Lunca Bârsei este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în partea centrală a României, pe teritoriul județului Brașov.Eunis.eea.europa.eu - Luca Bârsei/hartă localizare; accesat la 1 aprilie 2023Lista consolidată a ariilor naturale protejate din România - Lunca Bârsei; accesat la 1 aprilie 2023
Localizare Aria naturală se află în partea sud-estică a județului Brașov, pe cursul superior al râului Bârsa, pe teritoriile administrative ale orașelor Codlea și Ghimbav.Localizarea sitului pe teritoriul României; accesat la 31 martie 2023e-consultare.gov.ro Localizarea sitului Natura 2000 - Lunca Bârsei ; accesat la 1 august 2025
Înființare Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.46 din 2016 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)Ordinul nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, lege5.ro - 1 aprilie 2023 și se întinde pe o suprafață de 54,90 hectare.
Biodiversitate Situl reprezintă o zonă (încadrată în bioregiune continentală) cu ape curgătoare, lacuri, bălți; ce adăpostește faună diversă și conservă un habitat natural de tip: Păduri aluviale de Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) (cod 91E0). La baza desemnării acestuia se află mai multe specii (mamifere, pești, amfibieni) enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 22 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 1 aprilie 2023 sau aflate pe Lista roșie a IUCN; printre care: brebul (Castor fiber), vidra de râu (Lutra lutra), mreana pătată (Barbus petenyi), zglăvoaca (Cottus gobio), broasca verde (Rana esculenta), broasca mare de lac (Pelophylax ridibundus)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Pelophylax ridibundus; accesat la 1 aprilie 2023, ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata) și tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis).Natura 2000.eea.europa.eu - Fauna sitului Lunca Bârsei; accesat la 1 aprilie 2023
Căi de acces Drumul european E68, pe ruta: Brașov - Codlea.
Monumente și atracții turistice În vecinătatea rezervației naturale se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: Biserica Evanghelică-Luterană din Codlea, monument istoric de factură romanică (secolul al XIII-lea). Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Ghimbav, monument istoric de secol XIII. Biserica „Sf. Treime” din Ghimbav, construcție 1780, monument istoric. Muzeul Tradițiilor Codlene
Note
Vezi și Natura 2000 Lista siturilor Natura 2000 din România