. Nepoata cea mai mare, Anna Safronciîk (n. 1980), este o actriță și model de film italian, care în 1998 a câștigat concursul de frumusețe „Miss Toscana” și a luat locul 4 la concursul „Miss Italia”. Nepoata mezină, Victoria (n. 1993), a studiat actoria.
A doua soție a fost ex-studenta lui, Natalia, cu care s-a căsătorit în 1980 (când ea avea 28 de ani). În prezent ea locuiește la San Francisco. Fiul din a doua căsătorie, Hrîhori (n. 1979), este proprietarul școlii de hip-hop „Chapkis-Dance” din San Francisco.
A treia soție, Alla Borîsivna, a fost șef de catedră la .
Din 1999 până în 2001, Hrîhori Ceapkis a locuit cu fiica sa în Italia.
Ultimii ani În decembrie 2020, Ceapkis a fost internat cu pneumonie bilaterală. A fost externat la scurt timp, dar între 6 și 9 ianuarie 2021 a fost internat din nou, deoarece inflamația plămânilor nu fusese tratată complet. La 9 februarie, Ceapkis a fost internat la terapie intensivă din cauza complicațiilor. A murit la 13 iunie 2021 la Kiev și a fost înmormântat la 18 iunie la cimitirul Baikovo.
Note
Categorie:Nașteri în 1930 Categorie:Nașteri pe 24 februarie Categorie:Decese în 2021 Categorie:Decese pe 13 iunie Categorie:Dansatori ucraineni Categorie:Artiști ai poporului din Ucraina Categorie:Oameni din Chișinău Categorie:Decese în Kiev