miniatura|Talmudul din Ierusalim. Literatura rabinică cuprinde, în sensul cel mai larg, întregul spectru al scrierilor religioase ale savanților evrei de la apariția iudaismului rabinic (anul 70 d.Hr.) până în prezent. Cu toate acestea, expresia este adesea folosită ca echivalentul exact al termenului ebraic Sifrut Hazal (ספרות חז"ל; „literatura înțelepților [noștri] de binecuvântată memorie”) și se referă în mod specific la literatura epocii talmudice. În acest sens mai specific, expresia este folosită de obicei în scrierile rabinice medievale și moderne (unde Hazal se referă de obicei doar la înțelepții epocii talmudice) și, de asemenea, în scrierile academice contemporane (unde prin „literatura rabinică” sunt înțelese Talmudul, Midrașul și scrierile înrudite, dar aproape nici o altă lucrare ulterioară).
În ceea ce privește conținutul literaturii rabinice, se face o distincție între Halaha, corpus de legi religioase evreiești, și Agada, o culegere de texte omiletice care conține în principal elemente narative.: „Rabbinische Literatur”, în: , Helmuth Schneider (Antike), (Rezeptions- und Wissenschaftsgeschichte) (coord.): Der Neue Pauly. doi.org/10.1163/1574-9347_dnp_e1017980
Termenii mefareshim și parshanim se referă aproape întotdeauna la scriitori ulteriori, post-talmudici, de glose rabinice despre textele biblice și talmudice și sunt folosiți și în ieșivele moderne (colegii talmudice) cu sensul de „comentariile rabinice ale comentatorilor”.
Legea orală Potrivit textului biblic, Atotputernicul i-a poruncit lui Moise (Ieșirea 2.20 ) să prezinte textul narațiunilor redate în Tora în două forme diferite:
„legea scrisă”, Tora Shebichtav (în ) „tradiția orală”, Tora Schebaal Pe (în )
„Legea scrisă” se referă la cele cinci cărți ale lui Moise: Bereschit („La început”), Schemot („Nume”), Wajikra („Și a strigat”), Bemidbar („În pustie”) și Devarim („Cuvinte”) sau Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul. „Tradiția orală” este rezultatul eforturilor scribilor iudaici nu doar de a copia Tora scrisă – de-a lungul timpului –, ci și interpretările ei transmise oral, care reinterpretează Tora scrisă și o fac aplicabilă situațiilor sociale și culturale actuale. Acest lucru este documentat, de exemplu, în Ghemara, care explică și completează textul Mișna.: Einleitung in Talmud und Midrasch, ediția a IX-a, C. H. Beck, München, 2011, p. 44. „Tora orală” servește la interpretarea „Torei scrise”.
După capturarea și distrugerea Templului Irodian în august 70 d.Hr. și devastările cultural-religioase din cursul Revoltei lui Bar Kochba (Al Treilea Război Iudeo-Roman), care a avut loc în perioada 132–136 d.Hr. sub conducerea lui Simon Bar Kochba, săvârșite de armatele Imperiului Roman, exista riscul ca acele cunoștințe religioase iudaice transmise oral să se piardă. Din acest motiv, învățații timpului, în mare parte reprezentanți ai iudaismului (TanaimMartin Goodman: Die Geschichte des Judentums. Glaube, Kult, Gesellschaft, Klett-Cotta, Stuttgart, 2020, , pp. 61, 354.) rabinic (fariseic), au încercat în diferite locuri, cum ar fi Yavne (Jabne) și mai târziu Usha, să adune la un loc tradițiile orale ale Israelului și, contrar oricăror credințe, să le sistematizeze și să le transcrie.
Aceste tradiții religioase și juridice compilate ale poporului evreu au format Mișna, nucleul central al Talmudului.Martin Goodman: Die Geschichte des Judentums. Glaube, Kult, Gesellschaft, Klett-Cotta, Stuttgart, 2020, , pp. 327 f.; 226–232. Mișna a fost împărțită în șase ordine (sedarim), însumând 63 de tratate (massehtot). După ce Tora orală a fost scrisă și rezumată în Mișna, a început în paralel un proces de reformulare discursivă și comentare; rezultatele acestui proces au fost apoi consemnate în Ghemara. Acest proces de creație, inclusiv redactarea noii lucrări, a durat până prin secolele al IV-lea și al V-lea.
Mișna și Tosefta (compilate din legile iudaice înainte de anul 200) sunt cele mai vechi lucrări detaliate ale literaturii rabinice și explică legea orală a iudaismului. Tosefta, deși foarte asemănătoare ca structură și conținut cu Mișna, se deosebește de aceasta prin lipsa referințelor la interpretări și, în plus, conține material textual tanaitic care lipsea din Mișna.Martin Goodman: Die Geschichte des Judentums. Glaube, Kult, Gesellschaft, Klett-Cotta, Stuttgart, 2020, , pp. 354–355.
Mișna și Ghemara formează împreună Talmudul, care a fost transmis în două versiuni:
Talmudul ierusalimic Talmudul babilonian
Midrașul Midraș (pl. Midrașim) este un cuvânt ebraic folosit pentru interpretarea textelor biblice. Termenul „Midraș” poate fi folosit și pentru o compilație de învățături midrașice sub formă de comentarii juridice, exegetice sau omiletice cu privire la Biblia ebraică.
Lucrări ulterioare pe categorii
Drept iudaic Halaha se referă la reglementările legale ale vieții evreiești. Cele mai importante lucrările din această categorie sunt:
Mishneh Tora de Maimonide și comentariile sale Arba'ah Turim de Jakob ben Asher și comentariile sale Shulchan Aruch de Josef Karo și comentariile sale literatura responsorială
Gândire și etică iudaică
Filosofia evreiască Cabala Agada scrierile hasidice Etica evreiască și mișcarea Musar
Liturghie
Siddurul și liturghia evreiască Piyyutim (poezie evreiască liturgică clasică)
Lucrări ulterioare pe perioade istorice
Lucrări ale geonimilor Geonimii au fost conducătorii academiilor talmudice din Sura și Pumbedita (orașe situate atunci în Imperiul Babilonian) în perioada 650–1250.
She’iltoth des Acha’i Gaon Halachoth Gedoloth Emunoth ve-Deoth (Saadia Gaon) Siddurul lui Amram Gaon răspunsuri halahice
Lucrări ale rishonimilor (comentatorii rabinici „timpurii”) Rishonimii au fost principalii rabini din Evul Mediu Timpuriu (1250–1550).
comentarii despre Tora, de ex. cele ale lui Rashi, Abraham ibn Ezra și Nachmanides. comentarii despre Talmud, în special ale lui Rashi, ale nepotului său, Samuel ben Meir, și ale lui Nissim din Gerona. completările talmudice (Chiddushim) ale tosafotiștilor, Rabbenu Tam, Nachmanides, Nissim din Gerona, Solomon ben Aderet (RaShBA), Yomtov ben Ashbili (Ritba) lucrările referitoare la Halaha (Asher ben Jechiel, Mordechai ben Hillel) codicele lui Isaak Alfasi, Maimonide, Jakob ben Asher și Schulchan Aruch răspunsuri, de ex. cele ale lui Solomon ben Aderet (RaShBA) lucrări cabalistice (de ex. Zoharul) lucrări filozofice (Maimonide, Gersonide, Nachmanides) lucrări etice (Bakhya ibn Pakuda, Jona Gerondi)
Lucrări ale acharonimilor (comentatorii rabinici „târzii”) Acharonimii sunt principalii rabini din 1550 până în prezent.
comentariile despre Tora precum Keli Jakar (Shlomo Ephraim Luntschitz), Ohr ha-Chayim de Chayim b. Moses Attar, comentariul lui Samson Raphael Hirsch și comentariul lui Naftali Zvi Yehuda Berlin. completările talmudice precum Pnei Yehoshua, Hafla'ah, Sha'agath Arjei răspunsuri, de ex. cele ale lui Moses Sofer, Moshe Feinstein lucrări referitoare la Halaha și codice, de ex. Shulchan Aruch HaRav de Schneor Salman de Liadi, Mishnah Berurah de Israel Meir Kagan și Aruch ha-Shulchan de Jechiel Michel Epstein lucrări etice și filozofice de Mosche Chaim Luzzatto, Israel Meir Kagan și mișcarea Mussar lucrări hasidice (Tania, Keduschat Levi, Sefath Emmet, Shem mi-Shemuel) lucrări filozofice/metafizice (de Judah Löw, Moshe Chaim Luzzatto și Nefesh ha-Chayim de Chaim von Woloschyn) lucrări istorice (de ex. Shem ha-Gedolim de Chaim Joseph David Azulai)
Mefarshim Mefarshim este un cuvânt ebraic care înseamnă comentatori și exegeți (rabinici) clasici; este folosit ca un substitut pentru cuvântul corect perushim, care înseamnă „comentarii”. În iudaism, acest termen este folosit pentru comentariile despre Tora, Tanah, Mișna, Talmud, Răspunsuri, Sidur etc.
Comentariile clasice despre Tora și/sau Talmud au fost scrise de următorii învățați:
Gaonimi Saadia Gaon, sec. al X-lea, Babilon
Rishonimi Rashi (Shlomo Yitzchaki), sec. al XII-lea, Franța Avraham ibn Ezra Nachmanides (Moshe ben Nahman) Samuel ben Meir, Rashbam, sec. al XII-lea, Franța rabinul Levi ben Gershom (numit Ralbag sau Gersonide) David Kimchi, Radak, sec. al XIII-lea, Franța Joseph ben Isaac, Bechor Shor, sec. al XII-lea, Franța Nissim ben Reuben Gerondi, RaN, sec. al XIV-lea, Spania Isaac ben Judah Abrabanel (1437–1508) Obadiah ben Jacob Sforno, sec. al XVI-lea, Italia
Aharonimi Gaonul din Vilna, rabinul Eliyahu din Vilna, secolul al XVIII-lea, Lituania Malbim, Meir Loeb ben Jehiel Michael
Comentariile clasice despre Talmud au fost scrise de Rashi. Discipolii și adepții lui Rashi au elaborat Tosafot, un comentariu general al Talmudului, care avea la bază discuțiile din academiile rabinice din Germania și Franța.
Comentariile moderne cu privire la Tora, care au găsit o largă acceptare în comunitatea evreiască, sunt următoarele:
Scrise de învățați ortodocși: Ha-Ketav veha-Kabbalah de rabinul Jaakov Zvi Mecklenburg Haemek Davar de rabinul Naphtali Zvi Judah Berlin Tora Temimah de Baruch ha-Levi Epstein Comentariul cu privire la Tora al rabinului Samson Raphael Hirsch Sefat Emet (Lippen der Wahrheit), Yehuda Arjeh Body of Ger, secolul al XIX-lea, Europa Pentateuh și Haftaroth de Joseph H. Hertz Soncino Books of the Bible Nechama Leibowitz, un cunoscut cercetător al Torei Chofetz Chaim
Scrise de învățați conservatori: JPS Commentary on the Torah în cinci volume de Nahum M. Sarna, Baruch A. Levine, Jacob Milgrom și Jeffrey H. Tigay Etz Hayim: A Torah Commentary de David L. Lieber, Harold Kushner și Chaim Potok
Comentariile moderne cu privire la Siddur au fost scrise de: Rabinul Yisrael Meir Kagan HaCohen, The Chofetz Chaim’s Siddur Samson Raphael Hirsch, Hirsch Siddur Abraham Isaac Kook, Olat Reyia The Authorised Daily Prayer Book cu comentarii de Joseph H. Hertz Elie Munk, The World of Prayer, Elie Munk Nosson Scherman, The Artscroll Siddur, Mesorah Publications Reuven Hammer, Or Hadash, United Synagogue of Conservative Judaism My Peoples Prayer Book, Jewish Lights Publishing, scrisă de un grup de rabini neortodocși și învățați în Talmud
Note
Bibliografie Shemuel Safrai, Peter J. Tomson: The Literature of the Sages: Oral Torah, Halakha, Mishnah, Tosefta, Talmud, External Tractates, Fortress, 1987 Tal Ilan, Lorena Miralles Maciá, Ronit Nikolsky (red.): Rabbinische Literatur (Die Bibel und die Frauen. Eine exegetisch-kulturgeschichtliche Enzyklopädie Band 4), Kohlhammer, Stuttgart, 2020, Leopold Zunz: Etwas über die rabbinische Litteratur, Maurersche Buchhandlung, Berlin 1818, auf digital.slub-dresden.de der SLUB Dresden via EOD Viktor Golinets, Birgit Klein, Annette Weber (red.): Zur rabbinischen Literatur. Historische und sozialgeschichtliche Studien (Trumah. Zeitschrift der Hochschule für Jüdische Studien Heidelberg, Band: 15), 1. Auflage, Universitätsverlag Winter, Heidelberg, 2006, .
Categorie:Literatură religioasă Categorie:Literatură antică Categorie:Literatură evreiască