17 clipe ale unei primăveri

17 clipe ale unei primăveri sau Șaptesprezece clipe ale primăverii (în ) este un serial de televiziune sovietic din 1973, în douăsprezece părți, regizat de Tatiana Lioznova și bazat pe romanul cu același titlu al lui Iulian Semionov, Valiza cu amprente sau Șaptesprezece clipe ale primăverii.Iulian Semionov, Valiza cu amprente sau Șaptesprezece clipe ale primăverii, Editura Univers, colecția Enigma, 1972. Traducere de Nicolae Mărgeanu și Vladimir Vasiliev

Serialul prezintă isprăvile colonelului Maxim Isaev, un spion sovietic care operează în Germania nazistă sub numele de Max Otto von Stierlitz, interpretat de Veaceslav Tihonov. Stierlitz este infiltrat ca agent adormit în 1927, cu mult înainte de preluarea de către naziști a Germaniei de dinainte de război. Apoi se înrolează în NSDAP și avansează în grad, devenind un important ofițer nazist de contrainformații. El recrutează mai mulți agenți dintre intelectualii germani dizidenți și clerul persecutat. Stierlitz descoperă, iar ulterior face planuri de a perturba, negocierile secrete dintre Karl Wolff și Allen Dulles care au loc în Elveția, menite să creeze o pace separată între Germania și Aliații din vest. Între timp, Gestapo sub conducerea lui Heinrich Müller îl caută pe spionul rezident sovietic neidentificat și rețeaua sa.

Serialul este considerat a fi cel mai de succes thriller de spionaj sovietic realizat vreodată și este unul dintre cele mai populare seriale de televiziune din istoria sovietică.McDowell, Conger. P. 148.Zasursky. P. 133.Mehnert. P. 47. Două melodii ale serialului, „Momente” și „Cântecul despre patria îndepărtată”, au fost foarte apreciate de critici.

Filmările au avut loc din 1971 până în 1973. Premiera filmului a fost programată de Ziua Victoriei în mai 1973, dar a fost amânată din motive politice, din cauza vizitei conducătorului sovietic Leonid Brejnev în Germania în acele zile.

Rezumat

Februarie 1945, Germania Nazistă. Max Otto von Stierlitz, un respectat SS-Standartenführer din Ausland-SD, este de fapt spionul sovietic Maxim Isaev, care s-a infiltrat în sistemul german în urmă cu mulți ani. Cu toate că Adolf Hitler este hotărât să continue cel de-al Doilea Război Mondial, Walter Schellenberg îl convinge pe Heinrich Himmler să înceapă negocieri secrete cu americanii, sperând să ajungă la un acord de pace separat, care să le permită germanilor să-și concentreze toate forțele pe Frontul de Răsărit. Între timp, Ernst Kaltenbrunner devine suspicios față de Stierlitz și îi ordonă lui Heinrich Müller să întreprindă o anchetă secretă asupra lui.

Stierlitz primește ordin de la Moscova să verifice dacă americanii și germanii au un canal secret de comunicare și, în caz afirmativ, să dejoace orice posibilă înțelegere. Misiunea lui se complică atunci când casa ajutoarelor sale, operatorii radio Erwin și Katherin Kinn, este bombardată. Erwin este ucis, iar soția sa însărcinată este dusă la spital, amenințând că îl va compromite pe Stierlitz. El recrutează doi noi consilieri — profesorul Pleischner, un fost membru al rezistenței germane, și pastorul Schlag, un cleric care dezaprobă regimul. În tot acest timp, Stierlitz trebuie să ducă o adevărată bătălie a creierelor cu Müller, care încearcă să-l expună ca agent inamic. De asemenea, trebuie să manevreze între facțiunile opuse din cadrul Biroului Principal de Securitate, deoarece diferiți oficiali de rang înalt se luptă pentru putere.

După ce și-a dat seama că Himmler și Schellenberg l-au trimis pe Karl Wolff să negocieze cu Allen Dulles în Elveția neutră, Stierlitz — pariind pe rivalitățile dintre plenipotențiarii naziști — reușește să divulge detaliile negocierilor, desfășurate sub numele de cod Operation Sunrise, atât lui Hitler, cât și lui Stalin. Sovieticii, care dețin acum dovezi, cer să înceteze aceste contacte și președintele Roosevelt este obligat să se conformeze. Himmler îl convinge pe Hitler că totul a fost doar o încercare de a semăna neîncrederea între Aliați. La 24 martie 1945, Stierlitz, care a reușit să înlăture toate suspiciunile împotriva lui, revine la îndatoririle sale. În final, Armata Roșie se apropie constant de Berlin.

Distribuție

Veaceslav Tihonov — Max Otto von Stierlitz Evgheni Evstigneev — Profesorul Pleischner Lev Durov — Klaus Svetlana Svetlicinaia — Gabi Nabel Nikolai Volkov — Erwin Kinn Ekaterina Gradova — Katherin Kinn Oleg Tabakov — Walter Schellenberg Leonid Bronevoi — Heinrich Müller Mihail Jarkovski — Ernst Kaltenbrunner Emilia Milton — Mrs Saurich Otto Mellies — Helmut Kolder Olga Soșnikova — Barbara Krein Nikolai Prokopovici — Heinrich Himmler Evgheni Kuznețov — Friedrich-Wilhelm Krüger Edvard Izotov — Rudolf Schmundt Vladimir Udalov — Wilhelm Burgdorf Rostislav Pleatt — Pastor Fritz Schlag Iuri Vizbor — Martin Bormann Nikolai Grițenko — General in the train Leonid Kuravliov — Kurt Eismann Fritz Diez — Adolf Hitler Vasili Lanovoi — Karl Friedrich Otto Wolff Valentin Gaft — Gaevernitz Vladimir Kenigson — Krause Eleonora Șașkova — soția lui Isaev Alexei Safonov — Jürgen Rolf Konstantin Jeldin — Wilhelm Holthoff Lavrenti Masoha — Scholz Andro Kobaladze — Iosif Vissarionovici Stalin Wilhelm Burmeier — Hermann Göring Ian Ianakiev — Eugen Dollmann Veaceslav Șalevici — Allen Dulles Alexei Eibojenko — Max Husmann Vladimir Emelianov — Wilhelm Keitel Alexei Boriașinov — Albert Speer

Producție

Context La sfârșitul anilor 1960, după ce Iuri Andropov a devenit președintele Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) al Uniunii Sovietice, a lansat o campanie de îmbunătățire a imaginii serviciului, care a fost asociată în primul rând, în opinia publicului, cu rolul acestuia în represiunile politice efectuate de guvern. Andropov a încurajat o serie de romane, cântece, filme și alte lucrări care glorificau agenții KGB, concentrându-se asupra celor care servesc în străinătate - în speranța de a atrage în organizație recruți tineri și educați. Producția de televiziune 17 clipe ale unei primăveri a făcut parte din această tendință.Knightley. P. 368.

Început În 1965, autorul Iulian Semionov, un scriitor sovietic de cărți de spionaj, a compus romanul Nu este nevoie de parolă (în ), în care a prezentat pentru prima dată personajul lui Vsevolod Vladimirov – un tânăr agent al poliției secrete CEKA care se infiltrează în personalul amiralului Alexander Kolceak sub pseudonimul Maxim Isaev. Nu este nevoie de parolă a devenit un succes în rândul cititorilor. A fost adaptat pentru ecran în 1967, iar filmul omonim a atras peste 20 de milioane de spectatori. Semionov a publicat o continuare, Maiorul „Vârtej” (în ), în același an.Fedor Razzakov. Who Invented Stierlitz. levdurov.ru. În 1968 a fost invitat la o întâlnire cu Andropov, care i-a spus că a citit Nu este nevoie de parolă și i-a plăcut. După interviu, Semionov a început să coopereze direct cu KGB și a primit acces la arhivele sale. Al treilea roman care îl prezintă pe Isaev, 17 clipe ale unei primăveri a fost inspirat de o sugestie a președintelui însuși; Semionov l-a scris în mai puțin de două săptămâni.Yulian Semyonov: He Knew Too Much. 1tv.ru. În noua carte, Isaev a fost – pentru prima dată – protagonistul principal, care operează în cadrul sistemului de informații german sub masca ofițerului SS Stierlitz. S-a decis ca romanul să fie transformat într-un serial de televiziune în 1969, chiar înainte de a fi publicat. Personajul lui Stierlitz a reflectat conceptul propriu al lui Andropov despre spionul ideal sovietic: calculat, modest, devotat țării sale și mai presus de toate un intelectual, îndeplinindu-și misiunea depășindu-și dușmanii.Solovʹev, Klepikova. p. 154. Semionov s-a inspirat la crearea lui Stierlitz în primul rând, deși nu exclusiv și într-un mod liber, după un ofițer Gestapo devenit agent sovietic, Willi Lehmann.Nepomnyashchy. p. 4. Negocierile americano-germane dejucate de Stierlitz au fost modelate după adevăratul acord la care au ajuns Allen Dulles și Karl Wolff în 1945, care a dus la capitularea Wehrmacht-ului în nordul Italiei la 2 mai 1945.Laqueur. P. 219. În romanul lui Semionov se menționează sintagma „17 clipe ale unei primăveri” cu referire la versurile unui cântec cântat de Marika Rökk, o vedetă populară în Germania nazistă.

Creatorii serialului s-ar fi putut inspira și dintr-un film britanic din 1958, Spionul cu 2 capete (The Two-Headed Spy), în care un general german de rang înalt este într-adevăr un spion britanic și are un interpret care codifică mesaje secrete în acompaniamente de pian. În filmul britanic mai apar și Ernst Kaltenbrunner și Heinrich Müller, ale căror interacțiuni cu spionul sunt oglindite și în 17 clipe ale unei primăveri, într-o asemănare destul de surprinzătoare.

Dezvoltare Regizoarea Tatiana Lioznova de la studioul de film M. Gorki a descoperit 17 clipe ale unei primăveri în timp ce citea un fragment din aceasta în revista Znamia; ea a hotărât că îl va adapta pentru ecran. Până atunci, Semionov a negociat deja între timp, cu succes, un acord cu studioul Lenfilm pentru a produce serialul. Lioznova a exercitat presiuni puternice asupra lui și, în cele din urmă, l-a convins pe autor să anuleze aranjamentul cu compania din Leningrad. Semiovno i-a scris lui Serghei Lapin, președintele Comitetului de Stat pentru Televiziune și Radio, și i-a cerut să permită studioului M. Gorki să preia proiectul.Vladimir Gromov. For the Filming of Seventeen Moments of Spring, Stierlitz Required Twelve Suits and One Hundred Shirts. Argumenty i Fakty, 20 July 2004.

Lioznova a făcut mai multe modificări materialului lui Semionov: a avut în vedere personajul doamnei Saurich, o nemțoaică în vârstă cu care Stierlitz urma să aibă conversații ocazionale, pentru a-l face mai amabil; autorul a aprobat-o cu ezitare și a scris mai multe astfel de scene. Actrița Faina Ranevskaia, căreia regizoarea i-a oferit rolul, a refuzat să-l interpreteze, spunând că este „o prostie oribilă”. În cele din urmă, Lioznova a decis să improvizeze rolul în timpul filmărilor și i-a dat rolul Emiliei Milton.Sergei Kapkov. Frau Saurich: The 105th Anniversary to the Birth of Emilia Milton. utro.ru.

Munca la serial a fost supravegheată de KGB: adjunctul lui Andropov, generalul colonel Semen Tzvigun a servit ca un consultant șef, alături de alți ofițeri de rang înalt ai serviciului. Ei au încurajat-o pe Lioznova să facă alte modificări în scenariu: a fost inclus un flashback de la ultima întâlnire a lui Stierlitz cu soția sa. Regizoarea a insistat să păstreze scena fără cuvinte de la început de șase minute, în ciuda obiecțiilor altor producători, care au susținut că este prea monotonă. Această scenă a devenit ulterior una dintre cele mai memorabile părți ale serialului.Fedor Razzakov. Consultants. levdurov.ru.

Casting Primul candidat pentru rolul lui Stierlitz a fost actorul Innokenti Smoktunovski, care a refuzat cererea după ce a aflat că va trebui să-și părăsească casa pentru mai bine de doi ani pentru filmări. Ulterior, Arcil Gomiașvili a făcut o audiție pentru rol, dar a părăsit proiectul după ce a primit rolul lui Ostap Bender în viitoarea adaptare a lui Leonid Gaidai, 12 scaune. În cele din urmă, Veaceslav Tihonov a fost ales să-l interpreteze pe protagonistul principal. Leonid Kuravliov a fost un candidat timpuriu pentru a fi ales în rolul lui Hitler, dar a primit rolul ofițerului SS Eismann; actorul est-german Fritz Diez l-a portretizat pe dictator, marcând a cincea sa apariție în acest rol pe ecran. Oleg Tabakov semăna fizic cu Walter Schellenberg, pe care l-a portretizat în serial – nepoata acestuia din urmă, care locuia în Germania de Est, i-a scris chiar actorului o scrisoare în care îi apreciază munca;Anna Visens. Oleg Tabakov: I Hate Both Lenin and Stalin. BBC Russian Service, 31 May 2011. în același timp, producătorilor le lipsea orice imagine a lui Heinrich Müller și, astfel, l-au ales pe Leonid Bronevoi, care era foarte diferit ca înfățișare.Fedor Razzakov. Actors. levdurov.ru.

Filmări