Pluralis majestatis

thumb|Document în limba germană de la 1750 semnat de George al II-lea al Marii Britanii, folosind pluralul maiestății: Gegeben auf Unserm Palais zu St. James den 3/14ten April des 1750ten Jahres Unsers Reiches im Dreÿ und Zwantzigstem. George R (în ) thumb|Document în limba latină din 1249–1250 dat de Henric al III-lea al Angliei, folosind expresia Mandamus vobis ("Vă poruncim"). Expresia latină pluralis majestatis, sau pluralul autorității/maiestății se referă la folosirea pronumelui personal la plural (inclusiv a formelor flexionare la plural) în actele oficiale emise în numele unui monarh sau a unui funcționar sau demnitar de rang înalt când autoritatea se referă la ea însăși.

El trebuie deosebit de pluralul editorial, pluralul autorului, pluralul modestiei, pluralul solidarității sau pluralul politeții/reverenței. Acestea sunt încadrate în categoria nosism.

Istoric Pluralis majestatis este folosit încă din timpul Romei Antice. Unii indică originea sa în tetrarhia romană la sfârșitul secolului al III-lea, unde fiecare dintre cei patru tetrarhi putea vorbi în numele celor patru. Totuși, Cicero folosește deja acest stil retoric în , la mijlocul secolului I î.Hr.

A fost folosit în mod obișnuit în Evul Mediu, în latină și în limbile europene, de către persoane cu funcții înalte, cum ar fi un monarh, un conte sau un papă. De asemenea, a fost folosit în context de episcopi sau rectori.

Utilizarea papală este extrem de protocolară. A fost folosit în special în enciclice, cum ar fi în (de Pius al X-lea în 1910), (de Pius al XI-lea în 1931, în italiană) și (de Pius al XI-lea în 1937, în germană). Pentru papi, uzul pluralului autorității a fost abandonat în practica curentă în timpul pontificatului papei Ioan Paul I. « Bienheureux Jean-Paul Ier, priez pour nous ! », Aleteia via la paroisse Notre-Dame du Bon Conseil, Paris 18e

Exemple din Europa În Anglia, Marea Britanie sau Regatul Unit Lui William Longchamp îi este atribuită introducerea utilizării pluralului autorității în Anglia la sfârșitul secolului al XII-lea, ca urmare a practicii .

După ce Regatului Unit i s-a cerut să arbitreze o dispută la graniță între Argentina și Chile, regele Eduard al VII-lea a emis hotărârea arbitrajului solicitat, cunoscut sub numele de . Textul care urmează preambulului sentinței începe astfel:

În această citare au fost subliniate cuvintele care indică folosirea pluralului maiestății.

Însă pluralul maiestății a devenit perimat. În 1989, Margaret Thatcher, pe atunci prim-ministrul Regatului Unit, a fost întâmpinată cu dispreț de unii din presă pentru că a folosit expresia „noi” atunci când a făcut anunțul We have become a grandmother (în ). The Phrase Finder. "We are a grandmother".

În Franța Lacus, în Othon de Pierre Corneille declamă:

(în )

Alt exemplu, Lemenestrel, referindu-se la el însuși:

(în )

În Italia Preambulul :

(în )

În România Decretele regale emise de Carol I începeau cu formula:Serbările dela Galați, Gazeta Transilvaniei, Anul LXX, Nr. 209, Brașov, Sâmbătă 22 Septemvrie (5 Octombrie) 1907, p. 2, accesat 2023-02-23Monitorul Oficial , 9 septembrie 1889, accesat 2023-02-23

Însă ulterior Ferdinand I și Mihai I au renunțat la pronumele „Noi”.

Pluralul autorității se mai întâlnește în texte juridice, de exemplu în Codul de Procedură Civilă formula executorie este:Noi, Președintele României, | Codul de Procedură Civilă, lege5.ro, accesat 2023-02-23Drept constituțional , juridice.ro, accesat 2023-02-23

În Ungaria Pluralul maiestății apare și în actele lui Sigismund de Luxemburg:Székely oklevéltár: 1. 1211-1519, Kolozsvár, 1872, p. 120, accesat 2023-03-12

(în )

În Asia În Extremul Orient În China imperială și în celelalte monarhii din sfera sa culturală, inclusiv Japonia, Coreea și Vietnam , pronumele imperial era exprimat prin caracterul 朕 . Acesta a fost de fapt fostul pronume chinezesc la persoana întâi singular (adică „eu”). Însă după împăratul Qin Shihung-di l-a rezervat pentru uzul său personal.

În India În limba hindustană și în alte limbi indo-ariene, pentru vorbitorii vârstnici sau persoanele cu rang social mai înalt, pluralul maiestății este un mod obișnuit de a se referi la ei înșiși. În anumite comunități, pronumele personal la persoana întâi singular a dispărut complet, fiind înlocuit cu forma la plural.

În iudaism În iudaism unele personificări din Tanah descriu pe Iahve în termeni la plural: Elohim sau Adonai. Unii exegeți creștini, inclusiv Augustin de Hipona, au interpretat asta ca argumente pentru Sfânta Treime. Însă savanți ca Mircea Eliade, Mircea Eliade, An Introductory Dictionary of Theology and Religious Studies, p. 396 Wilhelm Gesenius, Wilhelm Gesenius, Hebrew Grammar: 124g, without article 125f, with article 126e, with the singular 145h, with plural 132h, 145i și Aaron Ember, Aaron Ember, The Pluralis Intensivus in Hebrew, Baltimore, Md., p. 207 consideră că în Tora „Elohim” este o formă de plural de politețe.

În islam În Islam există câteva forme la plural folosite pentru a se referi la Allah.

Note

Categorie:Pronume Categorie:Sociolingvistică Categorie:Conjugare Categorie:Etichetă